Personaje

Aurel Popa, elev mediocru, ÅŸters

Cosmin Holban, utecist, poartă întotdeauna cămaşă, cravată şi e îndrăgostit de Dida Drăgan

Renata Marcu, săsoaică după mamă, bunicii deportaţi la Stalino

Lavinia Cristea, frumoasă, placidă, complăcută în sistem şi lipsită de voinţă şi personalitate

Tatăl lui Aurel, subinginer la atrepriza de construcţii şi instalaţii

Mama lui Aurel, filatoare fruntaşă, eroină medaliată a muncii socialiste

2 bărbaţi cu bărbi mari

Tovarăşii, activişti de partid, costum, cravată, bască

Tabloul 1

Sala de clasă, ora de instrucţie UTC.

Scenă goală. Doi tovarăşi aduc patru scaune. Intră cei patru tineri şi se aşează cu faţa la public, cu mâinile la spate. Sunt îmbrăcaţi în uniforme. Se aude melodia imnului naţional. Tinerii se ridică în picioare. Cu mâna pe inimă, intonează imnul. Se aşează din nou. Cosmin strigă catalogul.

Cosmin: Cristea Lavinia!

Lavinia: Prezent!

Cosmin: Holban Cosmin! Prezent! Marcu Renata!

Renata: Prezent!

Cosmin: Popa Aurel!

Aurel: Prezent!

ÃŽncepe discursul.

Tovarăşi elevi, stimaţi utecişti. Comitetul Central al Partidului Comunist Român al Republicii Socialiste România, la îndrumarea preţioasă a Întâiului fiu al ţării, Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al Partidului, prin vocea tovarăşului director vă adresează cu festiva ocazie a împlinirii întreite a planului estival la cules cireşe din ferma Steluţa, cele mai călduroase felicitări şi urări de bine şi spor întru făurirea şi consolidarea statului nostru democratic şi liber. Avântul tineresc cu care aţi participat la recoltarea cireşelor va constitui un exemplu grăitor şi mobilizator pentru pionierii care vă urmează încrezătorii paşi spre un viitor luminos.

Planul, tovarăşi utecişti, stabilit de comun acord între comitetele de conducerere ale liceului nostru împreună cu conducerea fermei şi aprobat de către judeţeana de partid a fost depăşit de trei ori. Şi nu în timp, tovarăşi, ci în lădiţe. Tovarăşii agronomi au calculat că ferma Steluţa, cu cei 3600 de cireşi ai săi va da ţării şi poporului nostru 42500 de lădiţe de cireşe. Aceşti tineri, inspiraţi de visul unei lumi noi, socialiste, au reuşit să recolteze nu mai puţin de 128415 lădiţe care vor asigura necesarul de cireşe pentru toate gospodăriile din judeţul nostru, precum şi pentru export. S-a demonstrat, aşadar, tovarăşi, că cu dăruire şi dragoste de patrie şi muncă, aceste braţe tinere pot atinge cele mai înalte culmi ale productivităţii, depăşind cu mult prognozele experimentaţilor noştri agronomi. E o palmă roşie dată defetismului şi pesimismului contrarevoluţionar. Omul nou se făureşte în splendoarea sa de granit şi bazalt sub privirile noastre de oţel ridicând tot mai sus ştacheta democraţiei populare.

Renata se ridică şi iese. Cosmin scoate un carneţel, se uită la ceas şi notează ceva. Lavinia nu schiţează nici o mişcare, doar o expresie dezaprobatoare pe chip. Aurel îşi întoarce capul. Discursul continuă.

Este, însă, imperativ, tovarăşi utecişti, să sporim vigilenţa revoluţionară. Un bun comunist trebuie să fie tot timpul în gardă, pentru că inamicul de clasă pândeşte mereu din umbră. El e ca un şarpe crescut la sân, se înfiripă între noi, şi muşcă din făptura de piatră a omului nou, împroşcându-l cu venin contrarevoluţionar.

Aurel este cuprins de o stare de încordare, îşi duce mâinile la tâmple şi cu ochii strâns închişi se concentrează, grăbind discursul, ca o bandă stricată. Vorbele rămân totuşi inteligibile.

Să stârpim acest şarpe, tovarăşi, pentru că veninul lui roade la temelia eternă a unităţii tovărăşeşti. E de datoria oricărui bun comunist să aibă în vedere construirea măreţei viziuni a cârmaciului luminat, acum mai ales, în pragul noului secol, în pragul noului mileniu, în pragul viitorului.

Viteza creşte progresiv, până la pragul de unde nu se mai înţelege discursul. Aurel îşi dă seama că ceea ce se întâmplă e din cauza lui şi are o reacţie de confuzie şi frică. Îi priveşte îngrozit pe ceilalţi încercând să determine dacă ei au făcut conexiunea între grăbirea discursului şi gestul lui dinainte, şi se calmează când vede lipsa lor de reacţie, crezând că a avut o halucinaţie. Sună clopoţelul, se ridică toţi şi ies.

Tabloul 2

Acasă la Aurel. Tovarăşii aduc o masă şi o măsuţă de cafea cu un televizor cu un peşte de sticlă pe el. Intră tatăl şi mama, se aşează unul lângă altul pe scaune şi stau.

Tatăl: Ce-ai făcut de mâncare?

Mama: Am strâns bonurile de ouă ÅŸi unt. Vine ziua lui Aurel ÅŸi tre’ să-i facem băiatului ceva bun… Vezi că este niÅŸte slană în frigider… mai am vreo două cepe de la mă-ta în cămară.

Tatăl: (bombăne) Bine, adă-le… ÅŸi freacă-mi un nes.

Mama iese şi se aude zgomot de veselă şi hârsâitul nesului. Intră Aurel din cealaltă direcţie, îşi lasă ghozdanul lângă piciorul mesei şi se aşează lângă Tată.

Tatăl: (ton agresiv) Ce bă, te crezi în gară? Treci şi pune-ţi ghiozdanul în cameră până nu scot cureaua. Şi aprinde dracului televizorul ăla!

Aurel se ridică apatic, porneşte televizorul. Are o reacţie de şoc, încremeneşte o clipă şi se aşează hipnotizat, mergând cu spatele, lângă tată. Tatăl e la fel de prins de discurs. Aurel redevine apatic. Intră mama cu o tăviţă de plastic cu o ceaşcă de nes şi o farfurie cu slănină, ceapă şi pâine în cameră, aude discursul.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al Partidului, prin vocea tovarăşului director al Liceului Nr. 15, adresează cu festiva ocazie a împlinirii întreite a planului estival la cules cireşe din ferma Steluţa situată în împrejurimile municipiului Cluj-Napoca, cele mai călduroase felicitări şi urări de bine şi spor întru făurirea şi consolidarea statului nostru democratic şi liber.

Tovarăşii agronomi au calculat că ferma SteluÅ£a, cu cei 3600 de cireÅŸi ai săi va da ţării ÅŸi poporului nostru 42500 de lădiÅ£e de cireÅŸe. AceÅŸti tineri, inspiraÅ£i de visul unei lumi noi, socialiste, au reuÅŸit să recolteze nu mai puÅ£in de 128415 lădiÅ£e care vor asigura necesarul de cireÅŸe pentru toate gospodăriile din judeÅ£ul nostru, precum ÅŸi pentru export. S-a demonstrat că cu dăruire ÅŸi dragoste de patrie ÅŸi muncă, aceste braÅ£e tinere pot atinge cele mai înalte culmi ale productivităţii, depăşind cu mult prognozele experimentaÅ£ilor…

Mama: Uite, uite!! Ăia nu de clasa lui Aurel zic? (către Aurel) De voi zice mă? Ăia nu-s colegii tăi?

Aurel: Ba da…

Mama: Bravo băiatul mamii! (către tată) Vezi?…

Tatăl îi aruncă o privire care o întrerupe. Ea îl mângâie scurt pe Aurel pe cap. Nici o reacţie.

Aurel: Pot să merg în camera mea?

Tatăl: (se ridică şi închide televizorul) Aurele, stai un pic, să discut ceva cu tine. Vezi băiatul tatii că poţi să faci mai mult decât să baţi mingea pe maidan cu toţi golanii. Io de când am fost mic am muncit şi tot ce vezi tu aici în jur, cu mâinile mele am făcut. Omul aşa trebuie să fie: să aibă lucrul lui şi să muncească pentru el. Să te-nsori, să-ţi faci o meseie, să ai casa ta, cu lucrul tău, să nu-ntinzi mâna la nimeni. Îi ziua ta peste trei zile şi io cu mă-ta m-am gândit să-ţi facem o surpriză şi să-ţi luăm un casetofon. Da-i ultimul lucru pe care nu ţi-l faci tu, cu mâna ta. Că eşti mare şi de-amu poţi. Uite, io am vorbit cu şeful de echipă şi te ia peste vară pe şantier la noi. Înveţi şi tu o meserie, îţi pui nişte păr pe piept şi poate-ţi mai scoţi gărgăunii din cap şi te faci şi tu om.

Mama: Lasă mă băiatul în pace. (către Aurel) Oi fi şi tu obosit, dragu mamii. Mergi de te întinde şi îţi aduce mama nişte dulceaţă. Şi o cafeluţă dacă vrei.

Aurel: (se ridică şi îşi ia geanta în mână) O ţigară nu-mi aduci?

Mama: Tu fumezi, Aurele? Cine te-a-nvăţat pe tine cu lucruri din astea, maică?

Tatăl: (scoate un pachet din buzunarul de la piept şi i-l întinde) Ia de aici, copile!

Aurel ia o ţigară şi şi-o aprinde. Tatăl se ridică, îi ia pachetul din mână şi îi dă o palmă peste faţă. Aurel se prăbuşeşte la pămân.

Tatăl: Paştele mă-tii de copil. Tu de când fumezi, mă milogule! Io muncesc să fumezi tu?

Aurel râde de pe jos, se ridică, îşi ia geanta şi iese.

Mama: Nu mai fi aÅŸa rău cu băiatul…

Heblu

Tabloul 3

Ziua lui Aurel. Acelaşi decor, însă pe masă se găsesc senvişuri şi Brifcor. Toate personajele sunt în scenă în afară de mamă. Se cântă La Mulţi Ani. Pe final intră mama cu prăjitură cu mere cu 16 lumânări înfipte în ea.

Renata: (ÃŽi dă o casetă) La mulÅ£i ani! Å¢i-am adus ceva. Sper să-Å£i placă… eu trebuie să plec acuma. Iartă-mă, dar mai am niÅŸte probleme de rezolvat… Să-mi spui dacă Å£i-a plăcut.

Aurel ia caseta. Îşi duce mâinile la tâmple. Heblu. Acţiunea se repetă întocmai.

Renata: (ÃŽi dă o casetă) Å¢i-am adus ceva. Sper să-Å£i placă… eu trebuie să plec acuma. Iartă-mă, dar mai am niÅŸte probleme de rezolvat… Să-mi spui dacă Å£i-a plăcut.

Aurel ia caseta. Îşi duce mâinile la tâmple. Heblu. Acţiunea se repetă întocmai.

Renata: (ÃŽi dă o casetă) Å¢i-am adus ceva. Sper să-Å£i placă… eu trebuie să plec acuma. Iartă-mă, dar mai am niÅŸte probleme de rezolvat… Să-mi spui dacă Å£i-a plăcut.

Renata iese, simplu. Ies şi părinţii. Aurel introduce în casetofon caseta şi îi dă drumul. Toţi stau să asculte puţin.

Aurel: Băi da’ fain cântă ăştia.

Cosmin: De parcă tu ai înÅ£elege ceva din chestia asta. Behăie în limba aia stâlcită de drogaÅ£i ÅŸi pletoÅŸi…

Lavinia: Pune şi tu, Aurele, o muzică frumoasă, de la noi. N-ai o casetă cu muzică uşoară?

Cosmin: Dida Drăgan n-ai ceva? Aia-i voce! Åži ce femeie!… ÃŽmi dau lacrimile când o văd la televizor.

Lavinia: Da’ cine-s ăştia care cântă?

Aurel: (citeşte de pe casetă) Jefferson Airplane.

Cosmin: Ce nume tâmpit. Ce legătură are muzica cu aeroplanul?

Lavinia râde, Cosmin începe şi el să râdă. Hohotesc amândoi. Aurel îşi duce mâinile la tâmple şi îi îngheaţă pe amândoi în poziţiile contorsionate de râs. El se relaxează şi ascultă piesa până la capăt. Caseta se opreşte şi Aurel îi dezgheaţă pe Lavinia şi Cosmin. Izbucneşte în râs şi iese din cameră.

Cosmin: Ce-i cu ăsta?

Lavinia: Bine că s-a terminat lălăiala aia!

Cosmin: Mda. TotuÅŸi, ce e cu el? Nu Å£i se pare că se comportă suspect în ultima vreme? Cred că e în relaÅ£ii cu tovarăşa Renata…

Lavinia: Åžtii ce cred eu, Cosmine?

Cosmin: (suspicios) Ce?

Lavinia: Eu cred, Cosmine, că noi nu ne trăim viaţa asta. Ne ducem doar zilele, dar de trăit nu trăim defel.

Cosmin: (râzând) Asta crezi tu? Vezi că abisurile gândirii te fură uÅŸor, tovarăşă… Te fură ÅŸi te duc departe…

Lavinia: (speriată) Departe?

Cosmin: Duşmanii clasei muncitoare nu mai sunt burghejii sau ciocoii, tovarăşă! Duşmanii clasei muncitoare sunt nebunii, Lavinia! Nebunii! Cei care gândesc periculos! Doar un nebun poate să nu vadă minunile care s-au înfăptuit cu sudoarea piepturilor muncitoreşti în ultimii ani! Hidrocentrale, Lavinia! HI-DRO-CEN-TRA-LE! Fabrici, uzine! În timp ce muncitorimea clădeşte, cei de teapa Renatei se descompun!

Lavinia: Se descompun?

Cosmin: Moral, tovarăşă! Uite, noi avem muzică frumoasă.

Cosmin caută între casetele de pe masă.

Cosmin: Uite! Dida Drăgan! Deschideţi poarta soarelui!

Cosmin introduce caseta în casetofon. Ia caseta cu White Rabbit şi o aruncă dispreţuitor. Începe să se audă piesa.

Cosmin: Băiatul ăsta avea gusturi… Are muzică bună… Ce poate să-i placă la răgetele alea? Asta femeie…

Lavinia: E Dida?

Cosmin: Dida! Ascultă ce frumos cântă! Åži ce bine le zice! DeschideÅ£i poarta soarelui, să poată răsări… Asta e cu adresă! Cu greu a răsărit soarele peste Å£ara asta!

Lavinia: De ce?

Cosmin: Că nu-l lăsa ochiul!

Lavinia: Ochiul? Ce ochi?

Cosmin: Ochiul… Ochiul dracului! Ochiul de pe afiÅŸe!

Lavinia: Acum vorbeşti în ghicitori?

Cosmin: Ascultă! Asta e muzică!

Aurel reintră în cameră.

Lavinia: Aurele, ce ochi nu lăsa soarele să răsară?

Aurel: Ce?

Lavinia: Cosmin zicea că soarele…

Cosmin: (o întrerupe) Lasă! Aurele, hai stai şi ascultă nişte muzică bună!

Aurel ia caseta cu WR de pe jos, o introduce în casetofon şi dă play. Pune caseta cu DD în carcasa ei şi o aşează între celelalte.

Cosmin: Hai, mai lasă-mă, amice! Iar asta? Nu te-ai plictisit? Te ştiam băiat deştept!

Aurel zâmbeşte, se concentrează şi face gestul de control al timpului. Heblu.

Tabloul 4

Sala de clasă.Tovarăşii aduc patru scaune.

Se aude partea din discurs dinaintea plecării Renatei

…Omul nou se făureÅŸte în splendoarea sa de granit ÅŸi bazalt sub privirile noastre de oÅ£el ridicând tot mai sus ÅŸtacheta democraÅ£iei populare.

Renata se ridică şi iese. Cosmin scoate un carneţel, se uită la ceas şi notează ceva. Lavinia nu schiţează nici o mişcare, doar o expresie dezaprobatoare pe chip. Aurel îşi ia mâinile de la tâmple, se ridică şi o urmează pe Renata afară din scenă. Cosmin şi Lavinia se uită unul la altul consternaţi. Cosmin notează mai departe. Se aude o alarmă de incendiu, Lavinia intră în panică şi iese ţipând, Cosmin încearcă să se orienteze şi să se controleze, şi iese şi el din sală. După câteva clipe, Renata şi Aurel intră înapoi în clasă râzând.

Renata: Ia uite la ei cum fug, parcă noi suntem Vasile Roaită şi ei bravii jandarmi ai burgheziei. (râd amândoi în hohote) Cum de ţi-a venit ideea să tragi alarma? A fost genial!

Aurel: Am vrut să stau de vorbă de tine un pic. Tu ai auzit tâmpeniile alea?

Renata: Nu, am plecat, că voiam să miros panseluţele. Normal că le-am auzit.

Aurel: Bun! Åži ce facem?!

Renata: N-ai ce face. ToÅ£i ce poÅ£i să faci e să ieÅŸi… ÅŸi nici măcar aia nu te lasă…

Aurel: Da’ nu se poate-aÅŸa măi! Mint ăştia de-ngheaţă apele… Nu mai suport să-i las să întindă porcăriile astea peste tot. Fie ce-o fi, io mă duc la ziar, să le spun adevărul.

Renata: Stai la locul tău mă. Bunică-mea a murit la Stalino şi nu făcuse nimic decât că era nemţoaică. Chiar crezi că nu m-am gândit şi io la asta până acuma. N-are rost să te pui cu ei.

Aurel: Faci ce vrei, da’ io mă duc.

Aurel iese, o lasă pe Renata în scenă. Intră Cosmin.

Cosmin: Pe cine-avem noi aici? Tovarăşa Marcu – element contrarevoluÅ£ionar. Ce să facem noi acum cu tine tovarăşă? Ia spune? Ai idei ÅŸi-n privinÅ£a asta?

Renata: Du-te dracului!

Cosmin: Dracul nu există tovarăşă. Scoate-Å£i-l din cap, prieteneÅŸte îţi spun. Åži pe el ÅŸi pe Dumnezeu. Nu mai suntem în anii ‘50, când te lua volga neagră, dar ideile ăstea ale tale n-o să te ducă prea bine. Sincer să fiu puÅ£in îmi pasă, dar îl tragi după tine ÅŸi pe Aurel. Åži-o să fiu al dracului dac-o să te las să-i împuiezi capul cu putregaiurile tale burgheze ÅŸi fasciste.

Renata: Nu zău?! Şi ce-ai de gând să faci? Mă denunţi? Micuţul comsomolist atacă din nou.

Cosmin: Nu mă provoca tovarăşă, nu ştii cu ce te joci. Mai bine ascultă-mă şi schimbă foaia, şi-o să facem ca incidentul ăsta să fie uitat. De dragul lui Aurel, nu de alta.

Renata: (îi trage o palmă) Mai taci cu sfaturile tale preţioase!

Cosmin îşi masează puţin obrazul şi îi trage un pumn în plex. Ea cade, şi Cosmin începe să o lovească cu picioarele.

Cosmin: Ne-aţi omorât la Auschwitz, ne-aţi închis la Doftana, aţi pus tunurile pe noi în 1907 şi nici acuma, când totul e bine, nu puteţi să nu vă băgaţi coada, să nu daţi totul peste cap, futu-vă capul vostru de lepre fasciste.

O scuipă şi pleacă. Renata rămâne culcată pe podea, nemişcată. Intră Lavinia, îi ia pulsul, vede că e moartă şi începe să plângă. Cosmin se întoarce furios.

Cosmin: (patern) Tovarăşă, Lavinia, încetează cu sentimentalismele. Hai că-ţi fac cinste cu un pahar de sirop cu sifon.

Lavinia: (speriată) Dar e moartă, Cosmine. Uite ÅŸi tu, nu mai respiră, nu-i mai zbate pulsul… Renata e moartă! Oare chiar e moartă?

Cosmin: Păi dacă zici ÅŸi tu că nu are puls, ÅŸi că nu respiră… Ai văzut tu om viu fără puls? Hai la siropul ăla. Am sunat la miliÅ£ie ÅŸi o să aibă ei grijă să cureÅ£e aici.

Lavinia: Fata e moartă şi ţie îţi arde de sirop? E un om mort aici! Mi-e frică!

Lavinia se ridică şi îl îmbrăţişează pe Cosmin. Acesta, rece şi distant, o consolează.

Cosmin: Să nu exagerăm, tovarăşă! Există oameni şi oameni. Există oameni vechi şi oameni noi. Renata era un om vechi. Timpul lor a apus demult. Ea era moartă încă dinainte să se nască.

Lavinia: (derutată) Oare cum o fi murit?

Cosmin: Precis era drogată. Cei de soiul ei sunt întotdeauna nişte drogaţi nemernici, nişte hipi, hipi ordinari.

Lavinia: Hipi? Ce-i ăla hip?

Cosmin: Tu n-ai văzut la video casete din America? Hipii sunt nişte tineri cu părul lung, gunoaie sociale, tovarăşă. Gunoaie!

Lavinia: Renata are părul lung. Eu n-am video… o fi din aia… crezi că era drogată?

Cosmin: Precis! O fi căzut de la droguri. Am văzut-o eu cum fuma pe ascuns un polmol. Åžtim cu toÅ£ii ce e în Å£igările alea…

Lavinia: Ce, Cosmine?

Cosmin: (conspirativ) Nu ÅŸtii? Droguri! Mi-a zis mie locotenentul Gorun… StudenÅ£ii negrii aÅŸa aduc în Å£ară, pun în polmol ÅŸi apoi le vând, ca să degenereze ÅŸi tineretul nostru.

Lavinia: Săraca… nu ÅŸtiam că umblă cu din ăia…

Cosmin: Nici o milă, tovarăşă! Duşmanul trebuie strivit. Ai milă pentru un câine mort de pe drum? Fix aşa e şi cu asta.

Lavinia: Mă duc să chem asistenta!

Cosmin: LiniÅŸteÅŸte-te, Lavinia! Å¢i-am zis că am rezolvat eu… Å£ara asta funcÅ£ionează după niÅŸte reguli. Am chemat miliÅ£ia, o să se ocupe ei de cadavru.

Lavinia îl strânge şi mai tare în braţe şi izbucneşte în plâns.

Cosmin: Hai la sirop! Ne mai răcorim şi noi.

O ia pe Lavinia de mână şi o trage afară din scenă. Heblu.

Tabloul 5

Acasă la Aurel. El stă la masă cu părinţii, citeşte articolul din ziar cu necrologul Renatei. Este cuprins de panică şi de vină. Cu voce tare:

Aurel: Cu adâncă durere anunţăm moartea într-un tragic accident de maÅŸină a fiicei noastre Marcu Renata. Familia îndurerată. Doamne, cum am putut să fac asta?! E numai vina mea!…

Tatăl: Ce bă, tu-ai călcat-o?! Las-o naibii, morţii cu morţii, vii cu vii. Şi mai dă-l naibii de ziar, că-i de ieri. (porneşte televizorul) Hai să vedem ce mai zice la telejurnal.

În urma articolului de fond apărut în ziarul local Făclia din Cluj, sub semnătura tovarăşului Ilie Călian, articol care dă în vileag marile neadevăruri ale regimului care a condus ţara timp de aproape cincizeci de ani, demagogia sa găunoasă şi lipsa de consideraţie pentru adevăr şi om, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al Partidului Comunist Român şi Preşedintele Republicii a demisionat în această dimineaţă, anunţând organizarea unor alegeri libere. Graniţele ţării au fost deschise iar majestatea sa Regele Mihai I de Hohenzollern-Siegmaringen a fost invitat să-şi reia funcţia de şef al statului, care i-a fost pe nedrept răpită acum patru decenii. În piaţa Universităţii s-au adunat grupuri de elemente comuniste care protestează paşnic împotriva demisiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Majestatea sa a declarat că se bazează pe sprijinul clasei muncitoare, în special al minerilor, pentru a menţine pacea şi stabilitatea pentru oamenii de bine.

Tatăl: Să-mi bag pula!

Mama: Nu vorbi mă urât de faţă cu copilu’! Ce-a fi cu noi acuma?!

Tatăl: Tacă-ţi gura şi nu te mai smiorcăi. Ce-a fi cu tăţi a fi şi cu noi. N-o să ne lase Măria sa să murim de foame, noi care suntem muncitori şi ducem ţara pe umeri. Cine-o să-i monteze robinete, cine-o să-i ţeasă?

Mama: Io nu ÅŸtiu zău…

Tatăl: Ascultă-mă pe mine!… Or trăit oameni ÅŸi-nainte, or trăi ÅŸi după…

Mama: Oameni da… da’ noi nu…

Intră Cosmin cu un buchet de garoafe roşii.

Cosmin: CondoleanÅ£e. Am auzit de tragicul accident ÅŸi ÅŸtiu că voi doi eraÅ£i… apropiaÅ£i. Sper, totuÅŸi, că nu suferi prea tare…

Aurel se ridică şi îşi îngheaţă cu un gest părinţii.

Aurel: Accident? Accident, în pizda mătii? Fiecare lovitură pe care ai dat-o se vede pe tine. Şi eu am lăsat-o pe mâna ta, câine turbat! Trebuia să mă gândesc. Lasă că vă şterg eu de pe faţa pământului, pe tine şi pe neamul tău de lepre.

Cosmin: (scoate un cuţit din buzunar) Te avertizez, tovarăşe! (Aurel îl ia de după cap, îl izbeşte de perete şi îi ia cuţitul)

Aurel îşi duce mâinile la tâmple, închide ochii. Heblu.

Tabloul 6

Pe scenă se află două fotolii în care stau doi bărbaţi prinşi în discuţie. În spatele fotoliilor e Aurel, în picioare cu cuţitul în mână.

Bărbatul 1: Şi trebuie s-o încheiem apoteotic. Hai să ne gândim la un slogan.

Bărbatul 2: Cum Å£i se pare „Muncitorime internaÅ£ională, uneÅŸte-te!”?

Bărbatul 1: Să lucrăm puÅ£in la formulare. „Proletari din toate ţările, uniÅ£i-vă!”. E bine aÅŸa?

Bărbatul 2: Perfect. Hai să recapitulăm: „Un spectru bântuie Europa… hmm… oare un spectru sau o fantomă, cum ar suna mai bine?”

Bărbatul 1: Spectru. Fantomă sună defunct.

Aurel îi înjunghie pe la spate. Îşi duce mâinile la tâmple. Heblu.

Sala de clasă. Aurel, Renata, Lavinia şi Cosmin stau în poziţie de drepţi. Se aude Imnul Tinereţii Legionare. Renata iese în faţă şi strigă catalogul.

Renata: Cristea Lavinia!

Lavinia: Prezent!

Renata: Holban Cosmin!

Cosmin: Prezent!

Renata: Popa Aurel!

Aurel: (ridică mâna fără entuziasm)

Renata, Lavinia ÅŸi Cosmin: Prezent!

Renata: Camarazi! E adevărat că numai legionarii care au trăit vremurile de înfiripare ale Legiunii, numai cei care, în tot acest răstimp, de la întemeiere si până astăzi, nu s-au clintit de pe pozitia adevãrului, pot cuprinde cu ochii mintii măretia destinului legionar. Cu toate acestea, noi, camarazilor, cuibul nostru, sub protecţia Arhanghelului Mihail şi la ordinele Căpitanului am demonstrat puterea de nestăvilit a tinerelor lanţurilor de cămăşi verzi. Rezultatele au sosit astăzi de la comandamentul central. 128415 lăzi de cireşe sunt rezultatul muncii noastre legionare din această vară. Soarele cel sfânt din ceruri luminează astăzi mai puternic pe chipurile noastre dârze. Aripile Arhanghelului vor purta roadele muncii noastre până la camarazii noştri care se bucură de o moarte legionară pe frontul american. Cu piepturile noastre de fier şi cu sufletele noastre de crin trebuie să jurăm că vom fi mereu gata să murim pentru cauză, căpitan şi ţară!

Aurel îşi duce mâinile la tâmple. Heblu.

Sala de clasă, ora de instrucţie UTC.

Cei patru tineri sunt aşezaţi pe scaune cu mâinile la spate. Se aude melodia imnului naţional. Tinerii se ridică în picioare. Cu mâna pe inimă, intonează imnul. Se aşează din nou în bănci. Cosmin strigă catalogul.

Cosmin: Cristea Lavinia!

Lavinia: Prezent!

Cosmin: Holban Cosmin! Prezent! Marcu Renata!

Renata: Prezent!

Cosmin: Popa Aurel!

Aurel: Prezent!

ÃŽncepe discursul.

Tovarăşi elevi, stimaţi utecişti. Comitetul Central al Partidului Comunist Român al Republicii Socialiste România, la îndrumarea preţioasă a Întâiului fiu al ţării, Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al Partidului, prin vocea tovarăşului director vă adresează cu festiva ocazie a împlinirii întreite a planului estival la cules cireşe din ferma Steluţa, cele mai călduroase felicitări şi urări de bine şi spor întru făurirea şi consolidarea statului nostru democratic şi liber. Avântul tineresc cu care aţi participat la recoltarea cireşelor va constitui un exemplu grăitor şi mobilizator pentru pionierii care vă urmează încrezătorii paşi spre un viitor luminos.

Planul, tovarăşi utecişti, stabilit de comun acord între comitetele de conducerere ale liceului nostru împreună cu conducerea fermei şi aprobat de către judeţeana de partid a fost depăşit de trei ori. Şi nu în timp, tovarăşi, ci în lădiţe. Tovarăşii agronomi au calculat că ferma Steluţa, cu cei 3600 de cireşi ai săi va da ţării şi poporului nostru 42500 de lădiţe de cireşe. Aceşti tineri, inspiraţi de visul unei lumi noi, socialiste, au reuşit să recolteze nu mai puţin de 128415 lădiţe care vor asigura necesarul de cireşe pentru toate gospodăriile din judeţul nostru, precum şi pentru export. S-a demonstrat, aşadar, tovarăşi, că cu dăruire şi dragoste de patrie şi muncă, aceste braţe tinere pot atinge cele mai înalte culmi ale productivităţii, depăşind cu mult prognozele experimentaţilor noştri agronomi. E o palmă roşie dată defetismului şi pesimismului contrarevoluţionar. Omul nou se făureşte în splendoarea sa de granit şi bazalt sub privirile noastre de oţel ridicând tot mai sus ştacheta democraţiei populare.

Renata se ridică şi iese. Cosmin scoate un carneţel, se uită la ceas şi notează ceva. Lavinia nu schiţează nici o mişcare, doar o expresie dezaprobatoare pe chip. Aurel zâmbeşte, rămâne în bancă. Discursul continuă, în surdină.

Aurel: Da… mi-a plăcut.

Fredonează White Rabbit. Heblu.

Sfârşit