Revoluţia din ’89 şi lupta anticomunistă au devenit un brand al Timişoarei. O simplă privire peste programul “Festivalului Dramaturgiei Româneşti”, ediţia a XII-a este o dovadă suficientă. Alăturarea unor spectacole precum: Richard al III-lea se interzice de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu, ori Amalia respiră adânc de Alina Nelega în regia lui Gavril Cadariu, ori  Zuckerfrei/Fuck.You.Eu.Ro.Pa după texte de Nicoleta Esinencu montate de Alexandru Berceanu indică prezenţa unei…deja alte generaţii. (La Richard al III-lea…, în sală, erau câteva tricouri cu Che Guevara…La ieşire, unul dintre purtătorii lor, mi-a cerut un foc – aveam, şi chibrite la mine, dar am preferat să-i dau bricheta.)
Aflat printre textele câştigătoare ale concursului de dramaturgie DramAcum2,  textul Verei Ion este pentru prima dată publicat de către “Biblioteca Teatrului Imposibil” alături de alte 4 texte, în 2005. Textul a suferit numeroase şi substanţiale modificări de la forma sa iniţială, numită Radical, până la o formă  perfect adaptată scenei  Teatrului Foarte Mic. Anul acesta, o dată cu spectacolul  jucat la Timişoară ca urmare a colaborării dintre  autoare şi regizoarea Ana Mărgineanu, un produs final (cel mai apropiat de punerea în scenă) este prezentat  de către Editura Cartea Românească, cu o prefaţă de Iulia Popovici şi având anexat un DVD cu scene de la premiera sa bucureşteană, plus câteva interviuri.
Spectacolul Vitamine poartă vizibil semnătura regizorală a a Anei Mărgineanu: un spectacol dinamic, conţinând elemente de interactivitate şi un umor foarte caustic. Vitamine este o parodie a mitosferei din realitatea imediată, construită din imagini televizate şi clişee ale societăţii de consum.. Emisiuni  TV precum Surprize, surprize, Din dragoste, Iartă-mă ori concusuri televizate de tipul Roata Adevărului,  motive exasperant  reluate de anumite producţii cinematografice ori de televiviziune precum “femeia la menopauză care are o aventură cu un star pop”, “dragostea dintre o adolescentă şi ucigaşul fratelui ei”, “fata săracă”- aici şi surdo-mută – “găsită de prinţ” şi salvată de donaţia “domnului Becali”, toate alcătuiesc eşafodajul unei comedii mult aplaudate.
Proiecţiile video şi coloana sonoră se integrează aici  fără a deranja câtuşi de puţin, susţinând forma de telenovelă, uneori chiar de sit-com a spectacolului.  În orice moment spectatorul este surprins de noi răsturnări de situţie sau apariţii insolite, precum ale Andreei Marin (interpretată de Isabela Neamţu), supralicitandu-se astfel efectul comic până aproape de  scena finală. Pare surprinzător cum ceea ce ar trebui să fie un foarte dramatic episod de familie este deturnat pentru a servi unui foarte zgomotos“happy end”…
Ca stare de fapt, se dă o familie care “trăieşte fericirea în stil italian” şi “zboară pe aripile visului crocant”netulburată în armonia ei. E formată din: Tatăl (Gheorghe Visu) – specialist în network marketing, care  are “plămânii curaţi, (…)voinţă,  ambiţie”, într-o vreme ştia să stea în lotus; Mama (Maria Ploae) – vinde mobilă, se pricepe la manichiură, “de două ori a făcut sex cu lumina aprinsă şi nu i-a fost ruşine”, Andreea (Katia Pascariu) – personajul central, practică tenis de performanţă,  Bro (Toma-Dănilă) – fratele ei, n-a intrat la facultate, lucrează la McDonalds. Fericirea colewctivă e totuşi tulburată de: iubita surdo-mută a lui Bro (Mădălina Ghiţulescu) ascunsă de acesta în casă, poliţistul (Cristian Radu) chemat de Andreea să o ia pe surdo-mută, plecarea lui Bro de-acasă; dar şi de  Cătălin (Laurenţiu Bănescu), starul pop care îndeplineşte funcţiile de coleg de apartament al lui Bro  şi amant al mamei, sau de  şefa şi amanta tatălui (Isabela Nemţu), care uneori devine Andreea Marin; ba chiar de  cutia misterioasă adusă de Cătălin, în,care se află cadavrul lui Bro, mort  accidental din cauzedeloc străine amicului/amant. Descoperirea trupului putrefact, mărturisirea lui Cătălin şi căsătoria acestuia cu Andreeareface falsul echilibru, spre surpriza Andreei Marin, venită să consoleze. “E absurd să laşi un accident din ăsta să-ţi de peste cap totul” – postulează tatăl. Vi se pare prea mult?  Despre asta e şi vorba , atît în piesă cît şi în spectacol. Luaţi individual, fiecare putem părea sănătoşi, cîtă vreme norma grupului e o anormalitate asupra căreia ne-am hotărît să nu reflectăm. Cum îi zice la boala asta?…