Jurnal de bord nu poate fi, dar facem noi să fie!

Miercuri, 1 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Taberi-m-aÅŸ ÅŸi n-am cui,

Taberi-m-aÅŸ ÅŸi nu m-aÅŸ,

Taberi-te-ai ÅŸi nu te-ai,

Taberi-m-aÅŸ ÅŸi n-am cui,

Cui, ciocan sau nicovală,

Măr, banană, portocală,

Le supim noi într-o oală,

Supă de potroace,

De burtă de vace,

Baschet, breakeri, emo kids,

Fetele-s miÅŸtoace-n vid,

Vidul ÅŸi eterul,

Jiul ÅŸi cerul,

Bidiviul, stingherul.

Bine te-am deschis. Cînd ne-am trezit azidimineaţă, eram în Tîrgu-Jiu. Era înnorat, dar feţele oamenilor din jurul nostru erau însorite, dornice să facă, gata să ia tabăra-n piept, deşi n-aveau apă caldă şi, deci, nu puteau să facă duş (şi căminul Liceului Spiru Haret, ca şi întregul oraş, sufereau efectele Codului Roşu de arşiţă). S-au clătit totuşi cu apă rece. Ca să se trezească. După ce s-au trezit, unii au vrut să se trezească şi mai mult. La o cafea. Astfel că tabăra s-a scindat. În două tabere: pro şi contra cafenea. După lupte seculare care au durat mai bine de cinci minute, tabăra s-a reîntregit, în ideea că există cafea chiar şi la teatru.

(Un’ te duci tu, mielule?)

La Teatrul Elvira Godeanu. Åži, ce să vezi, chiar exista! Ba chiar mai mult decît atît, au existat ÅŸi motivaÅ£ii, teme ÅŸi obiective. Ale taberei, bineînÅ£eles. Astea ne-au fost servite de însăşi Miruna Runcan. MotivaÅ£ia arăta ca o încercare de a lega cercetarea de teren de creaÅ£ia artistică. Pe tava temei mari a GeneraÅ£iei X-Men & Women (15-25 de ani) erau patru teme mai mici: o porÅ£ie de hobby-uri, o bucată de proiect existenÅ£ial, un cocktail de „sex, drugs & rock’n'roll” ÅŸi o felie de relaÅ£ii familiale. Toate, după reÅ£eta lui tata Goffman. Vom investiga persoana ÅŸi grupul, pe baza întrebărilor existenÅ£iale gen: „Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?” sau „Cum îţi imaginezi existenÅ£a în timpul imediat următor?”

(La păşune, domnule!)

După o serie de istorii ÅŸi istorioare despre „dramaturgia cotidianului” ÅŸi cîteva ponturi folositoare despre abordarea subiectelor, am luat o pauză de-o binemeritată Å£igară.

Încrederea este lucru mare, care trebuie studiat, ceea ce am şi făcut, la workshopul lui Radu Botar. Astfel că aproximativ două ore vorbit-am despre asta şi despre copiii cu ziarele, mai ales despre nelipsitul Castravete-Gogoşar.

Cum trebuie abordaţi, cum le cîştigi încrederea, cum treci de suprafaţă, respectiv povestea pregătită dinainte şi servită cu atîta nonşalanţă, spargerea crustei iniţiale şi invadarea interiorului, a purului şi simplului adevăr.

(Ce să faci tu, mielule?)

Pauză. Coffee and cigarettes. Dramaturgie. Personajul, locul şi acţiunea, scena şi scenariul. Genialitatea şi originalitatea. Noi toţi (dirijorul corului, C.C. Buricea-Mlinarcic).

ToÅ£i la dramaturgie, dar nu toÅ£i cu idei precise cînd a venit vorba să ne exprimăm preferinÅ£ele: „Ce aÅ£i dori voi să investigaÅ£i, dragii moÅŸului?”, veni întrebarea. Dar dragii moÅŸului tăceau mîlc. Noroc cu Mircea, că a vrut să vadă ce e cu copiii emo ÅŸi i-a convins ÅŸi pe alÅ£ii să vrea asta. Åži ne-am mai băgat ÅŸi-n chestiunea chestionarului: întrebări de aplicat pe subiecÅ£i, pentru a scoate din ei ceva de explicat.

(Să pasc iarba, domnule!)

Prima seară de film. Primul episod din documentarul „Eighteen. With a Bullet”. Percutant ca glonÅ£ul din titlu.

Bere la Belfast (terasă în spatele teatrului) ÅŸi sandviÅŸuri calde (care erau cam reci). Teambuilding ÅŸi poze cu porumbei pe acoperiÅŸ, comandate de unul dintre băieÅ£ii-actori. Mihai Pedestru a devenit „băiatul cu camera”.

Noapte bună, dragă jurnalule!

Joi, 2 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Ne trezim, ne spălăm,

Nu mai vrem să ne jucăm

Sîntem trişti şi obosiţi

Încă beţi şi oropsiţi,

La drum pornim,

Pe noi dormim.

(Urale ÅŸi aplauze)

„Elvira Godeanu” (teatrul), cimitir al taberei, ce avea să devină (oare ce avea să devină?).

Normal, cafeaua ÅŸi începutul în forţă cu Ion Alexandrescu. Antrenamentul de dimineaţă, trezirea obligatorie. ExerciÅ£iile de dicÅ£ie, să nu ne bîlbîim; exerciÅ£iile corporale, să nu înÅ£epenim; exerciÅ£iile cu impulsuri, pentru alertă permanentă ÅŸi exerciÅ£iile de încredere pentru… încredere. Câte un biet om încolÅ£it în mijlocul lupilor, patru în general: corpul în tensiune, purtat de la unul la altul. Taburetul, sufletele din faÅ£a lui, care sînt multe ÅŸi mîndre de ele ÅŸi un încrezător care se aruncă; ba cu faÅ£a, ba cu spatele ÅŸi chiar e prins.

Victorie! Am supravieţuit toţi. Şi sîntem încă întregi.

Dacă tot sîntem întregi, să ne mai ÅŸi dezvoltăm. Pe noi ÅŸi pe textele noastre. Adică al Oanei Moldovan („Casa de amanet”), din care nimeni n-a înÅ£eles problema psihică a protagoniÅŸtilor ÅŸi nici metafora spitalului – casă de amanet. Adică al Marei Sârbu („Cine sîntem azi”), care conÅ£inea „scena din Romeo ÅŸi Julieta”. Nu s-a aflat exact care scenă. Scena, pur ÅŸi simplu. Åži „Uniforme” al Corinei Catrina, fata (cam piÅ£igăiată ÅŸi foarte vorbăreaţă) din Tîrgu-Jiu: un monolog al unui român forÅ£at de comunism să trăiască în cadrul lui (al comunismului, normal).

După ce ne-am comentat textele mai mult sau mai puţin dezvoltate, am recurs la aceeaşi metodă cu stomacurile noastre subdezvoltate. La autoservire şi apoi la cafea, unde s-a făcut inventar de zodii. Am ajuns la concluzia că, în anul acesta saharian, e invazie de scorpioni.

„Băiatu cu camera” ne-a iniÅ£iat în tainele pozatului. Nu în faÅ£a aparatului (Say Cheese!), ci în spate, cu ochiul lipit de vizor. Portrete cu unii dintre noi făcînd pe interesanÅ£ii, fotografie de stradă, compoziÅ£ii, abstracte ÅŸi aspecte. A fost un workshop foto despre „aÅŸa nu”. Filmele studenÅ£eÅŸti ale băieÅ£ilor de la CFM (Loco, Druidul ÅŸi Z-Man) au fost un preambul cuminte pentru „The Chumscrubber”, filmul care a speriat-o pe doamna Botar. Åži a stârnit o polemică, ucisă în faşă, între cinematografiÅŸti ÅŸi simplii iubitori de film.

Plăcinte şi Silva Blondă (berea, nu colega!) la simigerie, apoi alte beri la Piano, unde, de fapt, se cîntă fortissimo. La tăţi ni-i greu!

Noapte lină, dragă jurnalule!

Vineri, 3 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Trecut-au orele nedormite,

Trecut-au orele dansate,

Trecut-au serile dansante,

Trecut-am noi în altă stare,

Trezitu-ne-am ÅŸi, ca atare,

Pornit-am către cimitir

Åži noaptea fu un chilipir.

Åži ziua va să fi e…

Ce, încă nu se ştie.

Azi, dragă jurnalule, azi l-am dezvoltat pe Felix într-un spaÅ£iu vid, într-un „Eter”, întrun cain_417@ mail.com, într-un complet demolaj. Nu, nu plînge, facem noi să fi e bine! Am zis.

Aproape de tehnici de interviu şi anchetă, am fost vag induşi în eroare: nu! Nu le permite să pălăvrăgească vrute şi nevrute. Mai întrerupe-i din timp în timp, adu-i pe linia de plutire. Oferă-le o singură posibilitate, fă-i să-ţi spună totul, nu-i lăsa să te îmbrobodească în neştire, lucrează-i pe la spate.

Mihai? Alina?

HoraÅ£iu? HoraÅ£iu ne-a proiectat cum l-a lăsat David Frost e Nixon să povestească, cum Ionesco aprecia iniÅ£iativa Televiziunii Române de a-i lua interviu, cum Hilary Swank înduioÅŸa lacrimogen coafezele, cum Paul McCartney vorbea despre nimicurile despre care era întrebat, cum Nichita Stănescu asculta jenat poezia pe care i-o recita inter vi evatorul, care nu renunÅ£a nicicum la „dumneavoastră”, ÅŸi cum Muhammad Ali discuta direct cu camera, în euforia unei victorii. Din astea putem învăţa despre om de la „gîşte”.

Alina!

Da, mama ei de treabă, da!

Sîntem în parc, dragă jurnalule ÅŸi, cum stăm noi în parc, la cafea (celebrul Club al Artelor de la ei, o minune faţă de jegosul Art-Club din Cluj), parcă-parcă nu ne mai vine să plecăm. Problema problematică stă în felul următor: Gădă trebuie să-ÅŸi Å£ină workshopul pe tehnici de reportaj, ceea ce ÅŸi face. Atîta doar, că vom rămîne să-l facem în parc, ÅŸi ne vom bea cafeaua în liniÅŸte ÅŸi vom povesti ÅŸi vom fi atît de fericiÅ£i!… Am fost, am vorbit ÅŸi am plecat. Åži a fost minunat.

Mulţumesc, Alina! Cu plăcere!

ÃŽnapoi la teatru, ca să ne holbăm la minunata producÅ£ie mirciană, pre numele său „ASL PLS”, despre cum unii vorbesc pe mess în citate ale oamenilor celebri ÅŸi despre actorul din Rafa (O REVELAÅ¢IE !?!). Au fost obiecÅ£ii la folosirea necuviincioasă a soundtrack-ului ÅŸi la timing-ul indecent al aÅŸteptării replicii pe mess. AÅŸa merg lucrurile. (Vonnegut)

(N-)am mai văzut ÅŸi un filmuleÅ£ codinist, despre care gurile foarte rele spun că „e naÅŸpa”, în pofi da rîsetelor isterice din sală. La „Cidade de Deus” a fost o altfel de isterie, a liniÅŸtii, mai ales după ce am afl at că „a scăpat găina!” Miruna face apel la eseuri liber-impuse, pe tema găinii care fuge printre picioarele gangsterilor juvenili din Rio de Janeiro. Nu s-a scris nimic, pînă în ziua de azi. (Era o gluma, sau n-am înÅ£eles noi?!)

Belfast e atacat din nou. De noi, cu foame. Comandară pizza, care vine greu. Pînă atunci, ne potolim nu cu găini (fripte), ci cu bere. Pe un pahar de ketchup, Vladimir face blasfemii: Dora în chip de Satană. Pizza n-a fost multă, aşa că unii mergem la culcare să uităm de foamea pe jumate potolită.

Noapte goală, dragă jurnalule!

PS: Noapte albă, jurnalule, pentru că nu dormim! Citez: NIMENI NU DOARME!

(Druidul, Loco, Z-Man)

Sîmbătă, 4 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Dimineaţa, pe răcoare,

Lumea merge pe cărare,

Pe cărare, pe cărare

Şi pe încă o cărare.

Nu poate umbla-n picioare,

Nici că-i ploaie, nici că-i soare.

Åži e ploaie, ploaie mare

Şi-atunci chiar că, în picioare,

Lumea nici o treabă n-are,

Dar ar face treabă mare.

Azi, dragă jurnalule, am simulat, una-alta… Au simulat: Anca ÅŸi Silva, Matei ÅŸi Alexandra, Ana ÅŸi Pete. N-a ieÅŸit tocmai pe tocmai, dar am încercat. Ca să nu intrăm într-o zonă cu totul aparte (să vă fi e ruÅŸine!), ar fi bine să menÅ£ionăm ÅŸi ce am simulat: am simulat interviuri. Concluzia fi nală: nu stăm bine deloc.

So, hai să bem niÅŸte tutun. Că, de!, ne-om reveni… NOT!

„Penthouse”, o tragedie modernă (?) a acestui „auteur” al taberei care este domnul Buricea. Cu o Alina Frâncu de-a dreptul magnifi că în rolul Talidei, eroina căreia domnul doctor i-o dă la buci pe acordurile medievale ale chitarei lui Pete. Talentul incomensurabil al tinerei teatroloage a fost apoi reconfi rmat, încă o dată. Ocaza e oferită de punerea în scenă a piesei scrise de Alina, cu un titlu deosebit de sugestiv, „Joi”, în care junul actor Rafa s-a ridicat la înălÅ£imea scriiturii, interpretînd tulburătorul rol al scaunului Stănică.

Nici celelalte talente ale taberei n-au aÅŸteptat să-ÅŸi dea prinosul. A fost plin de prinos pe teren ÅŸi pe holuri. Echipa RBDM (Rafa, Bogdan, Dora ÅŸi Mihai) l-au intervievat „ofi cial” pe deja-celebrul Alex-Castravete, vânzătorul de ziare. A cîntat ÅŸi ne-a încîntat, ducîndu-ne pe culmile aurolacului inhalat de el cu cinci minute înaintea interviului. Narcis din mit era frumos, dar Narcis vînzătorul de ziare era urît. Da’ batăr era! Interviurile au fost neproductive ÅŸi seci. Să nu-Å£i faci de lucru cu aurolacii!

Dacă jucăuÅŸii RBDM au inaugurat prima seară de biliard la Keops, o altă echipă, mult mai masivă, a purces la interogarea puÅŸtilor emo. Care, de fapt, nu erau emo, erau breakdanceri. Deh, tot GeneraÅ£ia X se cheamă. Undeva, la un moment dat, a fost ÅŸi vizionarea la „Pretty Persuasion”. Prost, dar „pe temă”. Don Buricea l-a ratat, fi ind plecat la casa de vampiri. Păcat! Era cu gagice de-alea de-ale lui, din iadul cotidian…

„Masoneria” taberei organizează o „seară secretă de fi lme”. N-au voie să intre băieÅ£ii înalÅ£i, cu ochelari. Colegii acestora se sacrifi că ÅŸi nu intră nici ei. Cei care iau parte la reuniune adorm din prima. După fi lm, teatru de umbre; teatru no/noi cu Alina ÅŸi Alexandra. Pînza albă de proiecÅ£ii, frumos luminată, dezvăluie treptat un înduioşător spectacol, aclamat, nefi lmat ÅŸi nefotografi at, din păcate, de public. Fain… Dară amu’ îi bugăt ÅŸi-aÅŸe…

Dacă adormirea s-a realizat sub „Cerul deasupra Berlinului”, cerul deasupra Tîrgu- Jiului toarnă. Alina ÅŸi Rafa îşi încep minunata aventură, ca doi talentaÅ£i ce sînt, cu un dans desculÅ£ în ploaie. Alina a terminat Liceul de Coregrafi e. Rafa nu. Oricum… „They’re dancing in the rain… What a wonderful feeling, they’re happy again!” Nu că n-ar fi fost ÅŸi înainte!…

Noapte udă, dragă jurnalule! Boo-hoo!

Duminică, 5 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de n-ai,

Ghighileanul trece,

Nimeni nu-l petrece,

Nici măcar Frânău,

Omul bun de rău,

Omul-mioriţă,

Oaie şi fetiţă,

Ce-a băut tequila,

Pe Hava Nagila.

Duminică, ziua Domnului. Pe unii dintre noi îi aÅŸteaptă o cafea gratis pe terasă la Chez Sacha, „cinste” sacrifi ciului masonic din seara de dinainte. Facem cunoÅŸtinţă cu Răzvan, fi ul consulului la Istanbul, or smth like that ÅŸi îl ducem la biliard. ÃŽntre timp, Oana ÅŸi Georgiana pleacă în deplasare cu subiecÅ£ii (participanÅ£i la Festivalul InternaÅ£ional StudenÅ£esc). La Polovragi ÅŸi PeÅŸtera Muierilor. AlÅ£ii, se moaie la han, fac vînzare. Alex-Castravete nu, nici măcar de ziare, dar mănîncă grătarele rămase de la noi, să-ÅŸi acopere mirosul de aurolac. Vrea să-i dăm CD-ul cu înregistrarea. Are calculator acasă! Să ne fie de bine…

Ora Domnului şeptişpe punct zero zero. Teatru Forum cu Anca Doczi. Cafea nu mai este, poate să nici nu fi fost azi, dar sîntem mulţi şi doritori. Şi de cafea, şi de workshop. Aşezaţi într-un cerc imperfect, ne impulsionăm reciproc, nu prea iese, dar ne străduim. Ne străduim pînă chiar renunţăm la idee şi ne aşezăm în acelaşi cerc imperfect.

Imperfect pentru că sînt două, de fapt: unul interior ÅŸi altul exterior. Externii trebuie să spună, pe rînd, internilor, ce anume le-a plăcut la ei azi. Internii devin externi ÅŸi procedura se repetă. Ne jucăm de-a dominarea, cu două obiecte, un scaun ÅŸi un pachet de Å£igări. Tutunul, de cele mai multe ori, nu dăunează grav sănătăţii scaunului, că acesta e mai bine făcut. Alt joc cu dominatdominator (oprimat-oprimator), doar că acum se joacă oameni. Anca Doczi oprimă tot. Astăzi se merge la teatru. E duminică ÅŸi se merge la teatru ca-n fi ecare duminică. ÃŽnsă azi nu e orice zi, ci una specială, pentru că azi vom cunoaÅŸte un complicat Trio-Tralala, şăfule, un „Ghiveci cu probleme“, problematice ÅŸi problematizante, care s-ar fi vrut a fi , dar n-au prea reuÅŸit, ce mai?, nici măcar să plictisească (deoarece am râs, uneori cu sughiÅ£uri). ÃŽn schimb, pe unii i-a scos din sală. Ce trist, cu trei triÅŸti: Matei Åžorop, Adrian Strâmtu ÅŸi Petre AncuÅ£a (care, în afară de jucat, cântă la tot ce găseÅŸte). Şăfi a, ÅŸefule, e la mare cinste. Sau nu…

Oricum, dacă nu e şăfi a, e foamea careşi cere drepturile. Şi, ca de obicei, Hanul ne aşteaptă cu ale sale poezii de sufl et, ciorba-i de burtă şi nelipsitu-i Castravete-Gogoşar.

Şi, dragă jurnalule, după ce ne-am cinstit cu carafe de vin şi bancuri cu Iisus, spuse de Don Buricea special pentru Roxana, ne-am pornit spre căminul majorităţii, cică pentru ca să te scriem pe tine, dragă jurnalule. Nici nu bănuiam pe atunci ce mişcare sinucigaşă se va fi dovedit a fi !

ÃŽn fine… Iată-ne ajunÅŸi. Lumea cîntă pe coridoare, dar „masoneria” se retrage într-o cameră să spună poveÅŸti. Se fumează din greu, nevrotic, Å£igară după Å£igară (unii ÅŸtie!) Åži-aÅŸa începe mirobolantul basm…

Ia de-aici. A fost odată ca niciodată, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, o cyber-vrăjitoare (vezi Felix), devenită hipioată (vezi Roxana), fostă Hansel, fostă Gretel (vezi Felix), călugăriţă (vezi Pede a.k.a. White Rabbit) şi proiectată pe luna ce avea să explodeze în mii de fărîme de caşcaval, hrană interminabilă pentru toţi şoriceii de pe pămînt, care vor trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi în mîndrie şi prejudecată (vezi Alina a.k.a. Alice).

În urma celor mai sus menţionate, trecutam şi la cele clasice: Frumoasa şi Bestia, povestit pe semi, de aceeaşi nevrotică Alina.

Să sune White Rabbit, să sune chitarele, să sune coridoarele!

Noapte muzicală, dragă jurnalule!

PS:

Foaie verde măghiran,

L-am pierdut pe Ghighilean.

Mască neagră de călău,

Încă e aici Frânău.

Mergem după nuci,

Nu purtăm papuci,

Tălpile ne dor

Vai ÅŸi-amarul lor!

Devenitul mîine

Am găsit un cîine,

Mîine-i dăm un nume!

Luni, 6 august A.D. 2007

Jurnalule!

Azi e prima zi cu nervi,

Nu te fă că nu observi

Tensiunea plutitoare

În aer ridicătoare!

Orele de draci sînt pline.

Nu-i bai:

Facem noi să fi e bine.

Am zis!

Ziua începe „bine”. Singurul lucru frumos e că pe câine, care e o EA, îl chemă Aliona. MiÅŸcarea de aseară îşi arată faÅ£a sinucigaşă o dată cu puseele de tensiune ale HoraÅ£iului nechemat. Ca să fi m răi pînă la capăt, remarcăm un lucru bun: hotelul Anabel a fost atît de bine păzit, că hoÅ£ii n-au îndrăznit să dea atacul. La teatru reuniÅ£i, semi-reuniÅ£i, dramaturgia e în fl oare: care, ce, cît ÅŸi cum? Åži, mai ales, cînd, pe cînd? RaÅ£a Peking? Ponturi, inspiraÅ£ii, somn de voie ÅŸi nevoie, ce să mai…? Noi, „minunaÅ£ii”. Cafeaaaaaaaaaaaaaaaa!

Pe teren. La propriu. Pe ăl de baschet, ca să-l intervievăm pe unul, Florin… După înde lungi negocieri pentru o priză (camera era descărcată de cît filmase HoraÅ£iu-tensionatul pe actorii-subiecÅ£i), băgarăm ÅŸtecherul. Dar nu fu curent. Se amînă din nou. Fuck!

Pînă mîncăm noi la „linie”, apare ÅŸi Teo, pe altă linie. Pe linia ferată. Åži mai băgăm ÅŸi o îngheÅ£ată gigant, după ce Dora îşi pozează îndrăgiÅ£ii căţei vagabonzi.

Åži, fiind atît de ocupaÅ£i mulÅ£i dintre noi, am cam ratat al doilea workshop de teatru-forum al Ancăi. Dar o păsărică ne-a ciripit că s-au făcut tot exerciÅ£ii de tip „dominatrix” (hi, hi!), în foaierul teatrului. Ne exprimăm, pe această cale, încrederea că totul a fost mirifi c ÅŸi efi cient. La mai mare!

Sau la mai rapid… în pas alergător, la vizionarea „Lola Rennt”, pe care l-am văzut ca un superexemplu de altfel-de-structură dramaturgică. Se poate ÅŸi-aÅŸa, deci, de trei ori, adică. Åži, la fel de rapid, eliberăm sala, că trebuie să-nceapă un spectacol (penibiluÅ£, cică!) în limba engleză. English doesn’t make you smarter…

Pe aceeaÅŸi ploaie, ne îndreptăm în pas vioi spre terasa Gorjeanul, vizavi de Stadionul Municipal, unde umblă vorba că se mănîncă mult ÅŸi bine. Pe terasă, nu pe stadion. Ne lungim la lungile mese fără să ne închipuim că aÅŸteptarea bucatelor va fi direct proporÅ£ională cu ele. Pînă-ÅŸi dă Vladimir foc la ÅŸerveÅ£el ÅŸi la tricou, vine ÅŸi salata Dorei. Pînă aproape murim, vin ÅŸi felurile noastre care, pe alocuri, sînt gata să ne facă felul: un crap cu gust de „crap”, taxat triplu faţă de preÅ£ul din meniu. Ne irită ÅŸi o salată de castraveÅ£i de anul trecut, iar Silva (colega, nu berea!) face reclamaÅ£ie din pricina asta. Bleah! Vă mai aÅŸteptăm! Mai aÅŸteptaÅ£i-ne!

Anca părăseÅŸte tabăra. E primul dezertor. Sibiul sună mai bine. Acolo (se) pregăteÅŸte teatru-forum mai de-adevăratelea. HoraÅ£iu este răzbunat de el însuÅŸi, încingînd spiritele „căminiÅŸtilor” ignoranÅ£i. Fu la ei, carevasăzică. Alina ÅŸi Rafa dansează în altă ploaie. DesculÅ£i ca noaptea.

Uf, ce zi ce mă-nervează!

Noapte, jurnaluleee!!!

Marţi, 7 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Astăzi, la adunare,

Fiecare se dă mare

Ba mai încet, ba mai tare

Despre subiecţii-infecţii,

Înfocaţi şi sufocaţi

Şi-ale noastre braţe

Cuprinzătoare

Şi-ale noastre maţe

Chiorăitoare

Åži-ale noastre degete

Zvîcnitoare

Åži-ale noastre camere

Murdare.

Ţîţă de mîţă! Pam-pam!

Va să zică, adunarea, cu lacune şi de data aceasta, are ca scop unic dezvăluirea incomensurabilă a celor realizate pînă în acest moment. Avem subiecţi? Avem subiecte? Avem! Cît sînt de bune, rămîne de văzut.

Avem o paletă de breakdanceri, rezolvaţi de Mircea, Mara, Pede şi Catrina. Un megamascul certat cu police-ul (Andreea şi Ion). O cratiţă de sentimentalisme ale unui el şi-o ea, fără nici o legătură între ei, dar supuşi dorinţei de cuplărai ale participanţilor din tabără. Like OMG!! Speranţa moare ultima. De ei s-au ocupat Oana şi Georgiana la Polovragi. Stăm bine. În scaune, da.

Destul despre discuţiile de teren. Pălăvrăgitul e bun pînă la un punct. Hai să mai facem nişte treabă practică, tovarăşi!

ÃŽn sfîrÅŸit, merge treaba cu baschetbalistul. Cel puÅ£in tehnic. Stăm de vorbă o oră întreagă, pe gradenele din marginea terenului de sport. Dora e un mix de Andreea Marin ÅŸi Ovidiu IoaniÅ£oaia. ÃŽntrebările curg, răspunsurile ne împotmolesc. Mă rog, e un subiect… interesant. Cred.

Între timp, fetele rele cuceresc Vestul (Jiului). Teo, Alexandra et moi, respectiv Alina, pornesc în căutare de subiecte. Teo are ideea genialoidă de a căuta agenţii matrimoniale. În ziare nu găsim, aşa că în disperare de cauză ajungem la Primărie.

„Ha! Ha! Ha! Da’ nu sînteÅ£i cam tinere pentru aÅŸa ceva? Nu sînteÅ£i capabile să vă găsiÅ£i singure bărbaÅ£i?” ne întreabă înduioşător o deÅŸteaptă de la ghiÅŸeu, urmată apoi de o penibilă rafală de rîs ale celorlalte deÅŸtepte din zonă. „E pentru un reportaj…” răspundem noi sec ÅŸi ieÅŸim sub privirile pline de simpatie ale acelora ce ne-au dat informaÅ£iile cu atîta gentileÅ£e. Nu, nu există agenÅ£ii matrimoniale în Tîrgu-Jiu.

„OK, asta a fost prea penibil. Facem legămînt să nu povestim nimănui”, zice Teo. Mama ei de treabă, tocmai am încălcat legămîntul. Move on, man!

ÃŽn căutare de alte subiecte, ajungem în Parâng, ză mall. Normal că nici aici nu se întîmplă nimic interesant, asta ca să nu menÅ£ionez că am început să urmărim sufl etele furibunde prin magazin. ÃŽn fi ne… Spre ieÅŸire, dăm de o Å£igancă. Povestea e comună, dar se vrea a fi un subiect. Poa’ să iasă, poa’ să nu… Ne dăm întîlnire cu ea în parc, dar nu mergem. Pam-pam!

Nu, nu, nu! Nu se face aÅŸa ceva cu subiecÅ£ii! Ne-am înÅ£eles, da? Bun, lăsînd deoparte Å£iganca sedusă ÅŸi abandonată, vine ÅŸi pedeapsa divină. Fetele comandă ciorbă de burtă, dar burta a stat prea mult în grajd ÅŸi, prin urmare, ciorba are gust de balegă. Alina linge farfuria. No comment! („Mi-era foaaaame!”, zice ea, cu gura plină).

Ne trebuie o cafea, la Hotel Gorj. Cîte una lungă. Pentru chelneriţă, mărimea nu contează. Le aduce scurte. Ne începem cariera lirică. Fiecare scrie cîte un vers. CompoziÅ£ii multistratifi cate. ÃŽntre timp, citesc Cotidianul. Băsescu îi critică pe Brătieni la MărăşeÅŸti. Să fi e la ei, acolo…

Tot la Gorj, a doua şedinţă de redacţie ManInFest. Primim cu braţele deschise oameni noi. Dă-i să sune! Schiţăm un sumar pentru două numere. Iar e cam pustiu în zona teatrală. Ce să-i faci?

Now that’s enough!! Tre’ să ne recuperăm. Hai merem la biliard! Hai! A doua lecÅ£ie (Alina) ÅŸi de data asta chiar înscriu. Trei la rînd, îl bat ÅŸi pe Gădă (că a băgat neagra), care se revanÅŸează ÅŸi mă bagă sub radical, mă bate de două ori consecutiv. Mda…

Şi pentru că un ghinion nu vine niciodată singur, mergem în Piano, la chef de chef. Toate bune şi frumoase. Doar că de mîine vom fi cu mult mai puţini. Sufl ete importante, pereche. Scriem poezii, ne pătăm pantalonii cu ceară, cu vin, dansăm şi bem tequila. De aici, cu toţii la şăfu Matei, care vrea să ne otrăvească cu a sa ciufută narghilea. Yay!

Hai acasă! La propriu: a doua dezertoare îşi scoate colÅ£ii. Roxi, nu ne părăsi!…

Noapte tristă, dragă jurnalule!…

Miercuri, 8 august A.D. 2007

Dragă jurnalule,

Miercurea-i o zi futută,

Îţi revii după băută.

Ai un chef de prăjitură,

De-ţi rămîne apa-n gură.

Din păcate, unii pleacă,

Bagă sabia în teacă

Dezertorii dovediţi

Merg spre gară obosiţi.

Restul sar iar la băută:

Miercurea nu-i chiar futută!

DeÅŸi „Surprize, surprize” e în vacanţă ÅŸi deÅŸi se difuzează sîmbăta, noi am puso în scenă azi-dimineaţă. Am pus-o pe Georgiana ÅŸi pe piesa ei, care nu ne mai amintim exact titlul care-i este. ( Ba da, ce măgărie! Se cheamă „Ştiri”) A fost o surpriză plăcută, anyway… Cel puÅ£in pentru Don Buricea. Hooray! E un început de ceva. Are potenÅ£ial. Un NY Times găsit pe o bancă provoacă disensiuni într-o familie a României comuniste. Keep up the good work!

Se pregătesc să iasă din scenă Mihai şi Horaţiu. Autobuzul de 13:30 pleacă nonşalant fără ei. Nu-i bai! Tren este şi seara. Ne cafelim din nou la Chez Sacha. Căldură mare, mon şeri! Ca atare, Miruna se retrage la hotel. Noi băgăm nişte ultime bile (nu, nu pe aia neagrăăă!) la Keops. Eşti ok! Sîntem ok!

Prînzul ne desparte. La han, limonadă cu o musculiţă oltenească şi papanaşi întîrziaţi ca ciclul unei gravide. O altă gaşcă papă la Hotel Gorj. Ne promitem prăjituri pentru după, unii la alţii. Unii nu ne ţinem.

O altă vizionare, la „Bully”, cu teeni asasini! Brrr!

Ura şi la gară, pe bune!

Alina se întristează şi ne desenează. E poetico-melancolică în seara asta Alina şi nu ne bagă în seamă.

Noapte de prim doliu, iubite jurnal!…

(Ghighilean – Ce faci? Scrii poezie?

Frânău – Nu! CiteÅŸte textul, e coerent,

crede-mă!

Ghighilean – De ce vorbeÅŸti urît cu mine?

Frânău – Da’ nu vorbesc urît cu tine! Å¢i se

pare că vorbesc urît cu tine?

Ghighilean – Mi se pare că te răsteÅŸti.

Frânău – Dragă…)

Joi, 9 august A.D. 2007

Jurnaluleee!

Anul Domnului

Ziua-a doua-a doliului.

Puricatul Teo-ului

De mîinile Alice-ului

ÃŽn lumina Bogdanului

Din lanterna Pedestrului.

Trenul vine,

Lumea pleacă,

Pleacă pe noapte călare,

Aliona treabă n-are.

Jurnaluleeeeeeeee! Neeeeeeervi!

Ziua începe în forţă. Åži sîntem toÅ£i. Mă rog, în afară de dezertori. Ne leagă un gînd ÅŸi o dorinţă comună. Filmările. Din nou, evident că nu stăm bine deloc. Subiectele sînt neinteresante, fi lmările sînt proaste. Aerul e apăsător. ColÅ£ii sînt albi ÅŸi gata să sfîşie. Avem un baschetbalist, presupus de cei din tabără a fi …nu tocmai ce zice el că e. Aparatul de fi lmat zboară după porumbei la fi ecare jumătate de frază…Åži două casete cu breakeri, una în care intervievatorii (vreo ÅŸapte) sînt mai mulÅ£i decît intervievaÅ£ii (trei), instalîndu-se haosul; complet subminată cinematografi c de frenetica Catrină, care face fotografi i cu bliÅ£ în timp ce se fi lmează ( zgomotul ca zgomotul, dar toată lumea devine, instant, verde!); a doua casetă cu breakerii la o terasă ÅŸi balanÅ£a care trage acum spre partea intervievaÅ£ilor, care sînt mulÅ£i ÅŸi mîndri de ei. TranÅŸarea de intervievatori, rămaÅŸi acum doar patru, e mai mult decît benefi că. Evrica!

Asta ca primă palmă. CFM-iÅŸtii ar fi vrut ÅŸi ei să-ÅŸi prezinte realizările, păcat că ÅŸi-au pierdut caseta ÅŸi păcat că dau vina pe noi. Åži, ca să fi e meniul complet, de mîine rămînem mai puÅ£in de jumate, pentru că, de!, se pleacă… Lumea nu mai rezistă. Codin încearcă să salveze situaÅ£ia cu un montaj foarte folositor, despre cum se fi lmează, o lecÅ£ie de cinematografi e. Partea proastă (normal că există ÅŸi aici una) e că majoritatea îl văzuseră deja în cămin, motiv pentru care jumate sala nu mai are răbdare ÅŸi iese.

Nu mai contează, ne calmăm încet, încet la fi lmul „Y tu mama tambien“, care e mai mult decît binevenit ÅŸi are un soi de efect terapeutic. Dar sîntem puÅ£ini, unii merg să-ÅŸi termine scenariile, alÅ£ii să-ÅŸi facă bagajele.

„Y tu mama tambien!“, adică „Ba p-a mă-tii!” le venea jandarmilor să-i spună lui Felix. Deci, să ne-nÅ£elegem. Felix, Oana ÅŸi Georgiana îşi luau masa (iaurt, toast ÅŸi cafea) liniÅŸtiÅ£i, în parc, încălÅ£aÅ£i. Åži, cum mestecau ei alene, hop! organele de ordine să le facă nota de plată. Ai noÅŸtri – relaxaÅ£i, că ei nu plătesc nimic, că nu se duc nici la sediu, că – fi e, plătesc totul (500 de lei adică), dar că vor face plîngere ÅŸi speră să se vadă veseli ÅŸi bine dispuÅŸi în faÅ£a judecătorului. A, ÅŸi că Tristan Tzara, că avangarda s-a născut în România ÅŸi e pentru toată lumea, că opera de artă, chestii…

ÃŽn fi ne, jandarmul măcinat de gîndul că ce Å£ară o mai fi ÅŸi Tristan asta, nu s-a lăsat. Tot le-a rupt „nota” ceea de cinci milioane. Că doar era vorba de duÅŸmani ai poporului ÅŸi ai lui BrâncuÅŸi. A, uitarăm să zicem: ai noÅŸtri îşi mîncau toastul pe Masa Tăcerii. Ce să mai spunem? E bine cînd nici arta nici amenda nuÅ£i stau în gît.

Între timp, a treia branşă de dezertori, adunaţi în gară, îşi completează tichetele de călătorie. Şi pixul nu vrea să scrie. Întoarce, omule, foaia, scrie şi tu normal, că pasta nu curge în sus. Ca să vezi, funcţionează! Despre puricatul puricilor, am menţionat deja, vezi poezia.

Să revenim: va să zică, trenul vine, lumea pleacă, pleacă pe noapte călare, Aliona treabă n-are…

Noapte poetică, jurnalule!

PS: CFM-iÅŸtii au plecat ÅŸi ei la 2 cu autobuzul. Au plecat la fel cum au venit (ÅŸi, parÅ£ial, cum au ÅŸi lucrat): nevăzuÅ£i…

Vineri, 10 august A.D. 2007

Iubite jurnal,

Mîine nu ne mai vedem,

E ziua naşpa a plecării

Acesta e un recviem

De pus pe rana autogării.

Am muncit, ne-am îmbătat,

Am mai mîncat ÅŸi rahat…

Pe teren, n-am fost albine.

Nu-i bai:

Facem noi să fi e bine!

(Batăr atîta!)

Bine c-o plecat! Bine c-o plecat ÅŸ-am rămas numa’ cîţiva, pe alese, crema ÅŸi spuma zi lelor. Sau, cel puÅ£in, aÅŸa ne place să credem. Că doar nu ne verifi că nimeni…

Åži-aÅŸa, între ăştia puÅ£ini, ieÅŸim la înaintare unii în faÅ£a altora, cu creaÅ£iile teatrale (dramaturgice). Textul Andreei, textul refăcut al lui Felix (haios, cică) ÅŸi, mai ales, al lui Mircea ÅŸi Mihai P. (aceÅŸti Ilf ÅŸi Petrov ai fi lmului ÅŸi teatrului postromânesc) au fost catalizatorul defulării nervilor din ziua precedentă. Åži am fost atît de încîntaÅ£i ÅŸi de entuziaÅŸti ÅŸi de cuprinÅŸi de fericire, încît, în această efuziune, am uitat că am cam rămas fără bani ÅŸi am mîncat într-un loc costisitor, pre numele său Ambasador, unde…

Unde… ne-am cinstit, nevoie mare! Hai noroc ÅŸi la mai mare! Masa? Ce masă?

Dar ce-ar fi viaţa fără cafeaua de după? Canapelele verzi ne aşteaptă, ca şi nemuritoarele poveşti despre peripeţiile Felix-iene!

ÃŽntorÅŸi la teatru, am vizionat filmările cu miÅŸtoacele Ralucăi, fete faine, nedispuse însă a trece de bla-bla-blaurile de suprafaţă la lucruri mai serioase. Bummer! Pe treptele cimitirului existenÅ£ei noastre, eu, Frânău, ascult cu Pede, fi ecare la o cască, White Rabbit, over and over again. LiniÅŸtea ne e spulberată de unul din breakerii care repetau în teatru: „Miam rupt mîna!” ne ÅŸopteÅŸte el în fugă spre spital. ÃŽn urma lui, şăfi a, prietenii deznădăjduiÅ£i. Åži replica inteligentă a lui Pede: „Păcat că nu s-a fi lmat, ar fi dat fain…” ÃŽn fi ne…

Ne luăm la bune-rămase ÅŸi hai la cămin – ultima seară de băute ÅŸi de mimă. Muhahaha!… Åži pentru că unii nu sînt familiarizaÅ£i cu termenul „bidiviu” (cine ÅŸtie, cunoaÅŸte), am trecut la cuvinte simpliste, gen clanţă, geam sau preÅŸ. Irelevant să spun cine a cîştigat. Åži totuÅŸi… Echipele: Ralu, Mircea, Alina ÅŸi Gabor, sau highlanderii, sau excelenÅ£ii, sau cutezătorii, sau cîştigătorii. Åži ceilalÅ£i, mai puÅ£in avantajaÅ£i de soartă: Turcu’, Mara, Silva ÅŸi Rafi (conservatoristu’, nu celălalt). Da’ las’ că facem noi să fi e bine! Am zis!

Vodca, vinul şi ţigara,

Ete că-ncheiarăm seara!

Pam-pam!

Noapte bună, iubite jurnalule,

Hai noroc ÅŸi la mai mare

Hai la anu’, că fi -va ÅŸi mai tare!

CONCLUZIA EDIÅ¢IEI 2007:

Originalitatea este un complex al secolului XX. Acum se caută lucrurile bine făcute!