Personaje:

MARIA - 19 ani, studentă în anul I la Litere
DORU - 26 ani, student în an terminal de vreo 3 ani
LAURA - 22 ani, liber profesionistă
VIRGIL - 50 ani, tatăl Mariei şi al lui Doru
ADRIANA - 48 ani, mama Mariei ÅŸi a lui Doru.

Scena I

Sufrageria este cea luminată. Pe canapea stă o femeie supraponderală, cu telecomanda în mână. Zapează ÅŸi mănâncă un hamburger deloc atrăgător. Se opreÅŸte la „Surprize, Surprize”. Femeia e îmbrăcată într-un capot înflorat din material sintetic. Intră un bărbat îmbrăcat ieftin, în niÅŸte pantaloni la dungă sintetici, pantofi butucănoÅŸi cu talpa relativ groasă ÅŸi o cămaşă cu mâneca scurtă, cu pete de transpiraÅ£ie la subraÅ£, total neasortată.
Ea: Bună. Vezi că ţi-am luat şi ţie unul dintr-ăsta. (arătându-i hamburgerul şi neluându-şi ochii de la televizor) E în bucătărie, în cuptor.
El: Mănânc de două zile numai porcării dintr-astea, în ultimele trei’ÅŸase de ore am condus aproximativ două’ÅŸ’unu, am transpirat ălea două’ÅŸ’unu de ore ca un porc, pentru că autocarul pe care-l conduc nu are aer condiÅ£ionat. Chiar crezi că era visul meu ca nevastă-mea, care nu face altceva decât să zacă toată ziua, să mă aÅŸtepte cu un hamburger rece ÅŸi cu „Surprize Surprize”?!
Ea (privindu-l indiferentă): Hai, dragă, nu mai face atâtea nazuri! Tot mâncare e şi asta! Te plângi tot timpul. Dacă erai deştept, poate aveai o slujbă bună acum, dar nu eşti şi nici n-ai fost vreodată.
El (enervat): Tu vorbeşti?! Măcar eu am o slujbă! Tu stai în casă şi freci menta toată ziua! Trăieşti pe spinarea mea, aşa prost cum sunt eu!
Ea (calmă): Eu, spre deosebire de tine, sunt inteligentă, doar că… am avut foarte mult ghinion. (Se întristează)
El: Ce ghinion, mă? Ai fost proastă! Ţi-ai pierdut capul după ăla, şi când ţi-a dat papucii ai luat-o razna. E chiar simplă povestea! Până şi un prost ca mine o înţelege!
Ea: Te rog să taci! Tu habar n-ai de asta!
El: Eu ÅŸtiu ce mi-ai spus tu. Åži asta tot prostie se numeÅŸte.
Intră un puşti cu părul castaniu, vopsit cu pete blonde, de vreo 13 ani, ascultând manele la telefonul mobil.
Ea: Închide porcăria aia! Devii mai retardat pe zi ce trece! Parcă nici n-ai fi copilul meu!
Copilul: Bună tată. Bine ai revenit. Ce faci?
El: Mă cert cu mă-ta!
Copilul râde
El (schimbând tonalitatea): Cum a fost la şcoală azi?
Copilul (încurcat, priveÅŸte în jos): Păi… să vezi… mi‑a adus lucrarea la biologie ÅŸi am luat patru…
Ea: Vai de capu’ tău de prăpădit! Să vezi bătaia naibii ce-Å£i iei tu! (Se ridică ÅŸi se îndreaptă înspre ei. Se interpune El)
El: Lasă-l, mă, în pace! E şi el copil!
Ea: Mă, da’ tu faci orice să mă scoÅ£i din sărite azi!
El: Scuteşte-mă cu astea, frustrato! Vrei o viaţă mai bună? Altă familie? Nasol! Pentru că asta e tot ce ai!
Ea: Da! Vreau o viaţă mai bună! Vreau altă familie! Vreau să termin facultatea! Vreau! Vreau! Vreau!
Odată cu ultima replică, lumina de pe sufragerie devine roşie, fundalul muzical constă în maneaua de pe telefonul Copilului, la un volum înalt. El pare că urlă ceva la Ea, Copilul dansează pe manea, iar ultima replică este urlată. Ţipătul Ei. MARIA, care pe tot parcursul scenei doarme pe jos în avanscenă, se trezeşte speriată, gâfâind, exact în momentul în care Ea îşi termină strigătul. Lumina se stinge pe sufragerie. Spot de lumină pe MARIA, în avanscenă. Heblu.

Scena II

MARIA şi LAURA în sufragerie. Bucătăria e goală.
LAURA: Nu poţi să-ţi imaginezi cât de dor mi-a fost de tine! (o priveşte cu drag, zâmbind)
MARIA: Şi mie de tine, mă! Pe bune! Cu toate că am cunoscut o grămadă de oameni faini la Timişoara, nimeni nu se compară cu tine! Eşti unică.
LAURA: Cât mă bucur când te-aud vorbind aÅŸa! Da’ chiar! Mai zi-mi ÅŸi mie! Ce-ai mai făcut? Pe unde ai mai fost? Cu cine ai mai ieÅŸit? Dintr-astea, că mă simt aÅŸa ruptă de tine…
MARIA: Eee… rahat. Ce naiba să fac?! Am fost în sesiune ÅŸi am stat numai în casă să-nvăţ. Cum să ai, mă, paiÅŸpe examene?! E inuman! (Pauză) Tu pe unde mai lucrezi?
LAURA: Unde naiba?! Tot chelnăriţă la bomba aia de Royal.
MARIA: Aşa e! Uitasem. Mi-a zis mama că s-a întâlnit cu tine într-o zi şi că i-ai povestit de minunatul tău job.
LAURA: Dacă tot veni vorba, mama Adi pe unde e? La serviciu?
MARIA: Ar fi trebuit să termine deja. Probabil e pe drum.
LAURA: Ce mai face?
MARIA: Eeeh…rău. Åžtii bine care-i situaÅ£ia cu frate‑miu. O înÅ£eleg, mă, ÅŸi pe Adriana cum naiba să creÅŸti un copil, să faci toate sacrificiile din lume pentru el, să-i dai tot ce vrea ÅŸi apoi să te uiÅ£i aÅŸa la el cum se ratează. Åži de ce? Din cauza unei curve!
LAURA: Nu-i chiar aşa, măi Maria. E deja al treilea an când rămâne repetent. O fi fost de vină asta acuma, dar în ceilalţi doi ani?
MARIA: Da, ai dreptate. În ceilalţi doi era vorba de alte curve!
Heblu.
La reaprinderea luminii pe ambele părţi ale scenei, Doru apare pe canapea cu laptopul în braţe.

Scena III

În bucătărie, Adriana şi Virgil. Ea stă la masă şi fumează. El piguleşte cîte ceva, ba dintr-o cratiţă de pe aragaz, ba de pe masă. Câteva momente de linişte.
ADRIANA: Hai, mă, Virgil! Dă-o naibii! Mănânci într-una, de o oră! Tu nu vezi cât te-ai făcut?! Suntem o familie de obezi! Până şi câinele e gras!
VIRGIL: Ce treabă ai, mă, tu cu mine? Cu ce te deranjează pe tine că mănânc eu?
ADRIANA: Eşti hămesit! De asta mă deranjează!
VIRGIL: Te iei toată ziua de mine! Îi ţii pe rataţii ăia doi în puf şi nu le zici niciodată nimic, în timp ce de mine te iei în continuu!
ADRIANA: RataÅ£i, nerataÅ£i, sunt copiii noÅŸtri. (Pauză) Åži oricum, Maria se descurcă foarte bine până acum: n-are nici o restanţă, se implică în tot felul de activităţi constructive…
VIRGIL: Nici boul ăla nu avea nici o restanţă după anul I. Şi ai dreptate, fie-ta nu-i ratată, dar are toate şansele să ajungă. N-ai văzut, nu s-a întors acasă mai devreme de 2 noaptea în nici o seară de când a venit!
Intră Maria
MARIA (veselă): Ce bârfiţi, mă, voi aici?
Tăcere.
VIRGIL: Vorbeam de copiii noştri cei minunaţi. (Către Adriana) Acum mi-a picat fisa! De asta are, mă, nesimţitul factura atâta la telefon! Vorbeşte cu orele cu aia în Franţa!
ADRIANA: Nu-mi mai aduce aminte, te rog! ÃŽmi crapă obrazul de ruÅŸine! ToÅ£i colegii mei au copii realizaÅ£i, cuminÅ£i ÅŸi ăsta se chinuieÅŸte să termine rahatu’ lui de facultate de ÅŸase ani! Åži, pe deasupra, mai are ÅŸi-o relaÅ£ie cu una căsătorită! Doamne! Cu ce-am greÅŸit? (ÃŽncepe să plângă)
MARIA (blând): Hai, mă, mamă…
ADRIANA (plângând): Nu iese din casă, dar nici nu pune mâna pe nimic. Stă toată ziua şi vorbeşte cu aia pe net, în timp ce eu îi plătesc câte un milion restanţa, ca să nu se ducă el la niciuna.
Intră Doru, relaxat
VIRGIL: Vezi, mă?! Vezi, mă, animalule ce-i faci lu’ maică-ta?! Zi mă! Merită ea aÅŸa ceva? MunceÅŸte suplimentar ca să îţi cumpere Å£ie laptop de treij’ de milioane…  ca să te joci pe el… Åži tu?! Tu mă?! Ne faci pe amândoi de ruÅŸine!
DORU (consternat): Ce vi s-a pus pata aşa dintr-o dată pe mine?
ADRIANA: Dintr-o dată?! Când eu te ţin degeaba pe banii mei în Bucureşti?! Dintr-o dată?! Asta-i culmea! Nu ţi-e, mă, ruşine?!
DORU (urlând): RuÅŸine! Să-mi fie ruÅŸine! Vă fac de ruÅŸine! Da’ asta, (uitându-se la Maria) că o ÅŸtie tot oraÅŸul că umblă până la patru dimineaÅ£a cu dubioÅŸii ăia, nu te face de ruÅŸine? Asta-i fată?! Ai văzut cum arată camera ei?!
MARIA: Tu să nu vorbeşti, măgarule! Dubioşii ăia îmi sunt de o mie de ori mai apropiaţi decât mi-ai fost tu vreodată! Ratat ce eşti!
DORU: Acesta ÅŸtiam că e un plus în viziunea ta. Laura, cea mai bună prietenă a ta, e cel mai elocvent exemplu în sensul ăsta! Aaaaaa! Sau, stai! M-am prins! Ea e de fapt mentorul tău spiritual! Tu nu poÅ£i decât să aspiri la statutul de cea mai mare curvă din oraÅŸ! Ce să-i faci… adevărul e că arată mai bine ca tine.
Maria se năpusteşte la Doru, încearcă să-l lovească, dar Doru o împinge şi aceasta se izbeşte cu capul de colţul dulăpiorului.
MARIA (şocată): Îmi curge sânge.
Adriana, panicată, îngenunchează lângă Maria
VIRGIL: Ieşi, mă boule, afară! Afară din casa mea!
Doru iese. Virgil merge şi el lângă Adriana şi Maria. Lumina se stinge pe bucătărie şi se aprinde pe sufragerie. Doru intră prin cealaltă parte a scenei, se aşază pe canapea şi îşi porneşte laptopul. Heblu.

Scena IV

Bucătărie. Maria stă singură la masă şi mănâncă plictisită o cană de orez cu lapte. Intră Adriana.
ADRIANA: Ce faci aici, singură?
MARIA: Nimic. Stau. Mănânc. Cât e ceasul?
ADRIANA: Opt jumătate. Mai pleci undeva?
MARIA: Da, mă văd la nouă şi un sfert cu Laura la colţ.
ADRIANA: Eu zic că n-are nici un rost să mai pleci acum… mai ales că te-ai ÅŸi lovit mai devreme. Cred că ar fi mai bine să stai în pat, să te odihneÅŸti. Hai să ne uităm împreună la Grey’s Anatomy. (zâmbeÅŸte cald)
MARIA (zâmbeÅŸte la rându-i): Am vorbit deja cu Laura… e prea târziu s-o mai sun acum ÅŸi să-i zic că nu ne mai putem vedea… Åži, în plus… simt că dacă o să mai stau un singur minut în casa asta o să mă urc pe pereÅ£i!
ADRIANA: Te-nÅ£eleg… nu e corect să suferi ÅŸi tu pentru că e el un nemernic.
MARIA: De la tâmpeniile pe care le scoate tata pe gură la adresa mea, atunci când e nervos, am început ÅŸi eu să fiu mai nesigură pe mine. Stau din ce în ce mai des ÅŸi mă gândesc… poate, la un moment dat, o să ajung ca el. Cred că m-aÅŸ sinucide. (Pauză) Iar pe Doru… pe cuvântul meu că îl urăsc. Åžtiu că sună urât, dar asta e!
ADRIANA: Nu cred eu că e chiar aÅŸa…
MARIA: Ba e, mamă! Crede-mă! Cel mai mult îl urăsc pentru ce a făcut din tine şi din tata, dar mai ales din tine!
ADRIANA (plângând): Nu mai ştiu, Maria! Nu mai ştiu ce să mă mai fac cu el! Nu mai am nici o bucurie, nimic! Zi şi noapte mă gândesc ce să fac cu el, cum să-l ajut să-şi revină!
MARIA (sec): Internează-l într-un spital psihiatric. Nici un om întreg la cap nu ar putea să mintă şi să inventeze cât el. Hai, trebuie să plec acum.
O pupă pe obraz. Adriana  rămâne singură în bucătărie. Heblu.

Scena V

Lumina stinsă pe casă. Abia se pot zări în bucătărie umbrele lui Virgil şi a Adrianei, iar în sufragerie, a lui Doru, cu laptopul său. În avanscenă intră MARIA zâmbind publicului, urmărită de un spot de lumină roşie.
MARIA: Bună seara! ÃŽmi cer scuze pentru întrerupere, dar mi s-a părut că spectacolul devine mult prea ibsenian. ÃŽn caz că nu v-aÅ£i dat seama, aceasta este versiunea mea în ceea ce priveÅŸte familia disfuncÅ£ională în sânul căreia mi-am petrecut nouă’ÅŸ’pe ani. Sunt rea! Nu e disfuncÅ£ională decât de vreo ÅŸase. Propun să ne jucăm puÅ£in „Now and Then”. Cel mai logic e să începem cu Doru, că doar de la el a pornit totul. (Spot de lumină pe Doru).
E cu şase ani mai mare decât mine, în primul an de facultate nu a avut notă mai mică de 8, în schimb treptat a devenit un mincinos patologic. De trei ani încoace, încearcă să îşi termine facultatea. De fapt, nu încearcă. Trăieşte la Bucureşti, în apartamentul părinţilor noştri şi pe banii părinţilor noştri. Îi seacă într-o lună normală de vreo cincisprezece milioane. Mai sunt şi lunile speciale, când zece milioane sunt numai restanţele, sau când află ai mei că avem paişpe milioane datorie la întreţinere.
Buuuuun… să trecem la Virgil, tatăl meu. (Spot de lumină pe Virgil). Nu sunt prea multe de spus. Genul de om care rareori se exteriorizează, impulsiv în vorbe, dar nu ÅŸi în fapte, fără nici un simÅ£ al consecinÅ£ei. Din cauza lui, aproape că o luasem eu razna anul trecut, când încă îmi mai păsa.
Adriana, mama mea… singura persoană ireproÅŸabilă pe care o cunosc. (Spot de lumină pe Adriana). Mi se rupe sufletul de fiecare dată când mă sună plângând, la TimiÅŸoara, să-mi spună ce măgării de-ale dobitocului a mai descoperit. Are din când în când gânduri sinucigaÅŸe… Din femeia veselă, bună, pe care mi-o amintesc vag, acum a ajuns dependentă de antidepresive. Ce e mai grav e că nici alea nu par s-o mai ajute.
Pauză. Cade pe gânduri
Eh… astea fiind spuse, mingea e în terenul dumneavoastră. PuteÅ£i să decideÅ£i singuri dacă vreÅ£i să rămâneÅ£i ÅŸi la restul spectacolului. Mai exact: ACESTA e momentul în care vă puteÅ£i ridica ÅŸi puteÅ£i ieÅŸi fără a fi consideraÅ£i ţărani. (AÅŸteaptă câteva secunde privind publicul) Bun. (Iese din scenă)

Scena VI

Băncuţă aşezată în dreapta scenei, departe de casă. Maria stă jos şi vorbeşte la telefonul mobil, jucându-se cu brelocul de la chei.
MARIA: Åži mie mi-e dor de tine… Cum poÅ£i să spui aÅŸa ceva?! De ce nu poÅ£i să înÅ£elegi că am avut niÅŸte probleme ÅŸi nu am mai apucat să te sun? Chiar nu pricep de ce îţi place să faci faze dintr-astea! Nu m‑am enervat. Nu… o aÅŸtept pe Laura. IeÅŸim în oraÅŸ. Cu gaÅŸca. Da’ ce, sunt la interogatoriu?! Păi nu, dar aÅŸa mă simt! Serios, Cristi, care-i faza, n-ai încredere în mine, sau ce? Bun! Mă bucur! Åži eu… băi…aÅŸ veni, dar nu cred că o să pot în viitorul apropiat. Lucrurile sunt destul de complicate pe la mine pe acasă. Iar o iei pe arătură! Păi nu, că acum chiar mă enervezi! Dacă-i până-ntr-acolo, de ce nu vii tu încoace? Vezi! AcelaÅŸi lucru pot să-l zic ÅŸi eu! Măi, dar acum chiar ne certăm fără nici un fel de sens! E clar că discuÅ£ia asta n-o să aibă nici o finalitate. Nu, eu nu vreau să-Å£i închid, dar se pare ca tu ai chef să-mi fuÅ£i mie creierii azi! Bun! Văd că ai foarte multe chestii să-mi reproÅŸezi! Păi, zi! EÅŸti pregătit să renunÅ£i la relaÅ£ia asta acum? Sau mai bine zis, poÅ£i? Nu… nu… nu… nu mă lua cu vrăjeli dintr-astea, vreau un da sau un nu! (Pauză) OK, dar nu e ce te-am întrebat! Da sau nu!!! (Pauză) Bine. Atunci putem să trecem peste toate căcaturile astea. Da. Pe bune. Cât timp amândoi vrem să rămânem împreună, cred că putem găsi un mod de a rezolva mărunÅ£iÅŸurile astea. Daaaaa… ÃŽÅ£i dai seama că ÅŸi eu aÅŸ prefera să fiu acolo cu tine… sau oriunde cu tine! (Pauză) Uite, vine Laura. Ok, probabil că ÅŸi ea pe tine. Åži eu. Åži eu. Te pup. Pa, pa.
Intră Laura.
LAURA: Scuzeeeee! A trebuit să scot câinele la scară.
MARIA: Nu-i bai. Te salută Cristi.
LAURA: Aaaaawww! Şi eu pe el! Ce-ai mai făcut azi?
MARIA: Rahat. Don’t ask.
LAURA: De ce, mă?
MARIA: Tocmai ţi-am zis să nu întrebi! (zâmbeşte)
LAURA (râzând): Dar ştiai c-o să te-ntreb!
MARIA (scârbită): Probleme în paradisul de la parterul casei Moraru. Just the usual.
LAURA: Tot frate-tu, să-nÅ£eleg…
MARIA: Yeap. Ar trebui să ne pornim. Ne aşteaptă Mihai deja de zece minute în centru. Iar o să facă crize.
LAURA: Ok, păi, hai atunci să mergem.
Pornesc, după care Maria o prinde uşor de braţ şi o opreşte.
MARIA: Băi! Nu ţi-am zis ce rahat am visat azi-noapte!
LAURA: Mureai? (râde)
MARIA: Cred că ar fi fost mai bine!(râde)
LAURA: AÅŸa! Zi ce-ai visat.
MARIA: Bă… să vezi… se făcea că…
O întrerupe.
LAURA: „Se făcea”! M-ai uns pe suflet cu asta! (Râde din nou) AÅŸa, scuze, zi!
MARIA: Deci… se făcea că (accentuează „se făcea”) eram o casnică obeză, măritată cu un ÅŸofer slinos de autocar ÅŸi că aveam un copil prost ÅŸi manelist, care probabil că era cunoscut printre prieteni sub numele de IonuÅ£ Ferarri. (râd amândouă)
LAURA: Mai bine mureai!
Râd în continuare. Pauză.
MARIA (serioasă): Bă gluma-i glumă, dar m-am trezit super speriată. Tu-Å£i dai seama… cum ar fi să… au Doamne, nu!
LAURA: Hai, mă, fii serioasă, e doar o porcărie de vis!
MARIA: Nu se ştie niciodată. În ultima vreme, mă gândesc din ce în ce mai des la asta. Probabil că de asta am şi visat. (Cade pe gânduri)
LAURA: Hei! Snap out of it! Lasă prostiile şi hai să mergem!
MARIA: Da. Hai.
Ies. Heblu

Scena VII

Doru butonează la laptop în sufragerie. Pe peretele din spatele lui e proiectată discuÅ£ia lui cu Otilia, „curva din FranÅ£a”. Sunete de messenger amplificate.
Otilia: pai shi km unde t gandeshti k o sa stai?
DORU: nush..ma gandeam k o sa-mi gasesc eu cva odata ajuns acolo.nush..kiar nu mam gandit la asta..
Otilia: bah..sper k realizezi k eu kiar n-am cum sa t tzin la mine. shi nu numai asta…
DORU: c vrei sa spui?
Otilia: adik nush c iti inkipui tu dare u nu t pot sustine in niciun fel. sunt ksatorita.
DORU: stiu asta otilia! nici nu ma asteptam. nu cred k era cazul totusi sa mio spui asa brutal! oricum…
Otilia: oricum c?
DORU: oricum.. uite (link) mi-am gasit oferta d job. fazaa e ca oricum nam prea mare nevoie d franceza.
Pauză. Doru îşi aprinde o ţigară şi trage 2 fumuri
Otilia: nush c sa zic. nu pare prea serioasa treaba.
DORU: c dreaq?! vb d park nu ma vrei acolo!
Otilia: Doru… sincera sa fiu cred k lucr s-ar complik inutil.dan nu e prost.
DORU: nu-mi vine sa cred k imi spui sa nu vin!
Otilia: n-o lua asha…mom e nepotrivit.
DORU: mom no sa fie niciodata potrivit! Tot timpu o sa existe vreo probl!
Otilia: …
DORU: kiar nai d gand sal parasesti? c plm?! n pierdem vremea de-a-mpulea?
Otilia: cum indraznesti sa folosesti limbajul asta cu mine? ai grija. in definitiv tu c potzi sa-mi oferi? nu pot sa plec asa dintr-odata d lg el. e logic. i have 2 have a backup plan.
DORU: d knd e dragostea logic?!
Otilia: grow up!
Doru trânteşte laptopul şi îl închide. Dă un pumn în canapea. Se ridică şi dă să iasă. Pe uşă intră Maria. El se opreşte în dreptul uşii şi îi face loc să intre. Se opreşte din drum şi o abordează pe Maria.
DORU: Maria…
Maria se opreşte şi se întoarce
DORU: Bă… îmi pare rău pentru…
Maria îl priveşte şi tace
DORU: Mă enervează părinÅ£ii… mă scot din sărite. ÃŽmi pare rău că m-am descărcat pe tine.
MARIA îl priveşte în continuare, după care iese. Heblu.

Scena VIII

Bucătărie. Maria stă la masă şi îşi face două sandwich-uri. Intră Doru. Se opreşte. O priveşte. Ea îl ignoră. El merge până la chiuvetă, îşi umple o cană cu apă şi o bea, sprijinit de spătarul unui scaun. Îşi aprinde o ţigară.
DORU: Bă, înÅ£eleg că eÅŸti supărată încă…
Maria îl ignoră în continuare.
DORU: Căcat… mă aÅŸteptam ca măcar tu să mă înÅ£elegi! (Devine nervos) Nu mai pot, Maria, nu mai pot! Nu trece zi de la Dumnezeu să nu se ia cu ceva de mine! Nu-i mai suport, pe bune! AÅŸ pleca dracului de-aici, dar… nu am unde. Găsisem un job pe net, în FranÅ£a, dar… până la urmă, a picat toată treaba…
Maria se ridică în picioare şi stă în faţa lui, privindu-l.
DORU: Bă, acum serios…îmi pare rău. Åžtii bine că n-am vrut ÅŸi că te iubesc. (zâmbeÅŸte cald) Ce dracu?! EÅŸti unica mea surioară!
Maria ia un cuţit de pe masă şi îl înjunghie. Doru cade într-o baltă de sânge. Maria aşează liniştită cuţitul pe masă, după care rămâne în picioare, privind indiferentă sângele care se scurge din Doru. Lumina din bucătărie devine roşie. Pe fundal se aude vocea unui crainic de ştiri.
Crainic: Dramă într-o familie din oraÅŸul TârgoviÅŸte. O tânără de nouăsprezece ani ÅŸi-a ucis cu sânge rece fratele cu ÅŸase ani mai mare, după care ÅŸi-a luat propria viaţă. Nimeni nu înÅ£elege ce a împins-o pe fată la acest gest necugetat. Prietenii ÅŸi familia spun că era o persoană extrem de echilibrată ÅŸi veselă. Nu avea probleme sentimentale sau profesionale, nici vreun antecedent asemănător. Ancheta forÅ£elor de poliÅ£ie continuă, în ciuda dificultăţilor întâmpinate la…
Ultima frază este filată. Stop cadru. Heblu. Rewind. Doru şi Maria ajung din nou faţă în faţă, în picioare.
DORU: Bă, acum serios… îmi pare rău. Åžtii bine că n-am vrut ÅŸi că te iubesc. (zâmbeÅŸte cald) Ce dracu?! EÅŸti unica mea surioară!
Maria stă două clipe şi îl priveşte,  după care izbucneşte într-un râs isteric.
MARIA: Du-te, mă-n morţii mă-tii de bou!
ÃŽÅŸi ia sandwich-urile ÅŸi iese. Heblu.

Scena IX

Întuneric pe casă. Laura stă la un capăt al băncuţei, în timp ce Maria stă întinsă, cu capul în poala ei. Laura se joacă prin părul Mariei. Câteva momente de linişte.
MARIA: Plec la noapte la TimiÅŸoara.
LAURA: Şi când te întorci?
MARIA (cu o expresie senină, împăcată): Nu prea curând.
Tăcere
MARIA: ÃŽnainte să plec, îmi postasem CV-ul pe net. Am primit câteva oferte. Sper să îmi găsesc ceva. Mă mut la Cristi…  Nu cred că mă mai întorc.
LAURA: Aaaa.
MARIA: Vrei să încerc să îţi găsesc un job şi ţie? Cred că sunt baruri şi prin Timişoara. (râde)
LAURA: Ar fi fain.
Tăcere.
MARIA: Ce zi frumoasă…
Tăcere.
LAURA: EÅŸti ok?
MARIA (o priveşte cu drag şi zâmbeşte): Da.

Sfârşit