Când făcea Metropolis în 1926, Fritz Lang credea că filmează un SF. ÃŽntr-o societate a viitorului, metropola urma să fie împărÅ£ită în cetăţeni de categoria întâi, bucurându-se de tot confortul ÅŸi protejaÅ£i într-o zonă ferită de primejdii, ÅŸi restul, plebea, gloata, sărăcimea. A trecut aproape un secol ÅŸi zona imaginară din filmul lui Lang a devenit realitate. Se cheamă „bunkerville” – cartierul buncăr. A apărut în SUA, s-a extins în restul lumii, ÅŸi în Mexic, drept model de cartier rezidenÅ£ial privat, cu străzi private, poliÅ£ie privată, infrastructură privată, spaÅ£ii publice private (da, da!) protejate de ziduri ÅŸi bariere de securitate (private!).

Ca regulă, orice locuitor al unui asemenea complex devine un fascist. Locuitorii din La Zona – un ansamblu rezidenÅ£ial minunat, curat, amplasat în mijlocul unor favelas din New Mexico, sunt fasciÅŸti. Au mentalitatea asediatului, văd în orice străin un duÅŸman ÅŸi-l tratează ca atare. Pentru o crimă nedovedită, încep vânătoarea de oameni împotriva unuia din sărăntocii intraÅ£i fără permisiune în „paradis”. Ce contează că e copil? Ce contează că îi era foame? Åži vânătoarea porneÅŸte: adulÅ£ii cu arme de foc, odraslele cu harpoane, bâte de baseball ÅŸi delaÅ£iune. ÃŽi putem vedea pe respectabilii ÅŸi civilizaÅ£ii rezidenÅ£i ai zonei încălcând libertatea fiecăruia în numele liniÅŸtii. ÃŽi putem vedea în timp ce plănuiesc linÅŸarea unui adolescent despre care nu ÅŸtiu mai nimic. Putem vedea aroganÅ£a celor cu bani, care cred că pot cumpăra orice (ÅŸi, de prea multe ori, chiar pot!). Dar mai putem vedea ÅŸi cum se înfiripă o relaÅ£ie nefiresc de umană. La Zona are meritul că nu e pesimistă, nu e nihilistă. Dincolo de mizeria ascunsă sub masca respectabilităţii, rămânem, la sfârÅŸit, cu speranÅ£a că, poate, odată ÅŸi odată, omenia va învinge. Până atunci, să luăm seamă: pe nesimÅ£ite, ÅŸi în Cluj-Napoca au apărut primele străzi private. Dar, poate, omenia va învinge.

P.S. Un film mare se revelează chiar şi numai printr-o secvenţă. Vă invit să priviţi scena de deschidere a filmului, care este aceeaşi cu finalul. Cât de benignă pare la început, cât de revelatoare la sfârşit. Cum ar spune anglo-saxonii: o scenă care vorbeşte cât o carte în mai multe volume.◂

• Regie: ✰✰✰✰
• Scenariu: ✰✰✰✰✰
• Imagine: ✰✰✰✰
• Actori: ✰✰✰✰✰
• Priză la public: ✰✰✰✰✰ (s-a încheiat cu aplauze)