William Burroughs este, în opinia mea- indiferent care i-ar fi intenÅ£iile conÅŸtiente- un scriitor religios. Există în Prânzul dezgolit un sentiment al distrugerii sufletului, care este mai intens decât oricare altul de felul său pe care l-am văzut în vreun alt roman .¹

- Norman Mailer la procesul Prânzului dezgolit.

Când apărea în anul 1962 în America, după o ediÅ£ie în FranÅ£a care nu a ridicat probleme, W. S. Burroughs a fost chemat în Instanţă. Cei ce trebuiau să „apere” cartea erau Norman Mailer, Allen Ginsberg, John Ciardi ÅŸi alÅ£ii. Curtea Superioară spunea: „Pentru noi, este profund ofensator ÅŸi este, aÅŸa cum autorul însuÅŸi îl numeÅŸte, < brutal, obscen ÅŸi dezgustător>.” Dar o ÅŸi mai mare problemă ar fi faptul că nu are o „valoare socială”². Adică? O Curte Superioară care judecă un text după ceea ce ar aduce acesta societăţii? Asemănător sistemului antic grecesc, unde în scenă puteau fi puse doar textele care întruneau anumite caracteristici (mai ales politice).

Iată, apariÅ£ia cărÅ£ii coincide cu revoluÅ£ia sexuală, iar majora schimbare a fost cea a aducerii în discuÅ£iile publice a problemei sexualităţii. Åži Burroughs ar putea să fie „acuzat” de această linie permanentă în opera sa, ca mulÅ£i alÅ£ii din Beat Generation. Ce este The Beat Generation? Ca explicaÅ£ie a termenului, acesta ar însemna fie „beat down” (cu sensul de depresiv) fie „beat” al melodiei (jazz-ul era mereu prezent în scrierile lor). Din aceÅŸtia s-a născut miÅŸcarea „hippie”, bine-nÅ£eles, având alte caracteristici, ÅŸi devenid foarte populari.

Criticii se împart în general în două părÅ£i: cei care îi resping scrierile pe baza unei tradiÅ£ii a valorilor morale ÅŸi a celor estetice, ÅŸi cei care receptează pozitiv partea „antiumanistă”. Scriitura sa este ceva rece ÅŸi distant, dar totuÅŸi plastic. Nu ai cum să te identifici cu vreun personaj, dar s-ar putea întâmpla ca o frază să te lovească direct ÅŸi să simÅ£i aluzia. Utilizând o tehnică numită „cut-up”, care îi permite întreruperea sau mixarea a mai multe feluri de a scrie, trecând de la registrul dialogului de teatru la cel al povestirii, cartea sa pare ÅŸi mai halucinată. Abia apuci să respiri, că va reîncepe un atac, sau va fi continuat un episod lăsat în urmă, ducând la o supra-saturare, ÅŸi aici apare momentul ruperii de text, din cauza greutăţii pe care simÅ£i fizic că trebuie să o duci. în spate. O distanÅ£are prea mare nu se poate, pentru că cuvintele ÅŸocante tot se vor transforma în imagine. Puterea acestei tehnici e de a crea o energie a dezgustului ÅŸi a repetiÅ£iei compulsive, la fel ca posibilitatea de a alterna ÅŸi cu tehnica fluxului gândurilor. Ar putea să pară ÅŸi obositor, agasant sau repetitiv, fiind încadrat în aria exeperimentelor scriitoriceÅŸti. FicÅ£iunea lui Burroughs produce texte discontinue, putând fi citite aleatoriu uneori, ca niÅŸte colaje vizuale ÅŸi verbale, ÅŸi puse bucata lângă bucată vor da semnificaÅ£ia.

Rezultatul este o „poezie” brutală, golită de iluzii, aÅŸteptări ÅŸi sentimentalisme. La fel, s-ar putea spune că nu există nici un substrat moral sub imaginile obscene ale operei sale, iar atitudinea lui nu este aceea de a critica sau corecta acea lume a violenÅ£ei, sexualităţii ÅŸi drogurilor. John Wain, de exemplu, spune despre el că e un „promoter or romanticizer of drugs”¹ (adică un promovator sau „romantizator” al drogurilor). Åži că Prânzul dezgolit era o „series of visions produced while under the influence of narcotics”² (o serie de viziuni produse sub influenÅ£a narcoticelor). Burroughs ar fi un nihilist care neagă viaÅ£a, ÅŸi care „enjoyed the destruction and degradation in his work”³ (îi plăcea distrugerea ÅŸi degradarea în opera sa).

Burroughs folosea aceste subiecte tabu astfel încât să critice ordinea de după război ÅŸi să exprime întreaga atmosferă de alienare spirituală. Ca un rebel, luptă împotriva degenerării omului ÅŸi a unei societăţi consumeriste. „The drug addict as social critic”³ ar fi foarte potrivit ca lovitură împotriva ordinii sociale. Dar faptul de a fi introdus în Prânzul dezgolit un sistem politic asupritor ÅŸi totalitar, unde încă există pedeapsa cu moartea, ar fi un exemplu de moralitate, dar nu la „prima mână”, sau citire. Există un subtext, pe care Curtea Supremă nu-l observă. Pentru a i se ridica cenzura, trebuie lămurit faptul că Burroughs nu propune o astfel de teroare, că declaraÅ£iile dure la adresa negrilor, evreilor, homosexualilor nu au o legătură cu scriitorul. Face evidente trimiteri la totalitarism, la pedepse capitale, la spălări de creier ÅŸi alte monstruozităţi ale medicilor. ÃŽn Introducere, autorul, s-ar putea spune, se „apară”: „Anumite pasaje din carte, care au fost considerate pornografice, au fost scrise ca un pamflet împotriva Pedepsei Capitale, în felul Smeritei Jalbe, a lui Johnatan Swift. Aceste pasaje îşi propun să prezinte pedeapsa capitală aÅŸa cum este: un anacronism dezgustător, barbar ÅŸi obscen. Ca întotdeauna, prânzul e dezgolit.”¹ Textul lui Swift prezintă, din nou ironic, metode de a mânca copiii, dând sfaturi despre perioadele anului când sunt aceÅŸtia cei mai delicioÅŸi.

Mailer îl compară pe Burroughs cu Hieronymus Bosch, pentru că ÅŸi autorul Prânzului dezgolit „îţi induce o viziune amănunÅ£ită, pătrunzătoare a cum ar putea să arate Infernul, un Infern care ar putea urma ca o culminare, ca produsul final al revoluÅ£iei ÅŸtiinÅ£ifice.”³

Una dintre cele mai importante teme este obsesia sa pentru dependenÅ£e, sexuale, de putere dar mai ales de drog. Ce va face drogul din consumator (nu numai fizic, ci ÅŸi mental). Dependentul are „nevoie”, care este prima în treptele nevoie- cerere- dorinţă (need- demanding- desire), o nevoie primară, bazală, în piramida nevoilor omului. De aici ÅŸi vulnerabilitatea. E controlat atât biologic cât ÅŸi social: nu e vorba doar de corp, ci ÅŸi de piaÅ£a drogului, din ce în ce mai nemiloasă. „ ÃŽn termenii nevoii totale: Tu n-ai face aÅŸa? Ba da. Ai minÅ£i, ai înÅŸela, Å£i-ai turna prietenii, ai fura, ai face orice ca să-Å£i satisfaci nevoia totală.”³

Comparând, vedem un punct comun între Prânzul dezgolit ÅŸi Trainspotting: „Junk is the ideal product . . . the ultimate merchandise” ÅŸi „Who needs reason when you’ve got heroin?”. Dar, fără să citeÅŸti continuarea, ai crede că se trimite la un sfat de tipul: „Fă asta!”. Dacă treci de prima parte fără să închizi scandalizat cartea, găseÅŸti înÅ£elesul: „The junk merchant does not sell his product to the consumer, he sells the consumer to his product. He does not improve and simplify his merchandise. He degrades and simplifies the client.” Iar în Trainspotting: „Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers.”

(Şi aici nu mai e loc de explicaţii extraliterare, care ţin de viaţa tumultoasă a lui W. S. Burroughs: cenzura acestei cărţi, legenda din jurul vieţii sale, faptul de a-şi fi împuşcat accidental soţia, de a fi homosexual şi dependent de drog, sau faptul de a se fi alăturat celor din Generaţia Beat. Pentru că Charles Augustin Sainte- Beuve a murit. Şi nici nu se mai simplifică opera autorului dacă se cunoaşte viaţa acestuia, punând semnul egal între scriitor şi textul său).

1 Burroughs, William S. Prânzul dezgolit: Bucureşti, Paralela 45, 2004, pag 36

2 Burroughs, William S. Prânzul dezgolit: Bucureşti, Paralela 45, 2004, pag 26

1 Wain, John: The Great Burroughs Affair, Washington, New Republic, 1 Dec. 1962, p. 22.

2 ibid.

3 Lydenberg, Robin and Skerl, Jennie: Points of Intersection An Overview of William S. Burroughs and His

Critics, Carbondale, Southern Illinois University Press, 1991, pag 6

3 Edward Dorn, “Some Notes More or Less Relevant to Burroughs and Trocchi,” Kulchur 7, 1962, pag 5

1 Burroughs, William S. Prânzul dezgolit: Bucureşti, Paralela 45, 2004, pag 64

3 Burroughs, William S. Prânzul dezgolit: Bucureşti, Paralela 45, 2004, pag 37

3 Burroughs, William S. Prânzul dezgolit: Bucureşti, Paralela 45, 2004, pag 59