Acesta nu este, neapărat, un articol de polemică internă, însă el s-a născut ca reacţie. Dacă vă mai amintiţi, într-un număr trecut erau luate, la rubrica asta, în balon, miile de poemaţioane aberante publicate de oameni pe blogurile lor, ori redifuzate de diverse siteuri cu pretenţii culturale. Întrebarea cea mai drastică pe care colegul Andrei Littvin o lăsa nerostită, era… „cine-s oamenii ăştia care delirează neostoit, fără ca nimeni să nu-i poată opri?”

Răspunsul meu, instant, e că n-ar merita să existe libertate în virtual (care, să fim serioşi, e o libertate virtuală: cum iese capul vreunei consecinţe în real, cum vine o armată de legiferatori să pună stavilă „libertăţii” de a face altuia rău, plus sau minus tehnologie), dacă am exclude delirul. De la Sapho la Baudelaire, şi de la De Sade la Bacovia, poezia şi delirul au intrat consecvent în orgasm, producînd prunci înspăimîntători dar sănătoşi, rezistenţi şi responsabili.

Altfel spus, spaţiul virtual nu poate fi asanat de aluviunile sale de prostie (ca şi cum spaţiul realităţii ar putea fi!), iar accesele delirante sunt, de cele mai multe ori, terapeutice, cîtă vreme nu scot ochii nimănui. Dacă nu vrei să te-ntîlneşti cu fraieri, cu maneliste roz sau cu mangafale virulente, spaţiul virtual te protejează cu mult mai solid decît îngusta stradă din cartierul meu… Ca să nu mai vorbim de televizor, oricâte zeci sau sute de canale ţi-ar oferi!…

În schimb, spaţiul virtual îţi oferă o infinitate de persoane sau de locuri cu care merită să te-ntâlneşti, pe care-ţi face plăcere să le frecventezi. Avantajul major, pentru cineva care n-are nici timpul, nici cheful de a trăncăni la telefon ori de a umbla în carne şi oase prin tot soiul de cluburi, clubuleţe sau cenacluri, e că asemenea spaţii te pun în contact (securizat: nu trebuie să miroşi transpiraţia celuilalt, nu eşti obligat să faci judecăţi contextuale sau psiho-morale „la persoană” etc.) cu fiinţe creative şi cu ideile sau produsele lor, ofertând dialogul, fără să-l impună. Aşa că, probabil asemenea unei bune părţi dintre cititori, mi-am construit şi eu, în timp, micul-marele meu spectru de cluburi şi/sau întîlniri individuale. Faţă de care nu sunt sigură dacă am dezvoltat o dependenţă dar, în orice caz, mi-am permis, cu bucurie, să am habitudini consecvente, de vreun an încoace.

Deci, vreau să vă împărtăşesc aceste obiceiuri de deliciu, cine ştie, poate unele vă vor atrage şi pe voi… S-o luăm de unde-a lăsat-o colegul meu, adică, de la…

Poezie/literatură

Fiindcă, da, mărturisesc păcatul, poezia e, din nou, un spaţiu al expresiei, care pentru mine oferă cele mai adânci experienţe. Fireşte, dialoghez mental cu poezia publicată în producţii punctuale sau în cărţi electronice pe cel mai consecvent portal cultural pe care îl deschid (zilnic), www.liternet.ro, un soi de a doua mea casă. Portalul lui Răzvan Penescu e o instituţie fără de care viaţa mi-ar fi, de peste patru ani, mai grea şi mai pustie. Colaboratorii constanţi, partenerii, blogerii, oamenii de teatru, artă plastică, muzică şi film pe care-i întîlnesc aici şi cu care empatizez sau mă cert mental mi-au umplut existenţa de speranţă. Iar poezia e, de cele mai multe ori, de înaltă calitate.

Dar, între timp, empatizez zilnic cu un alt grup de nebuni-activişti-poeţi de tânără generaţie, cu care – încă invizibil – MAN.In.FEST împărtăşeşte în bună măsură aceleaşi aspiraţii şi aceleaşi temeiuri comunicaţionale, dacă nu cumva chiar estetice. E vorba de grupul Răzvan Ţupa – Claudiu Komartin, şi de http://poetica.rocultura.ro, un loc bogat, care are şi mulţimea sa de manifestări fizice, nu doar virtual poetice, cu programe, întîlniri performance, campanii video etc. Unul dintre programe, nu de azi de ieri, se cheamă chiar… „Poeticile cotidianului”, ceea ce, nu-i aşa, ar trebui să ne sensibilizeze o dată în plus. Nu vă dau citate, ca să nu vă stric plăcerea.

Mai vizitez, cu destulă consecvenţă, şi http://reteaualiterara.ning.com, un club mult mai prolix, cuprinzînd producţii literare româneşti cu autori de toate vîrstele şi de pe diverse meridiane (acum cîteva luni mi-am reîntîlnit o cunoştinţă emigrată în Franţa de cîteva decenii), unde poţi găsi literatură bună, dar şi tot felul de alte trăznăi. Dar onorabile.

Şi, aproape săptămînal, dau o privire şi pe http://www.bookblog.ro, ori de-acolo mai departe, accidental, pe la alte case şi căsuţe care recomandă cărţi: nu numai că afli că au apărut, dar mai şi verifici ce cred unii şi alţii despre ce se scrie.

Filme

Aici agomeraţia e mare, de-aceea sunt şi mult mai circumspectă şi fac vizite controlate, ca să nu mă contaminez cu morbul bulimiei. Ştiu, o să săriţi cu toţii la portalul www.cinemagia.ro, ca atare nu insist, fiindcă, sincer, nu-l folosesc decît ca bază primară de date. În schimb, mult mai simpatice şi mai ofertante pentru şueta despre filme, fie şi-n contradictoriu, mi se par http://www.movieblog.ro, antrenant şi personal, şi chiar mai secul şi mai anonimizatul http://www.filmblog.ro. De departe, însă, fără pic de părtinire, cel mai alert şi mai deschis e blogul colegului Daniel Iftene http://urbanlightz.wordpress.com, care de anul acesta a transformat mai vechiul şi la fel de prietenosul său blog http://www.kinetherapy.blogspot.com într-o oază de verdeaţă (mentală) proaspătă. E şi, de altfel, unicul loc în care am reuşit să găsesc o reacţie polemică sănătoasă şi coerentă la corul aiuritor de plecăciuni făcute proaspăt premiatului Poliţist, adjectiv, un film pe care l-am îndurat din disciplină, cele aproape două ceasuri lungi cît zece, fără să pricep, la final, nici de ce l-a făcut Porumboiu, nici de ce l-a premiat cineva, nici ce caut eu în toată această peltea gumoasă. Dar, fireşte, nu ăsta e motivul pentru care vă recomand blogul, ci calitatea şi seninătatea lui.

Teatru

Aici lucrurile sunt oarecum mai simple. Fiindcă siteuri de teatru sunt aşa de puţine – nici măcar siteuri ale teatrelor nu sunt suficiente, chiar daca noi nu despre asta vorbim aici. Cel mai serios e, fireşte, partenerul nostru www.regizorcautpiesa.ro, un loc mirific în care găsiţi texte de teatru originale şi în traducere, dar şi puzderie de informaţie de tot felul. Deloc întîmplător, lumea teatrală românească refuză să-şi constituie o comunitate virtuală, ba chiar să şi circule în reţea. Am însă şi o excepţie, chiar frumoasă şi concurenţială pentru noi, respectiv o revistă culturală, preponderent centrată pe teatru: http://www.artactmagazine.ro, care are şi traducere engleză, lucru care mă face foarte invidioasă. Revista e condusă de un tînăr şi activ critic de teatru şi dramaturg, Mihaela Michailov şi, o să râdeţi, e finanţată de la Cluj.

Există, după ştiinţa mea, un sigur critic care are blog, Cristina Modreanu: http://teatruldeazi.blogspot.com, un blog elegant, simplu, plin de informaţie şi de opinie autorizată, care ţi-ar da speranţe că există teatru şi dialog dincolo de catalepsia actuală a cîmpului. Dacă ar fi, măcar, şi un al doilea critic sau spectator cu blog… În fine, poate există şi nu l-am găsit eu, dar îl găsiţi voi…

Şi, înapoi la…

…literatură şi filozofie. În fine, dacă aveţi nevoie de întîlniri cu meniuri mai complexe, atunci vă recomand o altă publicaţie online, şi tot clujenească, care mi-a luat ochii şi pe care chiar merită s-o vizitaţi periodic: http://www.egophobia.ro. E realizată de un grup nu foarte mare de autori clujeni, are numere integral traduse în engleză, ele sunt de cele mai multe ori tematice, şi gravitează în jurul unor spaţii de producţie culturală alternative, postpunk, cu graţie şi ştiinţă de carte. Au multe şi consistente contribuţii din cele mai diverse colţuri ale lumii, aşa că pare un club pe cît de select, pe atît de îmbietor.

Enjoy!