Un film pe care să-l vezi ziua, când păsările cântă, soarele e pe cer. . Sau ai putea să vorbeşti cu oamenii, pentru ca astfel să scapi de frică. Pentru că noaptea s-ar putea să rămâi cu traume.

Doi tineri- Tun (el), Jane (ea), după o petrecere la care s-a băut, pleacă cu maÅŸina. Pe drum lovesc pe cineva, dar nu se întorc. Rănita va rămâne acolo. Ceea ce ar uimi este faptul că nu de aici pleacă „blestemul”, ci acesta este deja pornit. Cum? Aflăm mai târziu. Pentru moment pare a fi doar un accident, dar fără ca cineva să fie raportat poliÅ£iei ca fiind rănit. Revenind, până aici ar fi un-alt -film-despre-tineri-iresponsabili. Bine-nÅ£eles, apar ÅŸi divergenÅ£ele, ca în orice „cuplu” de răufăcători. El este mai puternic ÅŸi pare a uita uÅŸor, ea îi reproÅŸează insensibilitatea. Dar (ÅŸi aici e punctul din care începe frica ÅŸi îndoiala) niÅŸte fotografii pe jumătate voalate par suspecte. Să fie un suflet? Sau e vorba doar de tehnologie? ÅŸi aici lupta raÅ£ionalului cu superstiÅ£iile. TotuÅŸi suntem în Asia. Unde pe orice tarabă se găsesc zeci de reviste despre fotografii cu „suflete” (adică fabulosul amestecat cu comercialul). ÃŽn contrast cu unele popoare care cred că fotografia le fură spiritul, asiaticii găsesc poate o plăcere în a le vedea surprinse printr-un „click”. ÃŽncet-încet, fiecare dintre ei descoperă câte ceva. Mai exact, Tun îi ascunde ceva lui Jane, care primeÅŸte indicii de la cea de dincolo. Iar Tun înÅ£elege că este următorul. Sunt două motivele pentru care cei morÅ£i se întorc. Pentru că cineva le e drag, sau din răzbunare. E uÅŸor de ghicit care dintre motive declanÅŸează toată isteria.

Filmul are o idee simplă, dar care se complică pe parcurs. Apar noi indicii, iar la un moment dat se trece de la latura „urbană” la cea mistică ÅŸi ritualică. Dar, ca în filmele de groază asiatice, sufletul tot nu îşi va găsi liniÅŸtea. Toate dublate de aparent întâmplătoarea emisiune tv despre călugăriÅ£ele ce devorează masculii. Adică a se furiÅŸa sub pielea cuiva, a merge spre creier ÅŸi a-l infecta.

O „tehnică” recurentă se bazează pe surprinderea spectatorului. Fără muzică crescândă, s-ar putea ca tocmai de aici să sari din fotoliu: neaÅŸteptat de multe ori. Filmul are multe dintre ceea ce te aÅŸtepÅ£i să vezi într-unul de acest gen (vezi interviul cu Răzvan). Femeia în rol negativ, blestemul, finalul abrupt. Dar personajul negativ are ÅŸi el o „poveste” prin ochii lui Tun, moment care ar putea să justifice, poate, de ce ea caută răzbunare. Astfel, te vezi plasat de partea „agresoarei” din lumea de dincolo, care, pentru un moment, are parte de apărare de la chiar cel pe care se răzbună. ÃŽn rest, Shutter are de toate ca să-l facă înfricoşător: coÅŸmaruri, auto-mutilare, violenţă, sânge, ÅŸi mai ales bătălia dintre raÅ£ional ÅŸi iraÅ£ional.

A scrie despre filmele de groază nu e cel mai potrivit, pentru că ele se bazează pe imagini-ÅŸoc, nu pe cuvânt. Dacă privim la „istoria” filmelor de groază, astăzi un Dracula, Frankenstein sau Nosferatu ne-ar părea doar manieriste ÅŸi exagerate. O atmosferă grea, dar care miza pe ceva din afară, necunoscut. ÃŽn Shutter, cea care se răzbună, cândva avea o legătură puternică cu cel care este acum atacat. De aici ÅŸi amplificarea suspansului: cât poÅ£i să ierÅ£i după moarte ÅŸi cât vrei să pedepseÅŸti?

Vând un pont: atenţie la ultima imagine din film. E mai mult decât se vede.