Spune-mi, ce te-a determinat să vii la acest festival internaţional studenţesc?

Eu în semestrul al doilea am fost plecată cu o bursă, Erasmus, în Portugalia ÅŸi am cunoscut studenÅ£i din diferite ţări, m-am simÅ£it foarte bine, chiar simt că m-am îmbogăţit sufleteÅŸte, spiritual ÅŸi intelectual. ÃŽmi părea rău că s-a terminat ÅŸi duceam dorul; am aflat de festivalul ăsta ÅŸi am zis: „De ce să nu aplic?”

Cum au fost lunile petrecute în Portugalia?

Eu am fost în sudul Portugaliei, în Faro, a fost foarte bine, nu mă aşteptam să fie aşa bine. Zicea un scriitor, Kundera, că trăieşti drama înstrăinatului într-o altă ţară, că nu mai ai o plasă de siguranţă. Eu eram în Iaşi, nu aveam rude, cunoştinţe, prietenii mei erau în alt campus, dar aveai ca plasă de siguranţă limba ta. Ei, dar nu a fost chiar aşa cum zicea Kundera. Chiar m-am adaptat şi mi-am făcut prieteni din mai multe ţări.

Spuneai că te-ai adaptat destul de repede. Eşti o persoană căreia îi place să socializeze?

Nu chiar. Nu mă consider foarte sociabilă, mai degrabă sunt o persoană timidă, încerc să-mi „tratez” timiditatea, dar faptul că eram într-o Å£ară străină, nu mă cunoÅŸtea nimeni… Eu am ÅŸi,… nu ÅŸtiu,… prejudecăţi, datorită faptului că vin din România. Am întâlnit foarte mulÅ£i români în Faro ÅŸi din câte am înÅ£eles nu aveau o reputaÅ£ie prea bună. NiÅŸte români i-au furat bagajul unei fete care venise ÅŸi ea cu bursă acolo, ÅŸi i-au cerut bani pentru a-l înapoia. Dar ea, fată deÅŸteaptă, a anunÅ£at poliÅ£ia ÅŸi i-a prins. E cam aiurea. Ajungi într-o Å£ară străină ÅŸi eÅŸti furată tot de conaÅ£ionalii tăi.

Revenind la prietenii pe care ţi i-ai făcut în Portugalia: mai ţii legătura cu ei?

Da, stăteam în acelaşi cămin. Am făcut un blog. Fiecare duce dorul Portugaliei, ne gândim ce bine ne simţeam şi acum acasă totul e aşa deprimant. Eu una am pierdut legătura cu câţiva prieteni, nu ne-am văzut timp de cinci luni. M-am schimbat, pot zice că m-am schimbat în bine. Adică, dacă nu te schimbi, asta înseamnă că nu evoluezi.

Ce schimbări ai observat la tine?

Am devenit mai încrezătoare în mine ÅŸi nu mai am prejudecăţile pe care le aveam; mă simt mai bine în propria piele, nu-mi mai pasă aÅŸa mult ce zice lumea din jur,… Lumea, adică cei care zic lucruri rele despre mine. Chiar nu-mi mai pasă. Pe de altă parte, am devenit mai realistă, în sensul că eu sunt o persoană foarte optimistă ÅŸi văd faÅ£a bună a lucrurilor; dar acum mă simt aÅŸa,…cum să zic eu,… mai activă; adică atâtea lucruri avem de schimbat în Å£ara aceasta, până să ajungem în ţările din Vest.

Era un sondaj în care se zicea că România are nevoie de cincizeci de ani ca să ajungă în ţările din Vest. Râdeam cu un bulgar pe tema asta, el mă consola spunând că Bulgaria are nevoie de o sută de ani. Ei da, na, nu-s genul care să se consoleze cu gândul că şi capra vecinului e bolnavă! M-am schimbat, în sensul că vreau să încep să activez într-o asociaţie ecologică, şi aş vrea să-mi deschid o afacere pe partea asta cu ecologia, reciclarea. Sper să-mi reuşească.

Ecologia se numără printre interesele tale?

Acum este mai conturat scopul meu, să zic. Eu aveam ÅŸi am ca vis să deschid o afacere la mine în orăşel ÅŸi să atrag forÅ£a de muncă de acolo. Bine, când eram în liceu, eu vroiam să mă fac medic, să ajut oamenii, dar mi-am dat seama că Medicina nu este o facultate rentabilă, că stai ani de zile ÅŸi-i petreci învăţând ÅŸi ai un cabinet ordinar, ÅŸi scrii reÅ£ete… Dar n-ai legătura aia,… bine… o au psihologii. Eu vroiam să mă fac medic de familie, că nu mă vedeam chirurg, să zic…

Când ţi-ai schimbat decizia?

Cred că eram în clasa a XI-a, când vecina bunicii era bolnavă de diabet şi era paralizată la pat. Bunica mă trimitea cu prăjituri la ea, şi eu făceam tot posibilul ca să nu o văd: pentru că nu suportam ideea ca o persoană care era înainte foarte vioaie şi activă, acum este imobilizată la pat şi, practic, nimeni nu poate s-o ajute. Adică pur şi simplu stai aşa şi aştepţi sfârşitul.

Până la urmă ce facultate ai ales să urmezi?

Economie, FinanÅ£e-Bănci, dar nu doresc să lucrez într-o bancă. Pentru că este o meserie foarte plictisitoare ÅŸi nu ajungi decât să pui cinci întrebări pe zi. Bine, ai asigurată o anumită situaÅ£ie financiară ÅŸi cu situaÅ£ia fi- nanciară îţi asiguri un anumit nivel de trai. ÃŽÅ£i permiÅ£i o căsuţă faină, maÅŸină, concedii în străinătate,… Dar eu cred că pot să-mi găsesc o slujbă care să-mi ÅŸi placă ÅŸi să am o situaÅ£ie financiară asigurată. Nu cred că am făcut o alegere greÅŸită urmând Facultatea de Economie.

Spune-mi care sunt hobby-urile tale.

ÃŽmi place să citesc, să absorb cât mai multe informaÅ£ii, să ÅŸtiu cât mai multe lucruri, din toate domeniile… Åži, cum zicea un psiholog: ca să fii fericit trebuie să ai în echilibru următoarele patru lucruri: cunoaÅŸtere, afectivitate, voinţă ÅŸi…. Nu mai ÅŸtiu care era al patrulea. Ei, unul din ele este cunoaÅŸterea, ÅŸi mă simt foarte bine când descopăr lucruri noi.

Consideri Internetul o cale de acces către cunoaştere?

Ah, sigur. Păi eu locuiesc într-un orăşel foarte mic şi sunt doar trei utilizatori de Internet. Am făcut tot posibilul să am Internet cât stau acasă şi-l am de trei zile. N-am reuşit să mă dezlipesc de calculator, că aveam nevoie să comunic, să caut diferite chestii. Mă consider o persoană dependentă de Internet.

Messengerul îl foloseşti?

Da, încerc să nu-mi ocupe prea mult timp.. ÃŽn ultimul timp intru pe invisible pentru că mă „atacă” mai mulÅ£i prieteni, dar nu apuci să comunici prea multe lucruri pe messenger. Mai mult pierzi timpul. Alta e cand te întâlneÅŸti cu prietenii ÅŸi vorbeÅŸti pe îndelete.

Crezi că nu e o comunicare adevărată?

Nu, nu e.

Cum arată camera ta?

Păi, într-un apartament cu trei camere, camera mea e aÅŸa simplă, mică, foarte călduroasă, cu ceea ce trebuie să aibă orice cameră: pat, dulap, calculatorul,… Aveam televizor înainte, dar l-au mutat ai mei. E ÅŸi bibliotecă.

Ce se găseşte în biblioteca ta?

CărÅ£i, de la manuale de liceu până la colecÅ£ia Cotidianului; ÅŸi cărÅ£i în limba portugheză…dicÅ£ionare de italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză, dicÅ£ionar de medicină ÅŸi biologie.

Ce preferinţe ai în materie de citit?

Ca orice tânără, de douăzeci ÅŸi doi de ani, presupun. Citesc romane de dragoste ÅŸi nu numai, romane sociale. Ultima carte pe care am citit-o e Lumea Sofiei de la colecÅ£ia Cotidianului. Hmm…ca autor preferat îl am pe Ionel Teodoreanu. Chiar ieri am vizitat PeÅŸtera Muierilor, unde s-a filmat unul din episoadele cu „CireÅŸarii“, cartea copilăriei mele, am citit-o de trei ori, toate cele cinci volume. Vreau să citesc Henry Miller, Primăvara neagră, este o carte pe care mi-a recomandat-o o prietenă.

Dar în ceea ce priveşte muzica?

Ca formaÅ£ie preferată am U2. Acum sunt fană a muzicii portugheze. Ascult toate genurile, depinde de starea sufletească ÅŸi sunt mereu deschisă noului. ÃŽmi place Nirvana, Kurt Cobain…

La biserică mergi?

Da, dar nu aÅŸa des cum aÅŸ vrea.

Şi mergi singură?

Fie merg cu colegele de cameră de la cămin, fie cu o bună prietenă, cu o vecină, sau cu bunica.

Cu părinţii nu?

Cu părinţii nu prea, pentru că eu prefer să merg la o biserică care e mai departe de locul de unde stau. Şi ai mei merg la biserica din centru, care e mai aproape de noi. Eu prefer să merg la cealaltă biserică, pentru că acolo e duhovnicul meu şi e mai micuţă biserica şi mă simt mai bine, vorbesc cu părintele după slujbă, mai cer sfaturi.

De ce mergi la biserică?

Pentru că simt aşa, o conexiune, am parcă mai mult timp să mă gândesc la problemele mele, să mă rog pentru cei la care ţin; şi simt, de exemplu, la biserica la care merg, simt spiritul locului foarte puternic. De asta sunt bisericile lăcaşul lui Dumnezeu. Uneori intru în biserică şi-mi dau lacrimile. Ieri, când am fost la mănăstirea Polovraci, mă întrebau ceilalţi ce mi-a plăcut din ce-am vizitat. Dar la mănăstire nu te duci ca să vizitezi, ea e pentru altceva.

Te consideri o persoană introvertită sau extrovertită?

Introvertită, pentru că m-am născut în prima decadă a BalanÅ£ei…nu ÅŸtiu. Nu am stat să mă gândesc la asta. Pentru că am fost singură la părinÅ£i ÅŸi alintată ÅŸi toată atenÅ£ia era concentrată asupra mea. Nu prea am stat eu să mă analizez aici. Dar am încercat să mă tratez cât de cât, să fiu prietenoasă, să cunosc persoane noi…Dar nu este o chestie pe care o pot schimba. Nu m-am schimbat în douăzeci ÅŸi doi de ani, deci nu o să mă schimb nici de acum încolo; ÅŸi-mi place mai mult aÅŸa. Adică, de ce să vorbesc cu toată lumea, să port discuÅ£ii superficiale?

Ai un prieten?

Asta e una din întrebările alea care se tot pun: „Ai prieten? Iei pastile? De ce eÅŸti tristă?” Nu, nu am.

Există un motiv ?

Păi…am avut un prieten în anul I, noi ne cunoÅŸteam din clasa a 8-a… Åži cred că a fost singurul băiat cu care am avut acea conexiune, acea legătură specială… Åži ne-am despărÅ£it. Nu ÅŸtiu motivul nici acum. Adică, am mai ieÅŸit cu alÅ£i băieÅ£i, dar de dragul prietenelor mele, care nu au o viată personală chiar aÅŸa de împlinită ÅŸi probabil s-ar fi simÅ£it mai fericite să mă vadă pe mine ieÅŸind cu alÅ£i băieÅ£i. Åži mi-au aranjat tot felul de întâlniri, vorbeau pe messenger cu băieÅ£i în numele meu; ÅŸi mă trezeam că am întâlnire cu un băiat ÅŸi se presupunea că eu ÅŸtiu multe lucruri despre el, dar el rămânea aÅŸa mască când mă întreba: “Dar cum, nu ÅŸtii la ce facultate sunt?” „Ah, da, eÅŸti la Poli.” Iar el: „Nu, la Drept.” „Ah, da, oops!” Chiar a fost jenantă întâlnirea. Dar nu intru în panică. Am, zic eu, tot timpul din lume. Mai am prietene care sunt panicate ÅŸi vor să aibă cât mai repede un prieten, că mai au un an de facultate ÅŸi vor prieten. Åži, cum e moda, termin facultatea, mă căsătoresc, îmi iau un job…Care e cuvântul? Mă realizez! Da, mă realizez.

Cu părinţii cum te înţelegi?

Bine, zic eu. Îi sun în fiecare zi, ca să ştiu că nu mă mai sună ei, ca să nu intre în panică pentru că nu răspund la telefon. Acum mă înţeleg mai bine, când eram în liceu nu prea mă înţelegeam cu ei.

De ce?

Nu ştiu. Eu am fost în general un copil cuminte. Cu mama nu prea mă înţelegeam. Ea e tipul sangvinic, vorbeşte tare şi se enervează din orice lucru mărunt. Eu încerc să nu fiu aşa, vorbesc încet, sunt relaxată şi iau mereu partea bună a lucrurilor, doar pentru că mama mea e opusul meu.

Şi cu tatăl tău cum te înţelegi?

Cu tata foarte bine, de mică încercam să-i dau sfaturi, să-i zic ce cadou să-i ia mamei, să-i facă o surpriză, să-i pregătească cina, chestii din astea. Mă înţeleg bine cu tata. Toată lumea zice că seamăn cu tata şi îl văd ca pe un prieten. Nu prea ştie el să folosească calculatorul şi Internetul, urmează un training cu mine. Sper să scap cât mai repede, că deja îmi scoate peri albi.

De el te simţi mai apropiată decât de mama ta?

Nu, cred că mai degrabă de mama, pentru că ea are telefon mobil. Dacă tata ar fi avut telefon, cu el aş fi vorbit mai des.

Da, dar te deschizi mai uşor faţă de mama ta?

Da, da.

Bănuiesc că există totuşi şi conflicte în familia voastră, ca în orice familie. Care ar fi cauza acestor conflicte?

Pai, una ar fi recentă: faptul că am venit la acest festival şi, cum tocmai m-am întors din Portugalia, ai mei nu prea erau încântaţi. Că de abia am venit şi vroiau să mai stau cu ei. Să mai stau puţin pe acasă, că începe facultatea şi după aceea o să termin şi cine ştie pe unde o să mai fiu. Dar le-am zis că puii trebuie să zboare, să aibă parte de cât mai multă experienţă; şi că acasă nu prea am ce face. E foarte monotonă viaţa la mine în orăşel.

Te plictiseÅŸti acolo?

Da, în sensul că nu prea este viaţă socială. Adică, dacă ies, cred că am vreo căţiva prieteni, vreo trei zeci, nu trebuie să-i număr. Cu ei ies mai des în băruleţele care sunt acolo, unele arată mai bine, altele mai jalnice. La unele se ascultă manele, la unele muzică uşoară, de pe vremea când erau ai mei mai tineri.

Despre ce orăşel e vorba?

Oraşelul unde a învăţat Creangă şi unde a fost Creangă şi a dărâmat casa Irinucăi şi a omorât cele două capre râioase. Broşteni.

Cum te vezi peste 10 ani?

Căsătorită, cu un copil…nu ÅŸtiu dacă la bloc sau într-o căsuţă mică.

Åži din punct de vedere profesional?

Profesional…hm…sper să-mi reuÅŸească visele…nu ÅŸtiu…of, e grea întrebarea asta.

Multumesc pentru interviu.

Cu plăcere. Vai, m-a vampirizat interviul ăsta!