Mi-a fost prezentat drept „fiul consulului”. S-a dovedit că, de fapt, este fiul referentei de relaÅ£ii a coloniei diplomatice române de la Istanbul. A făcut liceul turceÅŸte, învăţînd limba de la zero. Cum e să intri în adolescenţă într-o Å£ară complet străină, cu mama la Bosfor ÅŸi tatăl în BucureÅŸti? Cum e să fii generaÅ£ie X-patriată ÅŸi apoi revenită pe DîmboviÅ£a? Presupune asta vreo dezorientare, vreo pierdere de repere? Este ceea ce am încercat să aflăm într-o discuÅ£ie cu „subiectul” Răzvan Furdui. ÃŽn ciuda unei adolescenÅ£e trăite suspendat între două lumi, am descoperit un tînăr de o reconfortantă normalitate. Nu m-am putut împiedica să nu mă gîndesc la dificultatea pe care ar întîmpina-o acel coleg dramaturg care ar dori să ÅŸi-l facă personaj. Normalitatea ÅŸi echilibrul sînt foarte greu de jucat. De aceea, teatrul modern preferă să le evite.

Beyoglu Anadolu Lisesi aÅŸa se numeÅŸte cimitirul tinereÅ£ii lui Răzvan Furdui. Dacă e să-l asculÅ£i, lucrurile nu stau chiar aÅŸa. Osmanii n-au făcut nazuri ÅŸi l-au primit rapid între ei. „Turcii sînt foarte prietenoÅŸi, dacă eÅŸti de bun simÅ£”. S-a obiÅŸnuit ÅŸi cu uniforma, cu cravata neapărat strînsă pe gît, cu imnul Turciei cîntat în fi- ecare dimineaţă, în faÅ£a steagului. RaÅ£ionalizează fără complexe situaÅ£ia: „şi noi avem reguli de conduită. Numai că la noi nu se respectă ÅŸi nimeni nu e sancÅ£ionat”. Ce i-a plăcut la Lisesi? „ Nimeni nu venea cu maÅŸina la liceu, să se dea mare. Åži am avut colegi ai căror taÅ£i aveau elicopter”.

Serenissima agie Turcii îi respectă foarte mult pe poliÅ£iÅŸti. Iar poliÅ£iÅŸtii îi respectă pe străini. Sînt amabili, ba chiar serviabili. Răzvan a simÅ£it respectul lor pe propria piele. A rătăcit drumul spre un concert. NiÅŸte poliÅ£iÅŸti întîlniÅ£i pe drum (patru-n două motociclete) s-au oferit să-l ghideze pînă acolo. Iar cînd nu s-au mai descurcat nici ei, au oprit circulaÅ£ia pe autostradă, ca să le permită să ajungă la destinaÅ£ie. A vrut să le dea un pachet de Å£igări drept mulÅ£umire. PoliÅ£iÅŸtii n-au primit. „La turci, jobul de poliÅ£ist e unul de statut. Oamenii se fac poliÅ£iÅŸti numai ca să fie poliÅ£iÅŸti”. Dar bancuri cu poliÅ£iÅŸti au? Răspunsul vine după o clipă de gîndire. „Turcii nu prea au bancuri”.

Ce nu mai au turcii „Păi, logică”. ÃŽn Istanbul, multe rînduieli sînt absurde. PărinÅ£ii îşi trimit odraslele la ÅŸcoli de meditaÅ£ie. Nu învaţă nimic în plus, dar părinÅ£ii se simt bine pentru că plătesc. Åži ce nu mai au turcii? „La alte popoare e greu să găseÅŸti o fată urîtă. La turci e invers”. Nici netul nu e cine ÅŸtie ce. „Au decît modem, n-au fibră optică”. N-au nici Crăciun, ceea ce nu-i tocmai OK, pentru că se face ÅŸcoală.

PreferinÅ£e de X-pat Cînd ajungem la computer, fără să vreau, deschid o poartă spre un alt univers. Unul despre care, personal, habar n-am ÅŸi care-mi sună a chineză. „Shooter”, „plot”, „role play game”, The Battle of Middleearth I & II, World of Warcraft, Call of Duty, Oblivion de la 1 la 4, toate îmi sună absolut superb ÅŸi fără nici un înÅ£eles. Pricep că e vorba de strategie ÅŸi cît de importantă e coordonarea diferitelor figuri. Nu mă pot opri să nu mă gîndesc la acest nou tip de public, un consumator al unor noi forme estetice, pentru care, spre exemplu, va conta foarte mult nu numai jocul în sine, ci ÅŸi design-ul figurilor umane care-l populează. Alte preferinÅ£e? Muzica: Electro, Trance, Minimal, Tehno. Åži televiziunea? „Nu-mi place, e o pierdere de vreme. Mai mult îmi plac unele reclame. Dacă nu eÅŸti vrăjit de poantă, reclama nu-i bună”.

Mesia laic ÃŽn Turcia, Răzvan a învăţat despre Attatürk. Åžtie tot felul de poveÅŸti despre Kemal. După o victorie împotriva grecilor, Mustafa Kemal a fost invitat să calce pe steagurile învinÅŸilor. Cînd a înÅ£eles ce urma, s-a făcut roÅŸu de furie. Le-a spus gazdelor sale: „dacă am învins, nu înseamnă că trebuie să ne purtăm înjositor!”. Åži a părăsit sărbătoarea. Răzvan a repetat principiile lui Attatürk în toÅ£i anii de liceu, semestru după semestru. Åžtie că sînt cam ÅŸapte, dar nu-ÅŸi aminteÅŸte decît două: laicitatea ÅŸi libertatea. Åži pe bună dreptate. „Nu m-am turcit. Eu sînt cu românii. ÃŽmi place mai mult aici, în România, decît în alte ţări. Chiar dacă aÅŸ vrea să vizitez cîte o altă Å£ară în fiecare lună…”

Religia „Eu nu sînt credincios. Singurul lucru pe care-l accept e o civilizaÅ£ie superioară nouă. Dar nu există cineva care ne conduce de sus”. Åži cei care cred? „Săracii cred mai profund în divinitate pentru că au nevoie mai multă, de mai multe lucruri. Cel care le are pe toate nu crede”.

Despre GeneraÅ£ia X „Am auzit în tabără cum vorbeau despre GeneraÅ£ia X. Dar nu se gîndesc cum erau ei cînd erau tineri. Sîntem foarte des criticaÅ£i de cei bătrîni, că schimbăm graniÅ£ele. Dar nu se gîndesc că ÅŸi ei, la rîndul lor, erau altfel decît părinÅ£ii lor. Dacă nu te schimbi, rămîi pe loc. Dacă te schimbi, avansezi. Voi, în tabără, îi băgaÅ£i în aceeaÅŸi oală pe toÅ£i, deÅŸi sîntem mai multe generaÅ£ii X, foarte diferite. O să vedeÅ£i atîta diferenţă că puteÅ£i scrie un roman! Nu sîntem clone, fiecare are ceva aparte în el.”