Personaje:

Orsolya Pogăceanu, născută Ivácsonyi, profesoară de muzică, fiica pastorului reformat din Varmezău, după 1989 sound designer
Laurenţiu Pogăceanu, inginer, scriitor şi eseist diletant, membru al cenaclului SF Andromeda, după decembrie ‘89 ziarist la “Foaia naţională”
Melinda Pogăceanu, fiica lor
Omar Şaripov, recepţioner sovietic, rezident în Turkmenia, apoi Omar ben Sharip cetăţean al lumii, rezident în România
Toader, mai nou Theodor, Verdinaş, colonel de securitate, fost tehnician zootehnist, după 1989 om de afaceri, acţionar la Banca Religiilor
Reporteri, prezentatori şi moderatori T.V.

În memoria acelui ghem de energie care a fost Alice. Un ghem care s-a deşirat mai repede decît ar fi trebuit.

1.Un reportaj imaginar

Sufrageria unui apartament mobilat la standardele “Epocii de aur”. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 23 ianuarie 1989. Din încăperea alăturată răsună “Sonatina” lui Beethoven, interpretată stîngaci,  pe o pianină cam dezacordată.
Orsolya (strigă prin uşa întredeschisă.): Nu te grăbi! Ce scrie acolo?… Moderato, da!… Păi, moderato să fie…
Telefonul sună strident.
ORSOLYA: Alo… Da… Aloo… (Trînteşte furioasă receptorul. Din nou prin uşa întredeschisă.) Dolce, draga mea, dolce… Uită-te în partitură…. Nu-ţi bate joc… Am cărat pianul ăsta opt sute de kilometri în camionul cooperativei, printre piei de oaie şi butoaie cu brînză, ca să ai tu la ce cînta… Dolce!
Telefonul sună strident. Orsolya răspunde, uşor excedată.
ORSOLYA: Alo! Da! (Surprinsă) Édesanyám. Ah! Kezicsókolom. Milyen jó hallani a hangját… Nem,  nem vagyok fáradt… Nem, szomorú sem vagyok… Nem, egy temetésen voltam… Jaj, nem, egy munkatársam édesapja… Nem, nem ismertem közelebbről… Nem, ezeknél nincs lefedve a koporsó, náluk a halott fedetlenűl van… Igen, igen pontosan mint a Lugosi Béla filmekben, mikről édesapa mesélt… Azok a filmek melyeket ő diákkorában látott… Jól édesanyám, jól vagyok… Mint mindnyájan… A szokásos havi tiz tojás, egy liter olaj… A napi egy kenyér… Nincsen kenyér, nincsen vaj, hát nem baj…
Laurenţiu intră tiptil şi oarecum spăşit în încăpere.
LAURENŢIU: Chenir, chenir…
Orsolya (acoperind receptorul cu palma.): E mama… (Din nou în receptor.) Hazajött Lőrinc…
Laurenţiu (bombăne supărat): Liorinţ, Liorinţ… Mă cheamă Laurenţiu… Auzi la ea, Liorinţ…
ORSOLYA: Mama te salută…
Laurenţiu dă din cap a lehamite.
ORSOLYA: Ő is puszil téged…Persze átadom.. Tényleg?…  (Chiuie de bucurie.) Köszönöm, nagyon szépen köszönöm… Nem , ne küldd postán… Meglehet hogy sosem érkezik meg… Tudod hogy van… Ezek biztos megérzik a csomag tartalmát és… Mikor jön Zalka, hozza el ő… Két hét múlva?  Tökéletes. Mit hozzon még nekünk?… Nem tudom… Kivánok már egy kis kolbászt, füstölt szalonnát, talán egy kis kenőmájast, tepertyűt… Mit adjak enni a gyermekemnek? Az ők rohadt szójás szalámijukat, vagy a penészes kekszüket…vagy a szaros csirkelábakat?… Hogy hogyan tovább? Mint az operettekben… (Intonează în joacă o arie din Kalman.) “Te rongyos élet, te büdös élet…”
Laurenţiu (maimuţărind-o pe Orsolya): Biudoş, biudoş….
ORSOLYA: Lőrinc?… Ő is ezen szórakozik… Igen, igen.. Jó megmondom…Persze, édesanyám, jól van még beszélünk… Alig várom Zalka érkezését…  (Fredonează fericită.) “Ringasd el magad….ringasd el magad…” Jó, édesanyám, jól van…Persze, majd felhivlak …Puszild meg édesapát… Kezicsókolom…
LAURENŢIU: Ciocolom, chenir… Ce tot îi dai cu cheniu’ în sus şi-n jos?… Ce, ăsta e subiect de discuţie? Asta e! În toată ţara cheniru’ e pe cartelă… Asta e! Nu merită să trăncănim despre asta la telefon. Oricum ştie toată lumea… Şi tuşa Tori, şi “Europa Liberă”… Lasă-l dracului de chenir… Dacă ne aude careva?… Mai lasă-l dracului de chenir!…
ORSOLYA: Lori, dragul meu… „Nincsen kenyér, nincsen vaj, hát nem baj”… E o glumă… Un banc… E şi pe româneşte… Cum e?… Ah, da… „N-avem pîine, n-avem unt, dar avem cosmonaut”! (Rîde amuzată.)
Laurenţiu (în şoaptă, ca să nu fie auzit din camera de alături): Ai înebunit?… (Tare, ca să fie auzit din camera de alături.) Tu vezi-ţi de  Beethovenul tău!… Ai înţeles?… (Din nou în şoaptă.) Las-o mai moale cu cosmonautul… Ăştia l-au băgat pe Prunariu în galeria eroilor neamului românesc… Prunariu şi Ştefan cel Mare… Prunariu cel Mare şi Sfînt… (Uitîndu-se speriat în jur.) Mai ţine-ţi gura…
ORSOLYA: Şi cine e Prunariu ăsta al vostru?… Unul pe care l-au cărat ruşii în cosmos ca pe o valiza… Hai să fim serioşi…
Laurenţiu (mîndru): E primul român care a ajuns în cosmos. Asta e!
ORSOLYA: De ce aveţi voi obsesia lui primul… Şi ce dacă e primul?… Nu însemnă că e cel mai bun… Cînd eram într-a cincea, profesoara mea de română ne tot bătea la cap cu unul, Petrache Poenaru, unul care a inventat stiloul… Condeiul portabil, sau aşa ceva… Şi ce e cu asta? Ai văzut tu un stilou ca lumea fabricat în ţara asta?… Am făcut bătături spălînd uniforma fetei… Venea de la şcoală murdară de cerneală pînă la coate.. Ba se strica pompa, ba se rupea peniţa… I-am dat stiloul meu, ăla primit de la tata, cînd am terminat liceul… Mont Blanc, ăla stilou! Melinda vine acum acasă curată ca un îngeraş… Petrache Poenaru…
Laurenţiu (nervos, spre cealaltă încăpere): Melinda, ţi-am spus să-ţi vezi de Beethovenul ăla al tău…
ORSOLYA: E Ceaikovski… „frumoasa adormită”…
LAURENŢIU: Nu mai fă pe deşteapta!… Şi mai ţine-ţi gura!… Iar vrei să ne cheme ăia la şcoală şi… Ţii minte, nu?… „Tovarăşu’ Pogăceanu, ştiţi ce mi-a răspuns Melinda cînd am întrebat-o în faţa clasei de ce nu şi-a terminat tema la Educaţie Cetăţenească?… Păi nu ştiţi!… Sigur! „Iar au oprit comuniştii lumina! Asta mi-a răspuns! Cică, eu nu văd bine la lumînare”… Ai uitat?… Vrei să dăm de dracu’?… Ăştia sînt peste tot… Nu mai vorbi tot felul de prostii în faţa copilului!…
ORSOLYA: Eu vorbesc prostii? Şi ce să fac, s-o ţin în faţa televizorului să ascultăm zilnic „Urcă naţiunea noastră spre comunism în zbor”… Alea nu sînt prostii?…
LAURENŢIU: Or fi… Da’ nici tu n-ai minte… Te apuci să cînţi imnul vostru la telefon… Nu eşti întreagă la cap… Nu ştii că telefoanele sînt ascultate?…
ORSOLYA: Ce imn?… Care imn?… Frate-meu, Zalka, a fost la Budapesta şi mi-a cumpărat un disc…. În două săptămîni vine să mi-l aducă… Discul şi nişte porcării.
LAURENŢIU: Ai luat-o razna?… Ce porcării?…
ORSOLYA: Cîrnaţi, slănină, jumeri… Şi un disc…
LAURENŢIU: Disc? Ce disc?… Care disc?
ORSOLYA: „Képzelt riport”…
LAURENŢIU: Ceeee?… Ce raport?… Cine mai e şi ăsta?… E clasic?…
Orsolya (rîde amuzată): E deja cam clasic… „Képzelt riport egy Amerikai pop-fesztiválról”… Ai auzit cîndva…. (Fedodează înveselită.) “Ringasd el magad….ringasd el magad…” Un musical… „Reportaj imaginar despre un festival pop din America”…
LAURENŢIU: „Reportaj imaginar”… Stai aşa… Păi asta nu-i un roman?… Ăla de au publicat ai noştri fragmente în nu ştiu ce revistă…
ORSOLYA: Ba e un roman, al lui Déry Tibor… Preszer a compus un musical după roman… (Fredonează veselă.) “Ringasd el magad….ringasd el magad…” (Tristă.) Nu l-am văzut niciodată… Mi-am dorit întotdeauna s-o văd…
LAURENŢIU: Ce vor fi plăcînd vouă chestiile astea cu muzică… Comerciale… Să cînţi pe scenă ca la nuntă… Teatrul e o artă nobilă, nu o adunătură de lăutari… Hai să vedem la Municipal „Perşii” lui Eschil… Se zice că a făcut Pentelescu un spectacol genial… Cu nişte trimiteri la nişte chestii din ziua de azi… Foarte subtile… Nu ştiu, aşa zice lumea…
ORSOLYA: La Municipal? Păcat că ne e gol frigiderul, că puteam să ducem totul acolo… Municipal, cel mai mare frigider din oraş! Acasă ne mai încălzim în bucătărie, la aragaz… Mai punem o haină pe noi…
LAURENŢIU: Sau cu pălinca de la taica popa…
ORSOLYA: Tata e pastor, nu popă…
LAURENŢIU: Tot un drac!…
Brusc lumina se stinge.
ORSOLYA: Basszam… Iar au oprit comuniştii lumina!…
Laurenţiu (aprinzînd o brichetă, apoi o lumînare): Orşi, încetează!… Aude fata… (Tare, spre cealaltă încăpere.) Melinda, hai în bucătărie… Mâncăm… Hai, Orşi, hai să mâncăm…
ORSOLYA: Mergeţi voi… Eu am fost la înmormîntarea tatălui lu’ Ecaterineanu… Mi-au dat atâta colivă că mi s-a înclinat…
LAURENŢIU: Ce ţi s-a întîmplat?…
ORSOLYA: Mi s-a înclinat, mi-e rău de la stomac… Mi-e greaţă…
Laurenţiu (izbucnind în rîs.): Ţi s-a aplecat, Orşi, ţi s-a aplecat…Ha-ha-ha!… Auzi la ea: mi s-a înclinat! Cînd o să înveţi şi tu limba asta ca lumea?….
Heblu.

2.Revelionul

Apartamentul familiei Pogăceanu. Pe calendarul de perete se distinge clar data: 21 martie 1989.
Telefonul sună strident. Laurenţiu se grăbeşte să răspundă.
Orsolya (ironică): În sfîrşit… Te-a găsit…
Laurenţiu (privind-o oarecum încurcat pe Orsolya.): Alo?… (Dezamăgit, mimînd entuziasmul.) Oho!… Salut! Salam alecum! Bine… Pe-acasă… Unde să mergem?… La ora asta s-a închis totul… Sigur, sigur te aşteptăm…
ORSOLYA: Laurenţiu, e aproape zece… Melinda se pregăteşte să se culce, mîine are şcoală… Nu e momentul pentru un ciolan!
LAURENŢIU: Chiolhan, Orşi, chiolhan… Cînd o să înveţi şi tu limba asta ca lumea? Doar trăieşti aici… De aici mănînci pîine!…
ORSOLYA: Da! Pe cartelă… De cîte ori îţi spun ceva, te apucă mîndria naţională… Fata trebuie să doarmă… Cum să doarmă dacă iar o să cerţi cu marţafoii ăia de la cenaclu?… Am spus bine, să ştii, marţafoii! Şi ştiu ce înseamnă…
LAURENŢIU: Nu e nici un marţafoi, e Omar… Vrea să treacă pe la noi… Zice că are o surpriză… Ăştia nu beau… Nu-i lasă profetul… Băutul la ăştia e ca futerea de mamă la noi… E păcat… Păcat de moarte!…
ORSOLYA: Poate că e ateu… Nu la ei s-a inventat ateismul ştiinţific?…
LAURENŢIU: Eh, nu chiar la ei… Omul locuieşte în Turkmenia…
ORSOLYA: Păi şi Turkmenia nu e în Uniunea Sovietică?… Şi acolo se pune aceeaşi placă: religia e opiumul popoarelor… Turkmenia – Neturkmenia, lumina tot de la Kremlin vine…
LAURENŢIU: Orşi, nu exagera, te rog… Unde ai văzut tu mahomedani atei?… Hai să fim serioşi…
ORSOLYA: Poate că ai dreptate… Dar dacă e aşa, noi cei punem pe masă?… Dacă nu bea, nu mănîncă nici carne de porc. Nu?… Eu aşa ştiu. În frigider nu mai e decît ce ne-a trimis mama: cîrnaţi, jumeri, slănită afumată… Şi o bucată de salam cu soia, pe care nu vrea s-o mănînce nimeni. Ştii, alalăieri Melinda a adus din faţa blocului un pui de cîine… Slab, plin de purici… I-am tăiat o felie din salamul ăla şi i-am dat-o… A mirosit-o, apoi şi ridicat capul spre mine, m-a privit cu reproş şi a rupt-o la fugă pe scară în jos… Nici cîinii nu mănîncă ce ne bagă Ceauşescu şi ai lui pe gît…
Laurenţiu dă să răspundă, dar soneria de la uşă sună la fel de strident ca şi telefonul.
ORSOLYA: Cînd dracu’ a ajuns?…
LAURENŢIU: El o fi ?… A venit cu taxiul… Crezi că ăştia lucrează pe nasturi ca noi?…
Laurenţiu se îndreaptă grăbit spre uşă pe care o deschide ceremonios. În uşă apare Omar ţinînd în braţe două pungi imense de plastic pe care scrie vizibil “С новом годом”.
LAURENŢIU: Salam alecum!…
Omar: Alecum salam!…
ORSOLYA: Servus!
Omar: Hai să descărcăm asta!
ORSOLYA: Ce-i acolo?…
Omar: Nişte asta… Cum se spune?… Mărunţişuri… Ficat de asta… Cum se spune?… Aha! Morun, da-da, morun… Somon… Bomboane de ciocolată….. Cafea… Cafeaua adevărata… Fără asta… cum se spune?… Ah,da… Nechezol…
LAURENŢIU: Omar, ai înnebunit? De unde?
Omar: De unde? De la magazinul ambasadei… Statul… Statul nostru ere grijă de noi…
LAURENŢIU: Bănuiam eu… Da’ de ce ni le arăţi… Ai o criză de sadism?… N-am mai văzut aşa ceva decît în filmele de la telecinematecă…
ORSOLYA: Dacă eram gravidă mă aveai pe conştiinţă… Bine că nu e Melinda aici, săracul copil…
Omar: Nu sînt sadic… Melinda?… Unde e?… I-am adus…. Asta… Cum se spune?… Ăăăă… Marmelad… Nu, nu… Nu e bine… Ah, da! Jeleuri!….Am venit să facem revelionul…
ORSOLYA: Ce glumă tîmpită… Ţara asta crapă de foame şi lui îi arde de farse…
LAURENŢIU: Aşa e… Măcar de-ar fi întîi aprilie… Mai înţelegeam, dar aşa…
Omar: Oameni buni, nu e nici un farsă… Am venit să facem revelionul împreună…
ORSOLYA: Şi spune că nu e farsă….
LAURENŢIU: Ai băut ceva?…
Omar: Un ceai…
LAURENŢIU: Cu rom poate… Or fi greşit chelnerii proporţia…
Omar: Voi nu ştiţi că e Nevruz… E douzeci şi unu martie… E Nevruz!… Sarbătoare mare! Nevruz!
LAURENŢIU: Ce nevroză?… Care nevroză?…
Omar: Oameni buni…  Hai fiţi serioşi, nu glumesc… La noi e anul nou!… Pe cuvîntul meu…
LAURENŢIU: La voi e cînd e şi la noi… Am văzut la televizor… Moscova, Kremlinul, focuri de artificii…
Omar: Da, asta la Moscova, dar la Aşgabat azi e anul nou!
ORSOLYA: Ce-i aia?… N-am mai auzit…
Omar: Ah, da… Ruşii îi spun Aşhabad, dar corect e Aşgabat…
ORSOLYA: Aha…
LAURENŢIU: Şi, după tine, ce an începe astăzi?…
Omar: O mie trei sute şaizeci şi şapte…
LAURENŢIU: Ah, da?… Asta înseamnă că sînteţi cu şase sute de ani în urmă…. Stai nu te enerva, am glumit… Serios, am glumit…. Deci de mîine începe Anno Domini o mie trei sute şaizeci şi şapte…
Omar: Anno Domini e la voi… La noi e Anno Higirae…
LAURENŢIU: Aha… Hegira… Drumul de la Mecca la Medina… Orşi, ţii minte… De la istorie… Clasa a şaptea… Mahomed…
ORSOLYA: Mă duc să aduc cîteva farfurii pentru bunătăţile astea… Păcat că doarme Melinda… Săraca, ştie despre somon doar din poveşti…
Omar De ce nu o treziţi?
LAURENŢIU: Nuuuu… Mîine are audiţie la şcoala de muzică… E foarte important, trebuie să fie odihnită… Pe toată sărăcia asta, cultura e singura noastră formă de rezistenţă… Da, da, rezistenţa prin cultură… Orşi şi Melinda cu muzica, eu cu S.F. -ul… (uşor stingherit.) Ştii, Omar, cenaclul “Andromaca”…
Omar: M-da… Ştiu… Cultura, da, cultura… M-am gîndit şi la asta… Uite, am adus daruri… Un film, nou-nouţ… “Pokoianie”… Cum se spune asta?… Ah, da… “Căinţa”… Al lui Tenghiz Abuladze… Şi muzică… Vîsoţki… Vladimir Vîsoţki… Putem să-l ascultăm acum?…
ORSOLYA: Nu!… Melinda doarme… O să-l ascultăm mîine…
Omar: Şi nu ascultăm nimic de anul nou?… Cînt eu… Încet… Nu aveţi o chitară?…
ORSOLYA: Ba da, e a Melindei… Ştii, copiilor nu prea le place pianul, preferă chitara… O aduc eu, cînd vin cu farfuriile… Dar încet, te rog… Da?
Omar confirmă dînd din cap, iar Orsolya iese tiptil.
LAURENŢIU: Ce film e ăsta, “Pocăinţa”?…
Omar: Bun… E vorba despre credinţa, credinţa în Cel de Sus, care învinge o dictatură…
LAURENŢIU: Credinţa în Cel de Sus?… Dar la voi ateismul nu e credinţa oficială, aşa, ca la noi?…
Omar: Este… Dar marxiştii susţin că nu există Dumnezeu… De Allah nu pomeneşte nimeni nimic…
Rîd amîndoi amuzaţi. Intră Orsolya cu un teanc de farfurii şi o chitară.
ORSOLYA: Mă ajută cineva?…
Laurenţiu preia farfuriile, iar Omar chitara.
Omar: Pînă puneţi voi masa, eu mă pregătesc…
ORSOLYA: Dar încet, te rog…
Omar (acordînd chitara): Dacă am adus Vîsoţki… Discul… Tot Vîsoţki o să vă cînt… Bine?…
LAURENŢIU: Bine… Dacă zici tu…
Omar (stăduindu-se să imite vocea răguşită a lui Vîsoţki şi să pronunţe cît mai corect cuvintele ruseşti):
За этот час не пишем ни строки -
Молись богам войны – артиллеристам!
Ведь мы ж не просто так – мы штрафники, -
Нам не писать: “…считайте коммунистом…
Нам не писать: “…считайте коммунистом”…

LAURENŢIU: Ce tot îi dai zor cu comuniştii?… Ce face, ăsta ne cîntă cîntece patriotice?… Nici de revelionul musulman nu scap de asta… Nu-mi ajunge televiziunea româna cu (Fedonează parodiind un “hit” al epocii.) “Copacul demn se-nalţă în grădina mea”…
ORSOLYA: Nu e ce crezi tu!… E vorba de batalioanele…. asta… Ştrafniki… Asta…De pedepsiţi… cum se zice…
Omar: Da, da…
LAURENŢIU: Ăăăă… Disciplinare!
Orsolya: Aşa… Disciplinare… Da, batalioanele disciplinare…  Care erau trimise în prima linie să se bată cu naziştii… Bieţii deţinuţi politici duceau greul războiului, iar victoria era trecută în contul comuniştilor, a clasei muncitoare…
LAURENŢIU: Omar, dar Vîsoţki ăsta al vostru nu era interzis?… Acum se fac discuri cu el?…
Omar: Da, da… Circula numai în asta… Samizdat… Cum se spune?…
ORSOLYA: Ăăăă… Nu ştiu… Underground…
Omar: M-daaa… Acum, de cînd a început Perestroika şi Glasnost… E voie… E bine… În case e bine, plăcut…
LAURENŢIU: Ha, ha!… Să nu-mi spui că şi în Siberia e cald…
Omar: În Siberia e frig afară… Aşa cum e la voi în casă… Dar înăuntru e bine… Noi nu plătim datorii externe…
Brusc lumina se stinge.
ORSOLYA: Basszam!… Iar au stins comuniştii lumina…
LAURENŢIU: Orşi, încetează…
Omar: Nu-i nimic… Oricum se apropie miezul nopţii… Să aprindem nişte lumînări… Să deschidem o sticlă de şampanie…
LAURENŢIU: Tu bei şampanie?…
Omar: Măcar o dată pe an să respectam şi obiceiurile casei în care te afli!…
LAURENŢIU: Omar, de unde ştii tu atît de bine româneşte?…
Omar: Româneşte?… De la Institutul de Relaţii Internaţionale… De la Leningrad…
ORSOLYA: Relaţii Internaţionale?… Tu nu eşti inginer?
Omar: Inginer?… Ba da!… Inginer… Inginer… Sigur… Inginer…
Heblu.

3. Interogatoriul

O încăpere tipică de interogatoriu a Securităţii Statului: un birou, două scaune şi nelipsitul portret al lui Nicolae Ceauşescu, care zîmbeşte tîmp spre public. Orsolya aşteaptă stresată pe scaunul din faţa biroului. Intră colonelul Toader Verdinaş. E îmbrăcat civil, dar are o rigiditate napolenian-rurală în atitudinea sa.
Verdinaş: Bună dimineaţa, sînt colonelul Theodor Verdinaş, de la Securitatea Statului. Ia loc, tovarăşă Orsilia…
ORSOLYA: Mă cheamă Orsolya…
Verdinaş: Tovarăşa Ivaxoni…
ORSOLYA: Ivácsonyi… Ivácsonyi, domnule colonel
Verdinaş: Tovarăşe, tovarăşe colonel!… Domnii sînt la puşcărie, sau au fugit în străinătate şi mănîncă rahat la Europa Liberă… Ai înţeles tovarăşă? Tovarăşe colonel! Ai înţeles, tovarăşa profesoară?
ORSOLYA: Am înţeles!
Verdinaş: Bine. Hai să trecem la subiect. Ce aţi făcut de revelion?
ORSOLYA: De revelion? Care revelion?
Verdinaş: Aha! Deci e adevărat? Nu negaţi?
ORSOLYA: Ce să fie adevărat? Ce să neg?…
Verdinaş: Că sărbătoriţi revelionul de două ori. Şi după ora Bucureştiului, aşa, de ochii lumii, şi pe urmă chiolhanul îl faceţi după ora Budapestei… Că atunci cîntaţi tot felul de chestii ostile conducerii de partid şi de stat… Ungureşte… Aşa e ?…
ORSOLYA: Dom… Scuze…  Tovarăşe colonel, între ora oficială a Bucureştiului şi cea a Budapestei e o diferenţa de şaizeci de minute. Ce aţi vrea? După ce beau şampanie la miezul nopţii după ora Bucureştiului să mă duc la culcare, ca turnătorii dumneavoastră?…
Verdinaş: Sursele, tovarăşa, sursele… Turnători sînt ăia care scriu la Europa Liberă!
ORSOLYA: …pentru ca sursele dumneavoastră să nu creadă că fac revelionul după ora Budapestei? E ridicol! Cu cine să fac aici revelionul pe ungureşte… Bărbatul meu ştie vreo trei cuvinte din limba asta… Doar ce-l interesează pe el, ca pe orice bărbat: pina, pipa, pálinka… Chestii d-astea…. Cu cine să cînt eu ungureşte? Am încercat s-o învăţ pe fata noastră să vorbească limba părinţilor mei… Degeaba… N-am reuşit…
Verdinaş: Un copil normal, tovarăşa, un copil normal… Sistemul nostru de învăţămînt şi-a făcut datoria….
ORSOLYA: Da? Şi atunci de cîntă, cînd n-o aude nimeni “Dobra noţ, deţata”?….
Verdinaş: Ce-i aia?…  Nu înţeleg ungureşte…
ORSOLYA: Ungureşte… E pe bulgăreşte! Cred că înseamnă “noapte bună, copii”…
Verdinaş: Şi ea de unde ştie?
ORSOLYA: De unde?… De la televizor… Se uită la desene animate… Ce să vadă în alea două ore ale noastre?…
Verdinaş: Vă uitaţi şi dumneavoastră, tovarăşa, la bulgari?…
ORSOLYA: Mă uit, de ce să nu mă uit… Mai văd şi eu un film…
Verdinaş: Da’ ce, noi nu avem filme, piese de teatru? Televiziune? Ieri a fost o piesă foarte interesantă la televizor… Foarte interesantă…
ORSOLYA: Aha… “Cablul şi vîntul”… Cu unii care lucrau pe un şantier… La hidrocentrală… Şi maistrul i se adresa ucenicului cu dumneata… (Rîde amuzată.) “Dumneata, mînzule”… Şi ucenicul îşi dădea întîlnire cu iubita într-o galerie de artă…
Verdinaş: Şi ce-i cu asta?
ORSOLYA: Domnu’… Scuze… Tovarăşe colonel, la trei străzi de blocul nostru e un şantier… Trec de cel puţin două ori pe zi pe lîngă el… Îi aud cum vorbesc: “Bă, căcăciosule, mişcă-te mai iute, băga-mi-aş pula!”… Mă scuzaţi, dar asta aud… Asta aud, nu “dumneata, mînzule”….
Verdinaş: Tovarăşa Or… Tovarăşa profesoară, să nu aruncaţi cu noroi pe imaginea clasei muncitoare! Aţi înţeles? Sînt oameni simpli, majoritatea veniţi de la ţară… Ce vreţi de la ei?… Nu cred că şovinismul ăsta face cinste profesiei dumneavoastră…
ORSOLYA: Nu e nici un şovinism… Ţăranii noştri sînt la fel de neciopliţi ca şi ai voştri, dar nu înţeleg de ce trebuie să-i idealizăm la televizor… La teatru… La…
Verdinaş: Tovarăşa, crearea omului nou e un proces îndelungat… Durează… Trebuie să le oferim oamenilor modele durabile…. Imaginea ideală nu se suprapune încă cu realitatea
ORSOLYA: Nici n-o să se suprapună vreodată… Omul nou! Omul e om, nu e nici vechi, nici nou… E aşa cum l-a făcut Dumnezeu! Bun sau rău!
Verdinaş: Dumnezeu!… Astea sînt reminiscenţele originii sociale… Tatăl dumneavoastră e preot, nu?
ORSOLYA: Nu, e pastor!
Verdinaş: Şi care-i diferenţa?…
ORSOLYA: Colosală!
Verdinaş: Tovarăşa, nu v-am convocat aici să facem cursuri de istoria religiilor!… Nu ne jucăm de-a Mircea Eliade, da?…. Ce aţi făcut de revelion?
ORSOLYA: Care revelion?
Verdinaş: Deci recunoaşteţi că aţi serbat mai multe…
ORSOLYA: Da, recunosc… Am făcut unul începînd din treizeci şi unu decembrie anul trecut, ca toată lumea, şi unul începînd din douăzeci şi unu martie anul ăsta…
Verdinaş (uimit): Douăzeci şi unu martie?… Şi-au schimbat ungurii calendarul?… Pe asta n-o chiar n-o ştiam!
ORSOLYA: Aveţi o obsesie cu ungurii! N-a fost nici un ungur… A venit pe la noi Omar Şaripov, recepţionerul ăla sovietic care face nu ştiu ce la fabrica la care lucrează bărbatul meu… Zicea că e singur şi n-are cu cine să întîmpine Anul Nou…
Verdinaş: Care An Nou?…. În martie?…
ORSOLYA: Da, în martie… Anul Nou musulman… Nevruz!… Omul vine din Turkmenia… La ei e altfel…
Verdinaş: Aha, Omar…. Spionul ăla sovietic… Turkmenia!… Asta nu e treaba mea… E a tovarăşului Rizea, de la Direcţia de Informaţii Externe… O să vă convoace el dacă e cazul… Şi… Turkmenia aia nu e în Uniunea Sovietică?… Sovieticii au lichidat obscurantismul religios încă de pe vremea lui Lenin… Au dărîmat bisericile… Le-au transformat în muzee, cinematografe, magazine şi alte celea, nu?…
ORSOLYA: Apostolii zic că biserica e omul, nu o grămadă de pietre şi cărămizi…
Verdinaş: Omul, da…. Sigur că da… Numai că acolo, ca şi la noi, s-a impus omul nou… Şi omul nou nu crede în tot felul de tîmpenii! Omul nou…
ORSOLYA: Omul e om, nu e nici nou, nici vechi…
Verdinaş: Am zis că lăsăm lecţiile de istoria religiilor… Să revenim la revelion…
ORSOLYA: Să revenim… Da, am sărbătorit revelionul… După ora Bucureştiului!…
Verdinaş: Şi ce-aţi cîntat atunci?
ORSOLYA: Tot felul de cîntece… Nu mai ţin minte… “Az a szép, az a szép “… “Golya, golya, sárga labú golya”… Ce nu-i voie? Sînt cîntece de petrecere…
Verdinaş: Toavarăsa Ivaxoni, nu faceţi pe proasta… Din alea interzise… “Trăiască regele”… “Legiunea, căpitanul şi arhanghelul din cer”… Despre astea e vorba, tovarăsa Ivaxoni… Despre astea…
ORSOLYA: Ah… Da…
Verdinaş: Aveţi simpatii legionare, tovarăşa Ivaxoni?
ORSOLYA: Ar fi culmea ca eu, o unguroaică, să-i simpatizez pe naţionaliştii ăia care erau să-l împuşte prin anii treizeci pe tatăl meu… La  Tîrgu Mureş… (Încercînd să-i explice.) Ştiţi… La congres… E ridicol. zău…
Verdinaş: Şi atunci de ce aţi cîntat?…
ORSOLYA: Ne-am distrat… Am parodiat tot felul de prostii ideologice…
Verdinaş: Nu zău?… Parodiat…
ORSOLYA: Parodie înseamnă să…
Verdinaş: Ştiu ce înseamnă, tovarăşa Ivaxoni, ştiu! Să nu crezi că, noi, clasa muncitoare, sîntem, aşa cum v-aţi exprimat, nişte neciopliţi! Dar de unde ştiţi textele porcăriilor ălora?… Le-aţi învăţat acasă de la taica popa, da? Şi acum o învăţaţi pe fiica dumneavoastră… Pe Melinda? Melinda, nu?… Aşa o cheamă, nu?… Statul nostru investeşte în educaţie, iar dumneavoastră cîntaţi tot felul de chestii periculoase în faţa copilului… Iar noi încălzim şarpele la sînul nostru, nu?
ORSOLYA: Nu! Bune sau rele, cîntecele astea fac parte din istoria ţării ăstei… De ce să le ascundem…
Verdinaş: Acum noi facem istoria, să fie clar!… De unde ştiţi textele, de acasă?…
ORSOLYA: Nu, tata m-a învăţat alte cîntece… Le-am găsit într-un roman…
Verdinaş: Aha, deci citiţi romane interzise, nu?…
ORSOLYA: Nu, era un roman contemporan… Asta… “Dragostea şi revoluţia” de… Ăsta… Cum îl cheamă… Am uitat… Directorul de la Teatrul Municipal… Ăla care l-a descoperit pe Pentelescu, regizorul…. Dinu şi nu mai ştiu cum… Ăla care scrie romane despre obsedantul deceniu… Despre perioada stalinistă… Cu colectivizarea… Cu industrializarea… Cu ţărani… Cu…
Verdinaş: Ştim, tovarăşa Ivaxoni, cine e tovarăşul Dinu… Tovarăşul Dinu un om credincios Partidului… E de-ai noştri… Din popor… El a scris romanul ăla pătruns de un puternic spirit critic, nu să cînte lumea “Trăiască regele” pe la revelioane…
ORSOLYA: V-am spus, era o parodie….
Verdinaş: Parodie la ce?
ORSOLYA: La orice regim totalitar!
Verdinaş: Tovarăşa Ivaxoni, sînteţi membră de partid?
ORSOLYA: Nu!
Verdinaş: De ce?
ORSOLYA: De ce!? Parcă dumneavoastră nu ştiţi? În statut scrie clar – atîta la sută muncitori, atîta la sută ţărani şi aşa mai departe… Dacă eu m-am născut în familia unui om licenţiat în teologie şi litere, n-am nici o şansă…
Verdinaş: Dar aţi vrea să fiţi membru de partid?
ORSOLYA: Da!
Verdinaş: V-a apucat brusc dragostea de Partid?… Aşa din senin?…
ORSOLYA: Nu m-a apucat nici un fel de dragoste… Eu sînt absolventă de Conservator…
Verdinaş: Şi ce legătură are Partidul cu Conservatorul?….
ORSOLYA: N-are, dar aş vrea să lucrez şi eu la Filarmonică, sau să fac cronica muzicală la vreo revistă… Dacă nu eşti membru de partid, n-ai nici o şansă…
Verdinaş: Aha!… Dar cum e cu regele, v-ar conveni să se întoarcă regele în ţară?…
ORSOLYA: Regele?… Dacă o să găsesc de mîncare pentru fata mea, dacă o să am un loc de muncă pe măsura studiilor mele, să se întoarcă… Dacă vrea să vină să-mi ţină discursuri, să stea acolo unde e!…
Verdinaş: Aha!… Aşa deci… Tovarăşa Ivaxoni, ia să luăm noi o foaie de hîrtie şi să scriem…
Heblu.

4. O scrisoare pierdută

Apartamentul familiei Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil 21 decembrie 1989. Orsolya tricotează un pulover de copil, ascultînd “Ringasd el magad”. Laurenţiu intră tiptil în cameră.
LAURENŢIU: Iar asculţi “Ringoş del mogod”… Maghiara asta a voastră seamănă cu spaniola, nu?… “Del”… “Del mogod”… Ce dracu’ înseamnă asta?…
Orsolya (corectîndu-l):…el magad… Ringasd el magad, nu ringoş del mogod… Ce însemnă?… Ce să însemne? “Alintă-te”… Asta însemnă… “Alintă-te”…
LAURENŢIU: Ah, da?… Vrei să te alinţi?… Simţi nevoia?…
ORSOLYA: Simt, cum să nu simt… M-am săturat de frigul ăsta în care trebuie să-mi cresc fata… Trebuie să pun trei pulovere pe ea… Dar degetele… I se învineţesc pe clape cînd cîntă la pian…
LAURENŢIU: Hai, lasă… O să treacă şi asta… După ce plăteşte Ceauşescu toate datoriile externe, totul o să revină la normal… O să avem apă caldă, căldură… Mîncare… De toate…
ORSOLYA: Şi muzică… După ce ăia de la “Pheonix” s-a cărat în occident, ce ne-a mai rămas de ascultat?… “Copacul demn se-nalţă în grădina mea”?…
LAURENŢIU: Lasă, dragă, că mai e şi altfel de muzică pe lumea asta… Muzica clasică… Nu?… Mozart, Verdi, Puccini… Asta nu-ţi place?….
ORSOLYA: Ba da… Dar nu putem mînca toată ziua numai conserve… Îmi plac cîrnaţii puşi la untură de maică-mea, dar mai vreau şi o fleică proaspătă la grătar… Aşa şi cu muzica… Aş asculta “The Wall”, “Jesus Crist Superstar”…
LAURENŢIU: Bine – bine, ştiu teoria ta cu trufandalele… Apropos… N-am primit o scrisoare?… Trebuia s-o primesc… Ai ascuns-o tu?…
ORSOLYA: Să o ascund? De ce aş face-o?… E ceva secret?… Ai o amantă?… Te-ai săturat de bozgoroaica exotică şi ţi-ai găsit una nouă?… Neaoşă… Din astea care-şi duc rudele la groapă, la cimitir, fără să pună capacul la sicriu?…. Ca-n filmele lui Lugosi Béla?…
LAURENŢIU: Mai fă tu multe bancuri cu ţara lui Dracula… Poate te cheamă ăştia iar la Securitate…
ORSOLYA: Vizita mea la Securitate şi-a făcut efectul… Astăzi a venit secretarul de partid pe şcoală şi mi-a propus să mă înscriu în partid… Dacă e adevărat, poate mă mut la Filarmonică sau la vreo revistă… M-am săturat de copiii ăia tîmpiţi şi prost crescuţi…
LAURENŢIU: Bine – bine… Zău, nu ai văzut o scrisoare… N-am nici o amantă… Ştii, eseul ăla pe care l-am citit în cenaclu… La “Andromeda”… L-am trimis la un concurs de proză S.F. la “Ştiinţă şi tehnică”… E singura revistă care publică S.F…. Decît să apară în vreun fanzin obscur, pe care nu-l citeşte nimeni, şi să rişti să te ia Securitatea la ochi… Mai bine într-o revistă oficială… De acolo aştept o scrisoare… Nu cumva ai rătăcit-o tu?…
ORSOLYA: La dezordinea care e pe biroul tău, o fi ajuns la Melinda… Întreab-o pe ea!
LAURENŢIU: Ce să facă Melinda cu scrisoarea mea?
ORSOLYA: Trebuie să ducă maculatură la şcoală… Sarcină de la organizaţia de pionieri…. Cinci Kilograme… De unde atîta maculatură?… Am adunat tot ce era prin casă şi am pus în nişte pungi… Oricum era prea puţin… M-am plîns şi la şcoală… Ecaterineanu a fost drăguţ şi s-a oferit să-mi aducă şi el ce avea pe acasă… El n-are copii… Sînt în cameră la Melinda… Uită-te şi tu…
LAURENŢIU: Mă duc… (Întorcîndu-se din uşă.) Ce tip mişto şi Ecaterineanu ăsta… Prof de fizică şi scriitor de S.F…. Băiat talentat… Coleg cu tine la şcoală şi cu mine la cenaclu… La “Andromeda”… (Iese.)
Orsolya lasă lucrul de mînă la o parte şi duce să oprească discul uzat care începuse să repede la nesfîrşit aceeaşi frază muzicală.
Laurenţiu (intrînd.). Gata?… Te-ai săturat de “Del mogod”?…
ORSOLYA: Nu… Discul s-a săturat de mine…. Atîta l-am ascultat…
LAURENŢIU: Da… Ai cam exagerat… Şi nici “Cantafabule” ălora de la Pheonix nu se mai poate ascula de atîta frichineală… Asta e punga cu maculatură?…
Orsolya (absentă, şergînd cu delicateţe discul.): Îhîî…
Laurenţiu (scoţînd cu atenţie hîrtiile din pungă): Nu înţeleg… E pe ungureşte… Zolco… Asta e de la frate-tău… O factură de telefon… Nu trebuia s-o păstrăm?…
Orsolya. De ce? Am plătit-o demult…
LAURENŢIU: “Scînteia”… De cînd cumperi tu ziarul ăsta?…
ORSOLYA: Nu-l cumpăr… Ce să citesc acolo?… Ne-au obligat la şcoală să facem abonament… Pentru orele de învăţămînt politic…
Laurenţiu (devenind atent): Uite şi o scrisoare pe româneşte!… Cine îţi scrie ţie româneşte?….
ORSOLYA: Mie?… Habar n-am!…
Laurenţiu (surprins): Ce-i asta?
ORSOLYA: Habar n-am…
LAURENŢIU: Cine a scris asta? Ce-i asta?… Dumnezeule! Dumnezeule mare! Am dat de dracu’…
ORSOLYA: Ce?…
LAURENŢIU: Nu-mi vine să cred… Ascultă…. (îi citeşte rar, pronunţînd teatral fiecare cuvînt în parte) “Sursa vă informează ca numitul Pogăceanu Laurenţiu, inginer la Uzina I.U.C.F. şi membru al cenacului S.F. “Andromaca”…
ORSOLYA: Ce? Ce sursă?… Care sursă?… Nu înţeleg nimic, citeşte mai departe…
Laurenţiu (citind la fel de meticulos.): …membru al cenacului S.F. “Andromaca”, a citit în ziua de şapte noiembrie anul curent”… Aici e şters… E o corectură… Ah… “a citit în şedinţa cenaclului povestirea intitulată “Cromagnon redivivus”…
ORSOLYA: Asta-i povestirea ta!
LAURENŢIU: Da! (Citind din nou.) … „povestirea numitului Pogăceanu Laurenţiu susţine că omul de Neanderathal şi cel de Cromagnon au fost contemporani… că cel de Cromagnon, mai inteligent şi mai rafinat, l-a civilizat şi pe omul de Neanderthal… Numai că, după mii de ani, omul de Neanderthal a luat prin forţă controlul asupra Pămîntului”… Iar a corectat ceva… Aha… “…pămîntului, instaurînd o cumplită şi primitivă dictatură”…
ORSOLYA: Şi?…
Laurenţiu (citind din ce în ce mai tulburat.): “…dictatură. La momentul acţiunii, anul două mii opt sute opt zeci şi opt, oamenii de Cromagnon reuşesc să-i înlăture de la putere pe cei de Neanderthal, pe care îi transformă în sclavi”…
ORSOLYA: Aha… Cineva a făcut un rezumat… O recenzie…
LAURENŢIU: Rezumat!… Recenzie!… Stai să vezi… (Citeşte.) “…în discuţiile ce au urmat, s-au făcut aluzii la starea de fapt din ţară şi s-au făcut afirmaţii duşmănoase la adresa clasei muncitoare şi a aliaţilor ei, de tipul “Mocofanul să stea în raftul lui” şi altele asemănătoare”… Orşi, tu scrii note informative despre mine?…
ORSOLYA: Eşti nebun?… Cum să scriu eu aşa ceva?… Nu e semnată?…
LAURENŢIU: Ba da! Radu! Radu?!…. Precis e un nume conspirativ… Auzi tu: “sursa vă informează”…
ORSOLYA: Dă-mi să văd! Laur, eu ştiu scrisul ăsta de undeva… Unde e servieta mea?… Ah, uite-o… Uite, asta e, referatul de la lecţia deschisă de la clasa a şaptea… Da! Asta e! Radu e Ecaterineanu…
LAURENŢIU: Imposibil!… Şi cum a ajuns hîrtia asta aici?… De ce nu e la Securitate?…
ORSOLYA: A ajuns şi la Securitate… Nu vezi că asta e o ciornă?… Tipicar cum e, şi-a făcut mai întîi o ciornă…
LAURENŢIU: Şi cum a ajuns în casa mea?
ORSOLYA: Nu ţi-am spus că i-a adus Melinei maculatură?!… Cine îşi putea imagina că o să scotocim prin gunoaie?…
LAURENŢIU: Ce ne facem acum? Am dat de dracu’… Ne-am luat ăştia în vizor…
Telefonul sună strident. Laurenţiu şi Orsolya tresar speriaţi.
ORSOLYA: O să înnebunesc… Tot sună şi nu vorbeşte nimeni… M-am, săturat! (Ridică furioasă receptorul.) Alo! Da! (Se înveseleşte brusc.) Zalka, te vagy? Alig ismertem fel a hangod…. Mintha reszketne egy kicsit… Honnan beszélsz? Nagyon rosszúl hallak… Utcai telefonról beszélsz? Hol vagy?…  Kolozsváron? Mi?… Mikor?… Te (Îngrijorată.) Jó Isten!… Vigyázz nagyon magadra!… Sok szerencsét!… Lélekben veletek vagyunk, szorítunk nektek… Szeretünk, Zalka, szeretünk !… Vigyázz nagyon magadra!… (Închide uşor derutată telefonul.)
LAURENŢIU: Iar ne trimite taica popa cîrnaţi din ăia greţoşi, cu boia iute… Iar o să mi se umfle ficatul ca după trei sticle de vodcă?!…
ORSOLYA: Laurenţiu, e groasă rău… Era Zalka, fratele meu… Vorbea de la un public…
LAURENŢIU: Nu zău?… Nu mai dă telefoane cu taxă inversă?… Are bani?… Ce generos a devenit!…
ORSOLYA: Laurenţiu, eu vorbesc serios… La Cluj lumea a ieşit în stradă… Studenţi, muncitori… Tineri, bătrîni… Români, unguri… Ca la Timişoara… Se strigă “Libertate, libertate…” A ieşit şi armata, şi Securitatea… Înarmaţi, ca la război… Laurenţiu, trebuie să facem şi noi ceva… Hai să ieşim în centru… Nu putem să-i lăsăm singuri… Trebuie să-i ajutăm… Trebuie să facem ceva… Or să-i omoare pe toţi…
LAURENŢIU: Ai înnebunit?… N-o să apucăm să facem nimic… Ăştia ştiu tot… Ne pîndesc… Ne urmăresc… Nu vezi, pe tine te-au chemat la Securitate pentru un rahat de cîntec… Pentru o glumă… Despre mine colegii scriu note informative… “Sursa vă informează că”… Ăştia ştiu şi ce facem la budă… Pînă unde crezi că o să ajungem?… Or să ne aresteze înainte să ieşim din bloc… Orşi, avem un copil de crescut…
ORSOLYA: Avem, da, avem… Şi asta înseamnă că trebuie să-l creştem în întuneric?… În frig?… În minciună?.. M-am săturat! Eu mă duc în piaţă, fie ce-o fie…
LAURENŢIU: Orşi, frate-tău zicea că a ieşit în stradă şi armata, şi Securitatea… Înarmaţi… Ce, crezi c-or să stea degeaba?… Povestea asta o să se termine foarte urît… Cu arestări… Cu morţi… Înţelegi? Cu morţi!… Cu mulţi morţi…
ORSOLYA: A şi început! Zalka spune că lîngă Librăria Universităţii au şi fost împuşcaţi doi oameni… Un actor şi un pictor… Tineri amîndoi…. Strigau “Libertate”… Şi… Şi… (Ochii i se umplu de lacrimi.) “Jos cizmarul”… (Plînge.) Acum zac cu creierii zdrobiţi pe asfalt…. Şi tu vrei să ne ascundem în casă…
LAURENŢIU: Şi tu crezi că o să lupţi cu Preszer ăsta al vostru împotriva puştilor?…
ORSOLYA: I-am spus lui Zalka: “sîntem alături de voi”… Aşa, ca să-l încurajez… Nu e uşor ce fac ei… Ştii ce mi-a răspuns?… Nu, nu ştii… “Atunci veniţi cu noi… Nu staţi în casă… Ne omoară ăştia pe toţi!…”
LAURENŢIU: Şi are dreptate… Dacă nu ne potolim, chiar or să ne omoare pe toţi… Copilul nostru o să rămînă orfan….
Telefonul sună strident. Orsolya şi Laurenţiu tresar speriaţi. Laurenţiu ridică temător receptorul.
LAURENŢIU: Da?… Şi?… Ai înnebunit?… Nu eşti în toate minţile… Şi îmi spui asta la telefon?… Bine… Bine…
Orsolya îl priveşte mirată. Laurenţiu trănteşte telefonul în furcă.
LAURENŢIU: …Era Antemir… Zice că la televizor e o transmisie specială… Ceauşescu ţine o cuvîntare… În Piaţa Palatului sînt mii de oameni… Or să scandeze “Ceauşescu, România/Stima noastră şi mîndria”… Da, da…. Şi în timpul ăsta armata şi Securitatea or să facă curăţenie… Şi la Timişoara, şi la Cluj…
ORSOLYA: Deschide televizorul!
LAURENŢIU: Ce să vedem acolo?… Gata! Începe represiunea! S-a terminat… Parcă nu ştiu ce o să spună Ceauşescu… “Agenturili străine, trădătorii, iredentiştii”… Şi în timpul ăsta armata face ordine… Şi securitatea!… Hai să bem un ceai fierbinte, mi s-a făcut frig… Mă ia cu frig…
ORSOLYA: Faci ce vrei! Bea ce vrei!… Eu mă uit! Mă uit la televizor!… E şi ţara mea!… Fratele meu e acolo, vreau să ştiu ce se întîmplă…
Orsolya deschide televizorul. Se aude un ţipăt isteric colectiv şi ceva ce par să fie nişte huiduieli. Vocea lui Ceauşescu care repetă dezorientat “Alo, alo, treceţi la locurile voastre”. Laurenţiu priveşte siderat ecranul televizorului.
Orsolya (cade în genunchi): Doamne, îţi mulţumesc că m-ai lăsat să trăiesc şi clipa asta… (Către Laurenţiu.) Ce te uiţi aşa la mine?… Poporul ăsta ştie să scandeze şi altceva decît “Ceauşescu, România/ Stima noastră şi mîndria”… Oare de voiam eu să fiu membră de partid?… Pentru o slujbă decentă?…. Pentru atîta lucru?… (Se ridică ignorîndu-l pe Laurenţiu şi strigă veselă spre cealaltă încăpere.) Melinda, azi nu repeţi nimic?… Hai repede, ia-ţi partiturile… Bethoveen… “Oda bucuriei”! Vin şi eu! Cîntăm la patru mîini…
Heblu.

5.Talk shooter

Apartamentul soţilor Pogăcenu. Modificări evidente în designul apartamentului. Clasicul aparat telefonic e înlocuit, spre exemplu, de un elegant wireless, iar arhaicul televizor alb-negru cu unul color. Pe calendarul de perete scrie vizibil 23 august 1995. Orsolya dezleagă meticulos cuvinte încrucişate.
ORSOLYA: Început de campanie… Trei litere… Trei litere?…
În încăpere năvăleşte Laurenţiu agitîndu-şi telefonul mobil.
LAURENŢIU: Deschide televizorul!…
Orsolya (vădit plictisită): Ce să văd acolo?… Pe nostalgicii care se plîng că douăzeci şi trei august nu mai e ce-a fost?…
LAURENŢIU: Deschide televizorul…. Repede… M-a sunat Antemir, zice că pe “Actualitatea” e Verdinaş, ăla care te-a anchetat pe tine… Securistul… Vorbeşte despre schimbarea la faţă a României… La emisiunea aia, cum îi zice?… “Talk shooter”…
ORSOLYA: Colonelul?…
LAURENŢIU: Colonel pe pizda mă-si… Colonel făcut la apelul de seară… Tata îl cunoştea foarte bine… Era din Cîrlogani, ca şi tata… Provenea dintr-o familie cu nouă copii şi zece acri de pămînt… Prin patruzeci şi nouă l-a trimis UTC-ul la o şcoală de zootehişti şi în trei luni a venit ca tehnician zootehnist la Cooperativa care tocmai se înfiinţase… Se ocupa de însămînţarea artificială a vacilor, după modelul sovietic… Îşi cumpărase o motoretă Carpaţi, pe care o bîrîia toată ziua pe uliţele Cîrloganilor… Lumea din sat îi zicea “taurul pe motoretă şi cu pula în servietă”… Toată lumea îl ura… Îl ura şi rîdea de el pe la spate… Ăl urau toţi… Dar mai ales vacile, cred… Cu siringa lui cu spermă de taur le luase şi singura lor plăcere…. Orgasmul…
ORSOLYA: Ah, domnul colonel Theodor Verdinaş se ocupa de curul vacilor?… Interesant!
LAURENŢIU: Theodor pe dracu’… Îl cheamă Toader de fapt… Dar, după ce s-a însurat cu fiica unui fost chestor de poliţie, Toader dădea cam nasol… Pe tînăra progenitură a apusului regim burghezo-moşieresc, convertită la luminoasa cale a socialismului biruitor la oraşe şi sate, o chema,… nici mai mult nici mai puţin,… Blanche… Era cam mare contrastul… Toader şi Blanche! A devenit Theodor, cu th, acuma făcea parte din elită… Făcuse mezalianţă cu argintăria şi cristalurile lui Mitrache, chestorul… Dormea acum în aşternuturi răcoroase şi curate, după ce o viaţă dormise pe prispa casei, încălzit de Ursu’, o potaie costelivă şi plină de purici…
ORSOLYA: Spuneai că e acum la televizor?… Hai să vedem şi spectacolul ăsta… Oricum la teatru nu mai ai ce să vezi….
Laurenţiu porneşte televizorul.
Verdinaş (pe ecranul televizorului): ….modelul suedez este singura noastră şansă de a armoniza trecerea bruscă de la o economie de stat, planificată, la o piaţă liberă, concurenţială… Capitalismul sălbatic, de tip american, ar putea ruina şubreda noastră economie”…
ORSOLYA: Eu vreau să vorbesc cu el….
LAURENŢIU: Nu merită efortul…
Orsolya formează numărul afişat pe ecran.
LAURENŢIU: Zău că nu merită…
Moderatorul (la televizor): Avem un apel… Alo…Bună ziua!… Cum vă numiţi?…
Orsolya (La telefon): Ăăăă… Popescu… Elena Popescu… Da. da… Popescu Elena…
Moderatorul: Bine aţi venit la emisiunea noastră… “Talk shooter”… Să înţeleg că tema de astăzi vă interesează… “Schimbarea la faţă a României”… Doriţi să-i adresaţi o întrebare invitatului nostru?
ORSOLYA: Da, da… Sigur!… Da!… Domnule colonel Verdinaş, cum se face că dumneavoastră, un ateu convins cîndva, sînteţi unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Băncii Religiilor?… Religia nu mai e opiumul popoarelor?… Sau e, dar dacă-l vinzi bine, aduce profit, nu?…
Verdinaş: Ce să vinzi, doamna Popescu?…
ORSOLYA: Opiumul, domnule colonel, opiumul… Sînt ţări întregi care trăiesc din comerţul cu opium… Ştiţi, nu-i aşa?… Cartelul de la Medelin, aţi auzit desigur de el… Să înţeleg că aţi înfiinţat Cartelul de pe Dealul Patriarhiei, domnule colonel?…
Verdinaş: Ce tot îi daţi zor cu “domnule colonel”?… Nu sînt decît un biet om de afaceri implicat pînă peste cap în schimbarea la faţă a ţării noastre…
ORSOLYA: Cînd v-am văzut ultima oară faţă în faţă eraţi colonel de Securitate… Nu  puteţi nega asta… Şi acum revoluţionaţi economia ţării… Vorba aia: “La vremuri noi, tot noi”…
Verdinaş: Doamna…
ORSOLYA: Popescu…
Verdinaş: Popescu?… Nu cred… Nu prea cred… Vorbiţi prea corect româneşte ca să nu fiţi unguroaică…. Greşesc?…
ORSOLYA: Nu, nu greşiţi… Sînt Orsolya Pogăceanu… Născută Ivácsonyi… Fiica pastorului din Varmezău…Vármező, cum scrie acum pe indicatoarele bilingve… (Mîndră de sonoritatea cuvîntului.) Vármező!… M-aţi interogat înainte de optzeci şi nouă şi acum îmi ţineţi lecţii de democraţie… Eu ce să-i spun fiicei mele?… Că foştii criminali ne călăuzesc acum pe drumul cel bun?… Ce autoritate mai am în faţa ei?…
Verdinaş: Care criminali, doamna Ivaxoni?… V-am făcut eu vreun rău?… Aţi păţit ceva în urma aşa zisului interogatoriu?.. Ăla cu care vă tot lăudaţi… Ăla care vă dă dreptul să vă consideraţi dizidentă?… Răspundeţi sincer, aţi păţit ceva?…
ORSOLYA: Nu… Nu mai aveaţi curajul să faceţi nimic… Simţeaţi că toată şandramaua se duce dracului… În Berlinul de Est studenţii l-au aclamat pe Gorbaciov scandînd “Gorby, Gorby”!… Vă era frică să mai faceţi vreo mişcare… La Praga avusese loc Revoluţia de catifea… Ştiaţi că unda de şoc se propagă spre noi… Vă puneaţi deja masca socialismului cu chip uman… Se purta la Moscova, era riscant să faceţi altfel… Eu n-am păţit nimic, dar tata a săpat la canalul ăla stupid…  Şi atîta lume deportată în Bărăgan… Aiudul… Piteştiul… Fenomenul Piteşti…
Verdinaş: Citate, doamna Ivaxoni, citate… Citate din cărţi… Doamna Ivaxoni, eu nu mi-am făcut decît datoria faţă de ţara mea… Mi-am apărat ţara… Atît!
ORSOLYA: De cine aţi apărat-o, domnule colonel?….
Verdinaş: De cine!… De duşmanul de clasă, care pîndea să ne aducă înapoi la sclavie… De sovieticii care abia aşteptau prilejul ca să facă ce au făcut cu Cehoslovacia în şaizeci şi opt… De unguri… De ungurii care şi acum salivează cînd se uită la Ardealul nostru… De toată lumea…
ORSOLYA: Aha… Sovieticii şi ungurii… Dar femeile ajunse în puşcăria pentru că făcuseră un banal avort? Dar cărţile pentru copii interzise pentru că păreau blasfemii la adresa Conducătorului Iubit? Dar cozile interminabile la pîine şi lapte?… Asta tot pentru ţară era?… Nu vă e ruşine?… Nu vă e ruşine să vă arătaţi la televizor alături de cei care au stat la baricada de  la Intercontinental?….
Verdinaş: Eu vă înţeleg, doamnă, vă înţeleg… Nimănui nu i-a fost uşor… Credeţi în Dumnezeu, nu, doar sînteţi fiică de preot…
ORSOLYA: Pastor…
Verdinaş. M-da… Poate că am greşit în viaţă, nu zic nu…  Numai cine nu munceşte, nu greşeşte, nu?… Ce vreţi, răzbunare?…  Doar ştiţi că Isus i-a iertat deopotrivă şi pe cei buni şi pe cei răi…
ORSOLYA: Nu lua numele Domnului în deşert! (Închizînd furioasă televizorul şi telefonul. Chiar atunci intră Melinda.) Az anyád Istenit… Dumnezeii mă-tii de javră comunistă…
Laurenţiu (care urmărise tăcut toată scena): Ha-ha… Da! Punct ochit – punct lovit! I-ai tras-o… Ăsta da “Talk shoother”… Bravo, Orşi!
Melinada: Mamă! Înjuri ca băieţii din cartier… Atunci de ce nu-ţi plac piesele lui Caranica?… Acolo se înjură pe săturate…
ORSOLYA: Viaţa e una şi teatrul e alta…
Melinda: Oare?…

Heblu.

6. Un reportaj autentic

Apartamentul familiei Pogăceanu. Orsolya lucrează, absorbită, ceva pe un laptop, confruntînd un teanc de hîrtii. Intră Laurenţiu. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 12 iulie 2006.
LAURENŢIU: Servus!… Tot ocupată?… Lucrezi?…
ORSOLYA: Îhîî… Trebuie să termin asta pînă luni dimineaţă… Cum a fost interviul?…
LAURENŢIU: Fascinant! Tipul e fascinant…
ORSOLYA: Toţi chirurgii sînt fascinanţi… Numai că, atunci cînd vorbesc, ai impresia că se cred Dumnezeu!…
LAURENŢIU: Au toate motivele să se creadă Dumnezeu… Ai văzut ce minuni fac…
ORSOLYA: Hai să fim serioşi… Nu sînt decît nişte activişti sociali… Te fac ca nou ca să fii de folos societăţii… Care Dumnezeu?…
LAURENŢIU: Să ştii că te face de folos societăţii!… Auzi care e specialitatea domnului doctor Pomponiu… Proteză penis… Mă rog, şi sfincter urinar artificial… Tipul e fascinant, nu numai ca medic… Ce om!… Gurile rele zic că are o amantă de şapteşpe ani… E pasionat de Evul Mediu, are acasă o panoplie splendidă… După interviu, m-a invitat să stăm puţin de vorbă la un restaurant cu specific medieval… Foarte şic… “Menumoruth” îi zice… Muzică, trubaduri… Ţi-ar fi plăcut şi ţie… Poate mergem şi noi împreună… Vrei?… (Ceremonios) Eşti invitata mea…
ORSOLYA: Poate altădată… Acum sînt ocupată… Trebuie să termin playlistul ăsta pînă luni… Peste o săptămînă e prezentarea…
LAURENŢIU: Ce prezentare?…
ORSOLYA: “Frumuseţe neînsîngerată”… Prezentarea aia de blănuri ecologice… Crina Uglean, creatoarea de modă… Militanta pentru drepturile animalelor… E unul dintre cele mai tari contracte pe care l-am prins vreodată…
LAURENŢIU: Te lauzi cu contractele tale?… Stai şi ascultă: cred că am dat lovitura… Să vezi acum reportaj… Nu imaginar ca în “ringoş del mogod”…
ORSOLYA: “el magad”…
LAURENŢIU: “Del mogod, el mogod”, n-are impornaţă…. Cred că am dat lovitura! Felicită-mă… Plec în Afganistan!
ORSOLYA: Dar acolo e război…
LAURENŢIU: Asta e şi ideea… Ziarul nostru are nevoie de un corespondent de război…
ORSOLYA: Parcă “Foaia” voastră era în pragul falimentului… Abia dacă vă scoteaţi cu reclamele… Cu publicitatea…
LAURENŢIU: Ne-a picat din cer un sponsor… Unul important..
ORSOLYA: Cine bagă bani în fiţuica voastră?… Afganistanul e departe… Voi n-aveţi bani să faceţi o deplasare la Craiova să vedeţi cum îşi face de cap mafia ţigănească… Cine să-şi rişte banii pentru “Foaie”?… Pentru “Foaia naţională”?….
LAURENŢIU: O veche cunoştinţă… Îl ştii… Omar!
ORSOLYA: Şaripov?…
LAURENŢIU: Auzi la ea!… Şaripov! Asta era pe vremea Uniunii Sovietice, cînd încercau comuniştii să le rusifice numele… De cînd s-a prăbuşit şandramaua… Imperiul cu picioare de lut, cum ziceau clasicii, toată lumea a revenit la tradiţie… Îl cheamă ben Sharip, Omar ben Sharip!
ORSOLYA: Ben Sharip?… Toată lumea îşi schimbă numele: Toader – Theodor, Şaripov – ben Sharip… Şi ăsta a trecut din barca găurită a socialismului în iahtul de lux al capitalismului?… Ca Verdinaş?…
Intră intempestiv Melinda.
Melinda: Iar vă certaţi?…
ORSOLYA: Nu ne certăm, discutăm în contradictoriu…
LAURENŢIU: Nu ne certăm, îi dădeam mamei vestea ce-a mare…
Melinda: Ce veste? Ai terminat cartea?…
LAURENŢIU: Ce carte?
Melinda: Aia pe care ai început-o încă înainte de revoluţie… “Cromagnon redivivus”…
LAURENŢIU: Ah… Cromagnon… Ce mică erai… Nu, nu e încă momentul… O să vină şi vremea cărţii… O să vezi ce impact o să aibă… (Visător) …”Cromagnon”… (Revine brusc la realitate.) Nu-i vreme de literatură! Acum se scrie istoria… Nu! Deocamdată plec pe teren (Mîndru.) Plec în Afganistan… Pentru două luni…
Melinda: Ce să faci acolo?… E război…
ORSOLYA: I-am spus şi eu… E război…
LAURENŢIU: Păi, asta e şi chestia… Voi fi corespondent de război…
Melinda: Şi ce nevoie ai?…
LAURENŢIU: Corespondenţii de război sînt elita breslei noastre… Starurile…
Melinda: Şi de ce ţii tu neapărat să fii neapărat star?…
LAURENŢIU: Toată lumea vrea… Şi… Mă rog… E vorba şi de bani, de foarte mulţi bani… O să ai nevoie…
Melinda: Eu?! Eu mi-am terminat facultatea… Masteratul în relaţii internaţionale e şi el gata… În două săptămîni mă pot angaja… Am dat interviuri la trei firme… Semnalele sînt pozitive… Trebuie să mă hotărăsc pentru care din ele optez…
LAURENŢIU: Stai!… Stai aşa… Unde te grăbeşti?…. Mama ţi-a găsit pe net un masterat la Bruxelles…
Malinda: Tată, eu am absolvit masteratul acum o lună!….
LAURENŢIU: Şi ce dacă… Pentru o carieră ca lumea trebuie să ai un C.V. beton… Nu mai e ca pe vremea noastră… Ştii, eu cînd am terminat liceul,… în o mie nouă sute… Da, eu cînd am terminat liceul visam să fac jurnalistica… Dar am aflat că din ordinul lui Ceauşescu facultăţile de ziaristică din universităţi se desfiinţaseră… Ghinion… Pe urmă mi-am zis că ar fi frumos să fac filologia… Literele, cum se zice astăzi…. Taică-meu, săracu’, Dumnezeu să-l ierte, a făcut o criză de isterie… “Ce vrei să ajungi profesor la ţară?… La Cuca Măcăii?… Sau mai ştiu eu unde?… Fă, măi băiete, Politehnica… Nu vezi în ce ritm se industrializează ţara?… Ăsta e viitorul… Politehnica!”…
Melinda: Şi ai dat la Politehică…
LAURENŢIU: Eh, n-a fost aşa de simplu… Am încercat să-l conving… I-am spus că dacă fac Politehica nu-i musai să ajung inginer în Bucureşti… Puteam să ajung foarte bine la Călan… “Da, la Călan! Şi ce dacă?… Tot o să-ţi dea statul o garsonieră… O să ai duş… Încălzire centrală… N-o umbli cu ţurţurii la cur o lună… O să ai măcar unde să te speli”…
Melinda: Şi ai făcut Politehnica…
LAURENŢIU: Nu e cazul să fii ironică… Da, am făcut-o… Şi am încercat să-mi împlinesc şi visele… Să scriu… Să creez…
Melinda: La “Andromeda”… La cenaclu…
LAURENŢIU: Da, la cenaclu! Şi ce, e de ruşine?… După Revoluţie visele noastre s-au împlinit… Jurnalstica nu mai e un simplu vis… O aspiraţie… Melinda, tu trăieşti într-o lume liberă… Am făcut sacrificii pentru lumea asta liberă….
Melinda: Tata, voi aţi văzut Revoluţia la televizor! Care sacrificii?…
ORSOLYA: Melinda, nu fi obraznică! Unchiul Zalka… Unchiul tău, Zalka, e unul dintre martirii revoluţiei!… Ai văzut monumentul, nu?
Melinda: Da! L-am văzut! Cred că merita ceva mai solemn… El nu s-a ascuns după cuvinte…
ORSOLYA: Nu, nu s-a ascuns! Trebuie să-i cinsteşti memoria! Pentru tine s-a sacrificat! Tu eşti monumentul cel mai solemn pe care şi l-ar fi dorit Zalka! Tu poţi să faci şi să fii ceea ce noi n-am putut! Tot ce n-am avut noi curajul să facem… Tu eşti răzbunarea noastră!
Heblu.

7. Un straniu interludiu

Apartamentul familiei Pogăceanu. Melinda şi Orsolya răsfoiesc un teanc de ziare şi zapează, din cînd în cînd, urmărind diverse emisiuni de ştiri. Pe calendarul de perete scrie vizibil 3 septembrie 2006.
ORSOLYA: L-am rugat să nu plece… Ce nevoie avea?… Acum cîştig suficient ca să-ţi plătesc studiile de la Bruxelles…
Melinda: Nu înţeleg, de cel-au răpit?… Tata, oricît de ziarist o fi el, nu e o celebritate…
ORSOLYA: Unele agenţii de presă zic că se cere în schimbul vieţii lui Laurenţiu ştergerea datoriilor lumii arabe faţă de România…
Melinda: Dar, Omar ăsta, nu era prietenul vostru?… Ştiu că-mi aducea jeleuri cînd eram mică… Le zicea “marmelad”…
ORSOLYA: Da… Era un tip amabil… Ne tot povestea cum se schimbă Uniunea Sovietică de cînd Gorbaciov introdusese perestroika şi glasnost…
Melinda: Ce-i aia?…
ORSOLYA: Perestroika?… Restructurarea socialismului tradiţional… Socialismul  cu chip uman…. Glasnost?… Transparenţă… Libertatea cuvîntului… Ceva de genul ăsta…
Melinda: Eu îmi amintesc că era foarte drăguţ şi darnic… Cum a putut să facă aşa ceva?
ORSOLYA: Timeo danaos et dona ferentes!…
Melinda: Mamă, nu m-ai învăţat niciodată ungureşte… Nu ştiu ce zici…
ORSOLYA: Ungureşte… Ah, şcoala din ziua de azi… Draga mea, e pe latineşte… Să te temi de străini chiar dacă îţi aduc daruri…
Melinda: Uite… Breaking News!…
Orsolya creşte volumul televizorului.
Prezentatorul (pe ecranul T.V.): …impresionantă de forţe. Nu numai gările, aeroporturile, porturile maritime şi fluviale ori autogările au fost supuse unui control minuţios. Forţe ale jandarmeriei, însoţite şi ghidate de membri înarmaţi ai gărzii forestiere şi paznici de vînătoare, cercetează şi pădurile în care periculosul terorist şi-ar fi putut găsi adăpost. Surse autorizate din Ministerul de Interne…
Melinda: Îl caută toată ţara… Înseamnă că tata e mai important decît credeam eu!
ORSOLYA: Ştiu şi eu?… Se crede că Omar e implicat şi în atentatele de la Madrid şi Londra… Mută pe alt post…
Melinda se conformează.
Prezentatoarea (pe ecanul T.V.): …Meteorologii anunţă precipitaţii ce vor depăşi cantitatea de 80 de litri pe metru pătrat în judeţele din nord-estul ţării… Amănunte în ştirile pe larg… Senatorul Coriolan Tileagă a înaintat astăzi Parlamentului două proiecte de lege, extrem de importante în opinia sa. Primul, referitor la regimul armelor şi al muniţiilor, a fost generat, după cum declară prolificul parlamentar, de monstruosul incident din strada Petrache Poenaru numărul…
ORSOLYA: Caută altceva… Asta e povestea aia cu Crina Uglean, creatoarea de modă… I-am făcut eu coloana sonoră pentru o prezentare de modă… “Eleganţă neînsîngerată”… Cineva, un om al străzii, i-a violat domiciliul şi bărbatul Crinei l-a împuşcat în cap… Mută pe  “Actualitatea”!…
Melinda se conformează din nou.
Reporterul (pe ecanul T.V.): Bună ziua, stimaţi telespectatori! Ne aflăm pe terasa restaurantului “Mistreţul cu colţi de argint S.R.L.”…  Acest loc cu nume predestinat, – nu-i aşa?… ştiţi, celebra poezie, -  a fost transformat de vreo două ore în cartier general al forţelor S.P.P.I.R. Bună ziua, doamnelor şi domnilor… Vă spun bună ziua, deşi numai bună nu poate fi ziua de azi… Cel puţin aici la Cîrlogani… O nouă tragedie, o tragedie cutremurătoare,  zguduie Cîrloganii… Simina Georgesu-Prisăcaru, de 17 ani, elevă a Colegiului Naţional “Domniţa Ralu”, venită la Cîrlogani, la bunici, ca să-şi petreacă weekendul, a dispărut după ce ieri, în jurul orei doisprezece, a plecat să cumpere ţigări pentru bunicul ei… Alarmaţi de faptul că pînă la ora douăzeci şi unul Simina nu s-a întors acasă, bunicii au alertat autorităţile. În urma investigaţiilor făcute de poliţia rurală din localitate a fost arestat preventiv primul suspect, Tache Mădălin, douăzeci şi şase de ani, absolvent al Liceului de Informatică, fost angajat al fabricii de răcoritoare din localitate, în prezent fără ocupaţie… La interogatoriu, suspectul a negat orice implicare în disparitia Siminei… Cînd i s-a propus testul poligraf, Tache a mărturisit că a atras-o pe tînără pe malul rîului, în locul numit de localnici Vadul lui Pazvante, aflat aici chiar în spatele meu… Costache, fă o panoramare, să vadă şi telespectatorii… Aşa… Aici, viteza apei, stimaţi telespectatori, e foarte mare, după cum vedeţi… Aici suspectul a violat-o pe Simina… După ce şi-a satisfăcut poftele animalice, Tache Mădălin a aruncat-o pe tînără în rîu… În pofida eforturilor făcute de autorităţi, sprijinite de o bună parte din localnici, cadavrul fetei nu a fost găsit… Viteza apei şi aluviunile din amonte fac aproape imposibilă căutarea… Autorităţile au apelat la forţele S.S.P.I.R., dislocate, din fericire, în apropiere…
Orsolya (scăzînd nivelul sonorului): Doamne! Poliţia se ocupă de tot felul de rahaturi, iar Omar umblă în voie prin ţară…
Melinda: Mamă, trebuie să avem încredere… Sînt operaţiuni secrete, nu se dau pe post …
ORSOLYA: În cine să am încredere?… În ăştia?… De-aia îţi tot zic, învaţă, Melinda, învaţă… Fă-ţi o carieră… Pleacă de aici… Sîntem, atît de mîndri de tine… Dincolo, în Uniune, lucrurile merg altfel… Pînă şi maşinile de spălat spală mai bine…
Melinda: Mamă, hai să fim serioşi… În garsoniera de la Bruxelles am un “Ariston”, cum ai şi tu în baie…
ORSOLYA: Încetează cu prostiile… Nu mă lua cu maşinile de spălat… O să vedem pe “Youtube” cum îi taie capul cu un cuţit de măcelărie… Măcar Zalka a murit într-o clipă… Străpuns de gloanţe…
Melinda: Uite!… “Breaking news”…
Melinda amplifică sonorul televizorului.
Reporterul: Doamnelor şi domnilor, loviturile de teatru se repetă cu o repeziciune demnă de invidiat… Nu aflăm la parterul Spitatului de urgenţă… Evenimentele de la Cîrlogani, dispariţia Siminei Georgescu-Prisăcaru, dispariţia turiştilor danezi de la Peştera Liliecilor, dispariţia periculosului terorist Omar, au un final cu totul şi cu totul neaşteptat!…. Forţele S.S.P.I.R, pornite pe urma diversionistului care a îndepărtat forţele de ordine de la principalul lor obiectiv, au avut surpriza să constate că misterioasele telefoane au fost date din apartamentul unui celebru chirurg. Doctorul Răzvan Pomponiu, specialist în sfincter urinar artificial şi proteză de penis, a refuzat să deschidă uşa forţelor de ordine… Subunitatea S.S.P.I.R., comandată de mai vechea noastră cunoştinţă, locotenentul Rául Răzmeriţan, a fost nevoită să forţeze uşa apartamentului situat la etajul al optulea al imobilului din strada Miluţă Gheorghiu numărul trei… Uşa metalică a apartamentului a creat serioase dificultăţi forţelor de ordine, care au fost nevoite să folosească un berbec pentru a pătrunde în apartament… Ca în Evul Mediu, la asediul cetăţilor, ca în Sobieţki şi românii, stimaţi telespectatori!… Dar, lovitura de teatru de abia acum începe, stimaţi telespectatori… În clipa în care forţele de ordine pătrundeau în apartamentul doctorului Pomponiu, de la fereastra nivelului opt al acestui bloc cu şapte etaje, de la penthouse, cum se zice, a căzut o tînără dezbrăcată… Din fericire crengile copacilor de lîngă bloc au atenuat şocul şi tînara s-a ales doar cu cîteva fracturi de membre… Din cîte am aflat de la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă, starea sa este stabilă şi va fi în curînd externată… Invocînd probleme de confidenţialitate, personalul medical al spitalului refuză să dea alte amănunte! Din surse pe care nu le putem deconspira, am aflat totuşi identitatea victimei care a căzut din apartamentul doctorului Pomponiu! Stimaţi telespectatori, ţineţi-vă bine, loviturile de teatru continuă! Tînăra dezbrăcată care a plonjat de la etajul opt al unui bloc cu şapte nivele este – nici mai mult, nici mai puţin decît – Beatrice Răzmeriţan, elevă în clasa a doisprezecea a Colegiului Naţional “Domniţa Ralu”, sora locotenentului Rául Răzmeriţan… Stimaţi telespectatori, vom reveni cu noi amănunte de aici de la Spitalul de Urgenţă! La revedere!
Melinda (reducînd volumul): Ce straniu… Aşteptăm un final… Un final care nu poate fi decît un happy end… Sau… (Uitîndu-se temătoare cu coada ochiului la mama sa.) Sau… Doamne, fereşte… Tragic…. Şi noi ne uităm la astea… La un interludiu… Un interludiu grotesc… Un straniu interludiu…
ORSOLYA: Ăsta-i chirurgul ăla pe care l-a intervievat taică-tău… Zicea el că s-ar putea să aibă o amantă de 17 ani… Doamne, în ce lume trăim?… Ce risipă de forţe… Ce cuvinte gongorice!… O fată de 17 ani care şi-o trage cu nu ştiu ce celebritate e mai importantă decît un ziarist răpit de terorişti din motive politice! Dac-ar şti, Zalka, s-ar învîrti în mormînt… Melinda, draga mea, trebuie să te pregăteşti pentru ce-i mai rău… Eu încep să-mi pierd orice speranţă… Trebuie să fim tari!… Melinda, vino să te strîng în braţe…
Rămîn o clipă îmbrăţişate. Sunetul cristalin, dar insistent, al telefonului le face să tresară speriate. Melinda se repede la telefon. Orsolya aşteaptă rezultatul convorbirii cu ochii închişi.
Melinda: Da… Bună ziua… Da, e aici, lîngă mine… Da… Da… Pe “Actualitatea”… Nu… Nu… Sigur… Sigur că îi spun… Nu vă faceţi griji… E o femeie puternică… Vă mulţumim… Vă mulţumim din suflet…
Orsolya (deschizîndu-şi resemnată ochii.): Gata?… S-a terminat?…
Melinda: Era Antemir, colegul tatei… Îl eliberează… Îl eliberează pe tata… Îl eliberează astăzi… Vuiesc posturile străine… “Euronews”… “CNN”… Preşedintele însuşi s-a implicat în eliberarea lui… Un avion militar îl aduce mîine în ţară…
ORSOLYA: Aş bea ceva… Mai avem palincă?…
Melinda: Oho… Mamă!… Asta era pe vremea cînd trăia bunicul… N-am mai văzut aşa ceva decît în restaurantele cu specific tradiţional… Cred că avem o stică de “Jack Daniel’s” în cămară…
ORSOLYA: Merge şi „Jack Daniel’s”… Doamne… S-a terminat cu bine… (Destinsă.) Hai să-ţi zic una bună… Ştii care e diferenţa între un emo şi maioneză?… (Melinda ridică sprîncenele a mirare.) Dacă nu-l baţi, se taie singur… (Orsolya rîde cu poftă în timp ce Melinda o priveşte uimită.)
Heblu.

8. Contractul

Apartamentul familiei Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 31 martie 2008. Laurenţiu şi Melinda discută tensionaţi.
LAURENŢIU: N-are nici un rost să pleci de acolo de cîte ori ţi se face dor de casă…
Melinda: Tată, eu nu mă mai întorc în Luxemburg… Renunţ! La calificarea mea îmi găsesc de lucru oriunde….
LAURENŢIU: Ai înnebunit?… La cîţi bani am băgat în curul tău?… Dai cu piciorul norocului pe care ţi l-am construit noi pas cu pas?… Şefă de promoţie… Două masterate… Unul în relaţii internaţionale… O admitere strălucită la doctorat… Angajată la una din firmele care deţin o poziţie cheie în economia mondială… Departamentul de relaţii publice…
Melinda: O firmă la care e acţionar Verdinaş, securistul… Ăla care a anchetat-o pe mama… Se pare că şi Omar a avut acţiuni acolo, dar înainte de a dispărea le-a vîndut… Verdinaş însă e acţionar şi azi… Securistul…
LAURENŢIU: Oh, asta a fost atunci… De atunci multe lucruri s-a schimbat… Ştii cum se zice: “Cele rele să se spele, cele bune să se adune”…
Melinda: Da?… Şi cum rămîne cu reportajele tale din Piaţa Universităţii?… Cu cîntecele din Piaţă pe care ni le repetai cînd îţi pregăteai editorialele?…. “Mai bine golan decît trădător”… Ai uitat?…. Spune… “Mai bine mort, decît comunist!”… Ai uitat… Acum Verdinaş nu mai e duşmanul?….
LAURENŢIU: Melinda, draga mea, nu putem trăi o viaţă cu gîndul la răzbunare… Nu e creştineşte… Şi apoi, tu eşti răzbunarea noastră… Tu ai răzbunat viaţa noastră plină de umilinţe şi neîmpliniri… Sîntem foarte mîndri de tine… Cum să dai norocului cu piciorul?
Melinda: Din cauza contractului….
LAURENŢIU: Chiar că ai luat-o razna… Vei cîştiga mai mult decît eu şi maică-ta la un loc… Şi mulţumesc lui Dumnezeu, noi nu cîştigăm puţin… Cel puţin în ultimii ani…
Melinda: Nu despre bani e vorba…
LAURENŢIU: Dar despre ce?… Despre Verdinaş?… Mai dă-l încolo!… Verdinaş e acuma un capitalist prosper…. Ştii cum se zice: “Pupă-i în bot şi papă-le tot”…
Melinda: Despre asta e şi vorba… Despre pupatul în bot… Din contract…
LAURENŢIU: Ce tot îi dai zor cu contractul?… Ce are contractul ăla?…
Melinda: L-am semnat fără să-l citesc… Acum cîteva zile, n-aveam ce face şi l-am luat pagină cu pagină… Punctul F. aliniatul trei…
LAURENŢIU: Ce zice acolo?…
Melinda: Uite!… Am făcut o copie xerox… Îţi traduc… Bine?… “Angajatul”, mă rog, angajata „are obligaţia ca, la cerea preşedintelui director general, să execute membrilor comitetului director o şedinţă de masaj erotic pentru eliberarea acestora de… de stresul provocat de administrarea societăţii”… Eh, ce zici?…
LAURENŢIU: Ce să zic?… În astea cîteva luni, de cînd lucrezi acolo, ţi-a cerut cineva să-i faci masaj erotic?….
Melinda: Nu! Încă nu… Dar contractul…
LAURENŢIU: Lasă contractul…
Melinda: Tată, nu te recunosc, mă trimiţi să mă prostituez?…
LAURENŢIU: Hai să nu exagerăm… E o chestie care face parte din ciudăţeniile lumii noastre… Relaxează-te cît stai în ţară şi, cînd te întorci acolo, rediscută punctul ăla… Ajungeţi voi la o înţelegere… Nu trebuie să renunţi aşa uşor… Serios… Mama ar fi foarte dezamăgită… Ne-am pus atîtea speranţe în tine… Te rog!… Am investit atît în tine… Acum relaxează-te şi cînd te întorci, renegociază contractul…
Melinda: Cum să mă relaxez?…
LAURENŢIU: Nu ştiu… Du-te la teatru…
Melinda: Bine… Vii cu mine?… Veniţi cu mine?…
LAURENŢIU: Nuuu… Am foarte mult de lucru… Mama la fel… De cînd e sound designer… Du-te singură… La Municipal e un spectacol excelent… Al lui Pentelescu!
Melinda: Pentelescu… Încă mai montează?… Nu mi-a plăcut niciodată Pentelescu… Prea face paradă de cultura lui…
LAURENŢIU: Ce?…
Melinda: Da,da… Toate spectacolele lui ţin în primul rînd să demonstreze ce cărţi a citit el în ultima vreme…
LAURENŢIU: Eşti rea…
Melinda: Nu! Sînt lucidă…Totul e făcut în maniera ţăranilor proaspăt veniţi la oraş, care îşi trag o maşină decapotabilă şi circulă cu muzica dată la maximum… Să-i vadă toată lumea… „Ia uite ce maşină am”… Aşa şi cu Pentelescu… „Ia uite ce cult sînt”… Uită că teatrul e o artă populară…
LAURENŢIU: Melinda!… Încetează… Puţin respect….
Melinda: Bine, bine… Am tăcut… Dar nu mi-ai răspuns: voi de ce nu mai mergeţi la teatru?…
LAURENŢIU: Ţi-am spus… Sîntem ocupaţi… Avem treabă… Meseria…
Melinda: Hai, fii sincer… Pe vremuri, idealurile voastre se identificau faptele vreunui personaj imaginat de nu ştiu ce autor… Iubirea, fermitatea opiniilor, curajul… Acum, voi aţi devenit personajele… Nu mai aveţi nevoie să vă identificaţi şi să aspiraţi… Voi sînteţi personajele… Reality show-ul l-a învins pe Shakespeare… Pe Wedekind…  Pe O’Neill… Pe toată lumea… “Schimb de mame”, “Noră pentru mamă”, “Supernanny”, “Magic taxi”… Astea sînt spectacolele voastre…
LAURENŢIU: Nu fi obraznică! Nici eu, nici mama ta nu ne uităm la aşa ceva… Şi nici nu participăm la aşa ceva… Te rog să-ţi ceri scuze!
Melinda: Scuză-mă… Ai dreptate… Astea sînt pentru vulg…Lumea voastră e mai rafinată… Voi practicaţi talk show-ul… Nathan Înţeleptul e înlocuit de aşa zişii analişti… Laurenţiu Pogăceanu i-a luat locul lui Hamlet… Ca…
LAURENŢIU: Încetează!…
Melinda: Bine-bine… Nu te enerva…
LAURENŢIU: Nu te-ai întors în ţară ca să vorbim despre teatru…
Melinda: Nu, despre destinul meu…
LAURENŢIU: Hai să nu dramatizăm… E vorba de o simplă renegociere… Ce Dumnezeu!… Acuşi trebuie să pice şi mama… Sînt convins că e de aceeaşi părere… Sîntem atît de mîndri de tine…. Nu  ne dezamăgi acum, cînd eşti pe vîrf de val…Nu-i e uşor nici mamei, crede-mă… Zolco s-a prăpădit la Revoluţie… Bunica s-a dus şi ea… De bătrîneţe… Bunicul la doi ani după bunica… Hm… După moartea lui, enoriaşii s-a răspîndit pe la tot felul de secte… După moartea lui András Ivácsonyi, pastorul model, lumea n-a mai avut încredere în ăla care l-a înlocuit… Unul, cu nasul pe sus, şcolit la Budapesta… Săraca, vede cum se destramă totul… Credinţa, limba… Tradiţiile… N-o supăra şi tu… N-o dezamăgi şi tu… Numai pe tine te mai are… Întoarce-te şi renegociază-ţi contractul…Tu eşti tot ce n-am putut noi să fim… Hai, sus inima!… Destinde-te…. Uite, îţi spun un banc: ştii cum poţi să dai jos din copac un emo?…
Melinda îl priveşte nedumerită.
Heblu.

9. Geotopul

Apartamentul familiei Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 31 martie 2008. Orsolya şi Laurenţiu discută plictisiţi.
ORSOLYA: N-ai mai rupt foile din calendarul ăsta de o grămadă de vreme… Erai foarte meticulos cîndva…
LAURENŢIU: M-am luat cu treaba… Povestea asta cu Omar m-a scos în faţă… Interviuri… Talk show-uri…
ORSOLYA: Ai ridicat coletul de la poştă?… Ce ne trimite Melinda?… Am vorbit cu ea la telefon acum trei zile… Nu mi-a spus că ne-a trimis ceva… Era foarte veselă… Zicea c-a rezolvat cu contractul…
LAURENŢIU: Ah, da… E un DVD… Probabil vreun film din ăla uşchit, la care se uită puştimea din ziua de azi…
ORSOLYA: Un film?… Cred că aş vedea un film… M-am cam săturat să tot fac coloana sonoră la tot felul de evenimente inutile… M-aş relaxa puţin… Nu te uiţi cu mine?
LAURENŢIU: Bine… Hai că mă uit un pic… Dacă nu-mi place, mă reped pînă la redacţie… Aş mai avea ceva de lucru…
Laurenţiu introduce DVD-ul în player. Pe ecran apare în prim plan chipul Melindei care rosteşte în faţa camerei un lung monolog. Orsolya şi Laurenţiu privesc stupefiaţi.
Melinda: Dragii mei, vă vorbeşte speranţa voastră, mîndria voastră, fiica voastră care a reuşit să facă în viaţă ceea ce voi nu aţi reuşit… Cea pentru care aţi făcut o revoluţie sîngeroasă… Cea pentru care aţi dărîmat zidul Berlinului…(Iritată.) A căzut zidul Berlinului? Da, a căzut, sigur!….Dar nu voi l-aţi dărîmat… Aţi văzut asta la televizor… Ca şi aşa zisă Revoluţie din Decembrie… Dărîmarea Zidului din Berlin… Cu fanfara armatei sovietice intonînd “Hei, teatcher, live the kids alone!”… Armata Roşie şi “live the kids alone”!… Cît cinism… Bine că nu au chemat şi Gestapoul… Garda de Fier!… Ce mai contează?… (Ritmul cuvintelor se accelerează.) Copiii… Ce nevoie aveţi voi de copii?… Sînt cinică?… (Tonul Melindei devine mai blînd.) Cînd am fost la Viena, printre zecile de parcuri aranjate după legile sofisticate ale unei estetici hedoniste, am găsit o palmă de pămînt, cam cît un teren de tenis, plină de bălării, scaieţi şi buruieni înalte… Ca la noi, la Bucureşti… Am întrebat stupefiată de ce nu se face şi acolo ordine… Acea ordine moştenită de la Sfîntul Imperiu… “Nu sînt bălării… E un geotop…” Am ridicat mirată din sprîncene… La masterat nu auzisem termenul ăsta… Mi s-a explicat: e un loc în care natura e lăsată să-şi facă de cap, pentru a sparge monotonia parcurilor cu geometrie riguroasă şi soluţii coloristice ingenioase… Geotop… Da,  da… (Din nou iritată.) Geotop… Asta sîntem pentru voi… Noi, copiii voştri… Noi sîntem sublimul vostru geotop… Natura dezlănţuită pe o suprafaţă cît un teren de tenis… Noi am venit pe Pămînt să devenim sublimul vostru geotop… Geotopul care să spargă monotonia proiectului vostru existenţial….. Rigurosul vostru proiect existenţial… Care nu are decît o singură definiţie: construcţia de carieră… O carieră care să vă facă să uitaţi de laşitatea de care aţi dat dovadă decenii de-a rîndul… (Evident nervoasă.) Revoluţia… N-aţi mişcat un deget în ajutorul demonstanţilor de la Braşov! Acum vreţi să vi se spună dizidenţi pentru orice fleac pe care l-aţi păţit în vremea lui Ceauşescu… Dar n-aţi organizat “Solidaritatea”, ca cei din Polonia… Nu v-aţi dat foc, ca Jan Palah în Cehia… Aţi stat şi aţi şuşotit pe la colţuri…  Aţi şuşotit şi aţi tremurat de frică… Şi nici acum nu faceţi nimic…. Visaţi să vă redăm noi demnitatea pe care n-aţi avut-o niciodată… Rămîneţi indiferenţi la orice s-ar întîmpla în jurul vostru şi faceţi bancuri tîmpite despre generaţia emo… (Tristă.) Bieţii copii, nu vor decît să vă reînvie sentimentele… Să vă salveze… De indolenţă… De… (Şovăie.) De nesimţire… Nu, nu… Nu sînt impertinentă… Nici prost crescută… (Încearcă să se explice.) Ştiţi… Simţire… Ne – simţire… (Fermă.) Ştiu, ştiu… Mi-aţi explicat întotdeauna că într-o democraţie autentică poporul delegă puterea unor profesionişti: politicienilor… Şi în universităţile prin care am colindat mi se punea, mereu, aceeaşi placă… Voi aţi mers mai departe: cu timpul, aţi delegat totul… Totul, pînă şi sentimentele… Părinţii voştri mor prin case de bătrîni şi prin spitale fără ca cineva să le aprindă o lumînare… V-aţi delegat sentimentele unor asistente la care compasiunea e direct proporţională cu suma înscrisă pe fluturaşul de salariu… Întotdeauna prea mică pentru aspiraţiile lor sociale… Expresia sentimentelor voastre se rezumă la poza de familie făcută la funeraliile organizate impecabil, în funcţie de suma alocată… Sentimentele faţă de copiii voştri sînt şi ele delegate… Geotopul trebuie îngrijit şi el de un grădinar… Aşa că,… la grădiniţă cu geotopul…. Cariera şi construcţia ei e mult mai importantă decît bălăriile care vă colorează existenţa… Credeţi că sînt cinică şi nerecunoscătoare?… Nu…  Amintiţi-vă de titlurile de-o şchioapă din presa pariziană de acum trei ani… Aţi uitat?… Un tată care îşi uită fiica de doi ani în maşină… Trebuia s-o ducă la grădiniţă, dar a intrat la firmă pentru o clipă şi a rămas acolo pînă seara… Cariera e mai importantă… La şase seara fetiţa zăcea moartă… Deshidratată în cuptorul de tablă al unui Peugeot… Geotopul se uscase… După cum s-a uscat şi bunicul, într-o casă de bătrîni de lîngă Varmezău… Ştiu, era grav bolnav şi nu aţi vrut să asistaţi la agonie… E dizgraţios, aşa e… N-aţi vrut să asistaţi la agonie… Cred că asta aţi spus… Dar la agonia lumii ăsteia, pe care nu mai ştiţi s-o gestionaţi, asistaţi… Nu mai credeţi în nimic, crezînd în toate…(Ameninţătoare.) Prietenul vostru Omar nu vi se pare o ameninţare?… Aţi reuşit să-l înfruntaţi?… Nu, nimeni nu ştie unde e, dar îi simţim cu toţii respiraţia în ceafă… . Da, dar el nu-l amestecă pe Buda cu Iaveh şi pe Dumnezeu cu Manitoo… “Allah akbar” e în spatele a tot ce face… “Allah akbar”, restul nu contează… Din cuvintele astea îi vine şi morala, şi legea, şi… Şi totul!… Şi vă loveşte sistematic, cu răbdare, mizînd pe lipsa voastră de convingeri… Da, da… Prea multe convingeri la un loc înseamnă… Însemnă nici o convingere… Da, da… Nici o convingere… Zero! (Ironică.) Convingerile voastre arată ca playlistul unui afon, în care manelele stau alături de Bach, iar rockul metalic lîngă vioara cu goarnă din Bihor… Multă muzică, dar armonia?… Armonia unde e? Nu e!… Şi cu playlistul asta al vostru eu ce să fac?…  Cum să armonizez libertinajul extrem din contractul meu… (Zîmbeşte trist.) Contractul social…. Cu normele morale de care sînteţi atît de mîndri… Cum?… (Arată spre cameră o siringă.) Cu siringa asta… Nu, nu sînt droguri… Nu va fi o supradoză… Nu! O bulă de aer… O simplă bulă de aer… Curat, nu? Care o să circule prin venele mele pînă cînd o să ajungă la inimă…. Ce vreau să obţin?… Nu ştiu, poate o nouă glumă pe seama generaţiei emo…Chiar dacă n-am vîrsta lor… Săracii copii… Nu m-a mai alintat nimeni de multă vreme… O s-o fac singură… (Îngînă o melodie.) “Ringasd el magad, ringasd el magad”… Vezi, mamă… Poţi să fii mîndră de mine… (Devine din ce în ce mai incoerentă) Am învăţat singură cîteva cuvinte… Geotop… Adio!…
Înregistrarea se sfîrşeşte. Se aude un fîşîit monoton. Tăcere împietrită.
Orsolya (cade în genunchi şi încearcă să-şi amintească o rugăciune): Istenem…. Istenem…. És bocsásd meg a mi vétkeinket….
LAURENŢIU: Doamne Dumnezeule, ce nenorocire!… Hai să mergem la biserică, să aprindem o lumînare!…
ORSOLYA: La biserică?… La ce bun?… Dacă Dumnezeu există, aşa cum s-a străduit tata o viaţă să mi-o demonstreze, atunci aude rugăciunile mele şi de aici… Dacă nu – la ce bun să mergem?… Unde să mergem?… Unde să mai mergem?…
Orsolya continuă să facă eforturi pentru a-şi aminti o altă rugăciune.
ORSOLYA: Imádkozzál érettünk, most és halálunk óráján… Ámen…
LAURENŢIU: Ce tot bolboroseşti acolo, femeie?….
ORSOLYA: Taci! Taci şi roagă-te cu mine!… “Roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi-n ceasul morţii noastre”…
Laurenţiu îngenunchează şi încearcă să ţină şi el ritmul rugăciunii incomplete.
LAURENŢIU: … “acum şi-n ceasul morţii noastre… Amin”…
Heblu.

Sfîrşit

Iulie – septembrie 2008
Cluj – Tîrgu Mureş – Braşov