Undeva, prin clasa a şasea colţ cu a şaptea, aveam o profesoară de muzică, o doamnă de fier, înarmată cu un „băţ de sticlă”, cu care ne croia de cîte ori o luam razna. Repertoriul ei – şi al nostru – era însă mult mai variat decît ar fi lăsat să se creadă rigiditatea ei de fată bătrînă. Printre „piesele” clasice, profesoara mai strecurase melodii cu specific african sau chiar indian. Iar celui indian îi spunea cîntecul lui Raj Kapoor. Traduse cumva din „Vagabondul”, versurile vorbeau despre un tip, sărac, extrem de optimist şi care, în ciuda faptului că era acoperit numai de lucruri „de import”, îşi păstra inima mereu indiană. Cam aşa e şi Slumdog Millionaire-ul lui Danny Boyle. Un film în care autorul negociază foarte atent transferul cultural dinspre Occident spre Orient şi invers. Se poate spune că Boyle încearcă în Slumdog… să recolonizeze India, scoţînd din primitivismul lor ...

Pe cine ar putea să mai impresionze un alt film despre război? Când în fiecare zi auzim despre alţi morţi, răniţi, atentate, crime politice sau religioase pe care le tratăm deja ca obişnuinţă? Waltz with Bashir e filmul despre care, dacă ai lăsa pe cineva să-ţi facă un rezumat, poate ai fi sceptic. „Aha, puţină psihanaliză, puţină iarbă, şi ceva masacre”. Fiecare din acestea par deja istorie. Foucault spunea că marea obsesie a secolului XX a fost istoria: fie că e vorba despre cea a sexualităţii, a nebuniei sau pur şi simplu Istoria, cu majusculă, oamenii încearcă să pună în ordine o cauză şi un efect. Sau nici măcar: poate doar să vadă de departe ce se întâmpla atunci. Dacă privim aşa, atunci Waltz with Bashir e un alt film despre istorie. Doar că nu e documentarul care plictiseşte prin date tehnice şi imagini şocante. Imaginile, multe sub formă de flashback, suprarealiste ...

Danny Elfman (n. 1953) este compozitorul şi interpetul american care a creat coloana sonoră pentru o multitudine de filme americane sau coproducţii. Printre cele mai cunoscute se numără Batman, Mission: Impossible, Men in Black, Spider-Man şi câteva filme în regia lui Gus Van Sant – Psycho, To Die For, Good Will Hunting şi Milk -. Danny Elfman s-a consacrat soundtrack-urilor de film devenind compozitorul fetiş al lui Tim Burton. Puţină lume ştie de acest artist care stă în umbra atâtor blockbustere şi a şi mai multor filme de artă, care mai de care mai premiate; o explicaţie ar fi că dacă întreg mecanismul cinematografic al unui film merge ca la carte, atunci e nevoie de multe vizionări ca pista melodică să fie receptată separat, complet detaşat de corpul imagistic. În afară de asta, evident, Danny Elfman nu e compozitorul care să “construiască” şlagerele pentru interpreţii la modă, în cel mai bun ...

Casa dinăuntru – este un jurnal de spectator (avizat). Presupune o abordare relaxată, autoarea nepropunându-şi să facă  critică de direcţie. Mai mult, deşi se declară prea puţin interesată de teatrul de text, ea dedică o bună parte din volum noii dramaturgii ca fenomen contemporan, recunoscundu-i statutul. Cartea Cristinei Modreanu e structurată în două părţi: prima scanînd fenomenul teatral din interiorul României, a doua parte fiind urmărind întâlnirile autorei cu teatrul practicat dincolo de  graniţă. Cum era de aştepat, primei părţi i se oferă mai mult spaţiu. Tema care se impune e cea a spaţiului teatral, fie văzut dinăuntru, fie din afară. Precum în  bine-cunoscutul mit al peşterii, autoarea porneşte prezentarea dinspre subsoluri, respectiv din spre undergroundul teatral, astăzi bătând la porţiile mainstream-ului. În primele două capitole sunt avute în vedere spectacole precum cele ale lui Radu Afrim (Kinky Zoone), ale Gianinei Cărbunariu (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi şi “madybaby.edu”) ale lui ...

Imboldul dat apariţiilor editoriale dedicate artei cinematografice - prin interesul uşor mai pronunţat şi chiar  prin inaugurarea unei colecţii speciale-  a eşuat, în mod absolut previzibil,  în a sufoca rafturile librăriilor. În acest context, volumul Orient Express – filmul românesc şi filmul balcanic devine un eveniment cu mult peste sensul deja prăfuit al sintagmei, atât în ceea ce priveşte subiectul de anvergură, în genere ingorat (acum blindat cu o documentare solidă, o panoplie generoasă de exemple şi o perspectivă profundă) cât şi prin prezentarea grafică notabilă, îmbogăţită de imagini şi documente de arhivă. Balcani, balcanism, balcanizare Plonjarea în fenomenul cultural al Balcanilor pretinde din start cartografierea acestei zone ambigue şi contradictorii. Că ştiam  deja sau nu, cu alte cuvinte că ne vine să credem sau nu, Europa s-a născut în Balcani, atât prin etimologia denumirii cât şi ca noţiune. Pornind de la paradoxul Europei primordiale, transformată ulterior în regiune decupată din continent, Marian ...

Ediţia a doua, revăzută şi adăugită. Viaţa lui Ştefan Iordache între aceste pagini, după ce a trebuit să ne forţăm limbajul şi să vorbim de marele actor la timpul trecut. Să forţăm şi simţirea şi privirea obişnuită cu prezenţa lui pe scena teatrului românesc. Regele scamator, Ştefan Iordache, al Ludmilei Patlanjoglu, nu e o carte uşor de citit, pentru că e densă, e supraîncărcată. Ca şi cum fiecare cuvânt stă sub semnul unei apăsări, chiar şi atunci când subiectele tratate sunt doar întâmplări amuzante din trecutul lui. Primul capitol, Jocul cu viaţa..., conţine în primul rând povestea lui Ştefan Iordache despre sine: amintiri despre copilăria petrecută în cartierul Rahova, verile la bunici, în Calafat, tot ceea ce memoria a păstrat despre iubiri, prieteni de pahar şi nu numai, colegi, locuri, roluri. Capitolul se continuă apoi cu câteva fotografii şi cuvintele celorlalţi despre el. Părinţii, colegii, ţăranii sau lăutarii care l-au cunoscut ...

Votca-Cola, Irina Denejkina, Editura Curtea Veche, 2008 În al doilea sertar, în spatele editurilor mamut ca Humanitas, Polirom ori Rao, stau cîteva edituri mai micuţe, dar vioaie, cu programe de toată isprava, mai ales în materie de fiction. Una care îmi place din ce în ce mai mult (desprinsă şi ea, la nivelul patronatului, cu oftaturi, tot din Humanitas, aşa cum s-a întîmplat şi cu Compania), e Curtea Veche. Care are o serie care mi-a căzut de o vreme cu tronc, Byblos, în care, uneori, publică ruşi de ultimă generaţie. Am citit, în acest sens, cărţi excelente, cum e Gheaţa lui Sorokin, Moartea pinguinului de Andrei Kurkov, ambele în directă concurenţă cu Fiica unui erou al Uniunii Sovietice a ruso-franţuzului Makine, publicată la Humanitas (vezi recenzia în numărul trecut). E, din start, important de spus că sunt toate foarte bine traduse, lucru din ce în ce mai rar sub avalanşa de ...