Staţiunea oamenilor boemi. Locul unde se întâlnesc cei care gândesc în afara cutiei. Oaza de „diferit” de pe litoralul românesc. Cred că nici unul dintre atributele de mai sus nu se mai potriveşte locului care poartă numele de Vama Veche astăzi. Singurul spaţiu puţin aparte din acestă ţară, singurul loc pentru oamenii „altfel” e pe cale să devină (de fapt, a devenit deja) încă o staţiune de lux şi fitze pe litoralul românesc. Cei mai în vârstă susţin că ei sunt cei mai îndreptăţiţi să se plângă de schimbările din Vamă; pentru că „pe vremea lor” acolo mergeau câteva zeci, poate sute de oameni şi totul era pustiu. Ţin să îi contrazic. Generaţia tânără are cel puţin la fel de multe motive să se plângă. De patru ani de când merg constant, de câte două ori pe an, în acestă staţiune, situaţia se înrăutăţeşte vizibil, nu de la an la an, ...

Alexandra Băcanu: Care sunt lucrurile care te enervează în România (şi nu numai)? Mihnea Blidariu: Nu ştiu dacă e corect spus că mă „enervează”. Enervarea e o stare oarecum superficială, vecină cu iritarea, o stare care nu te îndeamnă neapărat să faci ceva concret pentru a o elimina. Însă, dacă e s-o iau aşa, gradual, de la enervare înspre nemulţumire şi revoltă, aş începe cu controlorii de pe autobuze, manelele, maneliştii, oamenii care întârzie tot timpul, aş continua cu numărul crescând de maşini, starea drumurilor din România, CFR-ul, goana după audienţă a televiziunilor şi prosti(re)a generală ce rezultă de aici; şi aş încheia cu clasa politică românească, majoritatea poliţiştilor, îmbogăţirea rapidă ca ideologie de viaţă, încălzirea globală şi războaiele. A.B.: Ce crezi că se poate face şi ce ai fi tu dispus să faci pentru o remediere a situaţiei? M.B.: Se pot face multe, se fac destul de multe deja. E nevoie de ...

La 220 de ani de la „La Révolution” şi cu Fidel pe moarte putem spune, cu mâna pe inimă şi pumnul ridicat, că era marilor revoluţii a apus. Desigur, FARC-ul mai bântuie prin Columbia şi duhul lui Mao îşi mai iţeşte capul prin câte-o ţărişoară asiatică obscură dar, în „lumea civilizată”, revoluţiile s-au cam, pentru a cita dintr-un clasic în viaţă, îmburghezit. Cu toate acestea, a te erija azi în revoluţionar nu e deloc anacronic, deoarece, undeva în străfundul sufletelor noastre, tânjim cu toţii după vremurile bune când, plutind pe Granma cu kalaşnikovul în mână, nişte bărboşi visau să schimbe lumea. Cine sunt revoluţionarii momentului? Aveţi, mai jos, un inventar sumar: Guevaristul de brichetă. Posesor de tricou, tabacheră şi Zippo americănesc, toate inscripţionate cu celebra fotografie a lui Korda, acest copil teribil al democraţiei iubeşte, în esenţa sa, vivalarevolusion-ul, fără să aibă cea mai mică idee cu ce fel de baionetă se ...

George Simion este un tânăr din Bucureşti, liderul grupării Noii Golani. În definiţie proprie, „un grup apolitic de tineri care desfăşoară diferite acţiuni ce au la bază patriotismul şi implicarea civică”. Urmează Masteratul de Istoria Comunismului, la Iaşi. De asemenea, se implică activ în campania Basarabia Pământ Românesc, despre care vorbeşte şi în interviu. Andreea Chindriş: Cine eşti tu, totuşi, în intenţiile tale? George Simion: Înainte de toate, vreau să menţionez că nu-mi arog  postura vreunui activist civic sau ONG-ist, sau a cine mai ştie ce lider al tinerilor. Sunt un individ care îţi răspunde la aceste întrebări pentru a îndemna şi pe alţii să lupte pentru ideile în care cred, nu neapărat ale mele sau ale Grupului de acţiune Noii Golani. Prin tot ce facem noi, sperăm că măcar vă veţi informa mai bine legat de Roşia Montană, de românii din jurul graniţelor, sau cu privire la mişcarea anti-comunistă din România ...

La momentul scrierii acestor rânduri, în România anului 2009, noţiuni precum cele de „teatru underground” sau de „teatru alternativ” sunt deja intrate în limbajul cronicilor de teatru. Festivale precum Festivalul Internaţional de Teatru Experimental Man.In.Fest, ori Festivalul Internaţional de Teatru „Underground Arad – Fun”, au fost printre promotoarele acestui tip de teatru în ţară. Desigur, adjectivul „alternativ” sau „underground”, atrage atenţia asupra ofertei de produs teatral, diferită de cea întâlnită în mainstream, adică în oferta teatrelor naţionale, ori cu finanţare de la bugetul local. Dacă la începutul anilor 2000 o astfel de delimitare între oferta de „mainstream” şi cea „alternativă” era facilă, astăzi tot mai multe instituţii teatrale introduc în program spectacole care, altfel, s-ar juca în diferite alte spaţii. Mai mult, ceea ce creează confuzie în mintea celui care ar dori să tragă o linie de demarcaţie între underground şi non-underground vine din diversificarea ofertei în cadrul festivalurilor de profil. Regizori ...

Aşa cum puteţi citi într-un alt articol din acest număr al revistei, Amintiri din epoca de aur, filmul-trenuleţ realizat de Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Constantin Popescu şi Răzvan Mărculescu, ia în balon comunismul din România cu tot ce-a avut el mai absurd şi mai de… râsu’-plânsu’, vorba poetului. Prezentat în deschiderea celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a fost primit cu hohote şi bătăi din palme şi „da’ chiar aşa a fost?” şi „da, mă, chiar aşa a fost…” şi cronici înălţătoare despre puterea terapeutică a filmului şi despre „vindecarea” rănilor niciodată vindecate. Şi cu o mică strâmbătură din nas, nu de la puţini spectatori: episodul de mijloc nu prea avea ce căuta acolo. Morala şoferului Episodul din mijloc, Legenda şoferului de găini, îl are în prim-plan pe, cum altfel?, un şofer de găini (Vlad Ivanov, care pare să exprime tot mai multe pe măsură ce ...

CINEMATÉCĂ, cinemateci, s.f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf (1) în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque… ne lămureste DEX-ul şi îmi netezeşte necesarul pas înapoi spre dezlegarea incompatibilităţii dintre titlul rubricii şi felia de peliculă pe care o împing la înaintare. Cum reprezentativul estompează graniţele anilor din buletinul cinematografic, alunec spre cea de-a doua definiţie şi propun vizionării capodopera lui David Fincher Fight Club, aşezându-l sub lupă pe Tyler Durden, cel mai popular personaj de film din toate timpurile, conform puştimii cinefile, amatoare de clasamente. The copy of a copy of a copy… Pot accepta faptul că există încă public care nu a vizionat bucaţică de Fight Club, dar nu pot crede că mai există cineva care nu are habar cu ce se mănâncă, fie că au gustat sau au refuzat un Pitt debarasat de orice fărâmă romanţioasă, sau au căzut pradă ...