Probabil că spaţiul teatral polonez nu are nevoie de nici o introducere.  Traversând o perioadă comunistă mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a noastră, teatrul polonez a funcţionatşi altfel decât în limitele unui teatru de guerilă, ce alimenta iluzia publicului că participă la un act de frondă faţă de regim.S-a experimentat, s-a teoretizat, s-au impus noi stilistici din acest spaţiu. Astăzi după ce a traversat o tranziţie spre economia de piată, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a noastră, societatea poloneză pare cel puţin tot la fel de dispusă să-şi deschidă scenele unor texte nou apărute a căror principală sursă de inspiraţie o constituie realitatea cotidiană. Apărut în urmă cu câteva luni la Editura Art şi beneficiând de un marketing de care, din păcate, nu orice antologie de texte dramatice se bucură, “Made in Poland – Antologie de teatru polonez contemporan”, adună 6 piese de teatru noi, nu neapărat aparţinând ...

Du dramaturge[1] este o carte roz, deci făcută să pară prietenoasă, sau măcar să atragă privirile în librărie. Apoi, e destul de posibil ca cel care răsfoieşte cărţi să o pună jos dezgustat, şi să întindă mâna după următoarea carte roz, din seria „Cum să îţi asortezi copilul la outfittul tău. Ghid fashion pentru tinere mame”. Totuşi, cartea e prietenoasă. Ca cele din celebra serie „Qu’est-ce que c’est?” în care se explică, după caz, ce e impresionismul, bomba atomică, filmul şi altele, pare că e o culegere de explicaţii pentru începători. Cei cincisprezece regizori, sau actori, sau dramaturgi, sau traducători îşi dau cu părerea despre dramaturg. Pentru început, ar trebui să ştim cu ce termen ne jucăm: dramaturgul e cel care lucrează cu regizorul la înţelegerea unui text, la prelucrarea acestuia, la găsirea unor sensuri, la traducere, la o muncă la masă, dar şi la repetiţii, e primul spectator care spune ce ...

Andra, 22 ani Muzica: Depeche Mode, The Cat Empire, Bob Marley, Thievery Corporation etc. Motivaţie: Dacă e prea frig, muzica o face să nu se mai gandească la asta. De asemenea, crede că uneori îi e ruşine de lumea din jur, se concentrează pe muzică şi nu le mai observă privirile celor  care trec pe lângă ea. Distanţele par mai scurte şi, totodată, nu vrea să asculte prostiile din jurul ei. Ascultă aceleaşi genuri de muzică, atât pe stradă, cât şi acasa. Spooky, 19 ani Muzica: Sublime, Paraziţii, The Roots, Bob Marley, Damien Marley, Looptroop, The Killers, The Strokes, Mattafix... Motivaţie: În general, face o obsesie pentru câte o melodie. Din această cauză, în momentul în care aude o piesă nouă, şi-o transferă pe mp3 player sau telefon şi o ascultă până la refuz. Spune că de cele mai multe ori, se plictiseşte, e motivul principal pentru care îşi pune căştile pe urechi. În momentul în ...

Scriu pe D:\Music\01_markus_schulz_-_global_dj_broadcast_2006-08-24_(di.fm)_(incl_ james_lavelle_guestmix)-tt.mp3 şi mă opresc un pic asupra motivelor din care asta se poate să nu dea bine. Primul şi cel mai supărător e partea cu 2006, alături de faptul că stau la bloc şi n-am un sistem de sunet destul de performant. Pe de altă parte, prin ce fac acum trădez nişte principii de bază ale existenţei muzicii electronice pe care urmează să le dezvolt pe parcurs: şi anume cele ale efemerităţii, nonrepetitivităţii şi dependenţei de spaţiu. Explicaţia: la 17:07 singură în cameră şi concentrată pe un eseu, sunetul care merge la volum scăzut în fundal nu mă distrage în niciun fel, oferă un nivel minim de energie susţinătoare şi nu îmi cere nimic în schimb. Prefer asta unor Pink Floyd, Nouvelle Vague, Paraziţii, Nina Simone şi alţii, pe care îi mai scanez aşa repede prin listă, dintr-un motiv care va sta la fundamentul tezei mele: toţi au ...

La Paris, toată lumea merge cu Metro-ul. Ce nu ştiam e că toată lumea are căşti în urechi, un mp3/ mp4/ ipod în mână, pe care-l butonează mereu. Şi, uneori, o carte. Arată cumva a autişti, de tipul „pe mine să mă laşi în pace, nu te aud, n-am chef, nu-mi cere”. Pentru un outsider (sau, dacă tot vorbim de Franţa, să zicem étranger) e destul de neobişuit să vezi oamenii teleghidaţi. Mirarea e cum ştiu totuşi să coboare la staţia care trebuie fără să privească pe geam, fără să închidă cartea, ridicând brusc geanta cu laptopul. Venită de afară, adică dintr-o Europă unde oamenii  din autobuz se ceartă, îşi dau sfaturi, se înjură pe locuri, se privesc cu subînţeles, se strâmbă de durere pentru că sunt călcaţi pe picioare, vorbesc despre religie şi boli, Metro-ul parizian era deja o problemă. Unor locuri li se potriveşte o melodie sau un gen ...

Intrarea în marele oraş al Sudului se face lin. Acceleratul ce te aduce din Cluj se blochează, pentru a câta oară, în faţa unui semnal roşu, la mai puţin de un kilometru de Gara de Nord. Mahmur după somnul chinuit din trenul fie îngheţat, fie supraîncălzit, mai păstrezi în tine dulceaţa lungii tăceri ardelene, vorba lentă şi calculată, acordurile de jazz de la concertul de aseară şi zgomotul vag al troleului 6, ruta Mărăşti-Mănăştur. Eşti deja în Bucureşti dar e prea linişte. Una stranie de ore matinale. Trenul se urneşte greoi şi pe geam încep să se profileze sinistre blocuri cenuşii din Griviţa, scheletul însingurat al mereu neterminatului pasaj Basarab şi parcă un fel de rumoare. Dar, în liniştea cu care savurezi ultima ţigară ilegală, amănuntul acesta e aproape neglijabil. Peron. Gara de Nord este primul semn că ai pătruns într-o lume a decibelilor fără măsură. De la taximetriştii agasanţi care ...

În fiecare dimineaţă, urcă în autobuz de la a doua staţie. Creaţă şi brunetă, proaspăt înţepată… în buză cu un pierce. Nu are mai mult de 18 ani şi sigur învaţă la liceul economic. Pluteşte senină printre ceilalţi călători, niciodată nu-i priveşte în ochi şi se îndreaptă direct către locul ţintit, de unde nu mai mişcă până la destinaţie. Nu dă din cap, nu schiţează gesturi, nu mimează, nu începe şi nu întreţine discuţii despre situaţia românilor din Italia, nu vorbeşte nici despre tema la mate, nici despre teză. Cu privirea aţintită în faţă, aşteaptă să ajungă. E una bucată adolescentă (poate) încă virgină, care nu mai serveşte nici măcar de subiect în discuţiile bunicii ei şi ale suratelor septuagenare ale acesteia, când se mai întâlnesc duminica după-masa la o şuetă veninoasă. Blegii o lasă în pace şi ei îi convine. Nu suportă blegii. Şmecherii o ignoră şi ei nu îi ...