Amélie Nothomb, cel mai titrat scriitor belgian al momentului (şi cel mai harnic, avînd în vedere că, din ’92 încoace, publică, în ritm de ceas elveţian, cîte un roman pe an), a scos, în 2005, un scurt volum intitulat Acid sulfuric, tradus şi la noi în 2007. Fanii (care nu l-au citit deja) vor fi bucuroşi să afle că Nothomb schimbă puţin peisajul obişnuit şi, nerenunţînd la specificele­i dualisme „frumos versus urît”, „bine versus rău”, „femeie-victimă versus femeie-agresor”, le plasează într-un spaţiu mai… neconvenţional: cel al unui lagăr, în care oamenii ajung la întîmplare şi nu doar la discreţia unor caporali, ci şi a unui… public, pentru că ei devin actorii principali în reality-show-ul intitulat „Concentrarea”. Totul, pentru că „veni şi clipa în care suferinţa celorlalţi nu le mai ajunse; aveau nevoie de spectacolul ei”.
Autoarea recreează cu bun simţ şi cu acurateţe mecanismele de funcţionare a reality-show-urilor şi, mai ales, ale publicului amator de aşa ceva. Deşi n-o urlă în gura mare, Nothomb sesizează discret una din trăsăturile fundamentale ale acestui tip de spectacol (deşi, ar putea spune unii, cam tîrziu în economia scriiturii): interactivitatea şi efectele ei perverse. Pentru că, în fond, modul de raportare a spectatorului la „eroii” show-ului nu diferă prea mult de cel în care jucătorul de RPG îşi controlează personajul.
În distopicul Acid sulfuric, însă, lipsa de responsabilizare a publicului o întrece pe cea a gamerului din faţa monitorului, spectatorii calvarului (care ating, la un moment dat, inimaginabila cotă de 100% din populaţia din afara lagărului) neezitînd să-şi condamne la moarte chiar „muza”, eroina, Pannonique sau, pe numele ei „de cod”, CKZ 114.
Tot cu trimitere la RPG, respectiva Pannonique se erijează, la un moment dat, în Dumnezeu, apoi „se sesizează” şi intră în rolul unui simplu justiţiar, cu menirea de a-i salva pe colegii de lagăr de la moarte. În acelaşi timp, potenţialul ei de a deveni subiect de identificare pentru public îl sintetizează personajul masculin îndrăgostit de ea: „pentru a însufleţi mulţimea, dumneavoastră sînteţi ideală”.
Din nefericire, Nothomb se îndepărtează de critica începută atît de puternic şi dusă atît de elegant înainte, căzînd, cum am mai spus, în „chestiunile de suflet” presupuse de antagonismul dintre Pannonique şi una dintre femeile caporal, care, ulterior, ajunge să devină, pentru prizonieri, cel puţin, adevăratul erou. A, sigur că turnura poate ajuta mesajului… umanitar al romanului, dar potenţialul şi importanţa temei în sine pierd cîteva puncte serioase, tocmai pe seama obsesiilor autoarei.

Amélie Nothomb, Acid sulfuric, traducere şi note de Ada Tănasă, Editura Polirom, 2007