Personaje:

DORU-24 de ani, student la Engleză, anul 4
MARIA-19 ani, studentă la Engleză, anul 1
LAURA-22 ani, fotomodel profesionist
VIRGIL-50 ani, om de afaceri cu pretenţii de designer vestimentar, scund, cu burtică
PREZENTATORUL

ACTUL 1

SCENA 1

Un podium de prezentare de modă. Ieşirea e la stânga, o fereastră la dreapta. Într-un colţ, Doru şi Laura stau de vorbă la o ţigară. Intră Maria.
MARIA: Salut! Aici are loc repetiţia?
DORU: Repetiţia pentru ce? Pentru corul bisericii?
LAURA: Nu fi prost. (către Maria) Da, aici. Eu sunt Laura. El e Doru. Nu trebuie să-l iei prea în serios. I se pare că e cu atât mai sexy cu cât e mai plictisit.
Doru dă din umeri şi trage lung din ţigară. Moment prelungit. Fetele îl privesc în tăcere. Intră Virgil.
VIRGIL: Servus, copii. Văd că aÅ£i cunoscut-o pe Maria. Vă vine să credeÅ£i că până la nouă’ÅŸpe ani n-a găsit-o nici un căutător de talente? Eu am dat peste ea din întâmplare. ÃŽn staÅ£ia de troleu, de fapt. S-a cam speriat la început, a crezut că sunt un bătrân pervers.
MARIA (politicos): A, nu, doar că sunt eu mai timidă.
VIRGIL: Da, mititica de ea, e timidă. Şi până să înţeleagă ce vreau cu ea, i-a venit troleul. Bineînţeles că n-am renunţat!  Am urcat şi eu după ea. Am convins-o după doar două staţii (râsete de complezenţă). Mă rog, să trecem la treabă. Să vă explic ce vreau. Mi-a venit o idee fantastică aseară. M‑am uitat la un film care-i place nevesti-mii, unul de epocă. Ideea e că un bărbat şi o femeie complotează împreună să se răzbune pe diferiţi oameni, sau doar să se distreze, n-am înţeles prea bine. În fine, ideea e că îi corup pe inocenţi, se folosesc de ei.
LAURA: Stai puţin, Virgil. Tu vrei să-ţi prezentăm colecţia sau să facem pe actorii?
VIRGIL: Ambele, Laura dragă. Stai, nu te enerva! Nu trebuie decât să vă asumaţi nişte roluri. Adică, Maria să facă pe inocenta, voi pe maleficii. A trecut timpul prezentărilor simple de modă. (Din ce în ce mai emfatic) Lumea vrea spectacol, credeţi că vine doar să se holbeze la nişte haine? Trebuie să fie ceva care să le intre bine în cap, care să-i distreze, să-i emoţioneze, să-i facă să plece de aici cu gândul că sunt un geniu şi că nu-şi doresc nimic mai mult decât o pereche de pantaloni cu numele meu pe ei!
Intervine Doru.
DORU: OK, am înţeles. Dă-ne zece minute sa ne pregătim rolurile.
VIRGIL: Bine, bine, încercaÅ£i să vă gândiÅ£i. Ce motivaÅ£ii aveÅ£i, ce fel de oameni sunteÅ£i, cum se face că…
Doru ÅŸi Laura ies, în timp ce Virgil continuă să vorbească…

SCENA 2

O altă încăpere.
LAURA: Hai mă, ai închis uşa aia?
DORU: Nu merge încuietoarea. (Scoate din buzunar un joint, îl aprinde şi  i-l întinde Laurei).
DORU: Băi, prost e omul ăsta. Cum o vrea el să o corupem pe fata aia pe scenă? Vrea prezentare porno, sau ce?
LAURA: Păi, da, că dacă e vorba de corupere, tu nu te poţi gândi decât la sex.
DORU: Ştiu ce film a văzut boul nostru şi de asta e vorba, crede-mă.
LAURA (amuzată): Hai, zi că nu ţi-ar plăcea s-o corupi niţel pe fătuca asta.
DORU: Nu prea, nu.
LAURA: Du-te, mă! Te aştepţi să te cred? Mai bine recunoaşte că nu pari genul ei şi nu s-ar uita la tine nici cu spatele.
DORU (râde superior): Cine mă, copila aia? În zece minute o am în buzunar. Dacă aş vrea asta.
LAURA: Adică nu vrei, nu? Mă crezi proastă?
DORU: Adesea, da.
LAURA: Du-te dracu’. Hai să încercăm, ce zici? Dacă tu reuÅŸeÅŸti, hai, nu în zece minute, dar în două săptămâni de repetiÅ£ii, s-o cucereÅŸti pe Maria, eu fac cinste cu următorul transport. Dacă nu, plăteÅŸti tu. Deal?
DORU (se gândeşte puţin, apoi, plictisit): Bine.

SCENA 3

Înapoi în sala de repetiţii. Cele trei fotomodele sunt pe scenă, încearcă să respecte indicaţiile lui Virgil, care se învârte în jurul lor, vorbind şi gesticulând. Maria în mijloc, ceilalţi doi o trag fiecare de câte o mână.
VIRGIL: Nu aşa, măi, senzual am zis, ce-i asta? Voi o doriţi pe fata asta, e chiar atât de greu să vă închipuiţi, ce dracu? Uitaţi-vă la ea, cât e de drăguţă! Staţi mă, să vă arăt eu cum se face! (Se urcă pe podium, îi dă la o parte pe Laura şi Doru, încercând să fie senzual, dar nereuşind decât să o facă pe Maria să se blocheze de jenă şi neplăcere. Îşi ilustrează sfaturile cu gesturile respective.) Trebuie să te uiţi adânc în ochii ei (se holbează în ochii Mariei), să-i mângâi obrăjorul, să îi apuci mâna şi să i-o îndrumi către inima ta, ca să vadă cât de tare îţi bate, să-ţi apropii faţa de ea atât de mult încât ea să se întrebe dacă vrei să o săruţi (Maria pare să ezite între plâns şi o izbucnire violentă. Intervine Doru, care e şi el scârbit).
DORU: Gata, am înţeles (Îl mătură pe Virgil cu o mână. Acesta pare să se trezească, coboară de pe podium şi încearcă, oarecum jenat, să continue).
VIRGIL: Cum ziceam, cam asta aÅŸ vrea să văd… Hai să luăm o pauză, OK? (ÃŽi sună telefonul). Da, dragă. Ce-am uitat? Aaa… futu-i, da, am uitat! (Lăudăros) Am o grămadă de lucru aici, nimic nu se face bine fără mine, ÅŸtii ÅŸi tu cum e…Åžtiu, „Pădurea SpânzuraÅ£ilor”… Da, o repetăm împreună deseară… Cum? Nu, nu fumez… Åžtiu că-Å£i faci griji…(ÃŽncercând să coboare vocea) Da, ÅŸcumpi, promit… (Iese)
LAURA (râzând): Uite, mă, unde era George Clooney! Propriul nostru şcump!
DORU: Dă-l în pula mea, că nu-l mai suport! Prea dă pe dinafară de prostie. (către Maria) Tu nu zici nimic? Sau nu ţi-ai revenit de la atâta senzualitate?
MARIA: Păi, sper să fi terminat cu demonstraÅ£iile…
LAURA: Pe ziua de azi, sigur, că l-a sunat fetiţa aia de care zice că e nevasta lui  şi i-a amintit că există. Pe mine mă scuzaţi o secundă. (Iese aruncându-i priviri sugestive lui Doru)
DORU: Întotdeauna eşti aşa vorbăreaţă? Sau numai cu oamenii care-ţi plac cu adevărat?
MARIA (zâmbeşte): Dar tu eşti întotdeauna atât de perspicace? Sau numai cu fetele tăcute?
DORU: ÃŽntotdeauna. (ZâmbeÅŸte ÅŸi se uită atent la ea) Semeni foarte bine cu o actriţă… O ÅŸtii pe blonda aia din Lost in Translation? Cum o cheamă?
MARIA: Scarlet Johansson o cheamă. Ar trebui să interpretez asta ca pe un compliment?
DORU: Păi, tu ce zici?
MARIA: Eu zic că nu-mi place fata aia. Deci nu.
DORU: Cum vrei… Atunci cine-Å£i place?
MARIA: …Natalie Portman.
DORU: Mda… ÅŸi bărbaÅ£i?
MARIA: Ce întrebări de oracol… Chiar vrei să-Å£i răspund?
DORU: Altfel de ce mai întrebăm? Da, ai dreptate, sună stupid… Bine, atunci spune-mi ceva despre tine.
MARIA: OK. (Maliţios) Îmi place Tim Roth.
DORU (râde. Apoi, serios): Roth din „Reservoir Dogs” sau Roth din „Funny Games”?
MARIA: Tarantino, clar.
DORU: Era o întrebare capcană, răspunsul corect era Planeta Maimuţelor.
MARIA (râde): Nimeni nu e perfect, nici măcar Tim Roth.
DORU (se uită la ea sugestiv): Nu ÅŸtiu ce să zic, mai există ÅŸi excepÅ£ii…
Intră Laura, care prinde ultima replică.
LAURA (către Maria): Se referă la el, nu te speria. (Lui Doru) Bine, mă, ceva mai bun n-ai găsit? Umbli cu replici din astea penibile, de începător?
Maria pare jumătate jenată, jumătate amuzată. Doru zâmbeşte mânzeşte. Vrea să răspundă, dar intră Virgil.
VIRGIL (frecându-ÅŸi palmele): AÅŸaaa… Să continuăm. Toată lumea la locurile voastre! (Se caută în buzunar ÅŸi scoate un pachet de Å£igări, dar descoperă că e gol) Ei, pizda mă-sii, azi ÅŸi mâine! Iar mi-a golit pachetul.
Heblu.

SCENA 4

Virgil e singur în sala de repetiţii. Se plimbă dintr-o parte în alta cu o carte în mână, în care se uită din când în când.
VIRGIL: Dintr-un pietroi coboară, Umbra ta…(se uită în carte) Bolovan. Bolovan. (citeÅŸte) „Dintr-un bolovan coboară,/ Pasul tău de domniÅŸoară”. AÅŸa. (Ridică ochii din carte) Dintr-un bolovan coboară… Ce porcărie, aÅŸa poezii pot să scriu ÅŸi eu. Cum mama dracu’ coboară din bolovan? Ia stai, că nu e o idee prea rea! Să fie aÅŸa, ca o stâncă la intrare, ÅŸi ea să iasă dinăuntru ca dintr-un tort. Da, da… tre să-mi notez…
Iese Virgil, intră Laura şi Doru, care l-au ascultat vorbind.
LAURA: I-auzi, ştie să scrie.
DORU: Da, pariul ăsta l-am pierdut.
Laura râde.
LAURA: Şi? Cum merge treaba cu aia mică?
DORU: De la biniÅŸor spre bine. Nu mai e mult.
LAURA (neîncrezătoare): Aham…
DORU: Nu-mi dau seama dacă într-adevăr e timidă sau doar a dracu’.
LAURA: Sau dacă te place, sau nu te suportă.
DORU: Da, ÅŸi asta.
Intră Maria.
MARIA: Salut!
Doru o fixează cu privirea, dar nu salută.
LAURA: Hello. Pari foarte fresh.
MARIA: Păi, da, nu era apa caldă la cămin şi am făcut un duş rece. Înviorător, nu glumă.
LAURA: Uite, Doru, nu eşti singurul nevoit să facă duşuri reci. (El nu răspunde, dar surâde flegmatic. Maria râde).
DORU: Ce zici, Maria, nu vii cu mine să luăm ţigări?
MARIA: Eu nu fumez…
DORU: Ştiu, dar nu vrei oricum să vii cu mine să iau ţigări?
MARIA: Aăă… Păi… nu poÅ£i să împrumuÅ£i una de la Laura?
LAURA (batjocoritor): Bineînţeles că poţi, Doru, băiatule! Că doar nu ţi-o fi ruşine să ceri? Ia aici de la Laura!
Îi întinde un pachet de ţigări. Doru o ignoră. Intră Virgil.
VIRGIL: A, ce bine, aţi venit toţi! Să continuăm de la dans. (Doru şi Maria iau poziţii de vals) Staţi, m-am gândit că e mai bine un tango. E mai fierbinte.
DORU (încearcă să se abţină): Eu nu dansez tango. Mi‑am uitat cămaşa cu volane acasă.
LAURA: Sau poate ţi-ai uitat cojones acasă.
MARIA: Eu am făcut dansuri, pot să-ţi arăt câteva mişcări de bază. La tango, femeia conduce. Trebuie doar să te ţii după mine.
Încep să danseze. Încet, încet, începe să se audă o melodie de tango, lumina se micşorează, iar Maria pare să se fi transformat într-o focoasă sud-americancă. Doru dansează din ce în ce mai bine. După un timp, melodia se termină, cei doi rămân nemişcaţi, Maria zâmbeşte, Doru pare picat din cer.
VIRGIL (când începe să vorbească, lumina revine la normal): Superb!
LAURA: Ei, nici acum nu vrei ţigara aia?
Heblu
.

ACTUL 2

SCENA 1

Sala de repetiţii. Doru şi Laura.
LAURA: Mi-ai adus?
DORU (scoate din buzunar o pungă pe care i-o dă Laurei): Ţine. Dar e pentru ultima oară. Nu mă mai ocup cu aşa ceva.
LAURA (mirată): Cum adică? Din cauza ultimelor arestări?
DORU: Da, ÅŸi din cauza asta.
LAURA: Şi? Ce altceva mai e? (înţelegând) A, da, te-a convins iubiţica.
DORU (jenat): Taci, nu e asta…(răzgândindu-se) Ba da, de ce să mint, am avut o discuÅ£ie ÅŸi mi-am dat seama că are dreptate. Risc prea mult pentru o prostie. Nu se merită…
LAURA: Nu merită să o superi pe ea din cauza asta, vrei să spui. Nu de poliţie îţi e ţie frică, Dorule. Faptul că ea ar putea pleca te sperie mai mult decât orice altceva. Tatăl tău e poliţist, ştii bine că n-ai face niciodată puşcărie.
DORU: Las-o baltă, Laura. Am hotărât ceva şi aşa rămâne.
LAURA: Vrei să spui, a hotărât ceva…
DORU: Nu ştiu unde vrei să ajungi cu asta.
LAURA: Eu nu mai ştiu ce e cu tine. De fapt, ştiu, dar tot mă enervează. Bine, ai câştigat pariul, felicitări! Acum revino‑ţi!
DORU (se uită speriat în jur): Taci, nu mai pomeni de asta! Dacă află… dacă află, înseamnă că tu i-ai spus ÅŸi dacă se întâmplă asta… (se opreÅŸte ameninţător)
LAURA (scârbită): Nu-ţi face griji, n-o să afle nimic de la mine. Dar ar cam trebui să-ţi asumi propriile fapte.
DORU: A fost o prostie din partea mea… ÅŸtiu că au trecut numai două săptămâni, dar am impresia că a fost într-o altă viaţă. Nu eram eu însumi.
LAURA: Nu, acela erai tu însuţi.
Doru o priveşte nedumerit. Intră Maria. Doru se duce spre ea, pare să fi uitat de orice altceva.
MARIA: Aici eraţi.
El vrea să o sărute, ea îi dă un pupic rapid pe obraz. Laura ridică ironic din sprâncene.
MARIA: Vine şi Virgil imediat. M-a sunat să-mi spună că a ieşit de la proba de română. Le-a căzut «Baltagul».
DORU: De ce te-a sunat tocmai pe tine?
MARIA (zâmbeşte): Doar nu eşti gelos? M-a sunat pe mine pentru că are minute pe Cosmote şi eu sunt singura care are număr de Cosmote.
DORU: Da, convenabil… Nu-mi place cum se uită la tine libidinosul ăla. S-a văzut de la început că îi placi mai mult decât ar trebui.
MARIA: Linişteşte-te, chiar dacă ar fi aşa, cred că tot pe tine te prefer.
LAURA: Atâta timp cât ai o bănuială clară…
DORU: Cum adică crezi?
MARIA: Nu eÅŸti amuzant deloc.
DORU: Pentru mine, relaţia noastră nu e o glumă.
MARIA: Doamne! Vezi ce vreau să spun? Te legi de orice nimic.
DORU (trist): Nimicuri… Da, ai dreptate. Iartă-mă.
MARIA: Mă mai gândesc. (schimbând subiectul) Te aştept deseară la şapte.
Laura tuÅŸeÅŸte sugestiv.
DORU: O să vin la fără cinci.
Laura tuÅŸeÅŸte din nou.
MARIA: Ce e, Laura?
LAURA: Nimic, am răcit aseară când mi-am aşteptat un prieten 45 de minute afară, în centru, unde trebuia să ne întâlnim.
DORU: Ah, îmi pare rău, credeam că ţi-am spus că nu mai pot să vin.
LAURA: Aham… de-asta Å£i-ai închis ÅŸi mobilul, nu? Lasă… măcar astă seară am timp să-mi găsesc alt însoÅ£itor.
MARIA: A… trebuia să ieÅŸiÅ£i împreună?
LAURA: Da, sunt sigură că nu ştiai.
Maria se preface că nu aude.
DORU: Nu te superi, nu, Laura? I-am promis Mariei că stau cu pisica ei cât e ea în oraş.
MARIA (ca o lămurire): …se sperie dacă rămâne singură noaptea…
LAURA: Cum aş putea să mă supăr? Cum putem s-o lăsăm pe Miţi să moară de singurătate?
MARIA: N-o cheamă MiÅ£i…
LAURA (o ignoră, continuă): Ce dacă aşteptăm amândoi concertul ăsta de mai mult de o jumătate de an? Scuze, trebuie să ies la aer.
Laura iese.
MARIA: Nu cred că Laura mă place prea mult…
DORU: Nu-i adevărat, cine ar putea să nu te placă pe tine? (o sărută pe nas) E doar puţin geloasă. Acum tu eşti cea mai bună prietenă a mea.
MARIA: Nu te cred. Despre ce vorbeaÅ£i înainte să vin? Aveai o faţă vinovată…
DORU: Nimic important… (îi sună telefonul) Alo? Da, salut. Cum? Serios?… Da, logic. OK, vorbim mai târziu. Ciao.
MARIA: Cine era?
DORU: Impresarul meu.
MARIA: Am auzit o voce de femeie.
DORU: Pentru că e femeie. E Elena Bârzoianu, de la One Models.
Maria face mutre.
DORU: Doar nu eşti geloasă pe impresară? E cu douăzeci de ani mai mare decât mine.
MARIA: Am auzit că asta e vârsta la care femeile ating culmea senzualităţii lor…
DORU: Nu e şi cazul Elenei, crede-mă.  (Maria nu pare convinsă. Doru, împăciuitor) O să încerc să-mi caut alt impresar, bine?
Maria zâmbeşte. Doru încearcă să-şi continue ideea.
DORU: În fine, m-a sunat pentru un job în Franţa.
MARIA: În Franţa? Pentru cât timp?
DORU: O săptămână.
MARIA: Ah… ÅŸi vrei să te duci?
DORU (încurcat): Da, adică… Tu crezi că n-ar trebui?
MARIA: Nu ÅŸtiu… FranÅ£a e aÅŸa departe… Åži e atât de periculos în ultimul timp să mergi cu avionul… Ai văzut câte prăbuÅŸiri sunt…
DORU (înduioÅŸat): Of, eÅŸti îngrijorată… Pot să merg cu maÅŸina.
MARIA: Nu, asta e şi mai periculos. Pe autostrăzi se circulă ca la Formula 1.
DORU: Hmm… pot s-o iau pe rute ocolitoare…
MARIA: Nu văd ce rost are să te complici. Poţi foarte bine să lucrezi şi aici. (Şmechereşte) Sau vrei să scapi de mine?
DORU: În nici un caz. Da, ai dreptate, o s-o sun pe Elena să‑i spun să găsească pe altcineva. Oricum nu ştiu franceză.
Maria îl sărută mulţumită. Apoi, alintându-se:
MARIA: Pot să mă uit şi eu în telefonul tău?
DORU (i-l întinde): Sigur.
MARIA: Câte fete ai în agendă… Cine e Amanda?
DORU: O fostă colegă de liceu. Vorbim rar…
MARIA: Atunci de ce mai ai nevoie de numărul ei?
DORU: Ai dreptate, o să-l ÅŸterg…
MARIA: Alina, Alinutza, Andreea… ai cinci fete cu numele Andreea…
DORU: Una dintre ele e sora mea. Celelalte sunt simple cunoÅŸtinÅ£e…
Maria, întristată, îi dă telefonul înapoi.
DORU: Vorbesc serios, Maria, nu am nimic cu fetele astea.
MARIA: Cum aş putea să te cred? Dacă n-ar fi importante, n-ar trebui să vorbeşti cu ele.
DORU: Ce ai vrea? Să-mi şterg toate numele de fete din agendă?
MARIA: Nu fi ridicol. Nu văd de ce ai şterge numărul surorii tale.
DORU: Bine, dacă e atât de important pentru tine…
MARIA: EÅŸti un scump.
Doru o prinde de talie.
DORU: Te iubesc.
MARIA (zâmbeşte şi îl sărută scurt): Chiar eşti scump.
Doru pare să fi primit un pumn. Intră Virgil şi Laura, continuând o discuţie.
VIRGIL: Ei, ÅŸi la comentariu m-am cam încurcat. Adică nu mai ÅŸtiam cum stă treaba cu calul ăla… deh… cincizeci de ani nu e vârstă să-Å£i dai bacola… bacolareatu… mă rog, Bacu’. Da’ te înÅ£elegi cu nevastă-mea? Cică ar fi romantic să dăm amândoi deodată… Atâta stres pentru o diplomă… De parcă nu m-aÅŸ fi descurcat până acum ÅŸi fără.
LAURA (ironic): Lasă, nu te mai gândi, am o presimţire că o să iei notă mare.
VIRGIL: Nu ÅŸtiu, zău. Comisia de corectare e foarte… corectă. Nu se Å£ine cont acolo că eÅŸti naÅŸul Ministrului EducaÅ£iei.
LAURA: Bineînţeles că nu, nu la asta mă refeream. Doar că ştiu cât ai învăţat.
VIRGIL: Da, m-am chinuit foarte mult. Acum, Domnul cu mila.
LAURA (aparte): Da, domnul Ministru…
Îi observă pe Doru şi Maria.
LAURA: Uite-i ÅŸi pe Brangelina.
VIRGIL: Salutare. Ce face cuplul anului?
MARIA: Foarte bine. Când afli rezultatele?
VIRGIL: Peste o săptămână. Dar hai să ne vedem de treabă. Am stabilit ca prima melodie să fie a lui… cum îl cheamă pe băiatul ăla, Laura?
LAURA: Akon.
VIRGIL: AÅŸa. Melodia aia a lui…
LAURA (cântă): « I wanna fuck you …»
VIRGIL: Da, dacă tu eÅŸti convinsă că e potrivită…
LAURA: E perfectă.
VIRGIL: Sună bine, e melodioasă…
Maria pare să-şi fi amintit ceva.
DORU: Ce e?
MARIA: Mi-am adus aminte că am un examen mâine dimineaţă. Åži n-am învăţat nimic…
DORU: La ce?
MARIA: Engleză contemporană.
DORU: Hm… nu e foarte greu, dacă înÅ£elegi esenÅ£ialul… Pot să-Å£i explic astă seară dacă vrei.
MARIA: Dar astă seară ies cu fetele. Le-am promis, nu ne‑am mai văzut de atâta timp…
DORU: Bine, Maria, dar nu pot să-l dau eu în locul tău.
MARIA: De ce nu? Tu te pricepi la asta. Åži e materia din primul an. E foarte simplu pentru tine…
DORU: Maria, nu crezi că o să observe cineva că nu sunt tu?
MARIA: Nu, nu interesează pe nimeni. Te rooog… Åži poÅ£i să te mai uiÅ£i pe cursuri astă seară, nu cred că Garfield o să-Å£i dea prea mari bătăi de cap.
DORU: OK.
LAURA (cântă): „I’m a slave for you…”
VIRGIL: Bine, acum că s-a rezolvat şi asta, hai să vă ia croitoreasa măsurile.
Iese urmat de Laura. Doru şi Maria rămân în urmă.
MARIA: Mi-e cam foame… PoÅ£i să fugi până la Marty să-mi iei o salată low callory?
DORU: Nu vrei mai bine una de la Speed? E chiar lângă noi.
MARIA: Nu, e mai bună de la Marty.
DORU: OK.
Maria îl sărută rapid şi se îndreaptă spre ieşire. Înainte să iasă:
MARIA: Ah, uitasem! Mâine la prânz vine o bună prietenă în vizită. I-am spus că o aştepţi tu la gară.
DORU: Dar nu o cunosc…
MARIA: Îţi arăt o poză.
ÃŽi trimite un pupic ÅŸi iese. Doru singur.
DORU: Gata! Stop! Eu nu mai rezist! „Legături periculoase”, o pulă! ÃŽncepuse atât de bine până s-o ia complet razna. Autorul trebuie să fie un mare tâmpit. Autorul! Asta e! Mă duc să-i zic vreo două. (Se îndreaptă spre ieÅŸire) Of, la dracu, ÅŸi asta s-a mai făcut! Totul s-a mai făcut! Nu mai poÅ£i avea nici o idee genială fără să afli că eÅŸti un scârbos de plagiator! Dar ÅŸtiÅ£i ce? Mă doare în cur de Pirandello! Åži de Thornton Wilder! Åži de toÅ£i cei care i-au copiat pe ei până în zilele noastre. De parcă n-aÅŸ ÅŸti că totul s-a inventat cel puÅ£in o dată. E vina mea că m-am născut mai târziu? AÅŸa nu se mai poate. Eu ÅŸi Autorul trebuie să avem o discuÅ£ie serioasă. (Pleacă)

SCENA 2

Virgil, Maria, Laura în sala de repetiţii.
VIRGIL: Ce face băiatul ăsta de n-a mai apărut? Mai sunt numai cinci ore până la prezentare şi nici n-am stabilit ce o să purtaţi fiecare.
MARIA (îngrijorată): Nu ştiu unde e, nu răspunde la mobil. Trebuia să-mi aducă o salată, dar îi ia prea mult timp.
Intră Doru.
DORU: Nimeni nu mişcă!
LAURA: Ce-ai păţit, băiete? Te-ai smintit de tot?
DORU: Taci din gură, că tu eşti suspectul numărul unu.
LAURA: Poftim?
DORU: Sstt! Am fost să-l caut pe Autor.
VIRGIL: Pe cine? Åžtii ce, nu mai avem decât cinci ore…
DORU (îl întrerupe): Taci! Acum vorbesc eu! Cum ziceam, Autorul lipseÅŸte de la locul lui. Åži dacă nu e acolo, înseamnă că e… (toÅ£i îl privesc consternaÅ£i) Exact! ÃŽnseamnă că e aici.
VIRGIL (se uită în jur): Aici? Unde aici? Şi autorul cui? Designerul sunt eu!
DORU: Eşti un imbecil. Gata, rolul tău a luat sfârşit. Am spart convenţia, poţi să nu te mai prefaci.
VIRGIL (vorbeÅŸte cu fetele): Ce dracu’ tot zice ăsta? E nebun? Sau drogat? (Laura tresare)
MARIA (pierdută): Şi salata mea?
Doru nu aude.
LAURA: Doru, hai puţin cu mine.
DORU (o priveşte suspicios): De ce? Vrei să-mi spui ceva?
LAURA (apăsat): Da, am ceva să-ţi spun. Ceva personal.
VIRGIL: Dacă aveţi de vorbit, puteţi să staţi aici. Maria, hai cu mine să ne mai uităm o dată peste haine!
Virgil şi Maria ies. Doru o urmăreşte nervos cu privirea pe Maria.
LAURA (îngrijorată): Spune-mi. Ce-ai luat?
DORU: Ce?
LAURA: Ce ai luat? Cu ce te-ai drogat, prostule? Miroşi a bad trip de la o poştă! Ştii în ce încurcături poţi să intri? Ai văzut că Virgil deja bănuieşte ceva!
DORU: Nu poţi să vorbeşti serios! Tu ai auzit ce-am spus? Am fost să caut Autorul!
LAURA: Nu, Doru, tu te auzi ce spui? Care autor?
DORU: Dramaturgul, hai mă, ştiu că ştii la ce mă refer. (În şoaptă) Vă bateţi toţi joc de mine.
LAURA: Nu-şi bate nimeni joc, în afară de tine. Dacă tu crezi că-i o glumă bună, te înşeli.
DORU: DA, e o glumă bună. Bine, să te întreb ceva. Personajul… (se corectează)… eu, da, eu, Doru… cum m-ai caracteriza?
LAURA: Acum te-au apucat crizele de personalitate? Nu crezi că eşti cam mare să faci pe adolescentul?
DORU: NU, serios, te rog, Laura.
LAURA: Ok. (sarcastic, rapid) Personajul… tu, da, tu, Doru… (încetineÅŸte ritmul) EÅŸti blazat. Indiferent. Flegmatic, răutăcios, cinic.
DORU: Exact! Aşa TREBUIA să fiu! Dar în loc de asta, eu cad de fraier! Îmi pierd mândria, mă înmoi! Sunt o plastilină, în pula mea! Uite, nici să înjur nu mai pot fără să mă năpădească o dorinţă năprasnică să-mi cer scuze! Sunt un ratat, asta sunt!
LAURA (amuzată şi uşurată): Asta era? Relaxează-te, eşti doar îndrăgostit. Penibil, dar doar atât.
DORU: Nu încerca să simplifici lucrurile. Asta e doar o consecinţă… A castrării bietei mele personalităţi…
LAURA: Consecinţă? Vrei să spui cauză.
DORU: Dacă nu mă înmuiam aÅŸa, nu mă îndrăgosteam…
LAURA: Dacă nu te îndrăgosteai, nu deveneai cârpa de şters pe jos a Mariei?
DORU: Poftim?
LAURA: Scuze, preferi mopul?
DORU: N-are nici un rost, văd ce încerci să faci. Crezi că dacă mă ameţeşti cu logica ta de baltă o să-mi uit ideea. Eşti bună, Laura, dar nici chiar aşa. Şi, dacă stau să mă gândesc, cred că asta nu e decât o dovadă în plus că tu eşti Autorul.
LAURA: Autoarea, vrei să spui. Înţeleg că eşti nebun, dar puţin respect, totuşi.
DORU (din ce în ce mai convins): Da, uite cum te dai de gol! Deci recunoşti?
LAURA: Nu recunosc nimic, decât că sper sincer să fii drogat, pentru că altfel înseamnă că eşti dus bine cu pluta-n jos pe Orinoco! Sau că suntem la camera ascunsă şi o glumă atât de kitchoasă n-aş putea să-ţi iert vreodată.
DORU: Ai spus-o cu gura ta! Ai spus: Autoarea.
LAURA: Păi da, ce o tot dai în sus şi-n jos cu Autorul tău? Fantezie, fantezie, dar tot n-ai voie să fii misogin!
DORU (perplex): Misogin? Eu, adică noi, toată piesa asta, trecem printr-o criză uriaşă, şi tu faci pe feminista? (deodată) Aha! Numai o frustrată de feministă putea să scrie aşa niste imbecilităţi! Tu eşti, n-are rost să negi! Tu m‑ai făcut să arăt ca un ratat!
LAURA: Nu, asta au făcut-o mămica şi tăticul tău.
DORU: Schimbă-mă la loc! Fă-mă cum eram!
LAURA (cu milă): Dragul meu, nu eşti nici primul, nici ultimul care-şi doreşte asta. Din păcate, eu nu pot face nimic. Totul depinde de tine.
DORU (violent): MinÅ£i! PoÅ£i să dai delete la ultimele cinci pagini ÅŸi să schimbi tot. (Rugător) Nu înÅ£elegi… Mi-e mai rău decât credeam că pot să mă simt vreodată. Nu dorm, nu mănânc, nu mă mai uit după fete. Nu mă mai gândesc decât la puÅŸtoaica asta ÅŸi nici nu pot să-mi dau seama ce-mi place atât de mult la ea. Nu pot să-i refuz nimic. Nici măcar să mă supăr când ea îmi refuză totul. Sunt legat fedeleÅŸ… ÅŸi asta, sunt sigur, numai de mâna ta! (din nou nervos) Ca să dai un exemplu, ca să faci bărbaÅ£ii de râs!
LAURA: Dorule, sincer, nu pot să te ajut. Nu ştiu despre ce vorbeşti şi începi să mă sperii.
Intră timizi Virgil şi Maria. Amândoi încearcă să-şi stăpânească nervozitatea.
VIRGIL: E totul bine? (Pauză) Măi copii, nu mai am nervi pentru aşa ceva, avem cu toţii o treabă de făcut aici! O treabă serioasă, de care nu depinde numai viitorul casei mele de modă, să ştiţi. Depinde şi cariera voastră, or să vină mulţi oameni importanţi astă seară, e şansa voastră să arătaţi cât sunteţi de buni!
DORU: Tu chiar nu înţelegi, omule? Chiar nu ştii unde eşti? Ce eşti, mai ales?
VIRGIL: Ce sunt? Dar cum să nu ştiu! Sunt un designer care e pe cale să-şi rateze prima prezentare, pentru că unul dintre fotomodele a luat-o razna! Voi chiar exageraţi cu treaba asta cu nemâncatul. Probabil că aiurezi de foame.
DORU (gânditor, aproape ca pentru sine, apoi, din ce în ce mai acuzator): Chiar să fii tu atât de prost? Parcă e prea bătător la ochi… ar fi un camuflaj excelent: muntele ăsta de idioÅ£enie, nu-i aÅŸa, domnule Dramaturg?
VIRGIL: Măi băiete, tu mă faci pe mine prost? Cum îţi permiÅ£i, neobrăzatule? Nici nu Å£i-a mijit bine mustaÅ£a ÅŸi îndrăzneÅŸti…
MARIA (îl întrerupe): Stai, nu mai vorbi aşa. Nu vezi că nu e în apele lui? S-a întâmplat ceva cu el.
VIRGIL (vorbeÅŸte ca ÅŸi cum Doru nu l-ar auzi, în timp ce se învârte în jurul lui, studiindu-l cu interes. Doru rămâne dus pe gânduri, privit cu îngrijorare de fete): AÅŸa e, cred că a înnebunit. Oare poÅ£i să înnebuneÅŸti aÅŸa, deodată? Părea atât de sănătos… Păcat, mare păcat. (Deodată, dându-ÅŸi seama) Doamne sfinte! Spectacolul! Ce mă fac? Cu actorul principal cu mintea-n pioneze, o să mă fac de râs! Åži o să fie aici toată lumea, ÅŸi Botezatu, ÅŸi Zina, ÅŸi Sergiu Nicolaescu… N-o să mai vrea nici să poarte rochia de mireasă!
LAURA: Nicolaescu e mireasa? Asta era marea surpriză?
VIRGIL: Nu, nu, am zis eu asta? Zâna era mireasa, Andreea Marin, dar acum n-o să se mai compromită cu aÅŸa ceva, să-ÅŸi strice ea imaginea. Nevastă-mea o să fie aÅŸa dezamăgită… (căinându-se) Åži soacră-mea, fir-aÅŸ al dracu’, n-o să mai am o zi liniÅŸtită, cine m-o fi pus să le promit că le fac cunoÅŸtinţă cu ea?
LAURA (neputându-şi stăpâni râsul): Adică marea surpriză era Marea Surprize Surprize? Doamne, Virgil, nu te ştiam om cu simţul umorului!
DORU (ieÅŸind din meditaÅ£ie): Asta e! Virgil trebuie să fie! Laura e mult prea evidentă, dar la el (apropiindu-se ameninţător), la el nu m-aÅŸ fi gândit… De ce n-ar fi Autorul ÅŸi un bun actor?
VIRGIL (dându-se în spate): Măi băiete, stai unde eÅŸti! Nu-mi dau seama ce tot bolboroseÅŸti acolo ÅŸi cu ce te-am supărat, dar mi se pare că nu eÅŸti tocmai… că eÅŸti destul de… (se uită în sus la Doru, care a ajuns lângă el. ÃŽncearcă marea cu degetul) Ah, bată-te-ar să te bată! Ce e azi, Ziua Păcălelilor?
MARIA: Azi e cincisprezece iunie. Cum să fie…
DORU: Lasă, Maria. Ştie el foarte bine ce zi e. (Îl apucă de gât) Nu-i aşa, canalie?
Fetele ţipă şi încearcă să-i despartă. Virgil se zbate neputincios, Doru are o privire fixă, care nu dispare imediat după ce îi dă drumul.
VIRGIL (eliberat, cu mâinile la gât şi ochii holbaţi): Criminalul! L-aţi văzut, a vrut să mă omoare! La zdup o să ajungi, nemernicule!
Virgil vrea să plece, Doru îi barează drumul.
DORU: Nu pleci nicăieri până nu-mi dau seama care dintre voi e.
Laura, Maria şi Virgil  se privesc speriaţi. Laura le face semn să-i facă jocul.
LAURA: Bine, Doru. Sa zicem că ai dreptate. Să zicem că nu suntem decât personaje într-un scenariu. Să mai zicem şi că autorul are un dinte împotriva ta şi vrea să te facă de râs. De ce crezi tu că unul dintre noi e Autorul? Sau Autoarea?
DORU: De ce? Pentru că numai aici poate fi! Pentru că, dacă nu e la locul lui, iar piesa asta e în plină desfăşurare, înseamnă că nu poate fi prea departe. Deci e ÎN piesă! Şi cum eu sigur nu sunt, mai rămâneţi voi!
MARIA: Scuze, Doru, dar nu crezi că, odată textul scris, Autorul pleacă mai departe?
DORU: Nu cred. Şi oricum, piesa asta nu e terminată, se scrie chiar acum, în timp ce vorbim.
LAURA: Exact! Ţi-ai dat singur răspunsul. Tu eşti cel care-o faci, atunci când alegi să acţionezi şi să vorbeşti aşa cum o faci!
DORU: Nu merge, să ştii. Libera alegere e un truc ieftin pentru a-l scoate pe Dumnezeu basma curată din toate căcaturile pe care ni le face!
MARIA (speriată): Doru!
Virgil îşi face discret o cruce, ca pentru a arăta că nu e de acord.
DORU (fără să-i bage în seamă): AÅŸa că, scuteÅŸte-mă de aburelile astea! Mai ales că religia ÅŸi teatrul nu sunt chiar acelaÅŸi lucru, indiferent ce-ar zice exaltaÅ£ii! Nimeni nu se închină la dramaturg! DeÅŸi am auzit că Cehov e pe cale să fie canonizat…
MARIA (ca ÅŸi cum i-ar fi venit o idee): Dar dacă Autorul…
LAURA: …sau Autoarea…
MARIA: …nu e la locul lui, sau al ei, pentru că a fost răpit(ă)?
DORU: Genial, n-am ce zice! Şi cine, mă rog, l-a răpit? Spiritul Lorenei Bobbit?
VIRGIL: Spiritul cui?
MARIA: Lorenei Bobbit. O vestită figură feministă, o femeie abuzată de soţ, care s-a răzbunat retezându-i mai mult de jumătate de penis. Dar nu poate fi spiritul ei, pentru că nu e moartă. E coafeză în Ashburn, Virginia.
LAURA: You go, girl!
DORU (bănuitor): De unde ştii toate astea?
MARIA (inocent-jenată): Ah, le-am citit într-un almanah, când eram mică… Adică povestea… Åži numele… mi-a rămas întipărit în minte. Am căutat-o pe Google zilele astea, nu ÅŸtiu de ce… Ca să văd ce mai face…
LAURA: DrăguÅ£…
DORU: Da, numai pe tine nu te bănuisem, dobitoc ce sunt. Delicată, feminină, cum aş fi putut? Tocmai tu! Cât de josnic! Mă faci să te iubesc din două învârtituri de pix şi mă transformi în sclavul frigidelor de pretutindeni!
MARIA: Doamne, ce lucruri poÅ£i să spui…
LAURA: Doru, nu femeile au inventat dragostea. Şi cu atât mai puţin feministele. Nu poţi să le învinuieşti pe ele pentru ce ţi se întâmplă.
DORU: Chiar nu vrei să pricepi că nu de asta e vorba? Cineva m-a schimbat, mi-a schimbat caracterul, care era bine stabilit de la început!
LAURA: Păi, atunci e simplu. Uite vinovata! (Arată spre Maria) Ea te-a făcut să te îndrăgosteşti de ea, iar asta te-a schimbat. Sau nu?
MARIA (către Doru): Eu aş zice că mai degrabă tu eşti vinovatul. În fond, iubirea, iubirea e, în mare parte, autosugestie.
DORU: Nu, nu, nu! De ce continuaţi să-mi vorbiţi ca unui tâmpit? Eu mă refer la ceva concret! La o piesă de teatru, la nişte personaje. De ce nu vreţi să recunoaşteţi că asta sunteţi? Că acum cineva, de care aţi învăţat să faceţi abstracţie, vă priveşte? Dacă aţi deschide ochii, aţi vedea cum vă urmăresc, cum vă judecă, cum râd de voi! Uitaţi-vă la ei! (Arată spre sală)
Ceilalţi trei se uită miraţi şi descurajaţi în direcţia indicată, fără să pară că ar vedea ceva.
LAURA: Gata, eu nu mai am răbdare. Plec. Dă-te la o parte.
DORU (scoate din buzunar un pistol): Nu pleci nicăieri.
Toţi par şocaţi.
MARIA: De unde ai luat… chestia aia?
DORU: Habar n-am. Nu e evident? Cineva a scris undeva următoarele cuvinte: „Doru scoate din buzunar un pistol” ÅŸi Voilà! (Aproape în ÅŸoaptă, parcă amintindu-ÅŸi) Nu… stai. E al lui tata. I l-am furat azi noapte…
VIRGIL (speriat): Băiete, revino-ţi, nu te joci cu aşa ceva!
DORU: Te înÅŸeli… Totul e o joacă…
LAURA: Nu fi prost, lasă-mă să trec.
Încearcă să-l împingă, el o împinge înapoi, arma se descarcă, Laura cade şi rămâne nemişcată. Virgil ţipă, Maria leşină. Virgil, cu mâinile sus, încearcă să se strecoare spre fereastră, în timp ce Doru o priveşte pe Laura îngrozit. După un timp, Virgil nu mai rezistă şi începe să alerge; când ajunge în dreptul ferestrei şi o deschide, Doru ridică capul şi îl împuşcă cu un gest mecanic. Deodată, îi cad ochii pe Maria. Se duce şi se aşează lângă ea.
DORU: Cred că asta e, nu? SfârÅŸitul… ÃŽmi pare rău. ForÅ£at sau nu, te-am iubit. M-ai umilit ca pe ultimul câine ÅŸi tot te-am iubit. Trebuie să mă înÅ£elegi, ÅŸtiu că ce-am făcut eu nu se face. Åžtiu că trebuia să mă prefac că totul e normal, că nu ÅŸtiu nimic… Dar un bărbat are ÅŸi el demnitatea lui… Chiar ÅŸi unul fictiv. Acum mi-e puÅ£in ruÅŸine că m-am enervat aÅŸa. Dar e prea târziu să mai dau înapoi. Eu n-am puterea asta, dar el o are. (Zâmbind) Sau ea. Biata Laura… ÃŽn fine, acum trebuie mers până la capăt. Sper doar că cel ce-mi scrie acum cuvintele să vadă cât de stupid e sfârÅŸitul ăsta… Åži să-l rescrie.
Doru o sărută uşor pe Maria, ea se trezeşte, dar nu-şi dă seama ce se întâmplă, zâmbeşte. Doru îi pune pistolul la tâmplă şi trage, apoi se împuşcă în piept.
Heblu

SCENA 3

Cei patru se află încă întinşi la locurile unde au căzut, în întuneric. Pe peretele din spate se aprinde un ecran mare pe care apare un prezentator MTV News.
PREZENTATORUL (pe fondul unei melodii de Britney Spears): Se pare că Britney Spears divorÅ£ează pentru a doua oară! Motivul? ViolenÅ£a domestică. ÃŽncă actualul ei soÅ£, Enrique Iglesias, a declarat presei că a fost abuzat de ÅŸturlubatica blondă de nenumărate ori. Despăgubirea cerută e de cincizeci de milioane de dolari. (Se aude în surdină începutul melodiei „ What if God was one of us”- Joan Osborne) Åži acum, să trecem la ÅŸtiri mai serioase. Cunoscutul om de afaceri, Virgil Castană, a fost împuÅŸcat mortal, împreună cu două fotomodele, cu patru ore înaintea prezentării primei sale colecÅ£ii de modă. Criminalul pare să fie Doru Petrovici, un tânăr fotomodel. Acesta s-a sinucis, tot prin împuÅŸcare, imediat după triplul asasinat. PoliÅ£iÅŸtii care investighează cazul nu pot oferi deocamdată mai multe detalii. Cam atât pentru acum, vă las cu o melodie din seria „oldies, but goodies”. Pe mâine, la aceeaÅŸi oră.
Începe videoclipul melodiei. Personajele se ridică şi ies din scenă.

Sfârşit