De battre mon coeur s’est arêté, Fran#a, 2005, regia: Jacques Audiard, scenariul: Jacques Audiard si Tonino Benacquista, cu: Romain Duris, Niels Arestrup, Jonathan Zaccaï, Gilles Cohen, Linh Dan Pham, Aure Atika, Emmanuelle Devos, Anton Yakovlev.

Ce infl uen ă are muzica asupra oamenilor? Sufi cientă ca să ocupe un rol foarte important în via a personajului principal, dar si ca să dea titlul filmului. De battre mon coeur s’est arreté e un vers din cântecul La fille de Pere Noel a lui Jacques Dutronc, dar asta nu are nici o legatură cu fi lmul. Scoasă însă din contextul piesei si pusă în contextul fi lmului, această construc ie capătă for ă, devine tăioasă prin intermediul personajului principal. Remake după fi lmul american Fingers din 1978, De battre mon coeur s’est arreté pare să răstoarne tradi ia în care remake-urile hollywoodiene eclipsează fi lmul original. Totul se întâmplă exact pe dos, în 2005, Romain Duris dă mai multă vigoare filmului decît o făcea Harvey Keitel, iar Parisul întunecat al lui Jacques Audiard e mai captivant decât New York-ul lui James Toback.
‘ omas Seyr, interpretat de Romain Duris, e un tânăr prins între două destine:
să meargă în continuare pe drumul mai pu in sigur deschis de tatăl său sau să se întoarcă la pasiunea pentru pian insufl ată de răposata sa mamă? Cale de mijloc nu există, însă Tom oscilează între cele două planuri. Tatăl, deja bătrân, are nevoie de sus inere, dar nici dragostea pentru mama sa nu e mai prejos, de aici si întreaga sfâsiere a protagonistului.

Între electro şi muzica clasică

Filmul e îmbibat de muzică. Orice ac iune e accentuată si intensifi cată de fondul sonor, fi e acesta muzică simfonică ori muzică electronică, cele două stiluri reprezentând, de fapt, cel mai bine trăirile personajului principal. Dacă piesele clasice la pian corespund cu ceea ce  ine de amintirea mamei si de ceea ce si-ar dori tânărul, atunci muzica electronică, ascultată cu precădere la căsti, e asociată cu ceea ce reprezintă via a sa reală si ritmul în care se desfăsoară aceasta. În ambele cazuri, însă, muzica devine refugiul lui Tom si mediul în care acesta se simte comfortabil. Acest lucru se observă din răbdarea cu care el studiază miscările mâinilor unor mari pianisti, dar si din modul în care gesticulează atunci când ascultă muzică electro. Dacă la început personajul nostru pare mai interesat de muzica nouă, pe parcurs el începe să se recompună secret prin intermediul celei clasice, dorindu-si lec ii la pian pentru o audi ie. Această trecere este marcată prin cadre în care lumina si muzica au un rol important. Momentul în care Tom exersează cu degetele pe bar e înso it de o melodie electro psihedelică; imagine în care, prin lumină, tânărul e decupat din spa iul real în care se afl ă. Scena marchează o primă detasare a personajului de via a sa de până atunci, pentru ca mai apoi, desprinderea să fi e defi nitivă. El se depărtează treptat de prietenii cu care făcea afaceri dubioase; lucru care crează confl icte surde si ciudate, pînă cînd acestia îl obligă la o descindere spontană, într-un imobil ocupat ilegal de refugia i, chiar în noaptea dinaintea audi iei. Acest ultim contact e ame itor si climactic, felul în are recuperatorii ac ionează pe % e locomotion, ca două persoane alienate mintal, pare aproape ireal. Dar audi ia esuează, ceea ce îl determină pe Tom să îsi pună din nou căstile pe urechi, imediat ce iese din sală, reancorîndu-se aparent la existen a sa mizeră: mic mafi ot, cu privire încrâncenată, refugiat într-o aventură născută din frustrări cu so ia unui prieten, la rândul său adulterin.

Pianul ca stare de spirit

Însă salvarea îi vine din partea celei care l-a si pregătit la pian: Miao Ling, o pianistă care nu vorbeste o boabă de franceză si care, în cele din urmă, îi devine iubită. Rela ia dintre cei doi se consolidează, povesteste epilogul, prin muzică. Chiar dacă sunt fi ri diferite, reusesc să se în eleagă, iar scenele dintre ei, chiar dacă au pu in dialog, redau mai multă emo ie prin for a fondului muzical, dar si prin tensiunea celor două
personaje.
Sunetul pianului con ine freamătul si zbuciumul eroului, gesturile si mimica sa se aseamănă cu zvâcnirile unui pian. Inclusiv modul de fi lmare, cu steady cam, accentueză atmosfera puternic încărcată din fi lm, iar bucă ile muzicale din Bach, Brahms si Chopin punctează momentele
importante din via a personajului. Nu întâmplător Tom interpreteză Toccata lui Bach, care este o compozi ie rece, solemnă si lipsită aparent de sentimente: el are nevoie să evadeze din lumea în care trăieste. Crud, brutal în descrierea vie ii cotidiene si a confl ictului cu mafi o ii care îi  asasinează tatăl, răzbunat în epilog, filmul nu îsi propune neapărat să dea lec ii, ci mai mai degrabă să inducă un fi or de disperare transat prin cea mai neobisnuită dintre salvări. În cazul eroului nostru, muzica, la căsti sau cântată de el. Montajul ultimelor minute, în contrapunctul strîns al soundtrack-ului rămas pe recitalul chinezoaicei în timp ce Tom îl tăbăceste pe mafi otul rus asasin, rămîne, desigur, un moment antologic de cinema. Ca si primplanul fi nal, pe fa a lui mînjită de sînge dar în sfîrsit senină, în sala de concert.