Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare, regia Miriam Cuibus, cu Mihai Dămăcuş, Eliza Mann, Silviu Ruşti, Ingrid Robu, Renata Heidel, Silva Helena Schmith, Raluca Lupan, Florina Florian, Lavinia Cosma, Gina Murgu, Miron Maxim, Doru Taloş, Rareş Lucaci, Oana Mardare, Raluca Sava, Florina Florian, Radu Lărgeanu, Alecu Văcăruş, Anca Dogaru.

Textul shakespearean, prin tematica abordată, a oferit de-a lungul timpului material bogat regizorilor, Visul unei nopţi de vară lăsând multiple portiţe de interpretare şi de scoatere la lumină a ingeniozităţilor regizorale. Varianta de spectacol a clasei Miriam Cuibus surprinde prin scenografia pe care nu am fi îndrăznit să ne-o închipuim în celebra farsă poetică, în perfectă armonie cu estetica întregului spectacol.

La intrarea în sală, câţiva dintre actori întâmpină publicul cu aparate foto în mână, pozându-i pe cei aflaÅ£i în primul rând. MiÅŸcarea aceasta devine tot mai alertă, funcÅ£ionând ca spaÅ£iu de instalare ÅŸi instaurând convenÅ£ia: o conferinţă de presă, ai cărei principali pioni vor fi Tezeu ÅŸi Hypolita, însoÅ£ită de amazoanele ei. Tezeu (Mihai DămăcuÅŸ) e îmbrăcat în costum negru cu papion, zâmbeÅŸte ipocrit, are un aer festiv. Este întruchiparea conducătorului antic, adaptat la vremurile în care trăim, pe chip citindu-i-se alura de politician fals puternic: de fapt, un bărbat slab, condus de o femeie. Hypolita (Eliza Mann) e îmbrăcată în piele neagră, are un costum strâmt, părul îi e tapat ÅŸi are un machiaj strident. Toate amazoanele sunt còpii ale ei. E ceea ce decupează net diferenÅ£a dintre cei doi – nonconformismul acestor femei  puternice, care tind să conducă bărbaÅ£ii blazaÅ£i, plini de slăbiciuni. MarÅŸul lor în forţă, precum ÅŸi obligarea lui Filostrat să danseze ÅŸi să se dezbrace sunt două mărci prin care, încă o dată, este sugerată puterea acestora ÅŸi influenÅ£a pe care o au.

De o parte ÅŸi de alta a scenei apar două schelete metalice de dulap, unite prin Å£evi, desupra cărora va sta mai târziu Titania, în timpul somnului. Cele două construcÅ£ii sunt prevăzute cu roÅ£i, iar în timpul spectacolului, sunt miÅŸcate în funcÅ£ie de actorii care le folosesc. De ele se agaţă personajele fantastice, sugerând posibilitatea de a nega legile gravitaÅ£iei (căci de multe ori stau prinÅŸi cu picioarele de Å£evi ÅŸi cu capul în jos), posibilitatea teleportării (prin rapiditatea cu care interpreÅ£ii se caÅ£ară ÅŸi folosesc schelele metalice din scenă). Astfel, se optează pentru interpretarea lui Puck de către trei actori, unul pe bicicletă, unul pe trotinetă, iar unul pe role. Oberon (din nou Mihai DămăcuÅŸ) are două momente în care îşi face intrarea pe motocicletă, pentru a sluji aceleiaÅŸi idei de multiplicare mecanică ÅŸi, bineînÅ£eles, pentru impactul vizual ÅŸi auditiv (căci e insolit ÅŸi atrăgător, iar fătucile din public mai ÅŸi suspină…). Duhul suprem nu numai că îşi ambalează Chopper-ul pe scenă, sugerând din nou puterea ÅŸi rapiditatea, dar reuÅŸeÅŸte să folosească întregul spaÅ£iu destinat lumii fantastice pentru a reda cliÅŸeul de superstar, actorul traversând, în acest rol, adesea, întreaga scenă, agăţat de ÅŸtăngile fixe.

Plăcile metalice care apar la un moment dat pe margine au două roluri importante, pe de o parte marchează cele două lumi (cea a oamenilor şi cea a spiriduşilor şi zânelor), pe de altă parte, atunci când se lovesc, marchează schimbarea registrului temporal. Costumele actorilor sunt sugestive pentru ideea propunerii de actualizare: cele două cupluri cărora li se fac vrăjile sunt asemănătoare, atât băieţii, cât şi fetele par să poarte uniforme de şcoală. Astfel, băieţii se pot confunda între ei, la fel şi fetele, în chiar spiritul textului shakespearian.

Deşi aparent şocant şi tehnicist, pe parcursul spectacolului se va observa că ansamblul scenografic este utilizat şi exploatat la maxim, dincolo de gusturile fiecăruia: el dinamizează întreaga propunere regizorală a profesoarei Miriam Cuibus. E o abordare îndrăzneaţă care, alături de complexitatea prestaţiilor actoriceşti, face memorabil acest spectacol al promoţiei clujene de actorie din 2009, pe bună dreptate aplaudată în picioare, minute în şir.