Pagina pricipală - www.maninfest.ro

Masterate, doctorate şi alte aprofundate

Scris de Raluca Sas-Marinescu în Man.In.Fest nr. 2/2009 • 519 views

Ce facem…

Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB creşte, se deschide şi face parteneriate. Unul dintre proiectele semestrului al II-lea, adresat teatrologilor, se realizează în colaborare cu Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş, mai exact cu anul I al masteratului de regie condus de lect. drd. Theodor Cristian Popescu şi conf. univ. dr. Oana Leahu. Pentru teatrologi-dramaturgi, coordonatori vor fi conf. univ. dr. C.C.Buricea-Mlinarcic, alături de semnatara acestui articol. Colaborarea constă în aducerea împreună a unui dramaturg şi a unui regizor, în vederea realizării unui one man/woman show, ce urmează a fi prezentat atât la Târgu Mureş, cât şi la Cluj, în cadrul Galactoria 2009. Opt dramaturgi au tras la sorţi 11 regizori. De menţionat că acest proiect este urmarea parteneriatului dintre cele două facultăţi în baza căruia tabăra de Dramaturgia Cotidianului s-a realizat, în 2008, la Târgu Mureş, locaţie pe care o vom „îmbrăţişa” şi anul acesta, pe de o parte, iar pe de alta a faptului că Cristian Theodor Popescu, împreună cu subsemnata, au ajuns din întâmplare colegi la şcoala doctorală a UAT.

Ce-am văzut…

Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureş a fost gazda Edinburgh’s Telford College, respectiv a profesorilor Scott Johnston şi Patricia Brannigan şi a celor 13 studenţi scoţieni care au luat parte, alături de secţiile română şi maghiară ale UAT, la proiectul IMPRO-SCOTT-VISITING TEAM. În cursul celor patru zile de desfăşurare ale proiectului, cei 11 studenţi ai clasei de Masterat, anul I, Regia spectacolului contemporan, au lucrat pe teme de improvizaţie, având la dispoziţie 3 studenţi-actori de naţionalităţi diferite (română, maghiară, scoţiană), având ca temă punerea lor într-o situaţie, şi rezolvarea barierei lingvistice. În clasamentul nostru personal, pe primele trei locuri se regăsesc: Toaleta bărbaţilor la Parlamentul European, regia Laurenţiu Blaga, Maternitate, regia Cătălin Mândru şi Moartea loveşte din nou, regia Rareş Budileanu.

În Toaleta bărbaţilor… regăsim trei europarlamentari, un român, un ungur şi o spanioloaică. Cei trei ajung, printr-un accident, să se blocheze în toaleta bărbaţilor, cu cinci minute înainte de un vot extrem de important. Toate încercările de evadare din spaţiu eşuează, pentru că fiecare dintre cele trei personaje se încurcă în explicaţii în propria limbă, timp în care ceilalţi doi înţeleg, în mod evident, altceva. Salvarea va fi în mîinile omului de serviciu care vine să cureţe toaletele.

Situaţia se schimbă radical în Maternitate, unde regizorul îşi imaginează trei mămici, de trei naţionalităţi diferite, care au născut în acelaşi spital şi care îşi laudă, fiecare, propriul copil. E clar pentru toată lumea că totul va culmina cu încurcarea copiilor şi cu un scandal general în trei limbi.

Moartea loveşte din nou ne prezintă un ungur şi un român care joacă fotbal ca doi buni prieteni şi care se înţeleg vorbind fiecare limba lui. Între ei intervine o irlandeză care cere indicaţii turistice. Printr-un accident, ajung să moară toţi trei. „Dincolo” ajung să concureze unul cu altul, pentru „salvarea supremă” care se dovedeşte a fi o şaradă.

E de remarcat programul impus de lect. dr. Cristian Theodor Popescu masteranzilor de la regie: pe lângă acest program comun cu scoţienii, masteranzii au avut de prezentat, în sesiunea de examene, scena I din actul I a Regelui Lear, montată în estetici diferite, aparţinând marilor regizori: Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete, etc. Fiecare a tras la sorţi numele regizorului în a cărui estetică să-şi monteze prezentarea.

Ce aşteptăm…

Acestui program ne-am alăturat şi noi, urmând să culegem rezultatele la sfârşitul lunii mai. Cu puţin noroc se vor lega colaborări de lungă durată şi poate, cine ştie, peste câţiva ani, vom regăsi pe câte un afiş, cuplul de creatori formaţi acum.

Se pare că această colaborare, între două instituţii aflate la o distanţă ridicolă una de alta, nu se va opri aici: conf.dr. Oana Leahu urmează să susţină la Cluj un workshop de transformare al discursului textual în discurs teatral. Mai mult, studenţii noştri actori îşi vor putea prezenta producţiile la Studioul Universităţii de Artă Teatrală. Doar să-şi dorească. Mai mult, am fost invitaţi să trimitem două piese spre traducere în limba maghiară, în cadrul unui proiect al colegilor noştri mureşeni.

Mi se pare o intrare în normalitate. În rest, no comment.

VN:F [1.0.5_294]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Nici un comentariu

Lasa un comentariu

Cel mai nou număr Man.In.Fest

  • Revista Man.In.Fest - Nr. 3/2009

Parteneri