La categoria divertisment TV telespectatorul român nu are de unde alege. Pe de o parte zecile de posturi private, toate cu programe la limita oligofreniei, sau a formatului de tabloid TV. Pe de alta un post public de televiziune cu toate păcatele posibile ÅŸi imposibile, dar unde mai vezi ÅŸi altceva decât bâlci ÅŸi bucăţi de carne. AÅŸa că îţi vine să râzi pe marginea recentului scandal financiar de la TVR. Jurnalul NaÅ£ional, parte a trustului de presă Voiculescu acuză conducerea Televiziunii NaÅ£ionale de malversaÅ£iuni financiare ÅŸi risipirea banului public. AcuzaÅ£ii extrem de grave, meritând o examinare atentă. Dar ziarul nu găseÅŸte un  exemplul mai  ,,luminos” decât al fostului director general Valentin Nicolau, actualmente angajat al aceluiaÅŸi trust Voiculescu (unde ajung doar oamenii verticali, de o ireproÅŸabilă moralitate!) care poate declara cu sufletul împăcat: ,,nu vreau să comentez mai mult decât spunând că, după plecarea mea din TVR, este jaf ÅŸi incompetenţă”. Ce contează că, înainte de amintita plecare, televiziunea publică ajunsese o paranghelie cu coviltir, din care mai lipseau doar cronicile mondene de la curtea împăratului Iulian, corespondenÅ£ele speciale de la curtea regelui Cioabă ÅŸi transmisiuni în direct cu lucrările Staborului?  Memoria publică se estompează cu uÅŸurinţă. Se uită că asistăm la una din cele mai faste perioade ale TVR din punct de vedere al calităţii emisiunilor ÅŸi că anumite activităţi nu pot fi apreciate prin prisma profitului. ÃŽn caz contrar, ar trebui închise teatrele, operele, filarmonicile, muzeele, bibliotecile publice, sistemul sanitar sau învăţământul preuniversitar.
Destul, însă, cu siropul entuziasmului necondiÅ£ionat. Există la TVR producÅ£ii bune, dar ÅŸi prostul obicei de a introduce sau menÅ£ine în grilă  senatori de drept- emisiuni făcute de, cu ÅŸi pentru prieteni. Exemplul cel mai la îndemână se numeÅŸte ,,ÃŽntre bine ÅŸi rău”, emisiune difuzată pe tronsonul de maximă audienţă în fiecare marÅ£i seară, pe programul 1.
Prima întrebare pe care Å£i-o pui e de unde vine maniheismul explicit al titlului, cu trimiteri la vreun thriler de Buftea din anii ‘50?  Acolo ÅŸtiai o socoteală. Pe de o parte erau activiÅŸtii plesnind de inteligenţă, curaj ÅŸi abnegaÅ£ie, pe de alta chiaburii duÅŸmănoÅŸi, în cârdăşie cu bandiÅ£ii internaÅ£ionali strecuraÅ£i în rândurile maselor. Åžtiai de la început cine e binele ÅŸi cine răul. Iar dacă nu înÅ£elegeai, erai făcut să înÅ£elegi. Pe când acum, nu poÅ£i face o distincÅ£ie la fel de tranÅŸantă. Pe platou invitaÅ£ii sunt dispuÅŸi, strategic, pe două linii de bătaie. Care din ei reprezintă tabăra binelui? Åži care axa răului? ÃŽntrebări fără răspuns, care emasculează tot eÅŸafodul bogomilic al titlului. Dar parcă mai contează! Oricum, ÅŸpilul emisiunii nu este  ca binele să învingă răul, ci ca participanÅ£ii să se încaiere, evident la figurat.
Acum un secol ÅŸi ceva, filozoful german îndrăznea să se avânte dincolo de bine ÅŸi rău. El trăia în Germania lui Bismarck în timp ce noi, ceilalÅ£i, trăim în România micului-burghez . Prin definiÅ£ie, mic-burghezul  nu vrea să se implice, nu-ÅŸi riscă pielea fără rost, cu alte cuvinte nu ÅŸi-o riscă niciodată. Pentru aceleaÅŸi motive micul burghez nu-ÅŸi dă pe faţă opÅ£iunea până nu are siguranÅ£a că se plasează de partea ,,care trebuie”, ,,care se cuvine”. Particula ,,între” din titlul emisiunii exprimă foarte bine această comoditate sau inapetenţă pentru o opinie personală. Chiar aÅŸa, cum putem fi siguri că  răul e rău, binele chiar bine, fără indicaÅ£ii superioare de la marii înÅ£elepÅ£i ai naÅ£iei, gânditorii la modă sau autorii de cărÅ£i bine vândute? Asta, bineînÅ£eles, dacă nu cumva  ,,ÃŽntre bine ÅŸi rău” trimite la o imagerie mai mistică, aceea a moderatorului aÅŸezat, ca hipopotamul sfânt al Deltei, pe tronul înÅ£elepciunii absolute, mediind îngăduitor, ÅŸi neapărat obiectiv, între good guys ÅŸi bad guys după principiul ,,lasă, bă, că ÅŸtiu eu mai bine”.
Pe măsură ce înaintez în decriptarea titlului emisiunii, ca într-un parcurs iniţiatic de călugăr budist, realizez că, poate, m-am pripit. Dacă am în faţă o emisiune  mult prea complexă pentru a-i pricepe infinitatea de nuanţe şi simboluri ascunse? Şi dacă n-am să dau răspunsul corect? Şi dacă n-am să aleg ce se cuvine, ceea ce e universal acceptat? Mai bine să renunţ la interpretarea titlului şi să trec la personalitatea moderatorului. Aşa e mai sigur, mai onorabil.
Ajuns aici trebuie să vorbesc despre figura providenţială a lui Liviu Mihaiu. Privirea spiritualizată, vocea molcomă, chiar monotonă pe alocuri, limbajul corporal, toate trădează un metabolism majestuos ca Dunărea la vărsarea în Sulaina Cenăl. Într-un fel, moderatorul L.M. este alter-ego-ul lui Florin Călinescu. Ambii emană un înşelător aer semidoct, foarte în vogă printre suporterii de fotbal şi amatorii de sfinţi finanţatori. Ambii sunt în stare să-l pună la punct pe un Zefirelli sau un Pascal Bruckner cu un panseu (ori o pansea?) servit cu aerul că se sacrifică pentru binele umanităţii. În cazul  unui format provenit, chiar dacă nu explicit, de la Jerry Springer Show, nici că se putea o achiziţie mai inteligentă.
Pentru că, repet, ideea nu este ca emisiunea să dea prilejul unei dezbateri, ci să iasă cu păruială. Uneori scopul devine atât de evident, încât ÅŸi invitaÅ£ii realizează că participă la un ,,linÅŸaj între noi”, dar, de regulă, e prea târziu.  Când stratagema reuÅŸeÅŸte, pe faÅ£a lui L.M. înfloreÅŸte o expresie de satisfacÅ£ie, ca după un festin lipovenesc cu plachie de peÅŸte generos irigat cu un litru de basamac din Deltă. De cele mai multe ori, însă, respectând ritmul interior al moderatorului, conflictele tind să adoarmă odată cu invitaÅ£ii ÅŸi telespectatorii. Uneori ProvidenÅ£a vine în ajutor, ca în meciul Tăriceanu-Băsescu: 0-0 disputat în direct prin telefon.  Alteori situaÅ£ia de la faÅ£a locului demonstrează că, vorba aceea, invitaÅ£ii nu au nici un pic de ură în ei. Atunci, L.M. trebuie să intervină, reparator, cu o voce hipnotică ( sau soporifică, depinde de gusturi): ,,StaÅ£i, că n-am consumat niÅŸte energii esenÅ£iale”. ÃŽn situaÅ£ii cu totul neaÅŸteptate, ochii ultramarini ai moderatorului se măresc, de parcă tocmai ar fi văzut vreun morun ieÅŸind din Dunăre pentru a face strip tease pe tejghea. Cauza transformării n-o poÅ£i ghici, dar sigur n-are nici o legătură cu vreo vorbă de spirit. AÅŸa ceva înseamnă o deviere periculoasă de la scopul prestabilit- poalele în brâu. Rarii invitaÅ£i care au ceva de spus sunt puÅŸi urgent la punct de moderator, care dă cuvântul cui vrea muÅŸchii lui: fie unui coleg academician (caÅ£avencian) fie vreunui intervenient telefonic care-ÅŸi revarsă inepÅ£iile vreme de jumătate de oră. Asta, în cazul invitaÅ£ilor norocoÅŸi. CeilalÅ£i au dreptul să spună doar ,,Bună seara” ÅŸi ,,La revedere”. Peste ocean, emisiunile springeriene degenerează programatic în păruială pe bune. La noi păruiala e simbolică, metaforizată, mascată sub ipocrizia căutării adevărului. Comicul survine când realizezi că de fapt, nu se urmăreÅŸte nici măcar atâta, că obiectivul iniÅ£ial a fost de mult abandonat ÅŸi emisiunea e doar o aflare în treabă. De aceea, n-o să-l vedem pe Gabriel Liiceanu păruindu-se cu Emil Constantinescu pe nurii lui Băsescu. Liiceanu va vorbi foarte frumos ÅŸi convingător despre ,,hiba cauzei crizelor recurente”. Ex prezidentul se va dovedi, ca de obicei, un narcisist de mare clasă (,,Nu au luptat împotriva corupÅ£iei” ,,Nu-i adevărat. Eu am scris o carte în care am furnizat DIICOT fundamentul teoretic pentru lupta împotriva corupÅ£iei”- Emil Constantinescu; ,,Nu sufla nimeni sub PSD” ,,Nu-i adevărat. Ciuvică ÅŸi cu mine…etc., etc.- acelaÅŸi).
Nu e rău că emisiunea e neinteresantă. Că trenează. Că e făcută, în mod evident, pentru a satisface orgoliul unui prieten, sau partener de afaceri, sau ce o fi. Că apasă pe aceleaÅŸi resorturi folosite la OTV sau la posturi similare, chiar dacă mai subtil. Problema e că pretinsa polemică, pretinsul război între două tabere e la fel de real ca lumea reală din Matrix. ParticipanÅ£ii sunt aceeaÅŸi: veÅŸnicii invitaÅ£i ai tuturor emisiunilor mai mult sau mai puÅ£in informative. De cele mai multe ori, ,,ÃŽntre bine ÅŸi rău” aduce faţă în faţă oameni legaÅ£i prin cele mai neaÅŸteptate ÅŸi invizibile fire de afaceri, proiecte, finanţări, discutabile sau nu. Ei formează cele două tabere. Ei luptă ,,între bine ÅŸi rău”. Cei dintr-o parte se luptă cu ei înÅŸiÅŸi, ca în bancul cu Å£iganul ÅŸi legionarii trecuÅ£i la comunism, vorba aceea, de o parte ei, de cealaltă parte, ,,tot ei”. De fapt se mimează confruntarea de idei în faÅ£a poporului televizoristic. Emisiunea nu dezbate probleme importante, ci abate atenÅ£ia de la ele. E o modalitate josnică de a face pe prostul, de a te preface că îţi pasă, de a demostra boborului că ,,noi luptăm pentru tine”.
Ce ne rămâne nouă, telespectatorilor? Să invocăm spiritele ancestrale ale Deltei pentru ca ele să-l vrăjească pe L.M. ÅŸi să-l ducă undeva cât mai departe de fotoliul emisiunii, poate chiar la un concurs de făcut tort din peÅŸte. Iar dacă nu, să ne lăsăm hipnotizaÅ£i de marele moderator cu ochi albaÅŸtrii. Că tot se deschide, în curând, sezonul la guvizi…