Soap Opera, de Cristiana Keresztes, regia Alexandra Felseghi, scenografia Cristian Gătina. Cu:  Diana Turtureanu, Dana Moisuc, Carol Erdös, Tibor Szekely, Sergiu Tăbăcaru, Alin Gavrilaş/ Tudor Crimu.

Teatrul unui oraş de graniţă. Un text la graniţa dintre realitate şi ficţiune. Un spectacol ce dovedeşte trecerea graniţei dintre studenţie şi viitoarea profesiune.

Premiera spectacolului Soap Opera de Cristiana Keresztes, în regia Alexandrei Felseghi a adunat sătmăreni, clujeni şi alte neamuri la Sala Studio a Teatrului de Nord din Satu Mare. Partener al concursului AcTank (primăvăraticul nostru proiect), Teatrul de Nord a fost aşadar gazda spectacolului de licenţă al autoarelor numite mai sus, studente (încă) la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj. Nu puteau termina facultatea fără a face cunoştiinţă, într-un cadru oficial şi binecuvântat de… profesorii îndrumători şi înalta societate, cu lumea teatrului şi cu tot ce are ea de oferit (mai frumos şi mai puţin frumos).

Pregătirea spectacolului nu poate fi uşoară. Nu poate, nu vrea şi gata! Lasă mereu loc de nemulţumiri, stres şi, probabil, multe pachete de ţigări, pe lângă pachetele de nervi. Deci orice spectacol costă… Dar primul spectacol într-un teatru profesionist, cu actori profesionişti, cum a fost cazul celor două studente din anul III, costă şi mai mult. Desigur, e mai preţios pentru că aduce şi cele mai multe învăţăminte, iar rezultatul îmbină sentimentul de satisfacţie şi uşurare cu eternul „putea să fie mai bine…”.

Spectacolul a avut premiera pe 9 mai, după ce a beneficiat şi de o avanpremieră cu o seară înainte. Viziunea regizorală, simplă şi servind bine textul nou, s-a bazat foarte mult pe ideea celui de-al patrulea perete. La începerea spectacolului, în faţa publicului, actorii au recompus, obiect cu obiect, spaţiul unei sufragerii, principalul spaţiu de joc. Am aruncat o privire în locuinţa unor oameni obişnuiţi din România, cu televizorul în mijlocul camerei, la loc de cinste.

Ce-am mai văzut? Spectacolul trist al unei familii destrămate: un băiat de 10 ani care stă mai mult cu prietenii prin cartier, o adolescentă absorbită de mess şi de prietenul cu care  „chat-uieşte” şi o mamă depăşită de situaţie, împărţită între serviciu şi telenovelele de pe canalul TV care nu se schimbă niciodată. Continuarea nu e deloc încurajatoare, având în vedere că băiatul e mâncat de nişte câini de luptă, fata fuge în Italia cu prietenul şi cu fratele acestuia – şeful bandei care se ocupa cu luptele de câini – şi mama se sinucide cu o supradoză de calmante, după ce află cele de mai sus.

De altfel, nici realitatea nu e încurajatoare şi, de multe ori, seamănă cu o telenovelă. Povestea lasă publicului un gust amar, cu atât mai mult cu cât situaţiile pot fi identificate cu uşurinţă în viaţa noastră de zi cu zi (a se privi în acest sens ştirile de la ora 17 sau a se citi ziarele). Textul mai atinge încă o problemă delicată – o oarecare nostalgie a celor trecuţi de prima tinereţe după comunism, ce se răsfrânge asupra tinerilor ca o vină. E povara generaţiei ce trebuie să îndrepte lucrurile în ţara asta, ce nu are voie să dezamăgească.

Aceasta putea fi o zonă ce merita să fie exploatată mai mult în spectacol, pentru că bobârnacul dat s-ar vrea o palmă grea, iar atitudinea luată pe jumătate e ca inexistentă. Spectacolul mai are câteva mici probleme, care au însă un mare avantaj: sunt retuşabile. Spre exemplu, din perspectivă scenografică, nu înţelegem exact de ce privim nişte blocuri pe geam, când uşa spre ieşire se află exact lângă el. De asemenea, cuplul Andreea (Diana Turtureanu) – Alex (Sergiu Tăbăcaru) e puţin stângaci, fără să lase să se vadă cine ştie ce „chimie” între cei doi. Poate lipsa de experienţă îşi spune cuvântul în cazul tinerilor actori, mai ales în contrast cu prezenţa pe scenă a Danei Moisuc, ce duce până la capăt admirabil rolul mamei şi a lui Carol Erdös, o prezenţă amuzantă prin seriozitatea exagerată a personajului. Alegerea unor copii pentru rolul lui Andrei a fost una sugestivă şi mult mai inspirată decât dacă un actor ar fi jucat rolul băiatului.În momentele de trecere de la spaţiul sufrageriei la spaţiul biroului unde lucrează mama, Tibor Szekely descreţeşte frunţi prin cele două apariţii ale sale în rolul şefului obsedat de Monica, oferind un contrapunct comic  ansamblului.

Spectacolul intră din toamnă în stagiunea teatrului şi poate fi văzut la Sala Studio ca o coproducţie a Teatrului de Nord Satu Mare şi a Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală « Vlad Mugur” al FTT Cluj. Cât despre regizor şi  dramaturg, ele au păşit dincolo de graniţă, în lumea teatrului. Cu dreptul.