Teatrul NaÅ£ional Radu Stanca Sibiu: Faust de Goethe. Dramatizarea ÅŸi regia: Silviu Purcărete. Decoruri ÅŸi light design: Helmut Stürmer. Costumele: Lia ManÅ£oc. Muzica originală: Vasile Åžirli. OrchestraÅ£ia: Doru Apreotesei. Filmări ÅŸi montaj video: Andu Dumitrescu. Asistent de scenografie: Daniel Răduţă. Corepetitor: Gheorghe Stoica. Coordonator proiect: Cristian Stanca. Cu: Ilie Gheorghe ÅŸi Ofelia Popii (în rolurile principale). ÃŽn proiect sunt implicaÅ£i actorii Teatrului NaÅ£ional “Radu Stanca” Sibiu, studenÅ£ii SecÅ£iei de Actorie a Facultăţii de Litere ÅŸi Arte din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, muzicieni ÅŸi copii.

„Imi plac textele asupra cărora timpul a lucrat” declarÇŽ Silviu PurcÇŽrete, dar prin asta e puÅ£in probabil ca regizorul sÇŽ vrea sÇŽ spunÇŽ cÇŽ numai timpul e cel care trebuie sÇŽ lucreze asupra unui text;

De ce a stârnit atâta vâlvǎ aceastǎ reprezentaţie a poemului dramatic semnat de J.W. Goethe?

Simplu: o datÇŽ, pentru cÇŽ spaÅ£iul de joc este unul neconvenÅ£ional (lucru destul de rar încă pentru publicul de teatru, din ce în ce mai restrâns, din România). Apoi peentru cÇŽ împătimitul de teatru are un rol ceva mai important decât acela al spectatorului obiÅŸnuit, care nu se alege decât cu o durere de posterior dupÇŽ ce a stat fixat într-un scaun incomod timp de douÇŽ ore (sau mai mult). DupÇŽ cum s-a mai spus, publicul „joacÇŽ” alÇŽturi de actori, face figuraÅ£ie în scena nopÅ£ii valpurgice, scenÇŽ pe care se sprijinÇŽ întreaga reprzentaÅ£ie. Spectatorii sunt ridicaÅ£i de pe locurile lor ÅŸi conduÅŸi de actori, dar ÅŸi de plasatoarele puÅ£in agitate, pe un traseu prestabilit, din camera lui Faust în decorul „industrial” al MunÅ£ilor Brocken, unde ÅŸtiam cÇŽ (în textul original cel puÅ£in) au loc ritualurile acestei sÇŽrbÇŽtori pÇŽgâne. Pe de altă parte, însă….

Specatcolul se rezumÇŽ strict la dimensiunile colosale ale decorului, ingeniozitatea în crearea de efecte speciale ÅŸi multiple arii de joc. Primul spaÅ£iu este „odaia” de studiu (de mÇŽrimi considerabile) a lui Faust: prÇŽfuitÇŽ, îngropatÇŽ în ziare ÅŸi hârtii, dar care aduce mai degrabÇŽ a salÇŽ de clasÇŽ, în genul celor din ÅŸcolile autohtone înainte de renovare, cu bÇŽncile tipice, pentru douÇŽ persoane, cu scaune rabatabile. Doctorul îşi Å£ine lecÅ£ia în faÅ£a studenÅ£ilor cadaverici, îmbrÇŽcaÅ£i în „uniforme” cu aspect de azil, dotaÅ£i fiecare cu câte un laptop. Faust pare epuizat; se încheie ora ÅŸi îl decoperim pe acesta subjugat bÇŽtrâneÅ£ii, fricii de moarte ÅŸi a gândurilor negre.

DupÇŽ apariÅ£ia (în stadiul animal a) lui Mefisto – care presupune introducerea literală, pe scenÇŽ, a unui câine negru – începe lanÅ£ul de efecte speciale care îţi iau ochii ÅŸi nu-Å£i permit sub nici o formÇŽ concentrarea asupra firului acÅ£iunii. ÃŽn fond, te provoacÇŽ la un adevÇŽrat brain-storming pentru eventuale explicaÅ£ii.

Cum au realizat explozia astfel încât sǎ cadǎ zidul şi sǎ rǎmânǎ uşa în picioare? Cum sunt fǎcute proiecţiile sǎ parǎ aşa de natural animate şi parcǎ în 3D? Câte trape pot fi sub scena asta joasǎ, improvizatǎ? Dar, la un moment dat oboseşti sǎ-ţi pui atâtea întrebǎri şi te dai bǎtut, vǎzând cǎ acea construcţie (care ai fi zis cǎ e monumentalǎ) este demontatǎ din trei mişcǎri, fǎcându-i-se astfel loc publicului, invitat sǎ pǎşeascǎ în al doilea spaţiu de joc, în spatele scenei iniţiale.

Folosind echipamentul disponibil într-o halÇŽ industrialÇŽ – macarale, ÅŸine, scripeÅ£i, schele – regizorul creeazÇŽ un spaÅ£iu ostil, care aproape îngrÇŽdeÅŸte publicul. ÃŽn faţǎ, la oarecare distanţǎ ÅŸi înÇŽlÅ£ime, pe schele, o trupÇŽ rock cântÇŽ live o melodie simplÇŽ dar obsedantÇŽ, agasantÇŽ, cu un efect neplÇŽcut, obositor, ca un vâjâit continuu; acesta e susÅ£inut, la rândul lui, de zarva exploziilor ÅŸi de Å£ipetele de copii care se aud din toate pÇŽrÅ£ile; deasupra capetelor specatorilor gliseazÇŽ, atârnaÅ£i de macarale mobile, câţiva copii gÇŽlÇŽgioÅŸi, îmbrÇŽcaÅ£i în alb, care funcÅ£ionează ÅŸi ca „stropitori” umane; în cazul acesta nu te deranjează sÇŽ vezi petul de apÇŽ din mâna „interpretului”, chiar dacÇŽ mai diminuează oarecum din tensiunea psihicÇŽ creatÇŽ pânÇŽ atunci. ÃŽn stânga, zoofilie cu porci supradimensionaÅ£i, din fibrÇŽ de sticlÇŽ, probabil. ÃŽn dreapta,o apariÅ£ie vag nemotivatÇŽ, extrem de crudÇŽ, cu o tânÇŽrÇŽ, plinÇŽ din cap pânÇŽ în picioare de sânge, care duce pe o tavÇŽ un cap real de porc. Seminuditate, miÅŸcÇŽri obscene, violenţǎ, sânge, foc ÅŸi apÇŽ, toate contribuie la realizarea coÅŸmarescului. Noaptea Valpurgiei e înfÇŽÅ£iÅŸatÇŽ în cea mai carnalÇŽ formÇŽ cu putinţă.

De la început pânǎ în final, ne aflǎm în atemporalitate; elementele contemporanului se îmbinǎ cu clasicul şi mai ales cu barocul. Se cântǎ muzicǎ rock, personajele lucreazǎ cu laptopuri, se utilizează ecrane cu plasmǎ. Dar, în acelaşi timp, ele apar costumate în haine de epocǎ, chiar pe o scenǎ de teatru în stil pur baroc (în tabloul uciderii copilului nǎscut din relaţia lui Faust cu Margareta).

Carnavalescul, grotescul sunt susţinute pe parcursul spectacolului şi prin apariţiile recurente a douǎ personaje figurante, un cuplu în costume de secol XVIII care, mişcându-se asemenea unor marionete, ar putea veni în completarea decorului, sau în contrapunct cu acesta. Însǎ imaginea celor doi, suprapusǎ pe cea a unui rinocer ţeapǎn, din prefabricate, în dimensiuni reale, ridicǎ destule semne de întrebare.

ActoriceÅŸte, spectacolul nu e susÅ£inut decât de interpreta lui Mefisto, Ofelia Popii. Personajul ei, nu neapÇŽrat androgin cât mai degrabă hermafrodit, întreÅ£ine energic reprezentaÅ£ia. ÃŽn timp ce asociatul lui, Faust (Ilie Gheorghe), nu numai cÇŽ nu Å£ine pasul, ci e chiar eclipsat de „mobilitatea” fizicÇŽ ÅŸi psihicÇŽ a lui Mefisto. ActriÅ£a reuÅŸeÅŸte sÇŽ-i dea personajului sÇŽu demonic o dualitate paradoxalÇŽ, de burlesc ÅŸi rafinament, ironie ÅŸi sobrietate, sexualitate ÅŸi frigiditate, masculin ÅŸi feminin.

Oboseala care-l toropeşte pe doctor la începutul piesei se simte la Ilie Gheorghe pe toatǎ durata reprezentaţiei şi nu pare sǎ vinǎ doar dintr-o inadecvată interpretare. Neconcordanţa cu personajul devine şi mai morbidǎ în actul dedicat Margaretei (înfǎţişatǎ de regizor ca un grup de fetiţe speriate, îmbrǎcate în alb, fredonând cântece de leagǎn), Faust ajungând astfel protagonistul unei scene de pedofilie, care lasǎ pe oricine cu un gust amar, de exagerare amestecată cu neîmplinire.

ÃŽn hala dezafectatÇŽ a Simeromului, cu ajutorul fondurilor obÅ£inute prin binecuvântatul program „Sibiu, capitalÇŽ culturalÇŽ euopeanÇŽ”, Silviu PurcÇŽrete monteazÇŽ un Faust apocaliptic, o adevÇŽratÇŽ superproducÅ£ie, dar nu susÅ£inutÇŽ prin text sau interpretare ci, în principal, prin sceno-tehnicÇŽ… România a inventat Hollywood-ul teatral.