Observaţii preliminare şi ipoteze de lucru

GeneraÅ£ia X Men & Women nu e o iluzie, nici măcar nu e o metaforă, fie ea oricît de convenabilă. GeneraÅ£ia X Men, dincolo de obligaÅ£ia tematică de a o defini printr-un concept suficient de expresiv, e în plină constituire: mai degrabă un proces decît o mulÅ£ime. Ceea ce ne-am propus să facem e să ne lămurim pe noi înÅŸine, dar ÅŸi să îi convingem pe ceilalÅ£i asupra faptului că mutaÅ£ia care are loc în omul de azi e în mod substanÅ£ial diferită de mutaÅ£iile „naturale”, de natură adaptativ-comportamentală, care separă de cînd lumea ÅŸi pămîntul pe copii de părinÅ£i ÅŸi de bunici, pe cei de ieri de cei de azi, ori de mîine. Sigur, o perspectivă psiho-sociologică cu adevărat coerentă despre cele ce se petrec cu noi ÅŸi alături de noi presupune ani buni de lucru, în cîmpuri diverse ÅŸi cu metode combinate. Cu certitudine, exact în timp ce noi gîndim ÅŸi lucrăm, alte echipe, în alte locuri ÅŸi folosind tot soiul de sisteme de investigaÅ£ie ÅŸi sinteză, se dedică aceluiaÅŸi „obiect/subiect”. Orice pretenÅ£ie de exhaustivitate, într-o asemenea situaÅ£ie, s-ar dovedi absurdă.

Particularitatea acestei aventuri care e progra mul Dramaturgia Cotidianului constă tocmai în faptul că, în grupuri care capătă din ce în ce mai multă consistenţă, cîţiva oameni de vîrste diferite, majoritar tineri însă, încearcă să se aplece asupra unei teme pe care cu toÅ£ii o consideră de maxim interes, atît pentru ei cît ÅŸi pentru lumea de oameni, aÅŸa cum e ea. Åži meditează asupra ei nu numai cu mijloacele cercetării tradiÅ£ional recunoscute de ÅŸtiinţă (pe care nu le evită, ba chiar s-ar simÅ£i foarte uÅŸuraÅ£i da că li s-ar alătura ÅŸi colegi cu pregătire specializată, din cîmpul sociologiei, psihologiei sociale, educaÅ£iei ori filozofiei culturii, ÅŸi aÅŸa mai departe); ci, în plină lucrare, încearcă să expr me diferitele aspecte ale temei propuse prin mijloacele jurnalismului, artelor video ÅŸi celor ale spectacolului. Numai că…

Numai că Generaţia X Men & Women nu e o temă confortabilă, şi nici uşor de atins, nu numai pentru că mutaţiile din mintea şi viaţa noilor generaţii au un orizont foarte vast şi o specificitate foarte greu de surprins, în funcţie de contextul social, geografic, lingvistic etc. Ci, în primul rînd, pentru că aceste mutaţii sunt urmărite nu din afară, ci dinăuntru, într-o copleşitoare măsură. Cînd un biolog cercetează comportamentul unei comunităţi de furnici, nu e el însuşi o furnică. Cînd un tînăr de douăzeci de ani investighează gîndirea, faptele şi reprezentările altui tînăr de douăzeci de ani nici microscopul, nici luneta nu pot stabili o distanţă cu adevărat optimă între eu şi celălalt, între subiect şi obiect; între, în fond, subiectivităţi în acţiune. Procesul de cunoaştere e, în acest caz, parţial limpezit, dar şi parţial înceţoşat tocmai de faptul că el induce, în mare măsură, şi autocunoaşterea.

E ÅŸi pricina pentru care, cu umor aproape neintenÅ£ionat, cîteva zile după ce tabăra de la Tîrgu Jiu se sfîrÅŸise, la o bere nostalgică, una dintre participante filozofa sceptic: „Oare noi înÅŸine nu am fi mai interesanÅ£i ca obiecte de cercetare decît subiecÅ£ii pe care i-am intervievat?”

Am încercat însă, cu toate acestea, să nu plecăm la drum nepregătiţi, tocmai ştiind că orizontul are 360 de grade.

Mutaţiile comportamentale, sau despre coaja văzutului

FireÅŸte, observaÅ£ia este fundamentul tuturor ipotezelor de lucru pe care încercăm să le coagulăm. Cele dintîi ar putea fi grupate la nivelul comportamentelor sociale, plecînd de la însăşi relaÅ£ionarea copilului ÅŸi ulterior tînărului cu spaÅ£iul înconjurător, văzut nu ca simplu decor, ci ca mediu viu, populat de situaÅ£ii ÅŸi fiinÅ£e. Or, nu trebuie nici o clipă să pierdem din vedere că, în ultimele decenii, percepÅ£ia ÅŸi reprezentarea acestui spaÅ£iu-mediu este configurată, de la cele mai fragede vîrste, pe coordonatele dominante ale medierii comunicaÅ£ionale. Un rol central îl joacă, aici, jocul individual electronic – jocul de grup ÅŸi viu, cu ceilalÅ£i, copii sau adulÅ£i, fiind evident din ce în ce mai puÅ£in semnificativ în procesul de crearea a modelelor de reprezentare ÅŸi acÅ£iune. Mai simplu spus, timpul efectiv de joc în natură sau cu parteneri familiali ÅŸi extrafamiliali a scăzut drastic, locul său fiind, de cele mai multe ori, ocupat încă de la vîrsta grădiniÅ£ei de jocul oferit de maÅŸinării: computer, PlayStation, XBox, Gameboy etc. Avantajul lor, al jocurilor electronice de orice fel, este că nu presupun interacÅ£iuni conflictuale potenÅ£iale cu un altul, necunoscut ÅŸi imprevizibil, acestea fiind într-o copleÅŸitoare măsură compensate printr-un sistem de reglaj programat anterior. Regula ÅŸi sistemul de joc oferă protecÅ£ie, o securitate completă, stimulînd în schimb capacitatea de reacÅ£ie rapidă în lăuntrul sistemului. Pe care, pe de al tă par te, jucătorul trebuie să îl înveÅ£e ÅŸi să îl stăpînească prin încercări repetate. Jocul electronic oferă, deci, de la cele mai fragede vîrste, configuraÅ£ii fixe care dau un substitut complex de aventură ÅŸi un control absolut securizat. Filozofic vorbind, nimic mai aproape decît iluzia unei totale libertăţi de prezenţă ÅŸi acÅ£iune. Virtuale? Mintea omului a construit ÅŸi a dezvoltat de cînd lumea orizonturi artificiale, lumi virtuale. Numai că aceste procese de construcÅ£ie virtualizată, prin imaginar ÅŸi analogie, erau apanajul altor vîrste, ÅŸi nu interveneau formativ, încă din faza de structurare a reprezentărilor, limbajului ÅŸi relaÅ£iilor inter-personale.

Aveţi un copil care are două biciclete şi un skateboard si nu prea le foloseşte? Care după o oră de plajă şi bălăceală la mare dă semne de plictiseală? Aveţi în casă un adolescent care în ultima clipă renunţă la excursia pe munte cu prietenii şi se reaşează pe chat, ca în fiecare dimineaţă? Aveţi un frate sau o soră, un prieten sau o prietenă, care n-are habar şi nici chef să afle care e diferenţa dintre lucernă şi trifoi? Pentru care deplasarea de unul singur într-un alt cartier e o problemă de viaţă şi de moarte, şi care încurcă sistematic străzile din afara cercului strict al drumurilor uzuale? E simptomatic, s-ar putea să fie un X-Man fără s-o ştie.

Ceea ce credem că se produce, plecînd de la acest dat foarte greu contestabil, e, mai întîi de toate, un exces de externalizare în raport cu mediul, cu spaţiul social constituit. Mai simplu spus, încă din copilărie se instalează nevăzut un soi de perete dens între spaţiul vieţii familiale, superprotejat, şi lumea exterioară, percepută mai degrabă imaginar decît prin procese de inserţie concretă. Limitarea constantă şi consistentă a raporturilor cu exteriorul are consecinţe deosebit de importante la nivelul reacţiilor şi deprinderilor de interacţiune în situaţiile complexe pe care le oferă lumea înconjurătoare. Cel mai vizibil, pentru oricare dintre noi, e dezinteresul faţă de natura vie, ca şi faţă de relaţiile cu ceilalţi (tineri sau adulţi) care depăşesc simplul schimb de informaţii, bunuri şi servicii. Tot atît de lesne de observat e şi faptul că percepţia şi controlul asupra propriului corp este, pe zi ce trece, tot mai descentrată.

Aţi băgat de seamă că vorbe simple, aparent fără nici o dificultate în a fi înţelese şi utilizate, provoacă multor tineri pe care îi cunoaşteţi stupoare? Cătun, mirişte, ofrandă, purpură, a dumica? Efigie, talant, curmătură, retevei, a cîrti, a încremeni?

Un candidat la regie, cu cîţiva ani în urmă, avea de produs la examen o situaÅ£ie dramatică plecînd de la trei cuvinte. Unul dintre ele era… „agonie”. După minute în ÅŸir de chin în care nimeni nu înÅ£elegea care e raportul dintre cuvinte ÅŸi situaÅ£ia imaginată, un membru al comisiei are o revelaÅ£ie. „Ce înseamnă agonie?” Scurtă tăcere…Apoi, cu gestul amplu al mîinilor, plecînd în faţă dinspre stomac: „Explozie…, cred!?!”

ReducÅ£ia drastică a masei vocabularului, ba chiar ÅŸi a operaÅ£iilor de construcÅ£ie discursivă care utilizează ceea ce în mod clasic se numea „fondul principal de cuvinte”, e un fenomen corelat atît cu configurarea ÅŸi comportamentul spaÅ£ial, cît ÅŸi cu cel ar interacÅ£iunii cu ceilalÅ£i. A da legi de protecÅ£ie a limbii române e, în acest sens, o pură copilărie propagandistică.

ÃŽn fond trei procese simultane se conjugă spre a adînci această criză majoră a expresiei verbale: stereotipizarea exasperantă a construcÅ£iilor de discurs preluate pe cale mediată (televiziune, jocuri, chat room, etc.), reducÅ£ia comunicării verbale intra-familiale ÅŸi scăderea drastică – o cădere liberă în fond – a practicilor curente de lectură pe suport de hîrtie. Desigur, se poate contraargumenta aici că un întreg jargon scriptic, bazat pe aglutinare ÅŸi fragmentări „translingvistice”, cu bază operaÅ£ională computeristică ÅŸi formante în lingua franca englezească, se stratifică natural, compensînd pierderile. LOL, BRB, DND etc, grafeme aproape iconice, cu funcÅ£ie complexă.

Orice semiotician ar recunoaÅŸte aici însă, dincolo de hazul iritat cu care generaÅ£iile mai vîrstnice privesc păsăreasca celor tineri, o dramatică retragere a conotaÅ£iei în favoarea unui denotat brutal ÅŸi concentrat, agresiv, care nu lasă loc nuanÅ£ei ÅŸi interpretării, nici libertate de respiraÅ£ie unei construcÅ£ii cît de cît complexe, ordonatoare a gîndirii logice. Ca ÅŸi o limitare foarte periculoasă a capacităţilor de construcÅ£ie sintactică, egală, în fond, cu derapajul de la logica elementară. Ca să nu mai vorbim de puterea expresivă a limbii naturale. Cum să „mai faci lucruri cu vorbe”, cîtă vreme ele se reduc la stricte operaÅ£iuni practice, utilitare, cînd nu, de-a dreptul, la valori interjecÅ£ionale?

Vidul de participaţie

Unul dintre cele mai simple experimente pe care le poate face orice universitar, tînăr, ori mai cu experienţă, în primele săptămîni de ÅŸcoală ale unei grupe de boboci, este să-i provoace pe aceÅŸtia la o discuÅ£ie absolut liberă despre instituÅ£ii. Indiferent de profilul proaspeÅ£ilor studenÅ£i, poate cu excepÅ£ia celor care au optat pentru ÅŸtiinÅ£e politice, procentul de inconsistenţă a reprezentării acestora, ba chiar de dezinteres făţiÅŸ, dă măsura absenÅ£ei – aparent neutre – de participaÅ£ie. Să punem întrebările cele mai simple: „Care e diferenÅ£a dintre primărie ÅŸi prefectură?” „Ce e un magistrat?”,…”Cine e ministrul educaÅ£iei?”, ori „Ce oraÅŸ găzduieÅŸte Parlamentul European?”

Cea mai „amuzantă” întîmplare de acest fel pe care am trăit-o, la o asemenea întîlnire preliminară, „de încălzire”, datează de acum vreo trei ani. Deschizînd un curs de scriitură la o ÅŸcoală de jurnalism, i-am rugat pe studenÅ£i să descrie un monument din oraÅŸ, oricare, ÅŸi să spună de ce cred că e acolo, ce ÅŸtiu despre subiectul reprezentat prin intermediul monumentului ÅŸi, fi- reÅŸte, dacă monumentul le place cît de cît.

Una dintre studente mi-a scris o diatribă pamfletărească despre cît de urît e monumentul funariot al lui Avram Iancu (şi cine-ar fi putut-o contrazice?!?). Numai că, în acelaşi timp, am aflat că revoluţionarul paşoptist a murit decapitat la Cluj (!!!) în urma unor lupte, trădat de aliaţii maghiari; şi că acesta e motivul pentru care un monument într-o piaţă centrală a oraşului, neîndoielnic, i se cuvenea.

Pe lîngă bietul CrăiÅŸor decapitat ficÅ£ional, „Casa NaÅ£ională de Asigurări de Sănătate” care „distribuie pensiile bătrînilor” ÅŸi „DirecÅ£ia de ÃŽmbunătăţiri Funciare” la care „plătim impozitele pentru casă ÅŸi maÅŸină” par niÅŸte drăgălaÅŸe naivităţi.

Neutralitatea dezinteresată ar putea fi tratată, la prima vedere, drept un simplu accident, corectabil ulterior prin experienÅ£a universitară ÅŸi de viaţă. Numai că, pe de-o parte, procentul celor complet afazici faţă de cultura civică minimală e copleÅŸitor, deci nu poate fi tratat drept accidental. Iar, pe de altă parte, neutralitate aparentă a dezinteresului e o ficÅ£iune. Neutralitatea nu e decît una dintre măştile – multiple – ale cortinei de apărare faţă de mediul social, extra-familial. Nu există neutralitate civic-politică decît, probabil, la mînăstirile tibetane.

Cortina este însă un fenomen complex, congruent cu o altă serie de fenomene la fel de complexe, care ar trebui cu atenÅ£ie investigate, măsurate, compensate cu efect. Primejdia majoră care poate fi semnalată aici, fie ÅŸi în zona ipotezelor de lucru, e aceea a unei maxime vulnerabilităţi a omului în raport cu intoxicaÅ£iile ideologice, propagandistice sau pur tribaliste care pot, la un moment dat, sparge această cortină, în orice moment de criză majoră, individuală ÅŸi de grup. Bazele unei gîndiri critice minimale, care să producă evaluări corecte ÅŸi adaptări optime la viaÅ£a socială nu se pot consolida pe indiferenÅ£a „neutră”. Flamura cauzelor bune? A cauzelor rele? A celor confuze? „Nici o flamură ÅŸi nici o cauză” e totuna cu „orice fla- mură ÅŸi orice cauză”.

Jocuri de copii, jocuri de maturi

Una dintre surprinzătoarele informaţii statistice pe care le poţi obţine, direct sau indirect, de la majoritatea grupurilor de adolescenţi şi tineri azi, e că, în general, nu au nici un fel de incidente sau de conflicte esenţiale cu familiile lor. Părinţii, în mod evident, sunt din ce în ce mai dedicaţi şi mai grijulii cu propriii copii, în pofida faptului că spaţiul şi timpul comunicării cu ei e din ce în ce mai redus, de ambele părţi ale ecuaţiei.

ÃŽntr-un filmuleÅ£ de ÅŸcoală, anterior taberei dar tratînd un subiect din această familie, mama ÅŸi tatăl unui abonat al sălilor de jocuri sunt întrebaÅ£i ce cred ei în legătură cu faptul că băiatul, în jur de optsprezece ani, petrece peste jumătate din zi ori la computerul de la Internet Cafe, ori la cel de acasă. Tatăl e hotărît critic, mai ales că din camera copilului unic vine adesea, noaptea, un zgomot insuportabil. Mama, cu îndoială timidă dar decisă să prezinte ÅŸi cealaltă faţă a problemei, intervine cu alternativa…. „Decît să umble copilul brambura ÅŸi să se înhăiteze cu cine ÅŸtie cine…”

Chestiunea direcţiei profesionale către care ar putea ori ar trebui ca adolescentul ori tînărul să se îndrepte e, probabil, zona în care cu toţii, de cînd e lumea şi pămîntul, am trăit cele mai complicate tensiuni.

AveÅ£i un fiu sau o fiică în prag de liceu sau facultate? „Cam ce Å£i-ar plăcea?” „Încotro vrei s-o apuci?” „Nu vrei să ne facem un plan?”, îl întrebaÅ£i, de nenumărate ori, pînă cînd nervozitatea ÅŸi iritarea lui ating cote maxime…Fiul unei prietene de familie a răspuns, exasperat, după săptămîni de insistenÅ£e, în prag de sfîrÅŸit al liceului: „Mi-ar plăcea să mă joc!” RîdeÅ£i? SunteÅ£i sigur că ÅŸtiÅ£i de ce rîdeÅ£i?

Care ar putea fi „jocurile” care să îl implice cu adevărat, plenar, pe tînăr la ieÅŸirea din adolescenţă? Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce ÅŸtim, din lumea tradiÅ£ională, de secol XX, jocurile sexuale ÅŸi de putere concură în forţă, încă din momentul în care adolescenÅ£a se instalează, cu cele determinate de curiozitatea de cunoaÅŸtere, care formează deprinderi operaÅ£ionale, gusturi, dezvoltă aptitudini ÅŸ.a.m.d. Această procesualitate dialectică, în care plăcerea ÅŸi apartenenÅ£a vin să îşi spună ÅŸi ele cuvîntul, dînd nuanţă ÅŸi volum, conduc către structurarea, caracterului, personalităţii, statusului individual; conduc, în fine, la aproprierea acelei imagini construct care este „rolul” în care fiecare individ îşi evaluează ÅŸi îşi pune în joc propria identitate.

Una dintre ipotezele de lucru cele mai… „riscante” ale începutului nostru de drum în explorarea GeneraÅ£iei X Men& Women este legată de dificultatea – ori, în cazurile cele mai drastice – absenÅ£a nevoii de instalare într-o construcÅ£ie de rol coerentă, bazată pe autocunoaÅŸtere ÅŸi pe orientarea către un cîmp anume de activităţi. Fenomenul amplu pe care Konrad Lorenz îl numea, încă din anii 70, neotenie, adică împingerea, pînă aproape de treizeci de ani a condiÅ£iei de copilărie asistată, pare a se combina, surprinzător, în ultimii ani cu o excepÅ£ională disponibilitate de a schimba succesiv rolurile ÅŸi postúrile sociale. Postúri ÅŸi roluri sociale „interpretate” cu talent ÅŸi regizate mai mult sau mai puÅ£in metodic, prin scurte ÅŸi intense documentări pe superficia cîmpului de interes: de la comunicare la stiinÅ£e aplicate, de la tehnologii la muzică sau arte, rolurile sunt interpretate o scurtă perioadă ÅŸi părăsite fără regret.

Versiunea mai blîndă, a tînărului/tinerei care „se caută pe sine”, prin periodice entuziasme ÅŸi ratări în raport cu un hobby sau altul, cu un grup de inserÅ£ie (club, gaÅŸcă, etc.) sau altul, fiindcă proiectul său de maturizare e dificil ÅŸi sinuos, din pricini contextuale mai mult sau mai puÅ£in determinabile, e vizibilă aproape în fiecare familie, pe fiecare scară de bloc, pe fiecare străduţă. Desigur, putem pune asta pe seama ÅŸcolii, a familiei neatente sau nepregătite, dar nu totul e…determinism exterior. E, neîndoielnic ÅŸi o particularitate a felului în care comportamentele dobîndite ÅŸi reprezentările fluctuante ale tînărului concură pentru a produce o instabilitate majoră a atît în ceea ce priveÅŸte cunoaÅŸterea de sine, cît ÅŸi în ceea ce priveÅŸte asumarea propriilor decizii. Adesea, această libertate de miÅŸcare ÅŸi de…negociere a sinelui, care nu fixează ÅŸi nu asumă responsabilităţi stabile, se transformă într-o eschivă strategică pe termen lung, cu consecinÅ£e încă greu de calculat.

Cu cîţiva ani în urmă, o prietenă, avînd nevoie de un profesor sau o profesoară de pian care să-i predea fiicei sale noţiuni elementare, a cunoscut o fată drăguţă, proaspătă absolventă de conservator. Preda ca suplinitor într-o şcoală din oraş, era foarte inteligentă, citea de toate. În plus se înscrisese la masterat. În puţinele luni în care s-au văzut săptămînal, au avut o mulţime de şuete. Părea foarte îndrăgostită de profesiunea de educator, făcuse chiar un mic cor. Apoi şcoala a început s-o exaspereze, şi a demisionat la sfîrşitul primului semestru, hotărîtă să se concentreze la pregătirea dizertaţiei. A schimbat subiectul de cîteva ori. În cele din urmă, cu o lună înainte de susţinere, s-a decis asupra unui subiect care trata muzica de  film. Apoi a amînat predarea şi şi-a îngheţat anul, fiindcă subiectul era prea vast.

După vreun an, prietena mea a regăsit-o ca maseuză într-un coafor. Au băut o cafea, iar tînăra muziciană i-a explicat pe îndelete că nu se poate trăi dintr-un salariu de profesor suplinitor (ceea ce, să recunoaÅŸtem, e adevărat, dar tot atît de adevărat e că există ÅŸi examene de titularizare). Pe cînd abilităţile de maseuză îi oferă ÅŸi suficienÅ£i bani, ÅŸi îi lasă ÅŸi destul timp pentru studiu. „Şi, masteratul?”, a întrebat interlocutoarea…”A, am renunÅ£at. ÃŽmi place atît de tare subiectul încît mă gîndesc să găsesc o bursă, undeva, afară, poate chiar la o facultate de film”.

Nu de mult, după alÅ£i ani, a sunat-o de Crăciun, din Germania. ÃŽngrijea la domiciliu o bătrînă, foarte drăguţă, un fel de… a doua ei mamă. Cu ajutorul acesteia urma să primească ÅŸi dreptul oficial de muncă. Lucrarea de masterat? Nici vorbă, acum s-a hotărît, caută zilnic pe internet o bursă convenabilă pentru relaÅ£ii internaÅ£ionale. ÃŽn fond, ÅŸtie trei limbi străine, ÅŸi e sigură că o facultate în Germania e cu totul altceva…

Pe de altă parte, factorul neotenic cu dominantă comportamentală pe strategiile, dar mai ales pe tacticile de joc ÅŸi de schimbare de rol ar putea avea consecinÅ£e destul de substanÅ£iale ÅŸi în cu totul alte cîmpuri. Unul cele acela deja vizibile este dificultatea întîmpinată de foarte mulÅ£i tineri în a-ÅŸi auto-analiza ÅŸi configura, după dorinţă ÅŸi în libertate, spaÅ£iul de manevră al propriilor sentimente ÅŸi reacÅ£ii directe în faÅ£a situaÅ£iilor concrete, mai degrabă complex stratificate, ale lumii înconjurătoare. Cîtă vreme egoul social e mereu în stare de negociere, atît spre suprafaţă, acolo unde „rolurile” se succed”, cît ÅŸi spre înlăuntru, acolo unde echilibrul dintre dorinÅ£e ÅŸi nevoi trebuie să instaureze, în timp, un anume algoritm al dezvoltării optime, presiunea unui răspuns operaÅ£ional tinde să prevaleze în raport cu analiza raÅ£ională.

De aici ÅŸi straniile dificultăţi de a lua decizii ale tinerilor în pragul majoratului. Care, surprinzător, devin dintr-o dată simptomatic de docili în raport cu mediul familial. O majoritate (expresivă) a tinerilor, chiar buni la carte ÅŸi evident inteligenÅ£i, pe care i-am cunoscut în ultimii ani au cedat, în alegerea facultăţilor către care s-au îndreptat, în faÅ£a opÅ£iunii părinÅ£ilor. Or, au negociat cu timiditate scenariul în care, mai tîrziu, după un an, doi, ori chiar după terminarea primei facultăţi, „practice”, „ofertante financiar” etc., vor urma (ce pierdere de vreme ÅŸi de bani!) ÅŸi ÅŸcoala către care ar fi dorit ei să se îndrepte. Această „delegare” de răspundere, în defavoarea propriei disponibilităţi dar privilegiind „voinÅ£a autorităţii familiale” ar putea fi pusă, la prima vedere, pe umerii unei structuri sociale purtînd încă semnele caracteristice ale patriarhalităţii de clan. Pe de altă parte, ea se conjugă ÅŸi cu absenÅ£a unei culturi educaÅ£ionale coerente cu privire la muncă, din familia românească, aÅŸa cum arată ea azi, după cincizeci de ani de comunism ÅŸi încă aproape două decenii de capitalism de tip „scapă cine poate!”. Åži totuÅŸi…

Åži totuÅŸi, jocul de-a „e vreme, eÅŸti tînăr” se logodeÅŸte foarte profitabil (ÅŸi comod) cu jocul – mai vechi, dar persistent – de-a „du-te mamă la ÅŸcoală ca să nu munceÅŸti ca mine” (în care educaÅ£ia e văzută ca un substitut al muncii ÅŸi poziÅ£ia bugetară ca un fief al profitului ilicit). Åži totuÅŸi, tînărul român e, statistic (ca să-i lăsăm ÅŸi diavolului contabil măcar o firidă), la fel de regresiv în capacitatea sa de decizie ca ÅŸi cel din, să zicem, Austria ori Germania, unde procesele de reacÅ£ie socială ÅŸi legală în raport cu flagelul neotenic sunt puse pe roÅ£i de peste un deceniu. E o caracteristică a GeneraÅ£iei X-Men, sau doar o accentuare drastică a unui proces de mult început?

Cîte ceva – abia punctat – despre sex ÅŸi putere…

Probabil că cea mai delicată dintre probleme asupra căreia, mai devreme sau mai tîrziu, ar trebui să ne aplecăm, e fragilul echilibru dintre jocurile sexuale şi cele de putere. Antropologic vorbind, ele sunt întot- deauna determinante pentru o anume cultură, într-un anume spaţiu. Atît în ceea ce priveşte definirea şi asumarea propriei identităţi, din punctul de vedere al sexualităţii, comportamentelor de negociere senti- mental-sexuală şi practicilor, cît şi din acela al raportărilor sinelui la şi în poziţia de autoritate asupra cuplului şi grupului, teritoriul pare, din punctul nostru de vedere, deosebit de semnificativ pentru mutaţiile care se petrec în generaţia tînără.

Ar fi , pentru început, de observat că, în raport cu vremurile încă profund marcate de frenezia „revoluÅ£iei sexuale”, atît definirea identităţii sexuale cît ÅŸi tacticile ÅŸi strategiile comunicaÅ£ionale derivate din negociere ÅŸi satisfacÅ£ie, ca ÅŸi din jocurile de stabilire a poziÅ£iei de autoritate sunt, azi, din ce în ce mai inconsistente ÅŸi mai ambiguizate. Ambiguizarea devine manifestă, cel mai adesea, în perioada de sfîrÅŸit de adolescenţă ÅŸi început al maturităţii sexuale: perioadă în care experienÅ£a ar trebui, în fond, să stratifice ÅŸi să fixeze, în structuri operaÅ£ionale, coerente, atît personalitatea cît ÅŸi raporturile echilibrate între sexe.

Ipoteza noastră – timidă – de lucru (ÅŸi, probabil, subiectul ar trebui să se dezvolte, în timp, într-o cercetare cu mult mai complexă, poate chiar de sine stătătoare) e nu nu mai că auto-reprezantarea ca bărbat ÅŸi ca fe- meie au intrat, de mai bine de un deceniu, într-un soi de centrifugă cu efecte de marmeladă comportamentală. Ci ÅŸi că economia relaÅ£iilor „vizibile” ÅŸi „declarate” în raport cu cele cu adevărat intime e în mare suferinţă. Puzderii de explicaÅ£ii (de la cele legate strict de reprezentarea mediatică, la cele legate de tăcerea pudibondă, sau la incapacitatea iresponsabilă de gestionare adecvată a familiei) vin să concureze în a tensiona – ca niciodată înainte – cunoaÅŸterea de sine ÅŸi inserÅ£ia socială la acest capitol. Dar, despre largul spectru al acestei problematici, schiÅ£a de faţă nu îşi permite să coboare mai în adînc, cîtă vreme cercetarea noastră de teren, aÅŸa cum s-a desfăşurat ea pînă acum, nu a reuÅŸit să pătrundă ea însăşi într-un mod cu adevărat curajos în acest cîmp. Nu e, însă, timpul pierdut.

E GeneraÅ£ia X-Men & Women un simplu artificiu de calcul, cu valoare simbolică? Noi credem că nu. Ea n-a apărut peste noapte, nici nu e răspîndită omogen. Åži, mai ales, ar fi dramatic să ne-o reprezentăm ca fiind …duÅŸmanul. Aceste ipoteze de lucru (fragmentare, fireÅŸte, fiindcă alte paliere, cum ar fi consumul, confi- guraÅ£iile de cuplu, ori orizontul preferinÅ£elor culturale n-au încăput în rîndurile de faţă) ambiÅ£ionează numai o provocare la căutări atente ÅŸi sinteze temeinice. Ce e deja clar, e că, în pofida tuturor precauÅ£iilor, am pornit la drum cu o mulÅ£ime de cliÅŸee ÅŸi idei preconcepute, în raport cu care subiecÅ£ii noÅŸtri s-au dovedit ori mult mai nuanÅ£aÅ£i, ori mult mai profund diferenÅ£iaÅ£i în raport de contextul social, grupul de apartenenţă ori familia din care făceau parte. MutaÅ£iile nu intervin, însă, servite pe platou, ÅŸi nici relaÅ£iile subtile dintre mase ÅŸi vîrfuri nu contrazic flagrant ideea de mutaÅ£ie. Unele din eseurile ÅŸi reportajele suplimentului de faţă – mai mult sau mai puÅ£in vehemente – vor susÅ£ine că mutaÅ£iile din GeneraÅ£ia X-Men & Women sunt grave pînă la catastrofal. Altele, că sunt insesizabile. Ipotezele de lucru trebuie ÅŸi pot fi confirmate, cum tot atît de bine, printr-o căutare încăpăţînată ÅŸi elastică, se pot infirma. Proces, mai degrabă decît eÅŸantionare, GeneraÅ£ia devine.

Constructorii de reclame, care reprezintă, probabil, azi, grupul cel mai bine organizat de creatori care lucrează nemijlocit pe un suport socio-psihologic bine măsurat, ne-au oferit, nu de mult, un produs perfect pentru ilustrarea temei de faţă: reclama dedicată intrării pe piaţă a noului canal de televiziune ANIMAX:

Un tînăr lucrează adînc în noapte, cu monitorul în faţă ÅŸi degetele pe tastatură, într-o atmosferă ceÅ£os incoloră. I se face sete, îşi deschide pofticios o cutie de suc. ÃŽn secunda în care înghite, aude un pîrîit suspect. CămaÅŸa i-a crăpat urmărind linia sternului, o dungă de un roÅŸu intens marchează suprafaÅ£a destrămată. Uluit ÅŸi îngrijorat, tînărul se pipăie, introduce mîna sub cămaşă, apoi surîde satisfăcut. Cu ambele braÅ£e sfîşie vertical costumul…uman, o piele obosită ÅŸi plicticoasă, iar de sub costum îşi face apariÅ£ia avatarul său animat, un erou proaspăt, victorios ÅŸi colorat, pus pe fapte mari. X-Man triumfă asupra textilelor, cărnii ÅŸi muncii de rutină. Sau, pur ÅŸi simplu, X Man s-a revelat, în sfîrÅŸit!