Motto: “Tinerii au un mare potenÅ£ial de vitalitate ÅŸi de energie. Dacă nu este canalizat spre creaÅ£ie, se exprimă prin distrugere.” – Anthony Burgess

GeneraÅ£ia X. Vîrsta: 14- 25 de ani. Starea socială: mutanÅ£i (adică neÅŸte monÅŸtri mai necool decât Monsters Inc.). Viitor: ăla care este. IQ: Vai de mama lor. Citate celebre: ,,NaÅŸpa!”. Semnalmente: freză dată cu gel, pantaloni bufanÅ£i, mers de coioÅŸi cu hernie, atitudine de pokemoni. Caracteristici distinctive: facies clorotic (deh, tiutiunul ÅŸi sedentarismul!), ochii beliÅ£i în ecranul PC-ului ore în ÅŸir, postura cocoÅŸată de atâta Messenger ÅŸi, în consecinÅ£a acestei activităţi, niÅŸte muÅŸchi foarte dezvoltaÅ£i la buricele degetelor. Åži sudarea Å£igării de la Å£igară. Doză: cîteva pachete pe zi.

Când vorbim de Generaţia X automat ne apare o fotografie pe ecranul minţii. Personal şi în grup am convenit să pornim de la imaginea descrisă în alineatul întîi. Dar, cum să vă spun, e numai un clişeu, purtând în el toată conotaţia peiorativă a termenului. Iar eu trebuie să scriu despre Generaţia X. De unde să încep?

Metoda Amos / Să o iau pe calea profetului? ,,AÅŸa vorbeÅŸte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba chiar pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului ÅŸi n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duÅŸi în rătăcire de idolii cei mincinoÅŸi după care au umblat ÅŸi părinÅ£ii lor. De aceea voi trimite foc în Iuda ÅŸi va mistui palatele Ierusalimului” (Amos 2, 4-5).

Dacă o iau aşa nu-mi trebuie mult să găsesc cele trei păcate. Pe primul loc e mediocritatea, confortabilă, călduţă de parcă te-ai îmbăia în propria urină. Ce plăcut: să le ştii pe toate, să nu cunoşti îndoiala, şi mai ales, să nu te întrebuinţezi prea mult. În ea se scaldă iubiţii X-meni & X-womeni, trecând prin viaţă ca peştele lui Mao prin apă. Nice! Dar de unde vine ea, mediocritatea?

Vine din păcatul superficialităţii. În relaţiile inter-umane, care nu depăşesc, de cele mai multe ori, flirtul interesat; în şcoală, cu regula lui copy-paste; în cărţile uşurele. Generaţia X iubeşte la nebunie banalul. Tot ce e prozaic, derizoriu, trezeşte în minunaţii tineri ai zilelor noastre frenezia pe care o resimt muştele în preajma grămezii de guano uman. Cutumele generaţiei sunt veritabile celebrări ale insignifiantului. Nu mă credeţi? Citiţi textele care însoţesc muzica generaţiei X şi priviţi grafitti-urile, de obicei un indicator al creativităţii în orice societate urbană sănătoasă. Cât de urât poate fi banalul!

Dar de ce, de ce această banality wish la nişte oameni în floarea vîrstei? Pur şi simplu pentru că profunzimea stârneşte în purtătorii generaţiei aceeaşi reacţie pe care o avea Goebels când auzea de cultură. Din fericire, în România pistoalele nu se găsesc în orice buzunar de blue-jeans. Din nefericire, atitudinea duce la inflaţia de şarlatani de succes de care avem parte de ceva vreme încoace. Ei sunt idolii vremurilor moderne. Ei sunt la modă. Pentru generaţia X totul e o chestie de modă. Iar moda e, prin definiţie, toantă. Mai rău, segmentului social de care vorbim i s-a indus ideea că lumea începe şi se sfârşeşte cu dânsa. Prin urmare, ceea ce s-a creat în restul de 99,99999% din istoria omenirii nu contează. Generaţia îşi ale ge idoli dintre ai săi. Să fie cercopiteci, hidrocefali, dar să fie de-ai lor!

Am scris acestea toate despre lume

Din dorul de-a o face mai curată

Ca inima să aibă-n ce să bată

Într-o fiinţă, nu doar într-un nume!

(Adrian Păunescu)

Păcatul următor chiar are o dimensiune, hm, să-i spunem duhovnicească: sectarismul. Nu există grup social mai sectar decât iubita Generaţie X. Ea (generaţia) se împarte în n-şpe grupuri. Fiecare se repliază în sine însuşi. Fiecare se crede deţinătorul adevărului absolut. Fiecare se consideră îndreptăţit să-i dispreţuiască pe ceilalţi. În epoca libertăţii de gândire şi exprimare pe care o trăim, în timpurile unităţii în diversitate, nici un alt eşantion social nu resimte într-atât opinia divergentă ca pe o insultă precum X-Men& Women.

Şi asta încă n-ar fi nimic. Însă păcatul capital al Generaţiei X e altul: conformismul. Dacă ar fi vorba de conformarea la nişte tradiţii glorioase, am ieşi în cîştig, după cum ne-o arată istoria poporului evreu. Dar în realitate e vorba de nişte meschine prejudecăţi mic-burgheze. Tânărul X intră în viaţă un micburghez perfect format, adică un găunos. E blazat, cinic, lehămesit. Junii prezentului sunt, în multe privinţe, îmbătrâniţi gata. Citeşte autorii care trebuie, prizează producţiile artistice pe linie, crede nestrămutat în ceea ce i se spune. Preia fără scrupule măgăriile înaintaşilor, pe care, de altfel, îi dispreţuieşte, pentru că vrea să profite de pe urma sistemului, nu să-l schimbe în bine. Şi-şi dispreţuieşte părinţii pentru conformismul lor. Între timp, 1 Mai a fost înlocuit de 10 Mai, 23 August cu Fenomenul Piaţa Universităţii. În anii ‘50 era conformism, sursele alternative de informare se ascundeau la Fondul Secret, funcţionau Canalul, Salcia şi Piteşti. Şi tot se mai găseau din cei care să pună semnul îndoielii. Astăzi, sursele alternative de informaţie sunt accesibile oricui, liber e a cerceta. Nimeni nu se îndoieşte.

Cât despre non-conformismul românesc, jale mare. El se traduce, de fapt, prin conformarea cea mai îngustă la un model extern: flower power sau ‘68. Nişte modele care, în cele mai favorabile circumstanţe, fără ameninţări din afară, lăsate în voia lor s-ar fi autodistrus în cel mult 10 ani. Dar şi aici se preia numai aspectul capilar şi cel al lipsei de igienă.

Să nu mai tragem, tovarăşi!/ Dacă ar fi să fac rechizitoriul generaţiei tinere aş găsi fără greutate cele trei, ba chiar patru păcate cerute de prooroc, patru, cinci, şase, ori şapte, ba aş găsi chiar de şapte ori câte şapte. Ipocrizia s-ar afla în mod sigur pe listă. Dar nu vreau să fiu, la rândul meu, ipocrit. Pentru că descriind tarele generaţiei X nu fac altceva decât să-mi desenez portretul. Vreau, nu vreau, fac parte din urgisitul segment social amintit mai sus. Sau, parafrazându-l pe oarecine, Generaţia X sunt (şi) eu. O generaţie nu se opreşte la un an de naştere, ca la contigentele din armată. O generaţie se întinde pe 25 de ani. Toţi cei care au fost, sunt sau vor fi tineri după 1990 fac parte din materialul didactic al prezentului studiu. E o onoarea căreia nu i se pot sustrage.

Hei voi, neatenţi la viaţa noastră

Hei voi, ce ne credeţi pui de drac

Gândurile voastre-s şi-ale noastre

Gusturile, însă, nu ne plac

(Dorin Liviu Zaharia)

Admit că suntem o generaÅ£ie de lichele. Corect. Toată fauna de lupi tineri care-ÅŸi arată colÅ£ii prin secÅ£ii, departamente, firme, ÅŸantiere, etc. ne confirmă diagnosticul. Suntem laÅŸi, ipocriÅ£i, ne place să bârfim pe la colÅ£uri, să-i ,,lucrăm” pe cei care ne stau în cale, sau a căror mutră pur ÅŸi simplu nu ne place. Ne apărăm mediocritatea cu ghearele ÅŸi cu dinÅ£ii, iar când apare vreunul mai răsărit, îl terminăm, prin mijloace mergînd de la intrigă la indiferenţă.

Studiu de caz: Generaţia X ‘telectuală. Să tot râzi cu crampe/ De 150 de ani, ceea ce numim cultură română e un înduioşător şi imbecil proces de maimuţăreală. Obsesia are şi un nume: sicronism. În virtutea lui, imităm mecanic, fără să înţelegem, chestii cu care nu avem nici un raport, numai pentru că se fac înafară. Glanda originalităţii s-a atrofiat, a dispărut, prin neutilizare. Culmea, după ce repetăm tot felul de experimente răsuflate demult, ne dăm seama disperaţi că avem o cultură minoră (dar nu virgină). Evident, nu ne vine în minte remediul cel mai la îndemână: creaţia ab ovo. Ci reluăm goana după experimente răsuflate, etc. De unde mediocritate, superficialitate, cinism, adică tarele Generaţiei X.

Eşafodajul e întreţinut de găştile, bisericuţele şi alte forme de asocieri masonice din cultura română. De tot hazul e că Generaţia X, departe de a îmbunătăţi situaţia, preia vechiul sistem păgubos. Gaşca e totul: nu există viaţă după gaşcă, nici în afara ei. Admiterea în confrerie se face după criterii la fel de ezoterice ca sărutul templier pe bucă. Gaşca Generaţiei X are o regulă simplă, când e vorba să acţioneze în câmp cultural: Ai noştri sunt geniali, chiar dacă retardaţi, restul sunt fraieri, fie ei şi Einsteini (sau Eisensteini, dacă nu vă supăraţi). Şi mai haios decât gaşca în sine, este să-i vezi membrii sprijinind pereţii cafenelelor mai mult sau mai puţin literare, în fum înecăcios (produs prin efort propriu) şi discutând nimic cu mutre solemne, dar blazate, de Ştrumfi constipaţi.

,,Ezistă o esplicaÅ£ie” (Agentul Garcea)/ N-ar trebuie să pierdem din vedere un lucru extrem de important: noi am fost/ suntem/ vom fi crescuÅ£i pentru a fi lichele. FârtaÅ£ilor ÅŸi surioarelor dă generaÅ£ie, am căutat a cerceta starea lucrurilor, ÅŸi am găsit că nu-i uÅŸor să fii tânăr în România de astăzi. Mai ales dacă nu vrei să te desparÅ£i de coloana ta vertebrală. Å¢ara o stăpânesc cârnăţarii care sau comportat ca pe un teritoriu inamic, supus jafului. Intrând în câmpul muncii descoperi că Å£i se cer calităţi de slugoi; afli că munca ÅŸi seriozitatea nu-Å£i garantează succesul în viaţă; mai degrabă devii suspect. ÃŽn plus, CeauÅŸescu n-a murit. Ca Marele Vierme din romanul ,,Dune” de Frank Herbert, el trăieÅŸte reincarnat în CeÅŸcuÅ£ele mai mici, îndeobÅŸte numite ÅŸefi . Marea lor obsesie nu e să creeze ceva durabil, care să rămână după ei, ci ca nu cumva să aibă în subordine pe unul mai deÅŸtept ca ei. Sau care să fi e sufi cient de prost ca să-ÅŸi arate deÅŸteptăciunea.

Da, suntem proşti, inculţi, dezorientaţi, drogaţi. Suntem indiferenţi, superficiali, abulici, cinici. Şi cum altfel am putea funcţiona într-o ţară în care înfloreşte cel mai neruşinat sistem de exploatare, munca la negru, fără carte de muncă, deci privat de cea mai elementată protecţie socială (apropo, ni s-a băgat în cap ani la rând în facultate ideea că protecţia socială e o chestie comunistoidă, deşi ea există în cele mai civilizate ţări ale lumii!)?

Dacă n-am fi fost îndobitociţi (prin şcoală, societate, etc.), am fi reacţionat atunci când învăţământul a fost transformat în privilegiu, prin privatizare, în dispreţul Constituţiei. Dacă n-am fi fost tranchilizaţi, spălaţi pe creier, am sfâşia ca leii când vedem sistemul sanitar ajuns o partidă de ping-pong, cu bolnavul pe post de minge, pasat de colo-colo, în speranţa că va avea bunul simţ să crape undeva pe traseu. Asigurări sociale, învăţământ, sănătate: peste tot în lumea civilizată sunt considerate servicii publice, nevoi elementare. Noi, Generaţia X, am fost învăţaţi să le considerăm un lux nepermis, şi să trăim fără ele. Dar când avea vom cu adevărat nevoie de vreuna?

Pilda livezii/ Lângă Cluj e plin de livezi. Câtă vreme au fost curăţate, stropite, îngrijite, amenajate, au produs mere roÅŸii ca-n fi lmul lui Tatos. Dacă au fost lăsate în paragină, pomii s-au sălbăticit, nu mai dau fructe, ba au ajuns să semene cu buruienile. Morala: noi GeneraÅ£ia X am fost lăsaÅ£i să creÅŸtem ca buruienile. N-a interesat PE NIMENI! cum ne dezvoltăm ( sau subdezvoltăm). Åži atunci, de ce vă miraÅ£i, ,,hei voi, ce ne credeÅ£i pui de drac?”. Nu cumva se repetă procesul descris de Eliade, nu cumva ne refugiem ÅŸi noi de teroarea istoriei, de nimicul prezentului? Că ne refugiem în alcool, tutun ÅŸi indiferenţă e treaba noastră, da? La ce bun să fim altfel decât suntem? Ajută la ceva?

,,Văd o lume pornită să mă judece aspru” ( Victor Suvăgău)

O, fraţilor, se cade să ştiţi că noi sîntem o generaţie de trădători. Am trădat şi neamul din care facem parte, şi tradiţii vechi de mii de ani. E un fenomen general. Şi la aromâni, şi la megleniţi, şi la istro-români, acelaşi fenomen: tinerii părăsesc o cultură care a fost bună cîteva milenii, fără nici un regret sau remuşcare. Aici, în România nici nu mai avem ce părăsi. Nu mai avem demult nici o legătură nici cu cele sfinte nici cu spiritele strămoşilor. Personal căutam, odată, scufundat în România profundă, străvechile cântece exotice, extraterestre, unice. Le găseam, dar la oamenii cu cel puţin patruzeci de ani mai în vîrstă. Tinerii de acolo sunt X, ca şi noi.

Nişte eroi ai zilelor noastre/ Poţi săi con-damni pe aceşti oameni? Manualul alternativ de istorie ne-a învăţat că suntem un neam de căcat, că avem un trecut de căcat, un prezent aşijderea şi un viitor pe măsură. Ştefan cel Mare e curvar, Eminescu sifilitic. Aşa am rămas cu eroii Marian, Volodea, Stejărel, din al căror destin tulburel să ne inspirăm pentru viaţă. Orice naţiune sănătoasă psihic are nevoie de eroi arhetipali, care să pună ştacheta exigenţelor cât mai sus. Noi n-avem nevoie de aşa ceva. Generaţiei noastre ne-a fost luat şi dreptul la mândrie. Ni s-au dat modele ca-n enumerarea de mai sus, ori din afară: de ex. dubiosul negustor de spirtoase Jean Monet (a fost capabil să-şi ipotecheze ţara ca să-şi salveze firma) şi mercenarul perfect pe nume Robert Schuman (a luptat de ambele tabere ale războaielor mondiale, şi ar fi luptat şi de partea unei a treia, dacă ar fi existat). Ni se propune să renunţăm la religie şi la valorile promovate de aceasta în favoarea fanteziilor sexuale de mâna a treia ale unor filozofi de mâna a şaptea (există altfel de filozofi ?) ajunşi la amurgul metabolismului numit andropauză. Păi cum să n-ajungem cu belciuge-n limbă? Cum să nu ne pierdem elanul? Că imediat mă şi enervez. Sau fac un puseu de tensiune.

Ca pelicanul solitar

Visam în stuful minţii mele

Un zbor înalt, fără hotar

Plutind cu stoluri mari de stele…

(Tudor George)

Åži totuÅŸi… ÃŽn împrejurări mai prielnice, GeneraÅ£ia X ar fi una formidabilă. AÅŸ putea merge cu ei pînă la Pluto ÅŸi înapoi. Am putea coloniza sistemul solar, am putea avea cea mai formidabilă cultură din univers, cele mai extraordinare filme ÅŸi piese de teatru. Am fabrica cele mai bune avioane ÅŸi autostrăzi, am da cea mai mare producÅ£ie de sfeclă la hectar de vacă furajată. Am fi campioni mondiali la fotbal (nu ca acuma, la curling). O ÅŸtiu cu certitudine. Da, GeneraÅ£ia X este limfatică, are un aspect clorotic, se compune din nevrotici. Dar luată în mână, mobilizată corespunzător, ar fi în stare de realizări care să taie răsuflarea. Am descoperit cu plăcere în aproape orice nevrotic X acea scânteie divină care fecundează marile creaÅ£ii. Sau măcar capacitatea de a munci cu folos.

Două experienţe personale/

Experienţa 1 Student la o facultate media, am avut nevoie de doi actori şi două ajutoare pentru o filmare. Am găsit actorii: Gabriela Chirilă, şi Bogdan Rădulescu. Am găsit asistenţii: colegii de redacţie Mihai Gădălean şi Rafael Oros. Pînă aici X all the way. Am găsit echipamentul, mulţumită unor profesori super: Dan Curean şi Istvan Szakats. Am lucrat între orele 8 seara, 12, 1, 2 noaptea. Actorii veneau după un program de la 8 la 8, iar colegii după slujbe sau alte probleme. Pentru care le mulţumesc. Deci iată un altfel de X.

Experienţa 2. Tabăra Târgu Jiu 2007. La localul unde mâncam s-au aciuit doi vânzători de ziare. Îi veţi cunoaşte mai bine din paginile următoare. Au fost omeniţi de personalul localului cu câte o farfurie cu mâncare. Surpriză: ştiau să folosească foarte corect furculiţa şi cuţitul. Ba chiar scobitoarea o mânuiau cum scrie în codul bunelor maniere.

Concluzia: Generaţia X sare uneori peste cal în cel mai prostesc mod cu putinţă. Dar se aseamănă cu un diamant, are multe faţete, unele din ele chiar strălucitoare. Mai e şi contradictorie: acum exhibiţionistă, acum pudibondă, amestec nedefinibil de promiscuitate şi, simultan, de extraordinară decenţă. Găseşti în ea lichele şi genii mari, săpători prin rahat dar şi zburători cu parapanta. Aşa încât multe din cele scrise mai sus trebuie primite cu prudenţă.

Idealul necesar/ Problema e că nici o echipă nu a învins fără o pregătire psihică corespunzătoare. De ÅŸaptesprezece ani suntem îndoctrinaÅ£i să ne simÅ£im ultimii oameni ÅŸi să ne cerem scuze pentru că respirăm aerul planetei. ÃŽn asemenea condiÅ£ii, să nu aÅŸteptăm rezultate. Anthony Burgess privea posibilitatea creaÅ£iei. Mai greu să găseÅŸti calea spre creaÅ£ie în România, unde cinematografele se închid, ca ÅŸi cluburile ÅŸi casele de cultură. Nu se închid, în schimb, barurile ÅŸi debite le de tutun. Apoi, ca să găseÅŸti posibilităţi, trebuie să ai energia să le făureÅŸti, iar energia Å£i-o dă numai un ideal. ÃŽn lipsa acestuia, tinerii de care vorbea Burgess vor arăta exact ca GeneraÅ£ia X: epifaniile esteticii urâtului. Vor distruge ÅŸi se vor auto distruge. Tipul de societate în care trăim nu prea ne dă un ideal, în faÅ£a căruia orice tânăr să poată exclama, ca Pancho Villa când a văzut prima oară Pacificul: ,,Oceanul nu e de-ajuns ca să-mi astâmpere setea!” Dar, dacă nu ni se dă un ideal, trebuie să ne găsim noi unul. Sau mai multe. Åži măcar de data asta, să nu fie false.

Pun punct excursului. Am fost martorul apariÅ£iei ÅŸi dezvoltării GeneraÅ£iei X. Tot urmărind-o, mă bântuie celebrul vers al lui Allen Ginsberg: “I saw the best minds of my generation destroyed (…)” Restul poemului nu mă interesează, pentru că eu chiar am văzut pe cei mai străluciÅ£i dintre noi distruÅŸi, dirijaÅ£i în direcÅ£ii derizorii, obligaÅ£i să-ÅŸi cheltuiască energiile ÅŸi inteligenÅ£a pe nimicuri. Am văzut un potenÅ£ial imens de inteligenţă, energie ÅŸi creativitate risipit aiurea. Dar trebuie să cred într-un mai bine. Blaise Pascal ne cerea să pariem pe existenÅ£a lui Dumnezeu, argumentând că nu am avea nimic de pierdut. Conformându-mă acestui sfat, îmi permit să pariez ÅŸi pe GeneraÅ£ia X. Ce am de pierdut? La urma urmei, dacă schimbarea în bine nu va veni prin ei, înseamnă că, pur ÅŸi simplu, nu va veni.

Ca pe o scenă de celuloză, GeneraÅ£ia X se prezintă prin paginile care vor urma. Nu arată cine ÅŸtie ce: în locul monolitului de andezit, avem mai degrabă o piatră ponce, ciuruită de găuri. Dar nu faceÅ£i greÅŸeala de a-i subestima, stimaÅ£i spectatori: sunt niÅŸte supravieÅ£uitori. ÃŽn România cea cu reguli schimbate din mers, unde ,,soarele răsare/ doar dacă-l plăteÅŸti” simpla supravieÅ£uire este ÅŸi ea demnă de puÅ£in respect.