Piesa a fost nominalizata la Premiul Uniter pentru Cea mai buna piesă a anului 2007

Personaje:

ANA
CRIS
PAUL

Acţiunea poate fi plasată oriunde permite/sugerează natura replicilor şi a situaţiilor: acasă la unul dintre eroi, într-o sală de aşteptare, la periferia unui oraş etc. Sugerez ca în anumite situaţii replicile să se suprapună parţial, pentru a creşte gradul de naturaleţe al dialogului.
La începutul piesei nu e nici un personaj în scenă. După un timp intră Cris, care se aşează. Are o mină gravă şi priveşte în gol. La un moment dat intră Paul, care pare şi el frământat de ceva, doar că se foieşte întruna. După un interval de tăcere, Paul începe să vorbească făcând numeroase pauze.
PAUL: Am nevoie de-o Å£igară. (pauză) Ce bine că nu fumezi. Uite, acum mie-mi arde buza după o Å£igară, pe cînd tu poÅ£i sta liniÅŸtit. Din punctul ăsta de vedere, vreau să zic. (pauză) DeÅŸi, pe de altă parte, dacă fumai, acuma puteai să-mi dai o Å£igară. (pauză) Dacă aveai, bineînÅ£eles. Se putea întîmpla să n-ai nici tu. (pauză) DeÅŸi am observat o chestie: dacă într-o încăpere, sau la o masă, sau oriunde-ar fi sînt cel puÅ£in doi fumători, niciodată nu se întîmplă ca nici unul să nu aibă Å£igări la el. AÅŸa că dacă erai fumător, ai fi avut cu siguranţă Å£igări la tine. (pauză) Asta dat fiind că eu n-am Å£igări. (pauză) ÃŽÅ£i dai seama: dacă erai ÅŸi tu fumător, ÅŸi n-aveai Å£igări, trebuia să am eu. Ar fi fost obligatoriu. (pauză) Ce chestie! () Nu? (pauză) AÅŸa că era imposibil ca tu să n-ai Å£igări, dacă ai fi fost fumător. Dar fiindcă nu eÅŸti, n-are cum să se aplice regula…
CRIS (brusc, întrerupându-l): Am o brichetă.
PAUL: Te-ai apucat de fumat.
CRIS: Nu.
PAUL: Păi, la ce-ţi trebuie o brichetă ?
CRIS: Aşa, să fie. (pauză lungă, timp în care Paul se tot foieşte)
PAUL: Spune ceva.
CRIS: Ce să spun?
PAUL: Nu ÅŸtiu. Orice.
CRIS: Da’ de ce trebuie să spun ceva?
PAUL: Nu ÅŸtiu. AÅŸa.
CRIS: De ce nu spui tu?
PAUL: Păi am spus. Cine-a vorbit despre ţigări, nu eu?
CRIS: Mai spune.
PAUL: Despre ţigări?
CRIS: Despre ce vrei tu. Mie nu-mi vine nimic în minte.
PAUL: Vezi? Nici mie. () Ana unde e?
CRIS: Nu ÅŸtiu.
PAUL: Mai Å£ii minte? Acum opt luni eram tot aici, ÅŸi aÅŸteptam să termine ăia de la florărie coroana…
CRIS: Da, întîrziaseră.
PAUL: Ne spuseseră să venim la ora două, dar nu era gata. Au zis să revenim la trei. (pauză) Dacă ne-ar fi zis să venim la trei, veneam la trei.
CRIS: Aşa ai zis şi-atunci. Te grăbeai undeva?
PAUL: Nu, da’ mă gîndeam că nu-s paroliÅŸti. Halal firmă!
CRIS: Au zis c-au avut multe comenzi.
PAUL: (după o scurtă pauză) Åžtii, m-am tot gîndit: dacă aveau atîtea comenzi de coroane, înseamnă că zilele alea… au fost mulÅ£i.
CRIS: Mulţi?
PAUL: Åžtii tu…
CRIS: De ce nu le zici pe nume?
PAUL: Doar ÅŸtii despre ce vorbesc.
CRIS: Nu e mare lucru să le spui pe nume. Nu te ştiam superstiţios.
PAUL: Nici nu sînt.
CRIS: Atunci zi-le pe nume.
PAUL: Văd că nici tu nu le zici.
CRIS: Ba da, le zic.
PAUL: De cinci minute vorbim despre ei, ÅŸi nu le-ai spus niciodată pe…
CRIS: (întrerupându-l) …MorÅ£i. (pauză lungă) Acum e bine?
PAUL: Mă gîndeam că o fi fost una din perioadele alea.
CRIS: Poftim?
PAUL: …ÃŽn care mor mai mulÅ£i decît de obicei. Åžtii, cînd sînt călduri mari sau cînd e foarte frig. (scurtă pauză) Da’ nu era cazu’: din cîte-mi amintesc, zilele alea n-a fost nici prea frig, nici prea cald.
CRIS: (sec) Ce baftă pe capu’ meu: tu întrebi, tu răspunzi.
PAUL: Bine, nu mai zic nimic.
CRIS: Ţi-am cerut eu asta?
PAUL: Gata, am tăcut.
CRIS: Paul, ţi-am cerut eu asta? (pauză lungă, în care Paul se tot foieşte)
PAUL: Auzi, spune-mi ÅŸi mie: la ce-Å£i trebuie bricheta?
CRIS: Îţi spun dacă-mi spui şi tu de ce nu te duci să-ţi cumperi ţigări.
PAUL: M-am lăsat de fumat.
CRIS: Aha, acuma-nţeleg de ce te foieşti atîta. (scurtă pauză) De cînd te-ai lăsat?
PAUL: De trei zile, unsprezece ore ÅŸi… cît e ceasu’?
CRIS: (se uită la ceas) Trei şi şaişpe.
PAUL: …Åži… (după câteva clipe de gândire) 43 de minute. Trei zile, unÅŸpe ore ÅŸi 43 de minute.
CRIS: Prin urmare de trei zile-jumate eşti nefumător.
PAUL: Mda, poţi zice şi aşa.
CRIS: A, deci să-nţeleg că în aceeaşi încăpere pot fi doi nefumători.
PAUL: (sec) Amuzant.
CRIS: Nu, tu eÅŸti.
PAUL (întrerupându-l): Care-i faza cu bricheta?
CRIS: Nici una. Pur şi simplu ţin o brichetă în buzunar.
PAUL: Nimeni nu ţine o brichetă în buzunar dacă nu fumează.
CRIS: Pînă la urmă n-ai spus cuvîntu’ ăla.
PAUL: Care?
CRIS: “MorÅ£i”.
PAUL: Păi acum de ce să-l mai zic?
CRIS: Aşa, ca să-mi dovedeşti că-l poţi zice.
PAUL: O să-l folosesc cînd o fi nevoie. (pauză)
CRIS: Åžtii, mă tot gîndesc… ÃŽl ÅŸi visez.
PAUL: Pe Eugen?
CRIS: Da. (pauză) ÃŽnainte nu visam. De fapt, visam, da’ nu-mi aduceam aminte ce visam. AÅŸa zic doctorii. Acuma, dimineÅ£ile îmi amintesc frînturi de vise. Apare ÅŸi el, uneori.
PAUL: Vise de-alea urîte?
CRIS: De obicei, nu. De fapt, doar de vreo două-trei ori. Prima dată, chiar a doua zi după ce… (scurtă pauză) Eram cu el la McDonald’s, iar acolo un chelner…
PAUL (întrerupându-l): La McDonald’s nu sînt chelneri.
CRIS: Åžtiu ÅŸi eu asta, da’ aÅŸa era visu’. Åži chelneru’…
PAUL: (întrerupându-l) Ar fi miÅŸto să fie chelneri la McDonald’s.
CRIS: Dacă mă laÅŸi să termin de povestit, discutăm ÅŸi problema cu chelnerii de la McDonald’s.
PAUL: AÅŸa, ÅŸi chelneru’…
CRIS: Chelneru’ ne aduce la masă o tavă cu trei obiecte: un brici, o brichetă ÅŸi…
PAUL: (întrerupându-l) O brichetă?
CRIS: (ignorând întreruperea) …ÅŸi un capsator. Iar Eugen se repede la capsator ÅŸi-mi zice: “Trebuie să-Å£i capsez urechile de cap, altfel îţi iei zborul. Mi-eÅŸti prieten, nu pot să te pierd.”
PAUL (râs sec): Chiar ai visat tîmpenia asta?
CRIS: Ce, crezi că inventez?
PAUL: Nu, sună prea cretin ca s-o fi inventat.
CRIS: …Iar eu mă gîndeam, în vis, ÅŸtii, îmi ziceam: “Bine că n-a ales briciul.”
PAUL: În vis eşti mai haios decît în realitate.
CRIS: În realitate eşti mai tîmpit decît în visele mele.
PAUL: M-ai visat ÅŸi pe mine?
CRIS: Erai la masă cu noi. Tu ai ales briciul.
PAUL: Briciul? ÃŽn realitate aÅŸ fi ales bricheta.
CRIS: De ce? Doar te-ai lăsat de fumat.
PAUL: Da’ tu, că nici nu fumezi, de ce-ai la tine o brichetă?
CRIS: Aşa, de sanchi! Şi nu mă mai fute la cap! (pe ultimele cuvinte ale lui Cris intră Ana)
ANA: …OraÅŸu’ ăsta e de tot rahatu’!
CRIS: Hei, Ana, ziceai că vii mai repede!
ANA: Mai repede traversezi jungla amazoniană decît oraÅŸu’ ăsta! Mă mut la Å£ară!
CRIS: Tu?! Ai muri în cîteva zile.
ANA: Ce tot spui acolo?
CRIS: Dacă nu inhalezi gaze de eşapament şi nu urci nici o scară rulantă vreme de-o săptămînă, te-mbolnăveşti. Zi tu, Paul, n-am dreptate?
ANA: Nu, pe bune, oraÅŸu’ ăsta devine din ce în ce mai mare: pînă-l traversezi, îmbătrîneÅŸti.
CRIS: O, dar tu, Ana, vei îmbătrîni frumos…
ANA: Paul, ce-are prietenul tău?
PAUL: Ce, nu e şi-al tău? (scurtă pauză) Ana, nu te-ai apucat cumva de fumat?
ANA: Ce, n-ai ţigări?
CRIS: Păi ziceai că te-ai lăsat.
PAUL: ÃŽntrebam ÅŸi eu aÅŸa, ca să treacă vremea…
ANA: Ce, te-ai lăsat?
PAUL: Da. Nu te-apuci?
ANA: De ce? N-am nevoie de ţigări ca să crăp. O să crăp într-un ambuteiaj, făcută sandviş într-un autobuz aglomerat, şi n-o să-şi dea seama nimeni decît la capăt de linie.
PAUL: O, Ana e-ntr-o pasă lirică…
ANA: Să ţi-o trag! Uite cum facem: eu ies şi mai intru o dată. Poate îmi faceţi o primire mai călduroasă.
CRIS: “FaceÅ£i”? Da’ eu ce Å£i-am făcut?
ANA: Deci ne-am înţeles. (Iese)
CRIS: Eu vorbesc, eu aud…
PAUL: Ce se întîmplă cu fata asta?
CRIS: De unde să ştiu eu? Întreab-o.
PAUL: Dacă stă locului, o-ntreb. (scurtă pauză) Mişto geacă. E nouă?
CRIS: Nu.
PAUL: Se vede. E demodată.
CRIS: Atunci de ce-ntrebi dacă-i nouă?
PAUL: Să văd dacă minţi.
CRIS: Şi dacă minţeam, ce?
PAUL: Băi, ce face Ana? Zicea că numa’ iese ÅŸi se‑ntoarce.
CRIS: Fată deşteaptă: nu se mai întoarce.
PAUL: S-o fi dus să… (se opreÅŸte)
CRIS: Să…?
PAUL: Habar n-am. E ciudată de cînd Eugen… (se opreÅŸte)
CRIS: De ce te-ai oprit? (scurtă pauză) Hai, spune! Ce mare lucru? De cînd Eugen…?
PAUL (Izbucnind): …Åži-a făcut-o cu mîna lui, ca bou’! EÅŸti mulÅ£umit?
CRIS: Dacă Ana era aici, îţi scotea ochii.
PAUL: Cînd s-o întoarce, poţi să-i spui ce-am zis.
CRIS: Dacă eşti tare, o să-i spui tu.
PAUL: Ce, vrei să spui că-nţelegi de ce-a făcut-o?
CRIS: Nu mă interesează.
PAUL: De fapt, nici pe mine. A făcut o chestie atît de idioată, încît nu mă interesează ce-a făcut, de ce-a făcut, cum a făcut-o…! Unde naiba-i fata asta ?! (Pauză) Auzi, Cris, tu cum crezi c-o să mori?
CRIS: De unde să ştiu?
PAUL: Da’ nu eÅŸti curios?
CRIS: E ultimul lucru pe care vreau să-l aflu.
PAUL: Dă-Å£i cu presupusu’.
CRIS: Ce rost are? E ca ÅŸi cum aÅŸ juca la loterie.
PAUL: Asta e! Poate că Eugen… a vrut să elimine aleatoriul. A vrut să deÅ£ină controlul.
CRIS: Tare-aÅŸ vrea să-Å£i deÅ£ii tu controlul…
PAUL: Vorbesc serios.
CRIS: Şi eu. (Pauză) Nu era decît un excentric.
PAUL: Excentric, pe naiba! Scuză-mă, dar… era cel mai previzibil tip pe care-l cunoÅŸteam. Atîta tot.
CRIS: Psihologie de doi bani. Dacă era aÅŸa de previzibil, spune: de ce s-a… de ce s-a sinucis?
PAUL: Voia controlul, ţi-am zis.
CRIS (Ironic): …Åži-atunci ÅŸi-a luat zilele! Logic!
PAUL: Bine că ştii tu de ce şi le-a luat!
CRIS: Poate-mi spui de ce haina asta ţi se pare demodată.
PAUL: Păi e plină de fermoare.
CRIS: Ce, sînt prea multe?
PAUL: Îţi plac fermoarele? Văd că geaca e plină de fermoare.
CRIS: Ţi se par prea multe?
PAUL: Pentru vîrsta ta, da.
CRIS: Pentru vîrsta mea?!
PAUL: Păi jachete din astea cu fermoare argintii, metalice, cu zimţi mari, poartă adolescenţii care se cred rebeli şi care vor să impresioneze fetele.
CRIS: Nu e cazul meu.
PAUL: Atunci induci în eroare.
CRIS: Port ce vreau.
PAUL: Dar îi faci pe oameni să vadă în tine… pe altcineva. Sincer, Cris, nu te vedeam… îmbrăcat aÅŸa… După haină pari mult mai… tînăr… AÅŸ zice… infantil chiar…
CRIS: “Infantil” nu e de bine, nu?
PAUL: Spune-mi, după fermoare, ce preferi: nasturii sau capsele?
CRIS: Capsele, cred… Åžtii, nu m-am gîndit prea mult la subiectul ăsta… De fapt nici la fermoare nu mi-a prea stat gîndul…
PAUL: De ce capsele?
CRIS: Nu ÅŸtiu… AÅŸa, pur ÅŸi simplu…
PAUL: Ce-i aşa de greu să spui de ce-ai ales capsele?
CRIS: Pe bune că nu ÅŸtiu… (Pauză) Fin’că sînt haioase? Nu, nu de-aia… Fin’că… Åžtii, dacă mă gîndesc bine, nu-mi plac aÅŸa de mult capsele. Cred că prefer nasturii.
PAUL: De ce?
CRIS: Dacă mă gîndesc bine, nasturii sînt pe primul loc. Fermoarele sînt pe locul doi. Haina asta de piele nu mă reprezintă, de fapt. Chiar tu ai zis-o. O am de la taică-meu, mi-a adus-o din Germania, cînd eram în liceu. De-atunci, uite, înc-o mai am. Åžtii, mie liceul mi-a lăsat numai amintiri frumoase… De ce mă priveÅŸti aÅŸa? N-am omorît pe nimeni…
PAUL: Nu divaga! Spuneai ceva de nasturi…
CRIS: Păi nasturii sînt cei mai siguri. Uite, de pildă la ÅŸliÅ£. Nasturii sînt cei mai siguri pentru ÅŸliÅ£. Dacă se rupe vreunul, nu e aÅŸa de grav, rămîn ceilalÅ£i. Nu se pot rupe toÅ£i odată, decît intenÅ£ionat, evident. Or fermoarul e mai… Åžtii tu… Dacă se defectează fermoarul de la ÅŸliÅ£, e albastră. Nu e un nasture, nu-s doi… Un fermoar defect e ca ÅŸi cum Å£i-ar zbura toÅ£i nasturii dintr-un foc. Ceea ce, trebuie să recunoÅŸti, e improbabil. Iar de capse nu mai vorbesc. Nu sînt practice, nu sînt sigure… Dar sînt perfecte pentru marii gagicari…
PAUL (Ironic): Tu ÅŸi… marii gagicari! (Pe ultima replică intră, preocupată, Ana)
ANA: Băieţi, nu mi-aţi văzut cercelul? Uite, unul ca ăsta de la ureche. Cred că l-am pierdut adineauri. (Paul şi Cris Caută)
PAUL: O fi pe undeva pe jos, că te-ai agitat ca apa minerală.
CRIS: Nu-i aici. (Sună un telefon. Ana îşi scoate mobilul şi răspunde)
ANA: Da? Da. Da. Nu. Tu, ascultă-mă. Tu, ascultă-mă. Ascultă-mă! Eu ce Å£i-am… Mă asculÅ£i? Mă asculÅ£i? (Răstit) Tu, uită-te la mine cînd îţi vorbesc! (Către cei doi) A-nchis. Mi-a-nchis, deÅŸteapta! O să moară proastă!
PAUL: Ei, vezi, de-aia o iubesc eu pe Ana: o zice de-a dreptu’.
ANA: AÅ£i găsit cercelu’?
PAUL: Nu-i în zonă.
ANA: Unde l-oi fi pierdut? Băieţi, cînd am intrat, îl aveam? Că nu mai ştiu.
CRIS: N-am fost atent.
PAUL: La cît eÅŸti de zăpăcită, probabil că nici nu Å£i l-ai pus de-acasă…
ANA: Mulţumesc de compliment.
PAUL: Nu era un compliment, ci o constatare.
ANA: Cîteodată eşti mai mult decît nesuferit: eşti porc! (Iese)
PAUL: E clar, are nevoie de… (Se opreÅŸte)
CRIS: Mă bucur pentru tine.
PAUL: Poftim?
CRIS: Mă bucur tare pentru tine, să ştii. Mă bucur că te-ai oprit.
PAUL: Altfel, ce?
CRIS: Nici nu ÅŸtii cît mă bucur…
PAUL: Te bucuri, pe dracu! Ce, n-am dreptate? Nu vezi că-i isterică? (Cris nu răspunde. Scurtă pauză. Paul îşi scoate mobilul, butonează) Trebuie să-mi iau alt mobil. Ăsta e un jaf: se descarcă-n două zile. (Scurtă pauză) Cris, uite-o problemă. Eşti pe WC. Ai telefonul mobil la tine. Sună. Ce faci?
CRIS: Lasă-mă cu chestiile astea…
PAUL: Hai, mă, spune-mi. Ce te costă?
CRIS: Ţi s-a întîmplat ţie asta?
PAUL: Nu. Da’ punem cazu’.
CRIS: Ce importanţă are?
PAUL: Tu răspunde la-ntrebare.
CRIS: Păi… dacă e un telefon important, răspund. Poate e o urgenţă, poate…
PAUL: Deci răspunzi.
CRIS: Da, ÅŸi?
PAUL: Şi nu ţi se pare aiurea? Adică eşti pe budă şi vorbeşti cu cineva la telefon.
CRIS: Stai puţin: ce fac? Pipi sau caca?
PAUL: Nu contează! Contează doar că eşti pe budă.
CRIS: Şi dacă fac pipi din picioare?
PAUL: Nu contează.
CRIS: Răspund.
PAUL: Răspunzi?
CRIS: Da, deÅŸi e cam aiurea, mai ales cînd fac din picioare: poate-mi scapă mobilu’ în pisoar.
PAUL: Deci răspunzi.
CRIS: Ce, e-aÅŸa aiurea?
PAUL: Mă gîndesc ÅŸi eu… EÅŸti pe budă ÅŸi vorbeÅŸti cu cineva…
CRIS: Pizda mă-sii: tu mi-ai pus situaţia, şi tot tu-mi spui că nu e bine!
PAUL: Stai, bă! În fond puteai să alegi cealaltă variantă: să nu răspunzi.
CRIS: Da’ ce-i aÅŸa greÅŸit să răspund?
PAUL: Păi hai să vedem: eşti pe budă şi vorbeşti cu cineva.
CRIS: Ai mai zis asta.
PAUL: Stai aÅŸa! Deci: eÅŸti pe budă… te sună cineva. Tu răspunzi.
CRIS: AÅŸa, răspund…
PAUL: E aproape ca ÅŸi cum ar fi cu tine acolo.
CRIS: Cine? Ä‚la cu care vorbesc?
PAUL: Da.
CRIS: E, nu-i totuna. Nu-i ca şi cum te-ar vedea pe budă.
PAUL: Da, dar poate şi-ar da seama că eşti pe budă.
CRIS: După ce, doamne iartă-mă?!
PAUL: După zgomote.
CRIS: Păi doar n-o să mă screm la telefon!
PAUL: Ce ÅŸtiu eu? Dacă te-apucă tocma’ atunci?
CRIS: Mă abţin.
PAUL: Şi-o să-şi dea seama: cînd te-abţii, nu mai ai vocea normală. Vorbeşti mai repede, mai altfel.
CRIS: Să zicem că nu mă screm sau că reuşesc să vorbesc normal.
PAUL: Păi poate se aude apa din ţevi. Sau ecoul.
CRIS: Ce ecou?
PAUL: Ce, n-ai observat că-n baie se aude altfel? Aşa, cu ecou.
CRIS: Ecou pe dracu’!
PAUL: Pe bune! Din cauza faianţei şi fiindcă e mică.
CRIS: Ce e mică?
PAUL: Baia.
CRIS: A, da. Şi crezi că şi-ar da seama?
PAUL: Cel cu care vorbeÅŸti? Se poate.
CRIS: Sau poate că nu.
PAUL: Şi chiar dacă nu. Tu oricum ştii că eşti pe budă.
CRIS: Şi ce dacă?
PAUL: Şi nu te-ai simţi aiurea? Stai pe WC şi vorbeşti cu prietena ta.  Sau cu maică-ta. Sau cu şeful tău.
CRIS: Păi stai puţin, n-am stabilit cu cine vorbesc.
PAUL: Păi stabilim acum. Uite, vorbeÅŸti cu… (ÃŽn acest moment intră Ana) Ana, să zicem.
ANA: Ce-i cu mine?
PAUL: Å¢i-ai găsit cercelu’?
ANA: Lasă cercelu’. VorbeaÅ£i de mine.
PAUL: Păi cine miÅŸcă aeru’ pe-aici, nu tu?
ANA: Asta ce mai înseamnă?
CRIS: Lasă-l, că-i cu capsa pusă.
PAUL: Eu sînt cu capsa pusă?! Eu?!
CRIS: A, am uitat: aÅŸa eÅŸti tu.
PAUL: Uite cine-i cu capsa pusă!
ANA: Åži totuÅŸi, care era faza?
CRIS: Nici una. Pe cuvîntul meu că nici una.
ANA: Nu te cred.
CRIS (Obosit): Pisălogul ăsta de Paul m-a pus să-mi închipui că sînt pe WC şi că vorbesc la telefon cu tine. Eşti mulţumită?
ANA: Nu te cred.
PAUL: Spune adevărul.
ANA: Nu vă cred. E prea cretin ca să vă cred.
CRIS: Tocmai de-aia ar trebui să ne crezi.
ANA: Las’ că ÅŸtiu eu despre ce vorbeaÅ£i!
PAUL: Åžtii o laie!
ANA: Sigur că ştiu! Şi-acum trei zile, acasă la Cris, tot despre asta vorbeaţi.
CRIS: De unde-ai scos-o?!
PAUL: Nici nu mai ÅŸtiu ce vorbeam acu’ trei zile…
ANA: Despre mine ÅŸi Eugen! Las’ c-am auzit eu!
CRIS: Å¢i-ai făcut o impresie greÅŸită, să ÅŸtii… E adevărat, l-am pomenit pe Eugen cît tu erai la toaletă…
PAUL: …Sau cît credeam că tu erai la toaletă…
ANA: Deci l-aţi pomenit!
PAUL: Åži ce, nu mai avem voie? Noi l-am pus să…?! (Se opreÅŸte)
ANA: Eram sigură! Eram sigură!
PAUL (O maimuţăreÅŸte): “Eram sigură, eram sigură!”
ANA (Disperată): Toţi cred asta, nu? Toţi, nu?
CRIS: Ce anume, Ana?
ANA: ÅžtiÅ£i voi! Că eu l-am împins la… (Se opreÅŸte)
CRIS: Tu?! Cine zice?
ANA: Las’ că ÅŸtiu eu! Da’ ce, cîţi alÅ£ii nu-s părăsiÅ£i de prietene? Åži nu se sinucid! (IzbucneÅŸte în plâns. Interval în care se aude numai plânsul Anei)
CRIS: Hai, Ana, liniÅŸteÅŸte-te. Nimeni n-a zis că tu eÅŸti de vină. Cine ÅŸtie ce-l muncea pe Eugen, iar tu acum…
ANA: Ce, nu despre asta vorbeaţi adineauri?
CRIS: Ţi-am zis despre ce vorbeam şi nu m-ai crezut.
ANA: Adică voi chiar vorbeaţi despre cum ar sta Cris pe WC de vorbă la telefon cu mine? Sînteţi amîndoi nişte porci! Toţi bărbaţii sînt porci!
PAUL: Trebuie să-Å£i îmbogăţeÅŸti vocabularu’: “porci” în sus, “porci” în jos, ÅŸi nimic altceva.
ANA: Îţi scot ochii, porcule! (Se repede la Paul. Acesta se apără ţinînd-o de mâini, Cris sare să-i despartă, prinzându-i braţele Anei. Paul se desprinde din încăierare şi îşi aranjează. Ana rămâne în braţele lui Cris, plângând în surdină)
CRIS: Paul, ce-ar fi să ieşi după ţigări?
PAUL: Å¢i-am zis că vreau să… că m-am…
CRIS: Te duci odată?
PAUL: Bine, mă duc, da’ dacă mor de cancer la plămîni, tu o să fii de vină.
CRIS: Ai ieÅŸit?
PAUL: Poate că fac doar o plimbare… (Paul iese sub privirea plină de reproÅŸ a lui Cris)
CRIS (Dându-i drumul din braţe Anei): Nu merită, Ana. E un dobitoc cu acte, asta e!
ANA (Åžtergându-ÅŸi lacrimile): Spune-mi, Cris, ÅŸi tu crezi că… el… din cauza mea…
CRIS: Tu te uiţi în gura lui?
ANA: Dar dacă… are dreptate?
CRIS: Ana!
ANA: Åžtii, m-am tot frămîntat lunile astea: îl părăsisem, se simÅ£ea probabil singur…
CRIS: Nu, nu! Ascultă-mă, Ana: nimeni nu e vinovat.
ANA: Cineva trebuie să fie.
CRIS: Nimeni nu este vinovat. Altfel ar fi lăsat vreun bilet, vreo scrisoare, în care să…
ANA: Crezi c-ar fi fost în stare să arate cu degetul pe cineva? Chiar dacă ar fi fost cineva, n-ar fi făcut aÅŸa ceva. ÃŽl ÅŸtii, doar…
CRIS: Ascultă-mă : nu ÅŸtiu ce l-a apucat pe Eugen, nu mi s-a părut niciodată mai cîş decît alÅ£ii. Poate făcuse vreo prostie din aia nasoală. Apoi ÅŸtii că nu se-nÅ£elegea cu-ai lui…
ANA: Nici tu nu te-nÅ£elegi cu-ai tăi ÅŸi totuÅŸi nu…
CRIS: Unii oameni sînt mai slabi de înger… Lucrurile nu sînt niciodată simple…
ANA: Dacă lăsa măcar un bilet, o scrisoare, ceva…
CRIS: Un bilet ca să dormim noi liniÅŸtiÅ£i acum? Dar putea să mintă. Åžtii, unii nu scriu acolo adevărul. De ruÅŸine sau ca să lase o anumită imagine în urma lor…
ANA: Cred c-a făcut-o din răzbunare.
CRIS: Nu fi ridicolă.
ANA: Ba da, ca să mă simt eu mizerabil. (Pauză)
CRIS: Åžtii, eu n-am putut să plîng… Åžtii, atunci… (Pauză) De fapt n-am plîns la nici-o-nmormîntare. Eu plîng numai la filmele indiene.
ANA: Putea să-mi trimită măcar un e-mail înainte să…
CRIS: Mint: am mai plîns de cîteva ori, atunci cînd am înţeles că nu pot face nimic. Ai trăit sentimentul ăsta vreodată?
ANA: Nu m-a prevenit, nu m-a ameninţat. Pur şi simplu a făcut-o. Ultima dată cînd ne-am văzut, n-am ştiut că va fi pentru ultima oară.
CRIS: Trebuie să ÅŸtii cum e: ai vrea să faci ceva, orice, ÅŸi nu poÅ£i. ÃŽn cazuri de-astea, te poÅ£i da cu capu’ de zid, poÅ£i să jefuieÅŸti o bancă, poÅ£i să omori un om, ÅŸi tot nu ajută.
ANA: E ca şi cum te-ai despărţi de cineva fără să ştii că e o despărţire.
CRIS: E ca şi cum ai vrea să te fi născut american, deşi tu eşti iremediabil fătat român.
ANA: La întîlnirea aia care n-am ştiut că e ultima ploua şi Eugen n-avea umbrelă, aşa că sub scaunul lui se făcuse o băltoacă din apa scursă din haine. Am băut vin fiert. Poate că plîngea, dar fiindcă îi curgea apa din păr, am crezut că pe faţă are picături de ploaie. Sau poate nu plîngea, şi sînt eu acum proastă şi sentimentală. Ştii, dacă nu s-ar fi sinucis, totul ar fi intrat pe un făgaş normal, pînă la urmă. Nu? Tu ce zici?
CRIS: Hm?
ANA: Adică mergea fiecare pe drumul lui ÅŸi…
CRIS: Da.
ANA: Atunci, la întîlnire, mi-a dat înapoi CD-ul cu Radiohead, “Kid A”. De fapt albumul “nostru” era ” Napster”, dar nu l-am contrazis, eu nu-l aveam pe ăla, chipurile “al nostru”. L-am întrebat dacă vrea să-i dau înapoi lănÅ£iÅŸorul de argint pentru gleznă pe care mi-l cumpărase de la Mall. Mi-a zis că nu, fiindcă eu îl părăsisem, nu invers. Apoi mi-a înapoiat tricoul pe care-l purtam în loc de pijama cînd rămîneam la el noaptea. De ăsta chiar aveam nevoie – el oricum nu l-ar fi putut purta, chiar dacă era un excentric.
CRIS: Aşa ziceam şi eu, că-i un excentric.
ANA: Şi mi-a dăruit o carte, tocmai o cumpărase: am citit-o de şase ori pîn-acum.
CRIS: Ce carte?
ANA: “Spuma zilelor”, de Boris Vian. (Pauză) M-am simÅ£it ÅŸi i-am dăruit ÅŸi eu ceva. Tocmai îi făcusem rost lui frate-meu de o brichetă Zippo, o aveam la mine. Mi-am spus: lasă că lui Doru îi mai fac eu rost, acum e frumos să-i fac ÅŸi eu un cadou de despărÅ£ire lui Eugen…
CRIS: O brichetă Zippo?! (Pauză)
ANA: Originală. M-a costat o avere, dar Eugen merita… (Reîncepe să plângă)
CRIS: O brichetă Zippo…?
ANA: Ce, nu era un cadou frumos?
CRIS: Ba da, ba da, stai liniÅŸtită. Sînt convins că Eugen l-a apreciat…
ANA: (Plângând) Ce păcat că n-a folosit-o… (Pauză de plâns) Scuză-mă, cred c-arăt ca o… Mă simt varză. (Iese. Cris îşi sprijină capul în mâini. Trece o vreme. La un moment dat intră Paul)
PAUL: La rînd la alimentară am văzut o femeie cu mustaţă. Nu era aÅŸa bătrînă, da’ avea o mustaţă de ofiÅ£er din armata austro-ungară. Ce pula mea nu se epilează?! Ar trebui să se interzică prin lege ca femeile să iasă pe stradă cu asemenea… cu asemenea… (Cris tace. Paul îşi aprinde o Å£igară cu o brichetă pe care o scoate odată cu pachetul de Å£igări) Mmmm…! Ce bine e…! Åži cînd te gîndeÅŸti că ne vînează ca pe… ca pe… hiene. Ne bagă în Å£arcuri, în separeuri sau ne dau afară. Å¢ie ce-Å£i pasă, habar n-ai… Bine că nu te-ai apucat, că uite, eu… (Pauză) Băi, ce mustaţă avea! Åžtii că pe mine mă enervează ÅŸi unii bărbaÅ£i care au mustaţă? Ä‚ia care-ÅŸi lasă firele să le intre în gură, brrr! Sigur ai văzut d-ăştia: sînt de-a dreptul scîrboÅŸi! Nu-mi închipui cum mănîncă fără să-ÅŸi înmoaie “flocii” în mîncare. L-am văzut o dată pe unu’, cre’ că tocmai mîncase, ÅŸi avea firimituri în barbă ÅŸi-n mustaţă, ÅŸi fire ude, ieah! (Pauză) Åži ÅŸtii ce mă mai enervează? Vînzătoarele care-Å£i pun mai mult decît ceri. E una la mezeluri, la alimentara de unde-mi iau de obicei mezeluri: îi spun că vreau patru crenvurÅŸti – ea îmi pune întotdeauna ÅŸase. Sau ÅŸapte. Sau cîţi vrea muÅŸchii ei! Vrea să-mi bage pe gît mai mult, ca să-i fac vînzare! Băi, ce mă enervează! Ca să nu mai vorbesc de faza cu pupatu’ pe gură. Åžtii, cînd în filmele americane tatăl îşi sărută fiica pe gură. Pe gură, băi! Ceva mai greÅ£os n-am văzut! Nici măcar chestia cu soÅ£ul care se aÅŸează pe WC fără să închidă uÅŸa, de faţă cu soÅ£ia! (Se opreÅŸte brusc) Auzi, tu te simÅ£i bine?
CRIS: (Surprins) Hm? N-am nimic, stai liniÅŸtit.
PAUL: Nu mă duci. Necazuri cu Silvia?
CRIS: De unde-Å£i veni?
PAUL: Auzi, chiar vreau să te-ntreb: am auzit că Silvia are o soră geamănă.
CRIS: Da. Mona. De ce?
PAUL: Mişto, bă!
CRIS: Zici tu…
PAUL: Adică, nu e mişto?
CRIS: A, ÅŸtiu la ce te gîndeÅŸti. Da’ nu…
PAUL: Nu…?
CRIS: Nu le poţi confunda.
PAUL: Păcat.
CRIS: Şi-au cultivat diferenţele.
PAUL: Nasol.
CRIS: Zici tu…
PAUL: Adică nu e nasol? Dacă nu seamănă, ÅŸtii tu…
CRIS: Ce?
PAUL: Nu le poţi confunda.
CRIS: Şi ce? Voiai să le confund?
PAUL: Ar fi fost miÅŸto. (Scurtă pauză) Da’ poate seamănă, totuÅŸi.
CRIS: Mă crezi tîmpit?
PAUL: Stai, bă, nu te ÅŸucări! Da’ ziceam… poate că ÅŸtiind mai multe despre prietena ta, e normal, nu? o vezi altfel pe sor-sa.
CRIS: N-o văd altfel: este altfel.
PAUL: Păi de unde ştii că nu ţi se pare?
CRIS: ÃŽÅŸi vopsesc părul diferit, ÅŸi-l tund diferit, una e mai rotundă la faţă decît cealaltă, una poartă numa’ Å£oale strîmte ÅŸi scurte, cealaltă ÅŸi le ia lălîi, una e isterică, cealaltă e depresivă… Mai vrei?
PAUL: Unele chestii-s numa’ aÅŸa…
CRIS: AÅŸa, cum?
PAUL: Åžtii tu… D’exemplu Å£oalele…
CRIS: A, că şi una şi cealaltă pot purta ţoale strîmte?
PAUL: … Sau lălîi…
CRIS: Nu Mona. Dacă nu crapă pe ea, nu se simte bine.
PAUL: Da’ poate Silvia îşi pune ÅŸi ea haine strîmte.
CRIS: Poate. Da’ nu prea cred…
PAUL: Åžtiu! Åžtiu!
CRIS: Åžtii…
PAUL: Da, ştiu! S-au schimbat între ele! (Scurtă pauză) Ce te uiţi aşa? Dacă te culci nu cu Silvia, ci cu soră-sa?
CRIS: Mult Å£i-a trebuit să…?
PAUL: Stai, mă, stai! GîndeÅŸte-te! Dacă Silvia… nu e Silvia? Hă?
CRIS: Dacă tu… nu eÅŸti tu? Ce zici de-asta?
PAUL: Eu vorbesc serios.
CRIS: Åži eu.
PAUL: Păi dacă-s gemene!
CRIS: Şi dacă tu eşti tîmpit!
PAUL: Hai, mă, n-o lua aşa personal!
CRIS: Ce-ar fi să… (Intră Ana)
PAUL: Ana, tu ştiai că Silvia are o soră geamănă?
ANA: Silvia? A, da. Åžtiam.
PAUL: O cunoÅŸti?
ANA: Nu. Abia o cunosc pe Silvia.
PAUL:  Poate o cunoşti doar pe Mona. (Scurtă pauză) Ce te uiţi aşa? Poate c-au făcut schimb şi voi habar n-aveţi.
CRIS: Pe tine nu te mai repară nici un doctor.
ANA: De ce să facă schimb?
PAUL: AÅŸa, de fun.
CRIS: Lasă-l, Ana, că e la ciclu.
PAUL: Sînt impresionat. Pe bune. Ana e-n pase dramatice, ar fi-n stare să ia proba de admitere la teatru. Iar tu eÅŸti plin de poante ca un cîine de purici, numa’ că n-ai haz.
CRIS: Mă plictiseşti. (iese)
PAUL: Aşa, întinde-o! Părăseşte terenul cu coada-ntre picioare!
ANA: Terenul? Eraţi într-o competiţie şi eu nu ştiam? (Paul nu răspunde. Işi scoate ţigările şi bricheta.) Ce faci, ţi-ai luat ţigări? Parcă ziceai că nu mai fumezi.
PAUL (Ironic): Sînt un om slab. Ba, dacă mă gîndesc bine, sînt doar o femeie.
ANA: EÅŸti un porc.
PAUL: Ce-mi place cînd te enervezi. Devii… mai frumoasă.
ANA: Ba pe-a mă-tii!
PAUL: Vorbesc serios. Furia te face… sexy.
ANA: Lasă vrăjeala. Mai bine dă-mi şi mie o ţigară.
CRIS: Parcă nu fumai.
ANA: Încep acum. Îmi dai sau ţii cu tot dinadinsul să mă salvezi?
CRIS: Te rog, serveşte-te. (Ana ia o ţigară, o aprinde, se strâmbă, se îneacă, tuşeşte, etc.)
ANA: Uăh, ce porcărie… Cum poÅ£i să…? E un viciu pe care nu-l înÅ£eleg.
PAUL: Ce-i de-nţeles?
ANA: Să bagi fum în tine mi se pare cel mai stupid lucru. Pot înÅ£elege băutul, pot înÅ£elege mîncatul, pot înÅ£elege sexul, pot înÅ£elege ÅŸofatul. Trupul are nevoie de lichide, de hrană, de adrenalină. Da’ nu văd de ce-ar avea nevoie de fum în plămîni…
CRIS: Vezi, asta-mi place la tine: eşti cea mai raţională tipă pe care o cunosc.
ANA: Iar tu, cel mai… cel mai… (Se îneacă) Nu-mi prieÅŸte Å£igara…
PAUL: Chestie de obiÅŸnuinţă. (După o pauză) Ana…
ANA: Da?
PAUL: Vreau să te-ntreb ceva. Da’ nu te superi… (pauză) Nu Å£i-a dat nimic de-nÅ£eles? Eugen, zic.
ANA: Åžtii, n-am chef să…
PAUL: Ana, nu-ţi cer să-mi povesteşti ce făceaţi voi în pat.
ANA: Ast-ar mai lipsi!
PAUL: N-a zis nimic la… la ultima întîlnire?
ANA: De unde era să ştiu că e ultima? (Ironică) Dacă ştiam, îl rugam să-mi spună ceva extrem de important. Eventual ceva important pentru ţară!
PAUL: Nu-i nevoie să dramatizezi, Å£i-am spus. Mă întrebam, te întrebam dacă…
ANA: Åžtiu ce mă-ntrebai. (După o pauză) Nu Å£in minte să fi spus ceva care să… (Pauză)
PAUL: Dac-ai fi ÅŸtiut… i-ai mai fi dat papucii?
ANA: Ţie chiar îţi place să mă chinuieşti, nu?
PAUL: Dacă-mi…?
ANA: EÅŸti bolnav la cap, sau ce?
PAUL: Poate-ai ştiut, poate ţi-a sugerat sau chiar te-a ameninţat. Şi-atunci tu ai rîs. I-ai zis să nu fie ridicol. Că se poartă copilăreşte. Nu?
ANA (Gata să izbucnească în plâns): Nu! Nu mi-a spus şi nu mi-a dat de-nţeles nimic. Eşti mulţumit?
PAUL: Ana, n-am vrut să…
ANA: Nu ÅŸtiu de ce mai stau să te-ascult! EÅŸti… (Se opreÅŸte)
PAUL: …Atîta doar că… nu-mi vine să cred c-a făcut-o. (Pauză) Ana, de ce nu mai ieÅŸi din casă? (Pauză) De ce nu răspunzi la telefon? (Pauză) S-a întîmplat ÅŸi gata. Nu-l mai poÅ£i… (Pauză) N-ai mai dat nici pe la “Bavaria”.
ANA: Tot acolo vă pierdeţi sîmbetele?
PAUL: S-au întors fraÅ£ii Ganea. (Amuzat) Ä‚ÅŸtia nici în Canada n-au stat în banca lor! Să-i auzi ce povestesc…!
ANA: Da, le ÅŸtiu gogoÅŸile.
PAUL: Au întrebat de tine.
ANA: Să fie sănătoşi.
PAUL: Pe bune, chiar voiau să ÅŸtie ce-i cu tine. Tavi te-a sunat chiar de-acolo, de la “Bavaria”. (Scurtă pauză) Eram de faţă. (Scurtă pauză) Eram tot la masa din colÅ£, aia rezervată pentru noi de…
ANA (Întrerupându-l): Paul? Poate că nu mă mai interesează.
PAUL: Da’ te interesează tavanul camerei tale.
ANA: Măcar aÅŸa sînt sigură că… (Se opreÅŸte)
PAUL: Ce obicei ai să te-ntrerupi aÅŸa…
ANA: Poftim?
PAUL: De ce te-ai oprit? Ştii, am  observat, nu-ţi termini frazele.
ANA: Cum adică?
PAUL: Ce nu-nţelegi? Să-ţi traduc? Nu-ţi duci frazele pînă la capăt.
ANA: Nu despre asta-i vorba. Am înÅ£eles de prima dată. Da’ de unde-ai scos-o?
PAUL: Ce, n-ai observat? Nu termini ce ai de zis. De parcă toată lumea ar ÅŸti ce gîndeÅŸti ÅŸi n-ar mai fi nevoie să…
ANA: (Întrerupându-l) Ce tot zici acolo?!
PAUL: Ce, nu mă crezi?
ANA: Cum să te cred? Vrei să spui că tot timpu’ îmi las propoziÅ£iile neterminate?
PAUL: De foarte multe ori, în orice caz.
ANA: Ţi se pare.
PAUL: Mi se pare?! Aud, aud, aud ÅŸi deodată… nu mai aud! Vrei să spui c-aud cu pauze?! Sau ce? Că-mi închipui… pauze?
ANA: BineînÅ£eles că nu! Doar că… aberezi.
PAUL: Uite, ÅŸi adineauri: “doar că…” ÅŸi ai băgat o Pauză. Era cîte pe ce să nu termini…
ANA: Hai că mă enervezi!
PAUL: Bine! Să mor eu dacă nu te-nregistrez! ÃŽntr-o zi îţi pun s-asculÅ£i o casetă-ntreagă cu… neterminatele tale!
ANA: O înregistrare poate fi trucată. Mai ales că trebuie să bagi numai pauze.
PAUL: Întreabă-i şi p-alţii!
ANA: Chiar o să-i întreb, să ştii!
PAUL: ÃŽntreabă pe cine vrei. (pauză) Acuma pe bune: cu statu’-n casă nu rezolvi nimic.
ANA: Da’ nici nu fac rău nimănui.
PAUL: Hai, termină cu tîmpeniile! Doar nu… (Se opreÅŸte) Doar nu vorbeÅŸti serios.
ANA: Vezi că şi tu faci pauze. Adineauri ai făcut o Pauză.
PAUL: Lasă, nu schimba vorba.
ANA: Acum te deranjează şi că stau în casă.
PAUL: Ana, sîntem prieteni ÅŸi…
ANA: Tu nu ÅŸtii, da’ eu am adus mereu ghinion. Bunicu’ a rămas fără un deget din cauza mea. S-a uitat după mine cînd tăia lemne ÅŸi… Aveam ÅŸase ani ÅŸi atunci nu mi-am dat seama că eu… că din cauza mea… (Pauză) Claudia, colega mea de bancă din generală, tot aÅŸa, a avut un accident fiindcă îi destăinuisem înainte de-a ne despărÅ£i după ore că băiatul de care e îndrăgostită mi-a ridicat fusta în recreaÅ£ie.
PAUL: Ana, doar nu crezi toate bazaconiile astea?!
ANA: M-am gîndit bine: dacă stau deoparte, nu influenţez viaţa nimănui.
PAUL: Ana, acum chiar că-ncepi să mă bagi la idei. Că te-apuci de fumat, mai treacă-meargă, dar…
ANA: Ce, n-am dreptate? Schimb viaÅ£a tuturor celor care au de-a face cu mine. Le influenÅ£ez vieÅ£ile…
PAUL: Da’ asta se întîmplă cu noi toÅ£i, Ana! Din clipa‑n care te-ai născut, ai început să influenÅ£ezi vieÅ£ile oamenilor. (Intră Cris) Cris, Ana noastră cre’ c-a luat-o razna. (Către Ana) Ai băut ceva, Ana?
CRIS: Galant, ca de obicei.
PAUL: Stai s-auzi ce zice…
CRIS: Las-o-n pace, Paul.
PAUL: Da’ ce i-am făcut? Spune, Ana, ce Å£i-am făcut?
CRIS: O laÅŸi sau nu?
PAUL: Ana, spune-i ÅŸi lui ce mi-ai zis mie.
CRIS: EÅŸti incurabil. Tot timpu’! Tot timpu’ trebuie să toci nervii cuiva!
PAUL: Ce vrei, Cris?
CRIS: Las-o naibii în pace! Eşti ca musca ţeţe: o bîzîi întruna! Sau închiriaţi o cameră!
ANA: Cris!
PAUL: O, cavalerul fără teamă şi fără prihană îi ia apărarea domniţei.
CRIS: O-nnebuneÅŸti de cap, pisălogule! AÅŸ-ai făcut ÅŸi cu… (Se opreÅŸte)
PAUL (Indignat): Ceee?! (Pauză lungă) Deci aÅŸa crezi? Că din cauza mea… Eugen…?
CRIS: Ai uitat cum îl tot luai la mişto, îl terorizai cu defectele lui, cum i le scoteai pe nas?
PAUL: Stai puţin, stai puţin!
CRIS: L-ai făcut să se simtă ca un vierme şi-acum faci la fel cu Ana! Ce urmăreşti? Să ne extermini pe toţi?! Sau e vorba doar de plăcere?
ANA: Lasă-l în pace, Cris!
CRIS: Ce faci, îi iei apărarea?! Te toacă mărunt şi-apoi îl aperi?
ANA: Lasă-l, te rog! M-am săturat, m-am săturat! Vă tot certaţi, vă tot împungeţi, şi faceţi atîta gălăgie!
PAUL: Nu fi isterică!
ANA: Eu mă duc! (Dă să iasă)
CRIS: Stai locului.
PAUL: Cris, nu ÅŸtiu, zău, care din noi e teroristul: mie‑mi ordoni să ies, ei îi ordoni să stea…
CRIS: Ana, te rog să rămîi.
ANA: Dar chiar tu ai spus că mă tot…
CRIS: Tocmai de-aia trebuie să stai. Cum se ia de tine, dai bir cu fugiţii!
ANA: Bine, dar…
CRIS (Intrerupând-o): E speriat ÅŸi el, ca ÅŸi tine, da’ nu vrea să recunoască.
PAUL: Căcat!
CRIS: ÃŽi e teamă că Eugen a făcut-o ÅŸi din cauza lui…
PAUL: Ascultă, bă! ÃŽÅ£i dai seama ce zici?! Eu n-am omorît pe nimeni, să ÅŸtii! Dacă Eugen ÅŸi-a luat zilele ca prostu’, n-o să mă stresez eu că i-am făcut nu ÅŸtiu ce!
CRIS: Nici n-am zis că l-ai omorît tu. Am zis doar că…
PAUL: Åžtiu ce-ai zis! Åži? Vrei să mă-nchid în casă ca tîmpita asta, ca să nu “interferez” cu nimeni?! Dumnezeii ei de viaţă!! Ce, crezi că mie nu-mi pasă de Eugen? (ÃŽÅŸi scoate în timp ce vorbeÅŸte, Å£igările ÅŸi bricheta, dar bricheta refuză să se aprindă) Futu-Å£i bricheta mă-tii! Acu’ te-am luat, ÅŸi gata?!
CRIS: Uite, recunosc, am sărit calu’…
PAUL (ÃŽntrerupându-l): Dă-mi bricheta aia a ta, că asta… (ÃŽÅŸi aruncă bricheta)
CRIS (Luat prin surprindere): Bricheta?
PAUL: Da, bricheta.
CRIS: Păi…
PAUL: Hai că n-am chef să fac iar drumu’ pînă la alimentară.
ANA: Cris, fumezi?
CRIS: Nu.
ANA: Atunci ce faci cu-o brichetă?
CRIS: Agăţ gagici. Ce vă uitaţi aşa? La bar le ofer un foc. E un bun pretext ca să intru în vorbă.
PAUL: Mi-o dai odată?
CRIS: Păi n-are gaz, trebuie umplută.
PAUL: Şi-atunci cum le-agăţi pe tipe? A, ai dreptate, intenţia contează.
ANA: De cînd ai tu brichetă?
CRIS: De mai demult.
ANA: Nu te-am văzut niciodată agăţînd tipe cu bricheta.
CRIS: O fac cînd sînt singur, nu cu voi.
PAUL (Ironic): Măi, cîtă discreÅ£ie… Bine, prefă-te că mă agăţi ÅŸi scoate bricheta.
CRIS: Eşti bărbat, n-am chef să te agăţ.
PAUL: Te prefaci doar… Hai, mă, ce te codeÅŸti atîta? Pe cuvîntu’ meu, parcă Å£i-aÅŸ cere fecioria!
CRIS: Nu funcţionează, ţi-am zis.
PAUL: Bine, nu funcţionează, dar acum m-ai făcut curios: arată-mi şi mie bricheta aia, aşa, de chestie, şi încheiem discuţia.
CRIS: Păi dacă nu funcţionează, ce mai contează?
ANA (Încet): E o brichetă Zippo?
PAUL: Zippo e o brichetă bună. Cea mai bună, de fapt…
ANA (ÃŽntrerupându-l): Zippo…?! Cris, e adevărat?
CRIS: Ana, ÅŸtii…
ANA (Întrerupându-l): Arată-mi-o! Vreau s-o văd!
PAUL: Uite, şi Ana vrea s-o vadă. Ana, de unde ştii că e Zippo?
ANA (Voce din ce în ce mai ridicată ÅŸi mai tensionată): De unde ai o brichetă Zippo, Cris? De unde… (Se opreÅŸte) Ce coincidenţă… De ce taci, Cris? Hai, spune-mi, de unde ai tocmai o blestemată de brichetă Zippo?! Tu, un nefumător…
PAUL: Ce atîta caz pentru o briche…
ANA (ÃŽntrerupânsu-l): Spune, Cris…!
PAUL: Îmi scapă mie ceva?
ANA: O ai de la el, nu? De ce ţi-a dat-o ţie, Cris?
CRIS: Habar n-am.
PAUL: Cine-i “el”? Despre cine vorbiÅ£i?
ANA: Tu nu fumezi. De ce Å£i-a dat-o tocmai Å£ie…?
CRIS: Nu ştiu, Ana. Pe cuvîntul meu că nu ştiu.
ANA: Păi nu ţi-a zis nimic cînd ţi-a dat-o?
CRIS: …Mi-a dat-o maică-sa, după ce…
PAUL: A, despre Eugen era vorba… Păi de ce nu spuneÅ£i aÅŸa?
CRIS: Era într-o cutie pe care scria “Pentru Cris”.
PAUL: O fi greÅŸit, de emoÅ£ie. Trebuia să fie “Pentru Paul”.
ANA: Chiar, poate era pentru Paul.
CRIS: Era pentru mine. Nu ÅŸtiu de ce, dar era pentru mine.
PAUL: Ciudat… (Cris scoate bricheta din buzunar)
ANA: E bricheta pe care i-am dat-o eu! De ce ţi-a dăruit bricheta dăruită de mine? Cadourile nu se dau mai departe.
PAUL: Poate-a vrut să vă spună ceva.
CRIS: Un căcat! Asta a vrut să ne spună! Cred că-n creieru’ lui era un ghiveci!
PAUL: Ciudat băiatu’ ăsta. Åži eu care ziceam că-i un pămpălău.
CRIS: A, deci se sinucide omu’, ÅŸi deodată devine cel mai tare din parcare!
PAUL: Deci aÅŸa: tu, Ana, i-ai dat lu’ Eugen o brichetă Zippo. Cînd i-ai dat-o?
ANA: Cu cîteva zile înainte de-a se…
PAUL: Iar el i-a dăruit-o lui Cris. Dacă era în viaţă, i-aÅŸ fi zis că nu se face. Dar aÅŸa…
ANA: Aşa are voie orice? Ce bine e să fii mort!
CRIS: (Ironic) Ei, Paul, la ce concluzie ai ajuns?
PAUL: Păi Ana, la ce-i folosea bricheta în mormînt? AÅŸa că e firesc s-o fi lăsat…
CRIS: (ÃŽntrerupându-l) …Unui nefumător, nu?
PAUL: E-adevărat, faza asta n-o pricep. (Scurtă pauză) Doar dacă… nu cumva a vrut să vă dea de-nÅ£eles ceva.
CRIS: Da, că nu mai ştia pe ce lume trăieşte.
PAUL: …Că ÅŸtia ceva ce n-ar fi trebuit să ÅŸtie, de pildă.
ANA: Ce tot spui acolo?
PAUL: …Ceva legat de voi doi… Tu, Ana, i-ai dat bricheta, el i-a dat-o lui Cris. Deci Cris ÅŸi cu tine… (RevelaÅ£ie) Auzi, voi v-aÅ£i…? Nu cumva v-aÅ£i culcat înainte ca Eugen să…?
CRIS: Căcat!
ANA: Mult Å£i-a trebuit s-ajungi la… tîmpenia asta colosală?
CRIS: Paul, cum poÅ£i să te gîndeÅŸti că…
ANA (Întrerupându-l): Te ţii de glume tîmpite, Paul!
PAUL: Oare?
CRIS (Râde): Nici nu merită să discutăm.
PAUL: Åži dacă e… adevărat?
ANA: Adică tu ÅŸtii mai bine decît noi doi ce-am făcut… noi doi!
PAUL: Deci aţi făcut-o.
CRIS: Bineînţeles că n-am făcut-o!
ANA: Cît de josnici ne crezi?
PAUL: Josnici? Cine-a folosit cuvîntul josnici? Eu?
CRIS: Sau vrei să te răzbuni? Îţi iei revanşa, nu?
PAUL: Eu? No, nici gînd. Eu doar pun lucrurile cap la cap.
CRIS: Ce face?! Pui cap la cap ce? O brichetă ÅŸi… ce? Poate fermoare ÅŸi nasturi. Eventual telefoane mobile. Åži, hocus-pocus, scoÅ£i o teorie: eu ÅŸi Ana l-am trădat pe prietenul nostru Eugen!
PAUL: Nu-Å£i convine să fii acuzat c-ai provocat… ÅŸtii tu ce.
CRIS: Tot nu poţi s-o spui, nu?
PAUL: Lasă, nu schimba vorba.
CRIS: Hai, zi! ÃŽncepe cu “m”.
ANA: Nici nu ÅŸtiu de ce stăm de vorbă despre aÅŸa ceva…
CRIS: Ştii ce zic eu? Paul, vrei să ştii ce cred eu?
PAUL: Nu Å£in morÅ£iÅŸ, da’ ÅŸtiu că n-am cum să nu aflu.
CRIS: Cred c-a vrut să facă pe interesantu’. Era un nimeni, ca noi toÅ£i, da’ el a vrut să fie mai cu moÅ£.
PAUL: Cris, cre’ că trebe să te răcoreÅŸti.
CRIS: Uită-te şi tu cum ne stoarcem creierii să-nţelegem de ce-a făcut-o. Uită-te cum dăm vina unul pe altul, de parcă l-am fi omorît cu mîinile noastre!
PAUL: A, deci, totuşi, l-am omorît.
CRIS: N-am cu cine să discut! (Scurtă pauză)
ANA: Eu tot nu-nÅ£eleg de ce Å£i-a dat Å£ie bricheta…
PAUL: Păi parc-am stabilit de ce…
ANA: Ai stabilit tu! (Scurtă pauză) Poate c-a fost pur şi simplu un gest de prietenie.
CRIS: Paul, înainte de-a te avînta ca detectiv, uită-te ce-i gravat pe ea. (Îi dă bricheta lui Paul)
PAUL (CiteÅŸte): “Cu drag…, lui Paul”. Ce-i asta?!
ANA: Dă-mi să văd!
CRIS: Un mesaj de dincolo de moarte.
ANA: (Maimuţărindu-l, ironică) “Un mesaj de dincolo de moarte.” MorÅ£ii nu vorbesc.
CRIS: Eugen vorbeÅŸte.
PAUL: Ce tîmpenie mai e şi asta?
CRIS: Eu ÅŸtiu? Poate… o declaraÅ£ie… de dragoste. (Paul pufneÅŸte în râs)
ANA: Cris, acuma-ncepi tu?
PAUL: Ce declaraţie?!
CRIS: Păi, nu vezi: “Cu drag…”
PAUL: Cu prietenie, adică. Tu nu foloseşti niciodată expresia asta?
CRIS: Uită-te, vezi că după “drag” sînt trei puncte. Asta-nseamnă că lipseÅŸte ceva.
PAUL: ÃŽnseamnă pe dracu’!
CRIS: …Cîteva litere, de exemplu. “Cu drag… oste”.
PAUL: Hai că…! (Râde) A, acuma te răzbuni tu! Nu zic, am meritat-o. (Râde)
CRIS: ÃŽÅ£i ÅŸtiam toÅ£i înclinaÅ£iile, nu? Da’ poate că ÅŸi Eugen avea…
ANA: Eugen?! Cum îndrăzneşti ?!
CRIS: Păi ce-ai vrea să cred? ÃŽmi dă mie o brichetă pe care i-ai dăruit-o tu, Ana, ÅŸi pe care e gravat un mesaj pentru Paul. Poate că-l… iubea pe Paul.
ANA: Căcat!
PAUL: Poate c-a vrut să-şi bată joc de noi!
CRIS: Da’, vezi să nu! N-a avut altceva de făcut decît să se distreze pe seama noastră anticipat!
ANA: Cris, asta-i cea mai mare idioţenie! Eugen nu era gay! Sînt sigură de asta. Am fost prietena lui, ce Dumnezeu!
CRIS: Åži de bisexuali n-ai auzit?
ANA: Eu cu tine nu mai vorbesc! EÅŸti… imposibil!
PAUL (Revelaţie): A, ştiu! Tu ai gravat chestia asta pe brichetă! Hai, Cris, recunoaşte! Ai vrut să pice măgăreaţa pe Eugen, nu pe tine şi pe Ana.
CRIS (Amuzat): Numai ţie putea să-ţi vină o asemenea idee.
ANA: Cris, cum ţi-a putut veni o asemenea idee?!
CRIS: Ana, tu-l crezi pe Paul?
ANA: Păi cum să cred că Eugen era… îndrăgostit de… Paul?!
PAUL: Adică ce? Crezi că-s de lepădat? (Cris râde, Ana ţipă)
ANA: Nu vă e ruşine?! Murdăriţi memoria lui Eugen! V-a fost prieten, pentru numele lui Dumnezeu!
CRIS: Ce fel de prieten a fost, că nu ştim nimic despre el?
PAUL: Un prieten care-Å£i face asemenea surprize după ce moare… nu ÅŸtiu dacă se poate numi aÅŸa.
ANA: Poate-a vrut să ne spună adevărul despre el însuşi.
PAUL: Şi de ce nu ne-a lăsat ceva scris? De ce nu ne-a spus înainte? Erau atîtea moduri de-a spune adevărul.
ANA: Poate că s-a jenat…
CRIS: A, deci recunoşti că putea să fie şi-n căruţă şi-n teleguţă!
ANA: Nu recunosc nimic! Vă suceşte minţile, atîta tot!
PAUL: Ana, vorbeÅŸti despre un mort.
CRIS: Paul, dacă ai fi ÅŸtiut că Eugen e… că, mă rog, Å£ine la tine aÅŸa…
PAUL: Da?
CRIS: …Ai fi… făcut-o cu el?
ANA: Cris, eşti de-a dreptul bolnav! La cap! Cum poţi să te gîndeşti la aşa ceva?!
PAUL: Chiar, Cris, cum poÅ£i să-Å£i închipui că eu…?
ANA: Tu de ce nu-Å£i termini frazele?
CRIS: Da’ tu ai putut să-Å£i închipui că eu ÅŸi Ana…
PAUL: Cu voi e altceva… (Se opreÅŸte)
CRIS: De ce? Fiindcă nu sîntem… tu?
PAUL: N-aÅŸ fi făcut-o. Pur ÅŸi simplu. ÃŽn schimb, voi aÅ£i… Discutăm despre ceva ce s-a petrecut deja…
ANA: Paul, uită-te la mine. Te uiţi?
PAUL: Da, mă uit. Şi?
ANA: Atunci bagă la cap: n-am făcut nimic.
PAUL: Ştii, stau să mă-ntreb de ce l-ai părăsit.
ANA: Treaba mea.
PAUL: Te săturaseÅŸi de el, aÅŸa, pur ÅŸi simplu? Sau… îţi plăcea de altcineva…?
ANA: Nu-ţi dau ţie raportul! Cine te crezi?!
PAUL: …De Cris, poate?
ANA: Cris, tu ce păzeşti? Spune-i şi tu că-ntre noi n-a fost nimic!
CRIS: Nu eşti obligată să te justifici. Lasă-l să bată cîmpii.
ANA: Da’ n-auzi ce zice?
CRIS: Tocmai de-aia.
ANA: Atunci nu-mi rămîne decît… să-mi caut cercelu’. Aici nu-i, aÅŸa că o să-l caut în altă parte. (Ironică) Cris, pot să plec? (Cris nu răspunde) Ne mai vedem.
CRIS: Ne mai vedem.
PAUL: ÃŽhîm… (Ana iese. O vreme cei doi rămân tăcuÅ£i) AÅŸ mai fuma o Å£igară. Da’ încerc să mă abÅ£in. ÃŽn fond, fac niÅŸte economii. Nu? (Cris nu răspunde) Am citit o chestie, de curînd. S-a făcut un sondaj. O mie de bărbaÅ£i au trebuit să spună ce-ar alege: să se culce cu cea mai frumoasă femeie din lume fără să ÅŸtie nimeni, sau să nu se culce cu cea mai tare tipă de pe planetă, dar toÅ£i să creadă că a făcut-o. Tu ce-ai alege?
CRIS: Tu chiar n-ai la ce te gîndi?
PAUL: Ce-ai alege?
CRIS: M-aÅŸ culca cu ea.
PAUL: EÅŸti sigur?
CRIS: A, tu nu vrei doar să-ţi răspund. Tu vrei să-ţi dau un anumit răspuns.
PAUL: Cică 82 la sută dintre cei întrebaţi au ales cealaltă variantă.
CRIS: Şi eu cu ce-s de vină?
PAUL: Păi eşti sigur că te-ai culca cu ea?
CRIS: Glumeşti? Fără ezitare.
PAUL: …Fără să ÅŸtie nimeni c-ai făcut-o.
CRIS: Fără.
PAUL: Mai gîndeşte-te.
CRIS: Băi, eşti culmea! Pot să răspund ce vreau?
PAUL: Mai gîndeşte-te, nu răspunde aşa, imediat.
CRIS (Scurtă pauză): M-am gîndit: m-aş culca cu ea.
PAUL: GîndeÅŸte-te, n-ar fi mai miÅŸto să creadă toÅ£i că aÅ£i făcut-o? Å¢i-ar creÅŸte cota pînă la etaju’ zece.
CRIS: Poate nu mă interesează cota asta.
PAUL: Aiurea! Îţi dai seama cîte tipe s-ar lipi de tine dac-ar şti c-ai avut-o pe Miss World în pat?
CRIS: Deci tipele astea n-ar face-o cu mine de dragul meu, ci numai pentru că am făcut-o cu cea mai tare tipă de pe planetă.
PAUL: Păi ce te interesează de ce-o fac? Important e s-ajungă-n patul tău, nu?
CRIS: Åži eu care credeam că am o părere proastă despre tine…
PAUL: Sînt superficial, dar nu ipocrit, ca tine.
CRIS: Păi e mult mai uşor să fii superficial, nu crezi?
PAUL: Evident. E dificil să fii profund. Profunzimea e plictisitoare. Åži periculoasă. (Cris râde) Åži pică greu la stomac. Åži ÅŸtii că stomacul e cel mai sensibil organ, nu? Cînd nu-Å£i cade ceva bine, îţi iese herpes la gură. Cînd eÅŸti stresat, faci ulcer. Sau măcar un pui de gastrită. Iar cînd eÅŸti împuÅŸcat în stomac, mori la sigur. Unii trăiesc cu gloanÅ£e în cap, da’ cu gloanÅ£e în stomac n-ai nici o ÅŸansă. Ce faci, nu spui nimic?
CRIS: Nimic.
PAUL: Tu nu spui niciodată nimic despre tine. Mă mir că-ţi ştiu numele-ntreg.
CRIS: Ce-ai vrea să spun?
PAUL: Să mai zici ÅŸi tu una sau alta. Să ÅŸtie de unde să te ia omu’. De un’ să te-apuce. Vezi, de-aia nu-mi plac taciturnii. Ä‚ÅŸtia ÅŸtiu să tacă, indiferent că-s deÅŸtepÅ£i sau proÅŸti. De-aia-s periculoÅŸi: nu ÅŸtii ce zace-n capu’ lor: un ÅŸvaiÅ£er sau creieru’ lui Einstein. (pauză) Apropo de găuri: te-ai gîndit vreodată cîte găuri are un om?
CRIS: Ai dreptate, cred c-ar fi sănătos, mai ales pentru mine, să vorbesc şi eu.
PAUL: Fii atent: e vorba de gură, deci unu, două nări, deci trei, urechi, cinci, anus, ÅŸase, sex, ÅŸapte. Ei, acum apar problemele: ochii. Ochii le putem considera găuri? Practic, nu. Eu aÅŸa zic. Tu ce zici? (pauză) Tehnic vorbind, ochii nu sînt găuri. DeÅŸi unii zic că sînt. Adică prin ei intră lumina în cap. Deci sînt, într-un fel, niÅŸte găuri… (pauză) Bun, să punem ÅŸi ochii – am ajuns la nouă. (pauză) Dar unii pun ÅŸi buricul.
CRIS: Buricul?!
PAUL: Păi nu?
CRIS: Practic, nu-i o gaură.
PAUL: Depinde de perspectivă. Buricul e, pînă la urmă, o gaură… înnodată. E capătul cordonului ombilical, nu? Pe-acolo s-a hrănit fătul, nu?
CRIS: După ce te naÅŸti, buricul nu mai e o gaură. De fapt, abia din momentu’ ăla devine… buric.
PAUL: Åži totuÅŸi, unii zic că e o gaură. O fostă gaură, mă rog, da’ tot gaură. Deci, zece.
CRIS: ÃŽmi spui ÅŸi mie unde vrei s-ajungi?
PAUL: Păi odată, Tavi mi-a zis că-s unÅŸpe găuri. Atunci n-am stat să le număr. Da’ zilele astea mi-am amintit ÅŸi… (Se opreÅŸte) Hm… (pauză)
CRIS: Hm? Ai zis ceva?
PAUL: Nimic. (pauză) Mă gîndeam… Ce l-o fi apucat pe Eugen?
CRIS: Ce mai contează?
PAUL: Ce n-aÅŸ da să aflu adevărul…
CRIS: Eu n-aş da nimic. Nu vreau să ştiu.
PAUL: De ce?
CRIS: Nu cred că poţi înţelege un sinucigaş decît dacă ai gînduri de sinucidere.
PAUL: Totuşi, de ce-a făcut-o?
CRIS: Habar n-am.
PAUL: Tre’ să recunoÅŸti c-a fost tare. A avut ceva sînge‑n el. Eu n-aÅŸ putea s-o fac. (pauză) Spune-mi, Cris, aÅŸa, ca-ntre bărbaÅ£i: te-ai culcat cu Ana sau nu?
CRIS: Întreabă-l pe Eugen.
PAUL (Râde): Cu tine nu se poate discuta.
CRIS: Tu nici n-ai nevoie să discuţi cu cineva.
PAUL (După o pauză): Îmi laşi mie bricheta?
CRIS: Păi cred că-ţi aparţine.
PAUL: Mda… (Pauză. Paul începe să se joace cu bricheta, deschizând-o ÅŸi închizând-o)
CRIS: Termină…
PAUL: Ce-i?
CRIS: Mă enervează să tot zdrăngăni din bricheta aia. (Paul se opreşte)
PAUL: Auzi, de ce nu mi-ai dat-o de la-nceput? Voiai s-o ţii tu?
CRIS: Nu.
PAUL: Şi cînd aveai de gînd să mi-o dai?
CRIS: Azi. De-aia am ÅŸi adus-o cu mine.
PAUL: De ce-ai ţinut-o atîta vreme? De ce mi-ai adus-o numai azi?
CRIS: Nu ÅŸtiu. ÃŽn primul rind, că n-am observat de la început inscripÅ£ia. Apoi… m-am tot gîndit. Pe cutie scria “pentru Cris”. Pe brichetă – “lui Paul”.
PAUL: (După o pauză) Şi-ai agăţat vreo tipă cu bricheta asta?
CRIS: Niciodată.
PAUL: Nu, pe bune? (Râde. După o pauză) Păi mă duc şi eu.
CRIS: Auzi, pînă la urmă de ce-ai zis să ne vedem? Că tot nu mi-ai spus.
PAUL: Întreab-o pe Ana. Ea m-a sunat că să ne-ntîlnim aici şi să te sun şi pe tine.
CRIS: Păi Ana…
PAUL: Da. A plecat ÅŸi nu ne-a zis nimic.
CRIS: Probabil se simţea singură şi a vrut să ne revedem. Ştii, ca pe vremuri.
PAUL: Ştii, îmi lipseşte. Eugen, zic.
CRIS: Da, îmi dau seama. Şi mie.
PAUL: Nici lui nu-i plăceau mustăcioşii. Şi nici capsele.
CRIS: Ţi-a zis ţie asta?
PAUL: Da, odată. (pauză) Da’-i plăceau fermoarele. (pauză) ÃŽi plăcea să riÅŸte. (pauză) Păi… ne mai vedem.
CRIS: ÃŽhîm…
Paul iese. Cris rămâne pe gânduri, privind în gol. Din off I se aude vocea, ca şi cum am putea auzi ce gândeşte.
CRIS: Fermoare… Cît poate vorbi omu’ ăsta! O să mă duc ÅŸi eu… (pauză) AÅŸ vrea să-nvăţ să dansez. Nici să patinez nu ÅŸtiu. N-am învăţat cît am fost mic, ÅŸi-acuma e cam tîrziu. DeÅŸi, dacă-Å£i pui ambiÅ£ia, poÅ£i învăţa ÅŸi mai tîrziu. Nu ÅŸtiu nici să schiez. Da’ ÅŸtiu să-not. Mă descurc, în orice caz. (pauză) Åži Ana… A slăbit. E de-nÅ£eles… Fac pariu că nu mă mai caută. O s-aÅŸtepte s-o caut eu pe ea… Åži Paul, cu teoriile lui! La-nceput, cînd ne-am cunoscut, mi s-a părut haios. Åži Ana… Arăta atît de miÅŸto… Da’ ea îl iubeÅŸte pe… ÃŽl iubea, adică… (pauză) Nu pot să-l înÅ£eleg pe Eugen. Cînd l-am văzut pe catafalc… Uăh! Era de nerecunoscut. Parcă nu era el. Supt la faţă, uscat, pămîntiu. Nu era el. Cu siguranţă nu era el! Am mai văzut de două ori un mort. Pe bunicu’ ÅŸi pe mătuşă-mea. Arătau la fel. Nici bărbat, nici femeie. Nu erau ei. (pauză) ToÅ£i morÅ£ii arată la fel. Åži eu o să mor… Mai bine nu mă mai gîndesc. Vreau să trăiesc cît mai mult. O să-nvăţ să schiez, o să fac sport cît mai mult. Nu, fără schiat, e prea periculos, îţi poÅ£i rupe gîtu’ un-doi. ÃŽnotul e mai sănătos. Åži jogging. O s-alerg prin parc. Unii o să-ntoarcă privirile după mine, alÅ£ii nici n-o să se uite. Åži-o să beau puÅ£in. Un pahar de vin pe zi. Parc-aÅŸa recomandă medicii. Da’ nu ÅŸtiu cîtă bere pe zi… O să mă interesez. (pauză) O să-mi fac analizele o dată la… cît? La vreo doi-trei ani cred că e tocmai bine. N-o să mai stau atîta în casă. Zidurile alea de beton nu-s sănătoase. ÃŽÅ£i bagă frigul în oase. (pauză) Åži cred că mă uit prea mult la televizor. ÃŽmi stric ochii, capăt migrene, îmi scade tonusul. (pauză) Trebuie să fac o mulÅ£ime de lucruri. Mai am timp, de fapt. (pauză) Ba nu. Mai bine mai din timp, ca să cîştig… timp. Neapărat să mă duc să-nvăţ să dansez! Să mă dau în maÅŸinuÅ£ele electrice! Vreau să fac… nu ÅŸtiu! De toate! Vreau să călătoresc în toată lumea. Vreau mulÅ£i bani. Dar ÅŸi să mă distrez. Vreau… Doamne, cîte vreau! Vreau… vreau să cerÅŸesc la colÅ£ de stradă timp de o zi, vreau să ating o mie de kilometri pe oră, vreau să cer cu voce sigură ÅŸi fără să clipesc cel mai mare diamant din lume la băcănia din colÅ£, vreau să ating o vedetă de cinema, vreau să călătoresc o zi întreagă printr-o pădure de mesteceni, vreau să văd Himalaya, Marele Zid Chinezesc, Turnul Eiffel ÅŸi Taj Mahalul, vreau să fiu natural, vreau să învăţ limba portugheză, vreau să fac autostopul, vreau să călăresc un ponei, un butoi ÅŸi acoperiÅŸul unei case, vreau să fac pipi în toate mările ÅŸi oceanele, vreau să dansez sirtaki în Grecia, vreau să mănînc supă de broască Å£estoasă la Paris, vreau să filmez canguri în Australia, vreau îngheÅ£ată de fistic, vreau miere în cafea, vreau o cagulă neagră pentru momentele cînd sînt trist, vreau compot de piersici, vreau să nu mai gătesc niciodată, vreau să Å£ip pînă se sparg toate geamurile, vreau să omor gîndaci, vreau să fac dragoste în fiecare zi, vreau concediu pînă la pensie ÅŸi dincolo de ea, vreau mure. Da, vreau mure.

Heblu