Moscova, 1919. Studentul Vadim Maslennikov a fost adus pe braţe la spital, în urma unei grave otrăviri cu cocaină, la care corpul său nu a mai rezistat. În buzunarul interior al hainei s-au găsit câteva monede de argint şi un manuscris. Împărţit în patru mari capitole, acesta povesteşte viaţa lui Vadea, din perioada liceului până la acel moment critic în care el a ales sinuciderea.

Din sublim în vulgar şi înapoi

Crescut de o mamă fără personalitate şi fără autoritate asupra celorlalţi, Vadim este o persoană a contradicţiilor: elev bun, prieten fidel, fiu nerecunoscător, depravat, animalic. Îşi condamnă faptele imediat sau chiar în timpul comiterii lor. Vadim oscilează între tentaţia sublimului, de a îmbrăţişa lumea şi a‑i ajuta pe cei din jur, şi vulgaritate. De cele mai multe ori, atât sublimul, cât şi vulgarul se dizolvă unul în celălalt, lăsînd impresia de confuzie şi de inutilitate a celor două stări. Întâlnirea cu Sonia este singurul moment de stabilitate pe care îl dobândeşte. Atunci când femeia pune capăt relaţiei, foarte tranşant, Vadim cade atât de jos în singurătate şi depresie încât se lasă pradă morţii albe.
A doua parte a romanului nu este altceva decât halucinaţia unei minţi în care cocaina vibrează, o cronică a unei fericiri cumpărate cu trei ruble gramul.
Descrierea simptomelor cocainei asupra fizicului şi psihicului uman este făcută cu cea mai mare exactitate. Sub influenţa drogului, Vadim ajunge la concluzia că oamenii cu simţurile sensibilizate, care sunt cel mai aproape de a simţi bucuria divină, sunt şi cei mai predispuşi la fapte animalice şi brutale în momentul în care ar fi să-şi apere această bucurie interioară.
Ceea ce conduce către întrebarea finală, una din principalele teme ale romanului: cât de sublim mai poate fi sublimul, în acest caz?

Romanul scriitorului necunoscut

Paternitatea romanului este, până la ora actuală, dezbătută şi contestată, ceea ce nu face altceva decât să sporească notorietatea lui. Romanul cocainei este una din cele mai citite cărţi, atât în Rusia (ţara de origine), cât şi în Europa. Descoperit în perioada interbelică de Adamovici, este publicat în 1934 şi primeşte imediat cronici favorabile. Cum stilul scriitorului nu pare a fi cel al unui începător şi cum Agheev nu a mai publicat nimic înainte sau după acest roman, critica tinde să spună că acesta poate fi un pseudonim al lui Vladimir Nabokov (care a publicat intens sub pseudonime), Bunin sau un anume Mark Levi. Problema intervine în momentul în care nici unul din cei trei scriitori ruşi emigraţi în America nu-şi revendică acest manuscris. Prin urmare, Romanul cocainei rămâne o singularitate în literatura universală, o capodoperă a unui autor necunoscut, care a influenţat mai târziu scrierile lui William Burroughs. Romanul cocainei a apărut chiar şi în audiobook, în lectura lui Jack Nicholson, iar într-un catalog italian despre contextul valoric şi tematic, numele Agheev apare alături de Bulgakov, Cocteau, Huxley sau Federico Garcia Lorca.

M. Agheev, Romanul cocainei, traducere din limba rusă şi prefaţă de Livia Cotorcea, Editura Polirom, 2007