Tinerii din ziua de azi nu iau atitudine decât în situaţiile în care sunt siguri că câştigă. Îi revoltă multe lucruri, aşa cum reiese şi din „vocea străzii” de mai jos, însă puţini dau o soluţie viabilă problemelor care îi enervează. Mai mult, lucrurile enervante îi depăşesc, sunt de scară largă, fără a se uita în gradina vecinului sau în propria grădină. Ei pleacă de la lucruri pe care oricum nu le pot soluţiona, dau rezolvări ce necesită mase de oameni pentru a fi puse în practică. Poate şi asta e o problemă a lipsei de atitudine vizibilă. Decide for yourself.

Răzvan, 19 ani

Spune că îl enervează felul în care sunt văzuţi tinerii de către cei mai în vârstă. Recunoaşte că vede multă depravare şi orientare spre material la nivelul tineretului, dar îi acuză pe cei în vârstă că nu au fost lângă el pentru a le deschide o cale. De asemenea, zice că îi e frică să se gândească mai mult la prima întrebare, că sunt prea multe lucruri deranjante şi acestea îl determină „să fugă” din ţară. Completează: „Să mă plâng de cei ce merg cu maşinile luxoase cu sute de km la oră, de cei ce ascultă melodii cu iz indian şi de acele fete care umblă goale pe străzi mi s-ar părea inutil, deoarece aş ajunge la prima idee pe care am zis-o, că nu a existat nimeni care să le deschidă un orizont”. Adaugă că este „scos din pepeni” de cei ce zic că „altădată era mai bine”, de nostalgicii care stau şi plâng pentru vremurile care au apus, care nu încearcă să schimbe nimic şi, mai mult, „ne aruncă nouă în faţă tot ce e rău acum, şi ne demoralizează spunându-ne că oricum nu se mai poate face nimic”. Îl deranjează că, fără să-şi dea seama, atitudinea acestora l-a cam influenţat, în sensul că nu ştie cum ar putea schimba cursul lucrurilor… Propune realizarea unor programe de educaţie, în rândul tinerilor „un fel de workshop-uri la scară mai largă, ceva de genul…”, însă nu susţine o schimbare pornind de la el.

Ioana, 23 ani

Crede că mulţi dintre noi nu mai ştiu „ce e ăla bunul-simţ” şi exemplifică prin faptul că, de multe ori, se izbeşte de plata (sau diferite formalităţi) la poştă, fisc, poliţie şi calculatorul funcţionarei de acolo se strică, născând cozi interminabile. „Culmea e că tot ea face scandal, deşi noi, neavând ce face, trebuie să revenim şi să mai pierdem timpul pe acolo”. La fel, dă exemplul unei farmaciste care, neavând rest să-i dea pentru un calmant, o trimite să schimbe banii, deşi în zonă nu prea are unde, aşa că se întoarce şi îi spune acesteia, care reacţionează violent fără niciun motiv: „Mă durea capul, voiam un calmant şi m-am trezit că persoana care trebuie să-mi rezolve problema e mai nervoasă decât mine că nu pot cumpăra”. Ca schimbare, spune că ar trebui „să le faci scandal, să-i umileşti şi să-i pui la locul lor, doar că eu nu prea sunt genul, deşi merită”.

Alex, 22 ani

Consideră că cele mai mari probleme, la noi, sunt: lipsa moralităţii, lipsa sentimentului de apartenenţă la acest popor, lipsa unităţii şi „lipsa totală de încredere în forţele proprii”. E scârbit de expresia „că nu se poate face nimic, care nu face decât să adânceasă neputinţa de a ne ridica capetele peste linia de plutire”. Şi, totodată, de pălăvrăgeala continuă „despre ce am putea face, dar nu putem face, că aşteptăm să ne pice de la UE”. Spune că ar pune un dram de cultură civică şi educaţie, ca să exalte tinerei generaţii sentimentul de putere şi încredere care, adaugă Alex, e încă necompromisă total de actuala „modă a gândirii şi acţiunii”. Întrebat cum ar face toate acestea, spune că ar reforma sistemul educaţional, prin „crearea unei elite intelectuale, nu financiare”. Pentru că ceea ce propune Alex pare de domeniul utopicului, l-am întrebat cum se poate realiza acest lucru. Răspunde că printr-un program de legi, din iniţiativă publică, pentru care ai nevoie de 200.000 de semnături. Completează că ceea ce îşi doreşte, ţinând cont de faptul că studiază Ştiinţe Politice, e ca el să fie unul dintre cei aleşi în Parlament, pentru a propune o schimbare de această natură.

Cătălin, 21 ani

Îl enervează faptul că toţi sunt nemulțumiţi de ceea ce se întâmplă în general, dar nimeni nu-şi pune problema să schimbe ceva. Şi, mai mult, îl deranjează când îi trece pe la ureche pe stradă sau în locurile pe care le frecventează că „românii sunt de căcat”. E oripilat că aude pe toată lumea în jur spunând că „e corupţie”, dar nimeni nu-şi pune problema că ea trebuie stopată de la cel mai mic nivel, în sensul că, şi „dacă taximetristul îţi propune să nu pună ceasul şi tu accepţi, ca să dai mai puţini bani, comiţi o ilegalitate şi tragi economia înapoi”. Mentalitatea de turmă strică tot „dacă ăla dă şpagă, eu de ce să nu fac asta?” Prin faptul că el nu face toate acestea (sau cel puţin încearcă), crede că încet, se mai schimbă măcar ideile oamenilor. Spune că e un revoltat şi că, de cele mai multe ori, când se loveşte de atitudini de genul acesta, le atrage atenţia persoanelor în cauză. „Aş urla, doar că mă controlez şi le vorbesc respectuos (de fapt, sunt ironic) despre datoria şi atribuţiile lor”.

Rareş, 16 ani

Primăria Clujului nu vrea să amenajeze un parc adevărat pentru skateri, ceea ce îl revoltă pentru că a auzit că „în afară, în fiecare oraş mai mare sunt cel puţin 4 parcuri de skateri, în timp ce noi ne înghesuim aici”. A luat atitudine în acest sens, dar se pare că problema nu a fost încă soluţionată. Împreună cu un grup, „Skate Transilvania”, au depus cerere la Primărie şi au făcut o petiţie, adunând 1000 de semnături. Li s-a propus un loc în capătul Mănăşturului, nepotrivit pentru astfel de practici, pe care l-au refuzat, dar li s-a promis că o să se caute un alt loc. Din păcate, încă nu au primit niciun răspuns, deşi a trecut destul de mult timp.

Adriana, 23 ani

O deranjează cum e organizată piaţa muncii, felul în care funcţionează firmele, lipsa de ordine datorată în primul rând lipsei de comunicare angajator-angajat. De asemenea, atitudinea superioară a „şefului” care nu acceptă propuneri de la subordonaţi. Ia atitudine prin faptul că, din când în când, dă sugestii în acest sens, deşi nu prea e ascultată. De asemenea, observă cu stupefacţie că, de cele mai multe ori, mulţi optează pentru „munca la negru”. La multe locuri de muncă sunt primiţi bani în plus faţă de cei de pe fluturaş, doar pentru a nu mai plăti atâtea impozite. E de părere că ar trebui să se controleze mai mult acest fenomen, şi spune că ar face plângere în momentul în care semnalează concret problema aceasta.

Alex, 17 ani

Enumeră multe probleme, e greu de urmărit: lipsa de educaţie, ţiganii care sunt violenţi în mini-parcul de skateri, politicienii corupţi, „târfele de la TV, în frunte cu Oana Zăvoranu”, primarii corupţi care preferă să aprobe înfiinţarea de cluburi de noapte („unde o grămadă şi-o trag în baie”) în loc de parcuri (în cazul lui, de skate), discriminarea datorată prejudecăţilor: „cum eşti îmbrăcat puţin diferit, cum te arată cu degetul”. Spune că, referitor la „târfele de la TV, care nu au nici 10 clase”, ia atitudine, în sensul că nu le urmăreşte programele ca să nu le ridice rating-ul. În legătură cu discriminările şi etichetele care sunt puse arbitrar, el susţine că nu o să facă acelaşi lucru: „poate se mai schimbă lumea” .

Helga, 22 ani

Mizeria din spaţiile verzi şi din păduri e prima plângere a sa. Crede că ar trebui mai multă supraveghere în acest sens şi, în legătură cu ea, consideră că atitudinea potrivită e să nu facă acelaşi lucru, să nu arunce resturi pe jos. O altă problemă o are cu lipsa locurilor de muncă după terminarea facultăţii, dar spune cu regret că nu are ce să facă în privinţa asta, nu ştie ce tip de atitudine să aibă,  pentru că e legată de mâini. Cea de-a treia problemă are legătură cu lipsa respectului faţă de bătrâni (în mijloacele de transport în comun) şi crede că singura soluţie e ca ea să dea exemplu „şi să se simtă prost cei care nu fac la fel când văd un bătrân care de abia se ţine pe picioare şi stă agăţat de o bară”.

Imola, 25 ani

Agresivitatea de peste tot, începând de la felul în care oamenii conduc maşinile, până la felul în care comunică. Spune că nu  mai are nimeni răbdare să asculte, totul se derulează prea rapid şi, mai mult, doar în jurul banilor. „Avem nevoie de bani, dar şi de prieteni”. Are o problemă cu bombardamentul de ştiri despre criză, de ofertele promoţionale pe timp de criză şi cu toate felurile în care se încearcă profitul de pe urma acestui fenomen, panicând publicul. „Mi se pare că faza cu criza e tot un fel de a face publicitate, negativă, dar tot publicitate îi zice. Eu nu simt nimic deocamdată”. Întrebată cum ar lua atitudine, ridică din umeri.

Bogdan, 24 ani

Îl disperă prostia, mai ales prostia cultivată la TV, pentru că sunt promovate tendinţe preluate şi prelucrate prost din Vest. Afirmă ferm că e iritat de faptul că „suntem o naţie care nu mai are identitate, îi imităm mereu pe americani şi am ajuns să ne credem europeni doar pentru că am intrat în UE, cu toate că nimic nu s-a schimbat între timp”. Oamenii au ajuns să imite tot ce li se pune la dispoziţie prin intermediul televizorului, au uitat de valorile spirituale, se gândesc doar la binele lor, nu şi la cel al comunităţii de care aparţin. Observă că au fost preluate doar părţile negative din Occident: drogurile, prostituţia, huliganism pe stadioane etc, doar pentru că „vin din-afară”. Consideră că, în această privinţă, fiecare ia atitudine cumva, în funcţie de educaţia primită. Spune că, dacă ar dispune de suficienţi bani, i-ar investi într-o televiziune unde să li se ofere românilor o perspectivă alternativă asupra vieţii şi asupra valorilor pe care le consideră el importante. Dar, pentru că realitatea sa e alta, încearcă să-i mai îndrume pe cei cunoscuţi ( în mare parte mai mici decât el) să vadă mai mult decât li s-a oferit până acum. Cam atât crede că poate face el singur.

Ivette, 20 ani

O sufocă oraşul mult prea aglomerat de maşini, de care se ciocneşte peste tot, pe străzi, trotuare, iar la trecerile de pietoni „eu trebuie să le acord prioritate”. Întrebată dacă ar lua atitudine, răspunde că da, ea călătoreşte cu bicicleta din când în când şi ar susţine campanile de promovare de acest gen, „mai ales că săptămâna trecută era să fiu călcată de o maşină”.

Flori, 17 ani

E deranjată la tot pasul de prejudecăţi legate de aspectul fizic, de manele şi prostie şi nu ştie cum ar putea să schimbe ceva în legătură cu toate aceste, pentru că „ţine de educaţia fiecăruia, şi asta se învaţă acasă”. Urăşte etichetele de orice natură şi tocmai din acest motiv ezită să catalogheze oamenii doar văzându-i pe stradă. Susţine că trebuie să fim mai toleranţi cu cei din jur, în sensul că nu vrea să judece prea aspru doar în funcţie de aparenţe.

Alexandra, 22 ani

Spune că tot ceea ce se întâmplă în ţară e enervant şi că ceea ce o deranjează în ultimul timp e decizia de a mai aplica câteva taxe în sistemul de sănătate: „Pe lângă faptul că în zilele noastre cotizezi şi tot nu beneficiezi de mare lucru pentru că nu sunt fonduri suficiente niciodată, dacă te operezi trebuie să-ţi cumperi tu bisturiul cu care să te taie. Asta deoarece se merge numai pe principiul <plăteşti – primeşti>”. Nu crede că poate schimba ceva decât, poate, prin vot: „Poate doar atunci când corupţia nu o să mai fie aşa de mare, atunci când o să alegem oameni care chiar o să se ocupe şi să administreze corect sectoarele cele mai importante”.