Într-un reportaj despre gamerii clujeni, filmat acum vreo doi ani de nişte studenţi ai secţiei de Cinematografie-Fotografie-Media de la Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB, părinţii unui împătimit al sălilor de jocuri video dădeau un răspuns fascinant la întrebarea dacă sînt de acord sau nu cu hobby-ul băiatului; citat aproximativ, suna cam aşa: „Păi, decît să umble brambura pe străzi şi să dea în cap la oameni...”.
E o mentalitate care, la un prim nivel de interpretare, pare izvorîtă din nevoia (datoria?) părintească de a proteja odrasla de „relele” din lumea de afară, de a-i oferi securitate şi integritate – fizică, cel puţin. În realitate însă, replica celor doi e doar semnul unei de-responsabilizări „naturale” şi a unei investiţii de încredere în ceva care-l poate ţine pe fiu departe de pericole: joaca sau, mai exact, jocul pe calculator, desfăşurat într‑un spaţiu închis şi familiar/familial, camera proprie. Paranteză închisă.
Wigger than life
Havoc, ...
If it looks real, chances are it most probably is.” Aceasta e una dintre replicile-cîrlig ale celei mai recente producţii semnate Ben Stiller, unul dintre cei mai versatil-enervanţi cineaşti (îmi cer scuze, dar, oricît de pop-culture ar fi, eticheta i se poate aplica) ai Hollywood-ului.
După tentativa de a aduce teen-indie-urile din... indie în mainstream (Reality Bites, 1994), apoi pe ultra-licitatul Jim Carrey dinspre mainstream înspre independent (The Cable Guy, 1996) şi, în fine, pe el însuşi din rolurile de casă de producţie în rolurile care-l solicită într-un fel sau altul (Zoolander, 2001), Stiller a revenit în 2008, ca regizorul unei comedii de acţiune care, ca orice film care se respectă, încearcă să treacă dincolo de categorisirea la prima mînă şi să spună că, pentru ca un film de Hollywood să se respecte, acesta are nevoie să-şi iasă din clişee, din artificial.
Cum să iasă? Păi, de exemplu, prin intrarea voluntară în ...
Participă:
Catatonick (13 ani), Masquerade (27 ani), qooALa (14 ani), Jauffre (14 ani)
Catatonick Name: Ce tip de RPG-uri jucati? D&D? Action-RPG? Alte stiluri care nu imi vin in minte? Si mai ales, ce va place la ele?
Catatonick Name: Ummm... no awnsers?
qooALa: Mie imi plac mai mult D&D-urile pt exemplu Baldur’s Gate
Masquerade: mu online
Catatonick Name: [Catatonick Name scoate un pistol din buzunar] “Vorbiti ma!”
Masquerade: si acuma tre sa zicem de ce?
qooALa: [qooALa se sperie] ho mah...
Catatonick Name: qooALa, de ce iti plac D&D-urile: ?
qooALa: imi place sa dau multe pauzuri ...
Masquerade: ce-i drept mu online e pretty boring dupa o vreme, dar e misto ca poti face level up si tu sa pleci la piata
qooALa: Sa am toul sub control si sa am timp sa ma gandesc
Catatonick Name: Daca ai timp sa te gandesti, nu devine boring?
Masquerade: si where is the challenge daca ai timp sa te gandesti?
Jauffre: Joc MMORPG-uri...Imi place sa ...
Să luăm o situaţie ipotetică: imaginaţi-vă că e vară, cald, extrem de cald. Vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun burduşit până la refuz, alături de alţi pasageri a căror sudoare, caldă şi ea, face aerul de nerespirat. Sau altă situaţie, la fel de ipotetică: imaginaţi-vă că aveţi un prieten, copil sau părinte extrem de bolnav, poate pe patul de moarte, care vă imploră să-l ajutaţi.
Fiecare dintre poveştile de mai sus are două rezolvări posibile. În prima, putem fie să răbdăm cu stoicism până la prima staţie, fie să ne transformăm în vultur şi să zburăm prin acoperişul autobuzului spre libertate şi aer curat. Pe aceeaşi logică, în cea de‑a doua, putem fie chema salvarea, fie rosti câteva cuvinte magice prin care boala să dispară instantaneu. Aceste două rezolvări corespund unuia din termenii opoziţiei if-then/what if, sau, pentru cei care preferă o tragere la temă culturală, opoziţiei, să zicem, ...
Prin M.M.O.R.P.G. (Massively Multiplayer Online Role-Playing Game) se înţelege joc online de tip „role playing game”, adică un joc ce-i permite utilizatorului asumarea de roluri, cu posibilităţi de actualizare şi configurare a personajului, limitate doar de condiţiile impuse de interacţiunea cu alţi jucători.
S-ar putea aprecia că MMORPG-ul este un soi de liberalism aplicat în spaţiul virtual. Exemple de MMORPG ar fi World of Warcraft, Warhamer 40.000 Online sau Everquest 2.
Jocurile mai sus enumerate implică, totuşi, reguli impuse de programator, reguli ce au ca rezultat direct orientarea jucătorului spre atingerea anumitor scopuri, chiar dacă ele par utopice, cum ar fi:eliminarea tuturor adversarilor din joc, al căror număr este uneori de ordinul milioanelor, sau al zecilor de milioane.
Prezentul eseu porneşte de la retoricele întrebări: „Ce se întâmplă dacă un astfel de joc ia naştere în absenţa unui programator, ca rezultat al voinţei colective a mai mulţi jucători?”, „poate fi considerată blogosfera un ...
Captatio
La finalul unui nivel din celebrul joc pe computer Prince of Persia, eroul se întîlneşte cu un inamic fantastic, foarte puternic şi agresiv, care pretinde că îi cunoaşte soarta; şi, fireşte, îl atacă cu hotărîre. Eroul (jucătorul) sare cu măiestrie în lături, parează lovitura de sabie şi strigă cu convingere, în timp ce-şi execută inamicul: „Fate is never final!” (în traducere... poetizată, „Soarta nu-i niciodată definitivă!”) Oare ce replică ar putea sintetiza cu mai multă acuitate juisarea pură oferită de jocul de rol, atunci cînd jucătorul se simte stăpîn pe propriile abilităţi?
Soarta e un concept artificial, parte raţional (în dimensiunea sa cauzală, de destin supus accidentului de parcurs, cu participarea ta voit-nevoită), parte metafizic (în dimensiunea sa de scriitură implacabilă, exterioară fiinţei, anihilînd, în fond, orice iluzie de libertate). Jocul de rol anulează, fie şi pentru o scurtă perioadă, soarta, prin înlocuirea identităţii reale cu cea imaginată, pentru care ai ...
La colţul străzii stă şi mestecă o gumă Turbo, cumpărată de dimineaţă de pe taraba din piaţă. Ceilalţi stau şi se joacă în pârâu. E în clasa a II-a; ce mai, e singurul care are calculator între mucoşii de vârsta lui. Cu puţin noroc, sâmbătă vor putea juca şi ei un Wolfenstein la calculatorul lui.
Părinţii lui au dat o căruţă de bani pe el şi ne explică şi de ce. Calculatorul este viitorul. Cum o fi sau de ce, puţin ne interesează, dar spectacolul pe care îl dă shooter-ul 3D este demenţial. Te învârţi în labirint, deschizi uşi cu tasta aia mare de jos şi cu aia pe care scrie CTRL tragi focuri în nazişti. Unul are butoanele cu săgeţi pentru deplasare, unul pe cel pentru deschiderea uşilor şi cel mai norocos descarcă arma. Ceilalţi, stau gură-cască şi îşi aşteaptă rândul. Mihăiţă e cel mai belicos şi nu se prea ...
