Internetul deja are istorie. Orice istorie stârneşte nostalgii. De la zilele de aur ale BBS-urilor la adevăratele performance-uri pe care le constituie blogosfera, spaţiul virtual găzduieşte atât propriul său trecut, arhivat metodic şi sistematic, cât şi  trecutul utilizatorilor săi, în special, în cyberspaţiul românesc, al „generaţiei de sacrificiu" care este generaţia sfârşitului anilor '70 şi începutului anilor '80. Un text definitoriu pentru nostalgiile acestei generaţii, care cu siguranţă a ajuns în majoritatea căsuţelor de email, prin distribuţie virală, este cel asupra căruia aş vrea să ne oprim aici. Nu are sens să-l mai reproducem. El este disponibil pe Internet în sute de bloguri, http://gabi-publicitate.blogspot.com/2008/02/vremuri-bune.html, http://dianacismaru.wordpress.com/2008/01/15/generatia-70-80/ ca să dăm doar două exemple. Textul, pe care nici chiar propaganda sovietică a anilor '50 nu l-ar fi putut gândi atât de insidios, dar de care ar fi fost cu siguranţă mândră, debutează cu un paragraf extrem de adevărat, şi care îi defineşte clar argumentaţia ulterioară: ...

Medeea lui Andrei Şerban este jurnalul unui spectacol - de la pregătirea lui şi până la ultima reprezentaţie. Spune povestea operei scenice, dar şi povestea criticului Ana Maria Narti ca atent observator al unui experiment. Referindu-se la munca ei la Medeea alături de Andrei Şerban, prieten al ei în teatru şi întru teatru, ea scrie: „îi folosesc drept oglindă, drept cititoare-cobai, în reacţiile căruia el se poate măsura". Ajutorul pe care îl dă Ana Maria Narti are ca suport nu atât experienţa sa de până atunci cu teatrul, cât poate chiar inocenţa în faţa unui pământ puţin explorat, cum este spectacolul gândit de Andrei Şerban. Întrebările şi problemele care se ivesc în această perioadă (ultimele săptămâni de repetiţii cu Medeea şi apoi spectacolele din Copenhaga, Baalbek şi Avignon) reprezintă un important aspect al cărţii.Ce se întâmplă în comunicarea teatrală dacă-i luăm actorului ceea ce ...

Piaţa Universităţii, iunie 1990. Mulţimi de tineri (dar nu numai) nemulţumiţi. De eşecul momentului decembrie 89, de preluarea puterii de neo- (sau cripto-) comunişti. Discursul oficial: agitatori, rebeli, legionari. Golani, într-un cuvînt. Ţara are nevoie de linişte. Ţara are nevoie de linişte pentru a putea purcede la reconstrucţie. Ciomage şi bocanci în dinţi de la „oameni de bine" cu căşti de băieş. Sssst! Linişte! Ţara are nevoie de linişte să recupereze imensul decalaj faţă de Occident. Ţara are nevoie de linişte ca să înflorească. Panseluţe... Cinematografele ţării, 2007. Îngerul necesar de Gheorghe Preda, cu Anca Florea, una de joacă în reclame. Aici, are rolul unei compozitoare trendy, care locuieşte într-un apartament decorat minimalist şi suferă de astm. Cel mai alb apartament şi cel mai puţin astm din filmul românesc ever (pînă şi Lăzărescu avea mai mult...) Compozitoarea începe să primească flori şi mesaje de la un necunoscut. Filmul intră într-un mister ...

Interesul lui Ostermeier pentru problemele societăţii contemporane şi, în special, problemele femeii de azi este reflectat de dipticul Concert la cerere - Nora, spectacolele cu care a fost prezent la Festivalul Naţional de Teatru 2007. Ambele "au rupt" gura publicului, deşi ‘formatul' este, în ambele cazuri, puţin uzual. În primul rând frapează scenografia a la spaţiul german, cu un decor hiperrealist care face ca scena să arate ca o secţiune printr-o locuinţă, cu toate obiectele casnice readymades ale realităţii cotidiene; spectatorul se simte literalmente un voyeur care vede prin cel de-al patrulea perete intimităţile existenţelor de pe scenă. Dacă Nora actualizează textul consacrat, în Concert la cerere acţiunea mută construieşte treptat dramatismul: o femeie intră în casă după o zi de lucru. Urmează pregătirile pentru cină, extrem de minuţioase, în care foarte multe gesturi se repetă, substituind cuvintele. Pedanteria exagerată ascunde un gol interior, afectiv; de altfel, femeia doarme pe jumătate ...

Electra, dragostea mea (Szerelmem, Elektra), Ungaria, 1974, regia: Jancso Miklos, cu: Törőcsik Mari (Electra), Cserhalmi György (Oreste), Madaras József (actor fetiş al regizorului, prezent la 80% din filmele sale! În rolul lui Aegist), Balázsovits Lajos (Căpetenia). ...Asta s-a întâmplat într-o seară de duminică, una din serile acelea în care n-ai altceva mai bun de făcut decât să butonezi telecomanda în prostie şi să te miri, fără convingere, că nu găseşti ceva acătării de văzut. Şi cum stăteam aşa, zvâcnind din mână, într-o stare de exasperare vecină cu prostraţia, la un moment dat, degetul opozabil mi-a înţepenit, ca intrat sub imperiul unei puteri dincolo de voinţa mea. Pe ecran evoluau, în formaţiuni riguros geometrice, sau, dimpotrivă haotice, stranii personaje îmbrăcate în haine ce aduceau ba cu vestmântul antic grecesc ba cu moda barbarilor migratori, ba cu îmbrăcămintea hippie. Arhitectura evoca uneori temple antice alteori zidirile ungurilor păgâni. Iar câmpia era nesfârşită, cum ...

La începutul anului trecut am intrat pentru prima dată în contact cu aşa-zisa blogosferă. Sigur, mai citisem câte-o intrare a vreunui blog, din când în când, dar niciodată nu simţisem că se poate întâmpla ceva cu adevărat relevant într-un univers al jurnalurilor de opinii online. Suntem prea mulţi şi prea asemănători, în fond, pentru asta. Şi totuşi, am descoperit „Baghdad Burning" http://riverbendblog.blogspot.com - blogul anonim al unei tinere femei din Bagdad, menţinut cu... îndârjire aş spune, din lipsa unui cuvânt mai potrivit, pe parcursul întregii perioade de schimbare socio-politică violentă (în inimaginabil de multe feluri) care a început în Irak după încheierea „oficială" a ostilităţilor. Nu este intenţia mea să vorbesc prea mult despre această culegere de eseuri şi meditaţii. Ajunge doar să spun ca ea ar trebui citită cu atenţie, de fiecare om care îşi doreşte să înţeleagă câte ceva din istorie fără filtrul obiectivizant şi unilateral al unui ...

Da, ştiu că-i un titlu bun, ştiu că atrage, dar spectacolul aşa se şi cheamă: Penthouse (Ex ossibus ultor). E scris de C.C. Buricea-Mlinarcic şi e montat în studioul Teatrului Naţional din Cluj, textul fiind unul din cele mai specifice produse de lucru ale Taberei de Dramaturgie a Cotidianului, desfăşurată anul trecut la Târgu-Jiu (1-11 august, ediţia IV). Cadrul. Acum, pentru cine nu ştie, Dramaturgia Cotidianului e un program tânăr în lumea românească de proiecte, fiind pus la cale de unii oameni de teatru şi presă, în majoritate redactori ai MAN.In.FEST sau tineri studenţi şi masteranzi din Cluj. Ceea ce nu înseamnă că e made in Cluj, muncă patriotică în folosul universităţii. Dimpotrivă. Plimbată de la Băiuţ la Baia Mare şi Târgu-Jiu, Tabăra de Dramaturgie are tot tacâmul unui proiect psiho-sociologic: idee de lucru, echipă cât de cât constantă, muncă de teren diversă, plan de prelucrare şi prezentare ...