Preotul acesta ţinea slujbele cele mai lungi din tot judeţul, lucru care plăcea moişănenilor, pentru că ei, în timpul ăsta dormeau şi se visau în rai." - Ion Vlasiu, Succesul moral, cap. „Ţurai, ţurai!" Omul este creaţia lui Dumnezeu, spun religioşii. Omul este un animal, pretind raţionaliştii. Eu sunt tole­rant, aşa că spun: omul este un animal religios. Are nevoie de transcendent, de credinţa într-o forţă superioară, într-un bine pur şi inefabil. Luaţi-i-o şi veţi vedea ce se întâmplă. Nu, nu se va usca precum o floare în deşertul raţiunii pure, nu se va stafidi, ca strugurii din republica scolasticii, nu se va face un gnom mic şi pricăjit, ca un copăcel din ghiolul Tureia, atolul Mururoa, după experienţele nucleare. Omul este un animal, însă un animal înzestrat cu raţiune, se spunea pe vremuri la orele de învăţămînt politic. Aş! Ar fi trebuit să se spună că e o fiinţă adaptabilă: dacă ...

-Hai bă, fă poză! Ai făcut? -Da, bă! Ai văzut ce umflat era? -De aseară stătea sub apă. Avea mâinile închircite pe volan! -Nu vă supăraţi, l-au scos? -Da, da, l-am văzut. Acum l-au băgat în dubă! -Cum arăta? -Aşa, pe la 40 de ani. Da era umflat groaznic şi puţea. Fetiţei mele i s-a făcut rău! -Vai, aşa se umflă dacă stau sub apă..." - Conversaţie auzită recent, printre spec­ta­torii unui accident de maşină. Cadavrul, fie că îl luăm dintr‑o perspectivă materialistă, ca materie organică în des­com­pu­nere, fie că îl privim ca pe fosta gazdă a unui oarecare suflet, trebuie să recunoaştem, este un deşeu. Societatea tinde să scape de deşeuri, arzându-le, îngropându-le, eliminându‑le în cele din urmă din arealul său, într-un puseu de igienă. Se întâmplă cu ma­şi­nile vechi, cu cojile de cartofi, cu dejecţiile, cu hoiturile de animale etc. Cadavrele umane, însă, pare-se, reprezintă un caz particular de deşeu. Desigur, majoritatea sunt eliminate elegant, dar unele ...

Kids on fire Se întâmplă mult mai des decât am putea crede ca unele acţiuni care în mod evident au efecte negative capabile să marcheze pentru totdeauna o civilizaţie să fie interpretate într-un asemenea mod încât să devină modele vrednice de copiat de anumite grupuri de oameni, încercând orbeşte să aplice „elemente bune" dintr-o maşinărie ideologică dovedită empiric ca fiind catastrofală. „Bunul simţ" este foarte dificil de definit, motiv pentru care nu devine aproape niciodată un sistem de ghidaj în puzderia de propuneri de natură filosofică, socială şi religioasă care apar în diferite contexte politice. Un exemplu elocvent ar fi continuitatea existenţei mişcărilor extremiste de dreapta şi de stânga, în special în Germania, Italia şi, respectiv, Franţa. Bunul-simţ şi un dram de sensibilitate umană ar face logică îndepărtarea definitivă de aceste modele de gândire, ţinând cont nu atât de principiile politice pe care le promovează, ci de efectele lor imediate, imposibil ...

De mai puţin de un an s-a format în Cluj- Napoca un grup de rugăciune pentru oraş. Vrând să schimbe ceva în oraşul lor, dar fiind neputincioşi de multe ori, aceşti oameni se întâlnesc pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi pentru a înălţa rugăciuni, în speranţa că oraşul şi locuitorii lui se vor apropia de El. Am luat legătura cu Cotiso Mărgulescu, teolog şi membru al comunităţii catolice în Cluj, cel ce a pornit acest grup de rugăciune. Cotiso Mărgulescu:  În primăvara anului 2007, am văzut documentarul Transformations împreună cu comunitatea maghiară romano-catolică din care fac parte. Filmul arăta cum puterea rugăciunii unei comunităţi a determinat schimbări uimitoare în societate.  Am păstrat tăcerea în privinţa gândurilor pe care le aveam şi m-am rugat pentru clarificarea lor. Existau lucruri care mă deranjau în Cluj, ştiam că există probleme, dar dacă aş fi fost singurul preocupat de asta, nu s-ar fi putut porni ...

Cum pînă mai acum două decenii „protocronia salva România", tot ce mişca în gîndirea... „progresistă" a secolului XX trebuia să fi fost inventat, cu mult înainte, de cine ştie ce savant de bordei din comuna Poplaca. Cum, simultan, restricţiile expresiei religioase s-au logodit subteran, jumătate de secol, cu absenţa culturii politico-civice, şi fiindcă, oricum, „românul s-a născut (ferească-ne Cel de Sus de ispite!) POET", iată, diavolul numeric nu se mai satură să ne ameninţe şcolile şi viaţa! Din 1948 şi pînă în 1989, bîta materialismului dialectic şi istoric a bătut cu îndîrjire în capul plecat al elevului român de la oraşe şi sate, cu o îndîrjire care a produs nisip din oale sparte. O reacţie compensatorie era, nu-i aşa, inevitabilă. Dar parcă, totuşi, nici un om cu scaun la cap nu s-ar fi aşteptat la bătălii stradale între credincioşi, din anii 90. Nici la reconversia peste noapte a tuturor securiştilor ...

De ce ar fi ei mai deosebiţi decât alţii? De ce s-ar scri­e, vorbi despre ei? Îşi aleg me­seria, apoi urmează facultatea de profil. Adică Teologia, cu T mare şi sfânt. Dar dacă, în loc de chemare, ar fi mai ales vorba de moştenire sau bani? Tatăl-preot are deja case de vacanţă, apartamente, iar de plătit nu plateşte cheltuielile domestice. De altfel, şi copiii care au părinţi din zona drept, învăţământ, actorie sau medicină au, de multe ori, o înclinare spre aceleaşi domenii. Se tem de Iadul cu flăcări şi cazane şi vor să ajungă în Raiul acela din pliantele colorate, cu leul care se îmbraţişează cu copilul, iar veveriţa cu ştrumpfii. Dar câţi oameni, atâtea caractere. Pe lânga cei cu care poţi să vorbeşti relaxat despre ceea ce crezi tu, fără să-şi facă cruci şi să-ţi dea sfaturi, mai sunt şi cateva tipuri "extreme" (dar destul de des întâlnite). Tinere fete Profil ...

Sfîntul Sinod s-a întrunit, la începutul lunii lui Cuptor, pentru a discuta, printre altele, situaţia Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Surprinzător sau nu, iertarea i s-a acordat, dar numai după ce, în prealabil, a fost mai mult sau mai puţin constrîns să şi-o ceară singur. Trebuie că vajnicii trimişi ai Domnului pe pămînt care au cerut, insistent şi agresiv, „discutarea" cazului Corneanu au fost foarte dezamăgiţi - şi părăsiţi de Tatăl din Ceruri. Prin „discutare", să ne-înţelegem, cereau de fapt o „sancţiune" - cel mai probabil prin caterisire sau, pe înţelesul tuturor, prin răspopire. O, nu! Biserica Ortodoxă Ro­mâ­nă se distruge singură, din interior? Nu, nu, nu, ea spune că vrea să se întărească. Şi, pre­cum naziştii în vremuri nu de­mult apuse, vrea să se cureţe de „uscături". Pentru că, în ochii ei, împărtăşirea lui Corneanu la sfinţirea unei biserici greco-catolice nu poate fi interpretată decît ca un act ...