Am primit sarcina - incitantă de altfel - şi care până la urmă s-a dovedit mai captivantă decât mă aşteptam, de a realiza o selecţie a părerilor de toate felurile legate de spectacolul Spovedanie la Tanacu, semnat Andrei Şerban şi jucat la Teatrul Odeon. Pentru că există deja şi la noi vorba „nu ştii ceva, googăleşte", voi începe, pentru că aşa mi se pare "fair" cu oferirea câtorva cifre: www.google.ro/numere 221.000 de intrări la căutarea "Tanacu" 20.700 de intrări la căutarea „spectacol Tanacu" 68.500 de intrări la „Spovedanie la Tanacu" 2320 de intrări la „imagini Tanacu" 646 de intrări la „imagini spectacol Tanacu" www.google.ro/vorbe Mi-am luat tastele în dinţi şi am început: 03 iulie 2008 Spovedanie la Tanacu @ Odeon "Spovedanie la Tanacu te pune faţă în faţă atât cu inocenţa, cât şi cu cruzimea din tine. Spovedanie la Tanacu te pune pe scenă, aproape de actori, aproape de poveste, foarte aproape de un act de artă, făurit cu atâta măiestrie ...

O simplă căutare pe Google te lămureşte asupra faptului că referinţele, opiniile şi construcţia de imagine care înconjoară cartea Tatianei Niculescu Bran Spovedanie la Tanacu. Roman Jurnalistic (Humanitas,  2006) sunt neobişnuit de ample. Nu e de mirare, subiectul ei e unul care a agitat spiritele vreme îndelungată, la oraşe şi sate, în lumea laică şi în cea religioasă, în cercurile intelectuale şi în cele academice, în ţara şi - vai nouă, din nou! - dincolo de graniţe. „Ţara lui Dracula" risca, încă înainte de a deveni ţara Mailat (asasinul din Italia, dacă l-aţi uitat) să devină „Ţara lui Corogeanu", un soi de vast Tanacu, tărîm fabulos, primitiv-medieval, al habotniciei...profunde şi al exorcismelor de secol XVI. La un subiect agitat, reacţia faţă de carte şi faţă de filmul documentar, ori de spectacolul plecat de la substanţa ei, era firesc să fie pe măsură. Prima mare calitate a acestei cărţi e că e... ...

Lipsesc-cu foarte puţine excepţii autentice - în România spectacolelor-metaforă, obsedate de mari mituri şi mari eroi, demersurile aplicate pe dramaturgia evenimentelor cotidiene, proxime. Lipseşte teatrul adrenalinei zilnice, considerat de mulţi minor şi precar. Din această perspectivă, Spovedanie la Tanacu propune un cîmp de cercetare destul de ignorat de spectacologia românească, abordat însă de cîţiva încăpăţînaţi care, prin workshop-uri consecvente şi scriere de texte la faţa locului încearcă să acopere această dimensiune: mă refer la grupul de la Cluj, girat de Miruna Runcan şi C.C.Buricea-Mlinaric, cu programul lor interdisciplinar „Dramaturgia cotidianului", sau la tangaProject, grup format din regizori, dramaturgi, artişti vizuali, coregrafi care, în septembrie 2007, a creat în zona Rahova-Uranus cinci spectacole pe baza documentării în diverse comunităţi din Bucureşti. Deci, Spovedanie la Tanacu nu cade chiar pe un gol de experienţă de exploatare a cotidianului. În acelaşi timp, necesitatea sedimentării şi coerentizării acestor demersuri este indiscutabilă şi fiecare cărămidă ...

Alexandra Băcanu: Cât de familiarizat eraţi cu subiectul Tanacu înainte de workshopul iniţiat de Andrei Şerban? Ionuţ Caras: Înainte de primul workshop, de la Plopi, nu eram aproape deloc. Vag, am auzit nişte zvonuri. AB: Cum a început experimentul de la Plopi? IC: A venit domnul Şerban, a ales nişte oameni din mai multe teatre, a luat nucleul de la Cluj, patru sau cinci. El iniţial voia să facă un film. A citit cartea, a fost extrem de şocat de ea. I-a plăcut foarte mult maniera pe care Tatiana Niculescu Bran a adoptat-o în scrierea acestui roman jurnalistic, tocmai pentru că era una nepărtinitoare şi care prezenta faptele din cu totul alte unghiuri decât presa. Punea accentul, din punct de vedere uman, pe personajele care au fost implicate. Şi-a dat seama că nu poate să facă film, pentru că subiectul era deja cumpărat şi atunci a zis: hai să vedem în ce măsură această ...

Rafael Oros: Care e impactul pe care l-a avut cazul respectiv, din presă, asupra ta? Cînd ai luat cunoştinţă de el şi care au fost părerile tale? Cristian Grossu: Chiar cînd a început vîlvătaia în presă, am auzit de el, dar nu mă înteresa absolut deloc. Spuneam: Uite încă o „ştire de la ora cinci" mai picantă. Un preot care exorcizează. Te forţa să te uiţi. Nu aveam nici o părere şi nici acum nu am nici o părere. La un moment Andrei Şerban ne-a pus întrebarea asta. „Ce părere aveţi despre caz, vă afectează în vreun fel?" Părerile erau împărţite, iar cînd a ajuns la mine am spus foarte clar: „Pe mine nu mă interesează cazul. Eu sunt actor şi am să îmi fac treaba. Am să privesc cazul şi personajul doar din punctul ăsta de vedere." R.O.: Cum de ai ajuns să te implici în workshop şi apoi să joci ...

Brânduşa Ban: De ce confesiune religioasă sunteţi? Ramona Dumitrean: ...ca ma­jo­ri­tatea românilor... ortodoxă! B.B.: Sunteţi o persoană religioasă? R.D.: Dacă a fi religios înseamnă a merge la biserică, atunci nu, nu sunt! Dacă a fi religios înseamnă a crede într-un Creator a tot ceea ce suntem, da, sunt religioasă şi cred. B.B.: Care este părerea dumneavoastră în legătură cu evenimentele petrecute la  Ta­nacu, în 2005? R.D.: Ce să zic? Că în România secolului XXI se mai întâmplă asemenea lucruri? Şi nu vorbesc de exorcizări, că doar nu suntem unici în asemenea evenimente, se întamplă şi pe alte...meleaguri! Zic că e inadmisibil ca într-o Românie care se pretinde europeană, şirul evenimentelor să decurgă aşa cum a decurs. Cazul a fost clasat repede! În afara „presupuşilor" vinovaţi (preot, maici), cărora nici măcar nu li s-a acordat prezumţia de nevinovăţie, nimeni n-a mai fost tras la răspundere! BOR-ul s-a spălat repede pe mâini! Sistemul medical a fost „igienizat" ...

Unde mă situez raportat la religie? Aceasta este o întrebare care mă bântuie de mult. Am fost botezată în cultul ortodox, am trecut prin prima împărtăşanie la greco-catolici (pe vremea aceea li se promiteau părinţilor nişte excursii fabuloase în Grecia dacă îşi lăsau copiii să fie împărtăşiţi de un preot catolic - 1990); am avut o admiraţie deosebită pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi am acum o repulsie în ceea ce îl priveşte pe Benedict al VI-lea, papă şi el, dar ceva mai fascist de felul lui. Am citit Istoria Religiilor a lui Eliade şi am făcut o pasiune pentru ritualurile româneşti. Şi da, am ajuns la o concluzie: biserica este şi va rămâne o mare afacere. Iar ca la noi la nimenea: nu cred că există alt loc în lume unde dacă sunt trei blocuri la un loc, hop şi biserica. Pe strada Eroilor în Cluj Napoca, o stradă ...