Curtis. O familie tipic engle­zeas­că, tatăl citeşte zi­arul, îmbră­cat într-o cămaşă, mama găteşte. Ar urma ca cei doi să poarte o conversaţie absurdă, de tipul dialogurilor lui Ionesco. Însă aici intră Ian, cel care destabilizează ordinea şi automatismul. Merge spre camera lui, pune un disc şi ascultă. Diferenţa e că nu face nimic, muzica nu e fundal pentru altceva. Deja vedem ceva din farmecul filmelor care vorbesc despre muzica unei perioade, aşa cum sunt Velvet Goldmine, The Wall sau The Doors. Hainele (oricât de caraghioase ar părea azi) posterele, magazinele cu discuri, gestul de a pune discul pe platan, toate au ceva prăfuit şi respectat. Toate detaliile te bucură şi te miră, ca un joc puzzle: fiecare îşi are locul lui şi fără el nu se poate trece mai departe. Alb-negrul ales de regizorul Anton Corbijn nu e doar o "modă", ci este vechiul. Şi, de altfel, cum ar putea ...

Boogie (2008) Regia: Radu Mun­tean Scenariul: Alexandru Ba­ciu, Răzvan Rădulescu, Radu Muntean Cu: Dragoş Bucur, Adrian Văncică, Mimi Brănescu, Ana­ma­ria Marinca, Vlad Muntean Despre cel mai recent film al lui Radu Muntean, unii cronicari străini au spus că nu seamănă deloc cu România pe care o cunosc ei. Dar, trecînd peste documentarele despre cerşetori înmulţiţi ca ciupercile după ploaia de bani, ţigani hoţi şi criminali şi orfani hidoşi abandonaţi în pivniţele institutelor care-i au în grijă, să vedem ce Românie ştiu. În primul rînd, pe cea din Moartea domnului Lăzărescu: sărăcăcioasă, bădărană şi complexată. În al doilea, pe cea din 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile: avort interzis şi alte mici prohibiţii comunistoide. În al treilea, pe cea din A fost sau n-a fost?: o ţară cu orgolii mari, aspiraţii aşijderea, dar putirinţă nema. În fine, ca să revin la Radu Muntean, pe cea din Hîrtia va fi albastră: revoluţia care l-a ...

Marilena (2008) Regia şi scenariul: Mircea Daneliuc. Montajul: Corina Stavilă. Costumele: Gabriela Nico­laescu. Producător: Ion Marinescu Distribuţia: Cecilia Bârbora, Nico­dim Ungureanu, Cornel Palade, Sergei Mizil,  Anca Sigartău, Andrea Ivett Eröss, Noémi Zsófia Eröss În penultima zi a TIFF-ului, publicul a avut onoarea de a fi martor la premiera absolută în România a celei mai noi producţii în regia lui Mircea Daneliuc: Marilena - ecranizare după romanul omonim al regizorului, publicat în 1999. Lăsând la o parte "izvorul" creaţiei, filmul pare să continue seria de nereuşite cinematografice ale artistului - referindu-mă, aici, la Sistemul nervos (2005) şi Legiunea străină (2008). Radu (Sergei Mizil), plecat la muncă în Canada, a lăsat-o pe iubita lui, Marilena (Cecilia Bârbora), în "supravegherea" prietenului lor, Sebi (Nicodim Ungureanu); dar şi automobilul său e, de altfel, lăsat pe-aceleaşi mâini. Însă, încă de la începutul filmului, vedem că Sebi nu este tocmai bun la a ţine lucrurile sub control. Buşeşte maşina, şi ajunge acasă ...

Cassandra's Dream (2007) Regia şi scenariul: Woody Allen; Cu: Ewan McGregor, Colin Farrel, Tom Wilkinson, Hayley Atwell „For the person who thinks with his head life is a comedy, for those who think with their feelings, or work through their feelings, life is a tragedy." - Henry Miller Se pare că, trecut cam mul­ti­şor de jumătatea vieţii şi, urmărit probabil de viziunea unei morţi din ce în ce mai apro­piate, domnul Allen  renunţă la comedia care îi devenise trade mark, evoluând (sau involuând, după părerea majorităţii) spre un registru mult mai întunecat. Cel puţin aceasta îi e intenţia. Problema apare atunci când umorul nu se dă dus şi scoate căpşorul în cele mai tensionate momente. Poate părea o afirmaţie bizară, dacă ne gândim că unul din principalele lucruri care i se reproşează în general filmului e tocmai lipsa umorului. Dar e aici şi o formă de rasism rezultată, paradoxal, din prea multă „political ...

Goya's Ghosts (2006) Regia: Milos Forman Scenariul: Milos Forman & Jean-Claude Carrière Montajul: Adam Boome Muzica: Varhan Bauer Design vestimentar: Yvonne Blake Producător: Saul Zaentz. Distribuţia: Javier Bardem, Natalie Portman, Stellan Skarsgård, Randy Quaid Madrid, 1792, Sfântul Oficiu al Inchiziţiei. Filmul începe cu "slideshow"-ul unor gravuri ale pictorului Goya; în afară de o neconcordanţă cronologică (insesizabilă necunoscătorilor), instalarea spectatorilor este produsă adecvat: gravurile din seria Capriciilor (serie ce a fost publicată, de fapt, abia în 1799) nu pot să nu şocheze prin grotescul lor; imaginile sunt pasate de la un călugăr la altul, lăsând să se vadă figurile lor dezaprobatoare. Momentul acţiunii reprezintă, deja, punctul de maximă popularitate a pictorului la curtea Spaniei; arta lui este, după cum spun inchizitorii, recunoscută şi în afara graniţelor, gravurile sale vânzându-se în librăriile şi chiar pe străzile Romei, ba şi în Mexic; însă, oricât de mult ar altera aceste tipărituri imaginea Spaniei, Biserica nu se poate atinge de Goya, câtă vreme ...

Nu pot să uit cât de bucuros am ieşit de la prima serie a scurtmetrajelor, proiectate în cadrul zilelor filmului românesc de la TIFF. Le-am văzut la „Victoria", într-o sală înţesată de obişnuitul puhoi de spectatori, care păreau să nu mai ţină cont că-i dimineaţă, amiază sau seară. Veneau şi se înghesuiau într-o veselie, făcând din holul cinematografului un fel de teasc mustind de nerăbdare. Cine a dat o tură pe acolo ştie ce spun. Scurtmetrajele româneşti I au fost şapte la număr, multe din ele produse de UNATC. Ceea ce e bine în lumea românească de film, de care se ştiu puţine când e vorba de scenarii valoroase, regizori competenţi şi, mai ales, de finanţări suficiente. Cred că ar fi cazul să scăpăm de ideea că şcoala e aia cu exerciţiile, după care te alegi cu diplomă ca să-i dai bice cu capodoperele... Ei bine, că nu-i aşa au arătat-o ...

În iunie, post-TIFF, a fost lansată, în majoritatea ci­ne­matografelor din ţară, se­lecţia „Cinci succese mari pentru cinci filme mici", simultan cu lansarea pe DVD. Colecţia cuprinde scurtmetraje româneşti premiate la festivaluri (Berlin, Locarno etc.), sub semnăturile unor regizori din „noul" val nou al cinema-ului românesc, precum Bogdan Mustaţă, Alexandru Mavrodineanu sau Adrian Sitaru. Cele cinci filmuleţe din selecţie arată precum o mînă de poker, indubitabil cîştigătoare la export şi probabil mai „tremurîndă" la publicul autohton, care trebuie să se privească pe sine cu o (prea) îndrăzneaţă sinceritate. În ordinea intrării în scenă, hic sunt peliculas! O zi bună de plajă Premiat anul acesta la Berlin, filmul regizat de Bogdan Mustaţă, după un scenariu de Cătălin Mitulescu, e povestea a trei ado­lescenţi terribles, fără trecut şi fă­ră viitor, care sechestrează o ca­mi­onetă şi pe şoferul acesteia, iar ulterior pe o prostituată. Conduc pînă la o plajă pustie, fac baie, fumează cu aere şi ...