Marina Lewycka, Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană, Editura Polirom, 2006 Odată ca niciodată, noi am fost o familie, mama mea, tatăl meu, sora mea şi cu mine - nu o familie fericită, dar nici nefericită, ci pur şi simplu o familie care îşi ducea traiul în timp ce copiii creşteau şi părinţii îmbătrîneau... pînă la apariţia Valentinei din Ucraina, femeia cu sîni boticellieni, care aduce la suprafaţă zaţul amintirilor îngropate demult. Valentina are 36 de ani, Nikolai 84, iar mama, Liudmila, e moartă de doi. Fiicele lui Nikolai, Vera şi Nadejda, fac tot posibilul să-şi extragă tatăl din acest „triunghi conjugal" ciudat, care, la un moment dat, ia proporţii de scandal, implicînd pînă şi juridicul. Surorile, care pînă atunci nu se iubeau deloc, descoperă că pot fi aliate împotriva unui duşman comun. Umbra Liudmilei bîntuie prin casa în care a trăit împreună cu Nikolai mai bine de jumătate de ...

Alexandru Vakulovski, Bong, Polirom, 2007 „Alexandru Vakulovski, eşti o curvă". Şi de aici a început totul. Facerea unei lumi unde abjectul, dezgustul sau greaţa devin singurele forme ale existenţei. Cea mai nouă carte a lui Alexandru Vakulovski (după romanele care au scandalizat conservatorismul cititorilor mici burghezi, Letopizdeţ şi Cactuşi albi pentru iubita mea) continuă, în stilul deja cunoscut, cu un ‚mi-se-rupism' în toată splendoarea celei mai cotidiene banalităţi. Personajul-narator, Yo, e un tip dintre cei mai obişnuiţi, singura sa particularitate fiind patetismul exagerat, dincolo de masca durităţii cuvintelor pe care le foloseşte. Pulă, pizdă, futai, 370 de pagini, hocus-pocus şi e gata romanul. Gata să satisfacă autosuficienţa adolescenţilor care nu-şi găsesc locul în această lume prea naşpa pentru ei. Urăsc oamenii, cu unele excepţii: cei pe care îi urăsc-iubesc. Oricât de conştienţi ar fi de condiţia mizeră în care trăiesc, ei nu încearcă să o depăşească în vreun fel. Sau măcar să se ...

Dumitru Crudu, Steaua fără... Mihail Sebastian, Editura Cartea Românească, 2007 Ce se mai scrie azi? Teatru. După Jurnalul lui Mihail Sebastian. Cine ? Crudu. Dumitru Crudu. Plecând de la Mihail Sebastian, autorul scrie o piesă între documentar şi ficţiune. Este o aglomerare de personaje, majoritatea celebre nume din literatura română. În fruntea lor, Nae Ionescu, cel care a semnat prefaţa antisemită la De două mii de ani... şi care în decursul câtorva ani a trecut de la a sprijini evreii la a-i condamna. Sau, cum ar fi spus Eugen Ionescu, un om care a mers odată cu istoria. Delirul lui Sebastian produce o asemenea distribuţie. Singur, în casă, speriat, îşi imaginează tot soiul de lucruri. Din teoreticul „o carte este produsul multor altora, sau scriitorul este înconjurat de alţi autori" (în sensul că nu putem ieşi dintr-o paradigmă şi suntem formaţi de alţii şi de produsele acestora), Sebastian chiar aduce prin imaginaţia lui ...

Nicolae Mandea, Teatralitatea, un concept contemporan, UNATC, 2007 Spaţiul cultural românesc pare să se îmbogăţească în ultimii ani cu nişte publicaţii care în trecut erau rarissime: cartea de teatru. Aceste publicaţii nu se referă la traduceri, ci la o panoramare a spaţiului teatral românesc contemporan. Aşadar, volumul lui Nicolae Mandea nu poate fi privit decât cu entuziasm... s-a mai adăugat încă un titlu pe listă! Lansată la U.N.A.T.C., unde autorul ei este profesor de regie, Teatralitatea, un concept contemporan a primit recenzii pozitive încă de la apariţie. Se încearcă definirea unui concept despre care se vorbeşte mult, în teatru şi în afara sa, fără a se stabili o dimensiune clară a limitelor sale. În cartea de faţă, Nicolae Mandea doreşte să producă, în fond, o redefinire a întregului orizont semantic al termenului. Încă din introducere subliniază că „ideea teatralităţii a ajuns la o gamă extraordinară de sensuri, însemnând orice între act şi ...

Vlad Zografi , America şi acustica, Editura Humahitas, 2007 Atelier Reţeta pentru un spectacol de teatru: Recunoaştere, Sentimente, Ambiguitate, Comunicare, Spontaneitate. Care se va face aici, acum. Din public sunt alese personajele, ce sunt puse să joace. Cine conduce jocul? Directorul: un personaj cu care deja ne-am obişnuit. Un cuplu de lesbiene, dintre care una bolnavă, un imigrant şi un drogat. Toate sunt foarte la modă, adică îi interesează pe „ei". Ironia este foarte subtilă, atunci când Directorul subliniază că pe aceştia nu-i interesează gânditul, ci doar acţiunea. Dialogul merge foarte repede, deşi ideea este de a crea un text, nu de a juca unul deja scris. Când jocul se leagă şi Directorul nu mai intervine pentru a corecta, totul începe să pară mult mai verosimil, personajele prind putere. Ţi-e chiar frică de ce ar putea să se întâmple. Un personaj este înjunghiat. Panică printre ceilalţi, dar mai ales pentru cititor. A ...

Simona Popescu, Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie, Editura Cartea Românească, 2006 Odată, demult, cînd eram în clasa a IXa şi citeam (coincidenţă?) „Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine" de Simona Popescu în minunatul meu manual Sigma cu Arcimboldo Giuseppe pe copertă, stăteam în barul de chiul cu un prieten şi ne gîndeam să scriem o carte cu douăsprezece colţuri şi cu douăsprezece titluri, douăsprezece lacăte şi încrengături, şi aşa mai departe - proiect tipic de licean, nu-i aşa? Păi, aparent nu, pentru că ceva în genul ăsta realizează Simona Popescu în volumul său Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie. E foarte greu să scrii despre o astfel de carte, în mare parte pentru că este un volum care ilustrează perfect anumite probleme de distanţare de subiect pe care le voi trata în alt material, iscat de tabăra de Dramaturgia cotidianului. Ce vreau să spun ...

Ţineţi minte Silkroad? Sigur că da. Bun, problema e că eu nu mă pot stăpâni să nu scriu despre MMORPG-uri (Massively Multiplayer Online Role Playing Games cum am explicat şi la Silkroad). Este aceeaşi idee, cultura orientală, Buddha peste tot şi skill-uri de îţi lasă gura apă. Doar că aici skill-urile sunt Kung-Fu! Bun venit într-un joc bazat pe o idee genială. Cum în Silkroad (la naiba, am ajuns să fac din cronica asta o comparaţie) skill-urile erau o fiţă pentru a creşte atacul, cu care te puteai descurca singur, aici fără skill eşti nimic. La fi ecare 2 nivele poţi antrena un skill pentru a mai adăuga o mişcare, astfel că din o lovitură laterală de topor, ajungi la sărituri şi şuturi cu aterizare în atac. Există 6 clanuri, 3 white şi 3 black. Enumerăm: White: Shaolin, disciplinaţii călugări. Arme: Polearms; Wu-Tang, cruzii soldaţi. Arme: Sword; Şi (genial!!) The League Of ...