De 114 ani, de când există film pe lume, tot felul de teme au apărut prin scenarii; ţi-ar lua un veac să le numeri pe toate. Dar uită-te de aproape: puţine au fost suficient de puternice încât să facă, din scenarii, mari lovituri pe marile ecrane. Doar câteva au fost la înălţime, iar noi am ales una. Evadarea din cotidian – o temă veche şi nouă, folosită, gustată, probată. Filmele din articolul de faţă pornesc toate de acolo şi o fac atât de bine, că ţi se pare cea mai tare temă. „Mă duc în lumea mea”, „mă ascund”, „mă închid undeva şi uit de toate” – cam asta-i filosofia lor. MAN.In.FEST o numeşte „Cu căştile pe urechi” şi face un soi de studiu al refugiului în spatele căştilor.
În sunete, personajele se cuibăresc de urât, de teamă, de plictis, de nervi, de disperare, de singurătate. Sunetele sunt cel mai căutat ...
În primul rând, trebuie menţionat că cele două montări la care se face referire pleacă de la traduceri diferite ale textului lui Sarah Kane, adaptat conform necesităţilor ; dacă Psihoza lui Răzvan Mureşan gravitează în jurul protagonistei (Patricia Boaru), secondată de sora medicală (Ileana Negru), spectacolul lui Mihai Măniuţiu propune o distribuţie numeroasă, din motive ce ţin de viziunea regizorală: în total 16 Sarah Kane, adică 3 interprete propriu-zise (Ramona Dumintrean, Irina Wintze şi Vava Ştefănescu) şi un cor.
Textul lui Kane este un monolog despre nebunie, sfâşiere, frământare, scris într-un stil fracturat, care permite maximă libertate de manipulare regizorală. Nivelul spaţiului sonor este unul intens folosit în ambele montări pentru exploatarea nebuniei şi a derivei protagonistei, fie ea încarnată de o singură persoană sau de un grup. Folosirea punctuală a muzicii în spectacol, dincolo de replici, are în acest caz scopul de a pigmenta psihoza atât de visceral descrisă de Sarah ...
It’s all gone Pete Tong, Produc#ie UK/Canada, 2004, scenariu si regie: Michael Dowse, cu Paul Kaye, Beatriz Batarda, Kate Magowan, Mike Wilmot.
Marea păcăleală cinematografi că din 2004 continuă să-mi meargă la sufl et si azi. L-a i văzut? Si câ i a i rămas cu impre sia că Pete Tong e surd, sau cu do rin a de a prinde un gig de-al lui Frankie Wilde, ca să vede i ce stie să fa că un DJ care nu mai aude? Publicului atent îi cer scuze de pe acum, întrebările mele nu îl privesc direct si stiu că, în ce-l priveste, entuziasmul mi-e împărtăsit. Dacă încă nu l-a i văzut... e vorba despe un mockumentary care-l are în centru pe „cunoscutul DJ” Frankie Wilde, despre care depun mărturie Carl Cox, Paul van Dyk, Tiesto si Pete Tong însusi – sufi ciente prezen e pentru a da si a men ine ...
De battre mon coeur s’est arêté, Fran#a, 2005, regia: Jacques Audiard, scenariul: Jacques Audiard si Tonino Benacquista, cu: Romain Duris, Niels Arestrup, Jonathan Zaccaï, Gilles Cohen, Linh Dan Pham, Aure Atika, Emmanuelle Devos, Anton Yakovlev.
Ce infl uen ă are muzica asupra oamenilor? Sufi cientă ca să ocupe un rol foarte important în via a personajului principal, dar si ca să dea titlul filmului. De battre mon coeur s’est arreté e un vers din cântecul La fille de Pere Noel a lui Jacques Dutronc, dar asta nu are nici o legatură cu fi lmul. Scoasă însă din contextul piesei si pusă în contextul fi lmului, această construc ie capătă for ă, devine tăioasă prin intermediul personajului principal. Remake după fi lmul american Fingers din 1978, De battre mon coeur s’est arreté pare să răstoarne tradi ia în care remake-urile hollywoodiene eclipsează fi lmul original. Totul se întâmplă exact pe dos, în ...
Mamma Mia!, SUA, 2008, regia: Phyllida Lloyd, cu: Amanda Seyfried, Meryl Streep, Stellan Skarsgard, Pierce Brosnan
Across the Universe, SUA, 2007, regia: Julie Taymor, cu: Evan Rachel Wood, Jim Sturgess, Joe Anderson, Dana Fuchs
Cînd am văzut, acum doi ani, Across the Universe, am iesit din sala de cinema înainte de jumătatea fi lmului. „Vreau să-mi mai placă Beatles, totusi...”, i-am replicat colegului cu care eram. Asta după ce, ini ial, m-am gîndit că asortarea cu muzica Beatlesilor poate face orice poveste din lume mai pu in proastă decît e în realitate – nu că I Am Sam, fi lmul din 2001 cu Sean Penn, ar fi fost o poveste proastă, dar era un exemplu de bună utilizare a unui soundtrack provenind de la o singură sursă. Scălîmbăielile tinerilor actori principali, cu vocalize de tip „Mandy Moore / Hilary Duff / Jessica Simpson” pe partea feminină si „Backstreet Boys / Westlife / ...
Testamentul elogiatului regizor/coregraf Bob Fosse
injectează în vena autobiografi ei doze felliniene de fantas-
magorie, à la 8½. Ultra-uzitata, si de-altfel consistenta,
compara ie bate în retragere odată cu deplasarea peliculei
All that Jazz în dimensiunea exclusivă a sunetului.
Ilustra ie academică vie a termenului de workaholic, Joe Gideon (Roy
Scheider) orchestrează selec ia de dansatori si coregrafi a unui specta-
col de Broadway, post-produc ia tipic hollywodiană, adică depăsită de
termene, a unui material despre stand-up comedy si conducerea unui
teatru. Ritmul ame itor al scenei se distilează în spatele cortinei, unde
propriul spectacol scapă din frâie. Por ii halucinante de Vivaldi, medi-
camente, igări si sex racordează propria via ă la un sistem în degradare.
Prăbusirea în spirală atinge permanent aceeasi ra ie de halucinogene, pe
măsură ce coboară tot mai adânc spre inevitabilul fi nal: masa de opera ie.
Flirtul permanent cu sarmantului înger al mor ii Angelique ( Jessica
Lange) dezbracă de costum si sclipici existen a lui Joe, pentru ca ...
Oliver Sacks, Musicophilia: Tales of Music and the Brain, Vin-
tage Books, 2008, ISBN 1400033535
După extraordinarul succes al culegerii de „povestiri neurologice” – vechi
de cîteva decenii, dar care a provocat ecranizări substan iale si dramatizări
celebre – Omul care si-a confundat nevasta cu o pălărie, seducătorul doctor
Sacks a mai scris si multe alte căr i... serioase. Acum, revine cu o altă culege-
re de experien e fascinante, culese din activitatea sa de terapeut si teoreti-
cian clinic, a căror coloană vertebrală o constituie misterioasa rela ie dintre
cre ierul uman si muzică. Ve i face cunostin ă cu o lume aiuritoare, în care
personaje dintre cele mai banale si mai afone devin peste noapte interpre i ai
nocturnelor de Chopin, compozitori, în care un orb stie aproape pe dinafară
o colec ie discografi că cu două mii de opere, iar tratamentul muzical reuseste,
uneori, să refacă vorbirea pierdută. Dacă umbla i după excep ional, fi indcă
via a de fi ...
