Casa dinăuntru – este un jurnal de spectator (avizat). Presupune o abordare relaxată, autoarea nepropunându-şi să facă  critică de direcţie. Mai mult, deşi se declară prea puţin interesată de teatrul de text, ea dedică o bună parte din volum noii dramaturgii ca fenomen contemporan, recunoscundu-i statutul. Cartea Cristinei Modreanu e structurată în două părţi: prima scanînd fenomenul teatral din interiorul României, a doua parte fiind urmărind întâlnirile autorei cu teatrul practicat dincolo de  graniţă. Cum era de aştepat, primei părţi i se oferă mai mult spaţiu. Tema care se impune e cea a spaţiului teatral, fie văzut dinăuntru, fie din afară. Precum în  bine-cunoscutul mit al peşterii, autoarea porneşte prezentarea dinspre subsoluri, respectiv din spre undergroundul teatral, astăzi bătând la porţiile mainstream-ului. În primele două capitole sunt avute în vedere spectacole precum cele ale lui Radu Afrim (Kinky Zoone), ale Gianinei Cărbunariu (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi şi “madybaby.edu”) ale lui ...

Imboldul dat apariţiilor editoriale dedicate artei cinematografice - prin interesul uşor mai pronunţat şi chiar  prin inaugurarea unei colecţii speciale-  a eşuat, în mod absolut previzibil,  în a sufoca rafturile librăriilor. În acest context, volumul Orient Express – filmul românesc şi filmul balcanic devine un eveniment cu mult peste sensul deja prăfuit al sintagmei, atât în ceea ce priveşte subiectul de anvergură, în genere ingorat (acum blindat cu o documentare solidă, o panoplie generoasă de exemple şi o perspectivă profundă) cât şi prin prezentarea grafică notabilă, îmbogăţită de imagini şi documente de arhivă. Balcani, balcanism, balcanizare Plonjarea în fenomenul cultural al Balcanilor pretinde din start cartografierea acestei zone ambigue şi contradictorii. Că ştiam  deja sau nu, cu alte cuvinte că ne vine să credem sau nu, Europa s-a născut în Balcani, atât prin etimologia denumirii cât şi ca noţiune. Pornind de la paradoxul Europei primordiale, transformată ulterior în regiune decupată din continent, Marian ...

Ediţia a doua, revăzută şi adăugită. Viaţa lui Ştefan Iordache între aceste pagini, după ce a trebuit să ne forţăm limbajul şi să vorbim de marele actor la timpul trecut. Să forţăm şi simţirea şi privirea obişnuită cu prezenţa lui pe scena teatrului românesc. Regele scamator, Ştefan Iordache, al Ludmilei Patlanjoglu, nu e o carte uşor de citit, pentru că e densă, e supraîncărcată. Ca şi cum fiecare cuvânt stă sub semnul unei apăsări, chiar şi atunci când subiectele tratate sunt doar întâmplări amuzante din trecutul lui. Primul capitol, Jocul cu viaţa..., conţine în primul rând povestea lui Ştefan Iordache despre sine: amintiri despre copilăria petrecută în cartierul Rahova, verile la bunici, în Calafat, tot ceea ce memoria a păstrat despre iubiri, prieteni de pahar şi nu numai, colegi, locuri, roluri. Capitolul se continuă apoi cu câteva fotografii şi cuvintele celorlalţi despre el. Părinţii, colegii, ţăranii sau lăutarii care l-au cunoscut ...

Votca-Cola, Irina Denejkina, Editura Curtea Veche, 2008 În al doilea sertar, în spatele editurilor mamut ca Humanitas, Polirom ori Rao, stau cîteva edituri mai micuţe, dar vioaie, cu programe de toată isprava, mai ales în materie de fiction. Una care îmi place din ce în ce mai mult (desprinsă şi ea, la nivelul patronatului, cu oftaturi, tot din Humanitas, aşa cum s-a întîmplat şi cu Compania), e Curtea Veche. Care are o serie care mi-a căzut de o vreme cu tronc, Byblos, în care, uneori, publică ruşi de ultimă generaţie. Am citit, în acest sens, cărţi excelente, cum e Gheaţa lui Sorokin, Moartea pinguinului de Andrei Kurkov, ambele în directă concurenţă cu Fiica unui erou al Uniunii Sovietice a ruso-franţuzului Makine, publicată la Humanitas (vezi recenzia în numărul trecut). E, din start, important de spus că sunt toate foarte bine traduse, lucru din ce în ce mai rar sub avalanşa de ...

Probabil că spaţiul teatral polonez nu are nevoie de nici o introducere.  Traversând o perioadă comunistă mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a noastră, teatrul polonez a funcţionatşi altfel decât în limitele unui teatru de guerilă, ce alimenta iluzia publicului că participă la un act de frondă faţă de regim.S-a experimentat, s-a teoretizat, s-au impus noi stilistici din acest spaţiu. Astăzi după ce a traversat o tranziţie spre economia de piată, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a noastră, societatea poloneză pare cel puţin tot la fel de dispusă să-şi deschidă scenele unor texte nou apărute a căror principală sursă de inspiraţie o constituie realitatea cotidiană. Apărut în urmă cu câteva luni la Editura Art şi beneficiând de un marketing de care, din păcate, nu orice antologie de texte dramatice se bucură, “Made in Poland – Antologie de teatru polonez contemporan”, adună 6 piese de teatru noi, nu neapărat aparţinând ...

Du dramaturge[1] este o carte roz, deci făcută să pară prietenoasă, sau măcar să atragă privirile în librărie. Apoi, e destul de posibil ca cel care răsfoieşte cărţi să o pună jos dezgustat, şi să întindă mâna după următoarea carte roz, din seria „Cum să îţi asortezi copilul la outfittul tău. Ghid fashion pentru tinere mame”. Totuşi, cartea e prietenoasă. Ca cele din celebra serie „Qu’est-ce que c’est?” în care se explică, după caz, ce e impresionismul, bomba atomică, filmul şi altele, pare că e o culegere de explicaţii pentru începători. Cei cincisprezece regizori, sau actori, sau dramaturgi, sau traducători îşi dau cu părerea despre dramaturg. Pentru început, ar trebui să ştim cu ce termen ne jucăm: dramaturgul e cel care lucrează cu regizorul la înţelegerea unui text, la prelucrarea acestuia, la găsirea unor sensuri, la traducere, la o muncă la masă, dar şi la repetiţii, e primul spectator care spune ce ...

Andra, 22 ani Muzica: Depeche Mode, The Cat Empire, Bob Marley, Thievery Corporation etc. Motivaţie: Dacă e prea frig, muzica o face să nu se mai gandească la asta. De asemenea, crede că uneori îi e ruşine de lumea din jur, se concentrează pe muzică şi nu le mai observă privirile celor  care trec pe lângă ea. Distanţele par mai scurte şi, totodată, nu vrea să asculte prostiile din jurul ei. Ascultă aceleaşi genuri de muzică, atât pe stradă, cât şi acasa. Spooky, 19 ani Muzica: Sublime, Paraziţii, The Roots, Bob Marley, Damien Marley, Looptroop, The Killers, The Strokes, Mattafix... Motivaţie: În general, face o obsesie pentru câte o melodie. Din această cauză, în momentul în care aude o piesă nouă, şi-o transferă pe mp3 player sau telefon şi o ascultă până la refuz. Spune că de cele mai multe ori, se plictiseşte, e motivul principal pentru care îşi pune căştile pe urechi. În momentul în ...