Ei, da!, a venit şi momentul în care imaginea urmaşilor noştri care îşi petrec verile cu umbrela deasupra capului şi ne întreabă cum miroase zăpada să devină din ce în ce mai familiară. Fără avertisment, zic unii, că doar catastrofele cu mii de morţi, transmise live, nu mai ţin, căzute în rutină mutilantă; în schimb, simţim nevoia să ne înclinăm aplaudând, sub dictatura schizofreniei de masă, oscarizând documentare imbecile, care să ne convingă că, da fraţilor, de data asta e pe bune, natura a luat-o razna şi,l ce să vezi, o păţim chiar şi noi, oamenii. Noroc că, pe ici pe colo (mai mult pe colo, a se citi în spaţiul asiatic) oamenii se mai proiectează încă, drept parte a naturii; şi, evident, nu mai simt nevoia campaniilor publicitare cu protagonişti celebri, care te îndeamnă să scoţi încărcătorul din priză după folosire şi să stingi lumina în cameră când ieşi ...
Hello! Fiind prima cronică, v-aş zice lucruri de genul:... “cât mă bucur să scriu la această revistă, e.t.c.”; dar, asta ar ocupa propriul meu spaţiu. Cum bănuiesc că aţi observat, tema numărului sunt animé-urile. Ei, fenomenul (ca orice fenomen care se respectă) trece şi pe la jocurile de PC. Aşa că primul exemplu este un fapt istoric, un fenomen (vorbeam noi mai sus de ele): Drumul Mătăsii. Şi uite aşa am explicat pe scurt care este povestea colosului MMORPG (massivley multiplayer online role playing game) Silkroad. Eu unul nu am reuşit să gasesc conexiunea dintre istoria drumului mătăsii şi acţiunea din Silkroad. Oricum asta nu prea contează pentru producător, fie el şi chinez.
OK: deci are grafică animé şi monstruleţi ciudaţi, dar nu e în întregime un animé. Nu există conexiune antique-futristic dar, în jocuri, nu prea găseşti această trăsătură. Ceea ce m-a mirat e că, fiind un RPG, totuşi nu ...
Saiat Nova (1969)
La prima vedere, alăturarea celor două noţiuni pare forţată. Ce pot avea în comun două culturi aparent repliate în ele însele, una izolată în arhipelagul nipon, alta în munţii pietroşi ai Asiei Centrale? Dar, la o examinare mai atentă, constaţi că imaginea societăţii închise nu se potriveşte nici armenilor, nici japonezilor. Pe când Europa trăia migraţiile barbare, studenţii şi învăţaţii armeni plecau ,,cu burse" la ,,specializări" în principalele capitale culturale ale momentului: Atena, Constantinopol, Alexandria, Cezareea, Antiohia, Edessa. Japonezii, mai insulari şi statornici, practic neînclinaţi spre nomadism, au primit influenţe dinafară, în toate formele posibile, de la alfabetul chinez la budismul indian şi tehnologia occidentală.. În epoca de început a secolelor XVIII- XI învăţaţi chinezi şi coreeni au adus în arhipelagul nipon exact influxul cultural necesar pentru a altoi un promiţător fond autohton. Ceea ce nu i-a împiedicat pe japonezi să le cotropească mai târziu ţările, cam în ...
...ianuarie-februarie...
...Cea mai bună parte a acestei experienţe este oportunitatea de a avea la degetul mic mii şi mii de alte oportunităţi...în care trebuie să faci ordine...în funcţie de care trebuie să decizi...ale căror urmări trebuie să le anticipezi...mă duc la Chateau-Landon sau la un carnaval în Paris...mă duc la Hamlet la Bobigny sau la balet la Palais Garnier...aleg cursul lui Ryngaert sau al lui Sirrazac...mai rămân aici un an sau mă duc în Anglia sau mă duc la Bucureşti, sau mă reîntorc la Cluj şi fac copii...Sunt psiholog sau teatrolog, sau scriitor...detalii care trebuie clarificate...Sau nu?!...
...Occidentul te învaţă că da...trebuie să ştii ce vrei şi să go for it... nu ştiu de ce, poate de la aerul de Paris, de la oamenii pentru care viaţa este foarte clară, translucid de clară, am devenit din ce în ce mai conştientă de alegerile pe care le fac...god-damn-it! (citez Southpark)... De consecinţele acestora...Practic, ...
E destul de greu de scris o paralelă între un film şi o carte în general, cu atît mai mult în cazul unui film în care autorul cărţii pe care o ecranizează a fost implicat. E greu din perspectiva cititorului mai ales, pentru că în timpul lecturii ţi se formează în minte o serie de imagini despre personaje, ai o idee despre cum arată ele, despre spaţiul în care trăiesc, despre atmosfera generală a realităţii lor. Iar dacă ce ai tu în cap nu se potriveşte cu ceea ce vezi pe ecran nu e mare lucru, decât dacă autorul cărţii a supervizat filmările, pentru că atunci ai confirmarea faptului că tu n-ai imaginat în aceleaşi dimeniuni cu autorul, n-ai „văzut” bine şi n-ai înţeles ce trebuia. Procesul de îndoială de sine e greu de evitat în astfel de cazuri, iar singura modalitate pe care am găsit-o pentru exorcizarea acestor păreri ...
Probabil ca articolul meu porneşte de la o premiză foarte „hollywood-iană”, şi anume aceea că, uneori, doi criminali în serie, fiecare cu tabieturile sale, găsesc ceva în comun, îşi dau seama că au un je-ne-sais-quoi care îi leagă şi încep să comunice. Desigur, nu prin e-mail sau la telefon, ci prin ceea ce fac; îşi lasă unul altuia mici omagii, mici semne care să le dea de înţeles că sunt băgaţi în seama de cineva care îi admiră... Sau, mă rog, se raportează la ei. Pe scurt, se stabileşte un soi de contact uman întreţinut „artistic”.
Cam asta văd eu că ar fi situaţia între doi regizori aflaţi la foarte mare distanţă unul de altul, dar foarte apropiaţi prin „M.O.” (adică... mode of operation). Este vorba de Quentin Tarantino şi de Park Chan Wook, cel puţin în ceea ce priveşte filmele lor Kill Bill 1 & 2 şi respectiv „Trilogia răzbunării” ...
Cultura niponă a avut dintotdeauna capacitatea de a atinge un grad excepţional de eclectism fără a-şi pierde specificul. Uneori poate părea că el este complet înghiţit de influenţele pe care ea le acceptă şi le încurajează, iar perioada modernă este cu precădere marcată de această aparentă occidentalizare - forţată şi aproape iraţională - a modului de viaţă şi a tradiţiilor japoneze. Şi totuşi, la o privire mai atentă, o cultură ale cărei elemente sunt atât de tare legate între ele cum este aceasta este imună la contaminări esenţiale într-un mod care ne este străin nouă, europenilor. Toate aspectele civilizaţiei japoneze se reflectă mereu unul în altul, de la religie la design, de la teatru la benzi desenate. Toate formele de creaţie îşi găsesc rădăcina comună într-un mod anume de a gândi, care se schimbă doar în aparenţă, iar dacă privitorul reuşeşte să vadă lucrurile în acest fel, occidentalizarea japoniei pare ...
