Vânătoarea de subiecţi: Dramaturgia Cotidianului 2008, august, Târgu Mureş. Subiectul ţintă: oameni relaxaţi, cât mai relaxaţi, extrem de relaxaţi…în ceea ce priveşte  unul dintre cele mai tabu subiecte  ale ameţitoarei şi încă oarbei noastre ţărişoare: iarba. Cine, cât, cu cine, cum şi, mai ales, cu ce idee de produs cultural asociază tinerii mutanţi ai Generaţiei X-Men & Women consumul de droguri. Nu orice fel de droguri căci, dacă ar fi fost să scot o declaraţie, măcar la fel de consistentă ca aceasta, de la un heroinoman sau cocainoman, în Târgu Mureş, poate ar fi trebuit să mă fi mutat acolo cu tot cu „familia”, pentru câţiva ani. Dar chiar şi aşa, după patru zile de dat telefoane în diverse părţi, tot am rămas cu impresia că oraşul e mort şi ar cam fi timpul să-mi schimb ţinta. După lungi zile de bătut la uşi închise şi multe piste moarte, am încercat să vorbesc cu cîţiva studenţi, care erau toţi extrem de reticenţi în ceea ce priveşte perspectiva unui interviu pe o astfel de temă. Să nu mai vorbim de faptul că majoritatea erau doar la început cu consumul şi aveau o idee prea vagă despre cum şi cu ce se manâncă întrebările din chestionarul meu. Şi da! Multă, multă reticenţă pentru aproape nimic, fiindcă nu era vorba ca vreunul dintre ei să fi fost dealer sau heavy smoker, aşa că nu se prea explica lipsa lor de colaborare. Cine ştie? Dupa ce intri în contact cu mai mult de zece persoane, care la rândul lor te trimit la alte persoane, şi aşa la infinit, începi să te întrebi dacă bate vântul  făr-de iarbă în oraşul ăsta, sau adevăraţii „conaisseurs” sunt toţi plecaţi… Şi iată că veni şi ziua în care să-mi apară el, studentul care a spus din prima: „ DA!…se rezolvă!”  Şi s-a rezolvat. Am stabilit o întâlnire cândva seara, căci la telefon ştim cu toţii că NU putem vorbi ce ne taie capul. Ba mult… se pare că aici, în Cluj, pereţii chiar au urechi. Cu vreo două seri în urmă stătusem de vorbă cu trei tineri şi  aflasem că există în oraş un sediu de dezintoxicare pentru cazuri mai acute. Dar care, aparent, este secret, căci acolo sunt duse pentru „reparare” doar persoane din înalta societate şi copiii acestora. Centru care îşi doreşte păstrarea anonimatului celor internaţi. Curios lucru!

Subiectul, intervievat pe terasa Teatrului 74 (o să-l numimi XY) s-a dovedit foarte cooperativ şi relaxat în faţa reportofonului, sigur pe sine şi conştient de fiecare afirmaţie. Din căte am înţeles stând de vorbă cu el, majoritatea relatărilor se referă la un trecut nu atăt de îndepartat, dar care lasă de înţeles faptul că, actualmente, nu mai consumă droguri cu o aşa mare frecvenţă. E bine şi aşa, atât timp cât a avut contact cu ele în perioadele de consum, cel puţin săptamânal. Râdem, împărtăşim idei, imagini, “flash-uri”, toate cu un singur scop…descoperirea unei legături, poate universal valabilă, între consumul de droguri uşoare, cannabis sau H, şi consumul cultural. Căci, din câte îmi spun unele pesoane, drumul este de la produs cultural, la drog, iar de acolo înainte cine ştie?

I.I.: O să începem standard: vîrstă, sex, ocupaţie…

X.Y.: Am 25 de ani, masculin…ne oprim…

I.I.: Cât eşti de deschis sau de reticent în ceea ce priveşte o discuţie cu ceilalţi despre droguri?

X.Y.: Cu ceilalţi, necunoscuţi nu sunt chiar aşa deschis. În situaţia de faţă, sunt deschis sa vorbesc oricând şi orice.

I.I.: Cât eşti de familiarizat cu consumul de droguri?

X.Y.: Recunosc, nu am încercat majoritatea drogurilor, dar pot spune că am încercat.

I.I.: Văd că ne plasăm în trecut…Cu cine şi cât de des consumai?

X.Y.: Cu prietenii, cu oameni pe care-i cunoşteam, cu oameni din anturaj, ca să nu zic gaşcă.

I.I.: Anturajul tău?

X.Y.: Persoane foarte apropiate… Adică, în perioada în care fumam, ieşeam cu acei oameni. De       fiecare dată, însă, erau oameni cu care ieşeam în acel moment, nu erau mereu aceiaşi.

I.I.: Erai reticent faţă de persoanele nou-venite în grup?

X.Y.: Nu, pentru că nu s-a întâmplat să vină persoane noi, adică… nu erau racolate. Când şi dacă se întâmpla, nu eram absolut deloc reticent, adică veneau „hai încearcă şi tu”…  Ok, nu vrei, e treaba ta, noi oricum o facem.

I.I.: Bănuiesc că şi acum consumi.

X.Y.: Da, dar am avut o perioadă când consumam mai frecvent. Pentru că acea gaşcă s-a dispersat, apoi n-au mai fost ocazii… În momentul în care sunt ocazii, nu dau înapoi.

I.I.: Ce localuri preferi să frecventezi exclusiv cu prietenii „consumatori”?

X.Y.: În localuri nu cred s-a întâmplat vreodată… dar nu ieşeam foarte mult. Exista un local în care mergeam atunci, era un local de rockeri. În rest stăteam ba la unu’, ba la altu’ acasă.

I.I.: Cum ai început să consumi?

X.Y.: În liceu auzeam despre asta. Toată lumea discuta, eram evident curios. În momentul în care s-a întâmplat prima dată, prietenul meu cel mai bun avea la el. Era ziua lui, cumpărase de undeva, eram în faţa blocului, noaptea. Şi am încercat. Ce s-a întâmplat a fost mai ciudat pentru cei ce consumă regulat, da’ nu pentru cei care consumă prima dată. O perioadă am stat acolo, apoi am mers spre casă. Am coborât să-mi duc căţelul şi am devenit foarte-foarte paranoic.

I.I.: Efectul a venit după cât timp?

X.Y.: Până în treizeci de minute.

I.I.:  Te crezi mai cool faţă de alţii? Ţi se pare că poţi fi acceptat mai uşor într-un alt grup dacă deja consumi droguri, sau ai consuma droguri?

X.Y.: Nu, nici vorbă. N-am făcut-o pentru a epata, sau pentru a mă da mare. Pur şi simplu pentru că am vrut. Apoi am zis că e ok, nu-mi creea nici un disconfort, doar prima dată. E pur şi simplu un lucru pe care vreau să-l fac.

I.I.: A fost pe măsura aşteptărilor tale?

X.Y.: Nu cred că am avut aşteptări. Am fumat pentru că am vrut să văd cum e. Prima dată a fost, cum spuneam, o întreagă paranoia: adică, să nu mă prindă cineva, să văd oamenii mişcându-se. Faţă de mama, să nu simtă… După asta am dat afară. Apoi, am zis, hai să văd dacă e tot aşa.

I.I.: Aşadar, prima paranoia a fost faţă de părinţi, fiindcă stai cu ei.

X.Y.: Evident că faţă de ei… Adică, de exemplu, copilul nu poate să creadă că părintele l-ar lăsa să încerce. Paranoia de atunci nu era legată de ce ar zice mama…Ştiam doar că e ilegal, şi-mi era frică să nu mă prindă cineva.

I.I.: Ai povestit despre cum a fost prima dată când ai fumat. Nu ai avut aceeaşi temere şi când te-au văzut ai tăi beat pentru prima oară?

X.Y.: Nu, prima dată când am fost beat nu aveam absolut nici o frică. Adică…, eram beat, m-au văzut ai mei, trebuiau să mă vadă odată şi-odată. Termenul de comparaţie era altfel, pentru că la droguri e ceva mult mai „grav”.

I.I.: Cu ce produse culturale asociezi cu predilecţie consumul de droguri?

X.Y.: Primul care-mi vine în minte e muzica. Se vorbeşte mult despre cei care consumă droguri şi fac muzică, sunt ascultaţi şi azi, după decenii: trupe mari, mai sunt şi care au murit, cum ar fi Morrisson, Cobain. Nu am auzit, nu mă pricep, nu ştiu cât poate să fie asociat consumul de droguri cu teatrul, eventual cu filmul. Altceva, nu ştiu.

I.I.: Crezi într-o simbioză între droguri şi muzică?

X.Y.: O simbioză presupune ca unul să-l ajute pe celălalt. În ideea în care creaţia duce la drog şi invers… Nu cred că e simbioză, poate că uneori, când te dorghezi, unele lucruri ies mai bine… În acea stare autorul are probabil impresia că va crea ceva mai pe gustul publicului.

I.I.: Dar declaraţiile unori artişti…

X.Y.: Nu ştiu. E ca refuzul pe care ţi-l oferă alcoolul, au impresia că dacă beau un pahar înainte să urce pe scenă scapă de inhibţii, de emoţii. E doar o impresie. Am văzut-o, am trăit-o, nu ajută! Adică, zici că bei o sticlă de vin şi te urci pe scenă. Crezi că ajută să scapi de limitele care, neconsumând droguri sau alcool, te-ar autocenzura. Fiind drogat, ai impresia că eşti „foarte tare”.

I.I.: Ţi s-a întâmplat, în perioada în care consumai mai mult, să preferi un anumit produs cultural, adică să ai o fixaţie pentru ceva anume? Album de muzică, film.

X.Y.: În grupul meu de prieteni, nu puteam să fumăm fără să ascultăm The Doors, Nirvana… Atunci mi s-a părut genial, a fost perioada în care urmăream filme horror.

I.I.: Ce gen?

X.Y.: Le urmăream şi râdeam foarte mult, vroiam filme horror proaste! Apoi, după ce fumam as­cultam Metallica, noi eram un grup de rockeri… Dar nu cred că drogurile sunt doar în grupurile de rockeri, deşi mulţi aşa îşi închipuie. Eu nu asociez drogul cu nici un gen anume, adică până şi cei care ascultă manele se pot droga. În momentul în care au ieşit pe piaţă, toţi a vrut să încerce pentru că erau curioşi, sau ca să epateze. Dar se întâmplă să fie oameni care fumează doar ca să facă o altă impresie. Am şi eu prieteni care  se laudă cu „Eu fumez!” Sau: „Am fost în club şi am luat extasy, ce tare a fost!”

I.I.: Care este drumul pe care crezi că l-ai parcurs: de la drog la produsul cultural sau de la produsul cultural la drog?

X.Y.: Aici abia se naşte simbioza despre care vorbeai. Adică, înainte să mă droghez, ascultam muzică rock, după la fel. Mă face să vreau să văd mai mult, să fiu mai receptiv. Cu alte cuvinte, am făcut aceleaşi lucruri, am rămas la ideea mea, nu am fost influenţat de Paraziţii sau alţii care vorbesc despre asta, încît să încep să ascult şi genul ăla de muzică. Am început să fumez într-un cerc de prieteni, iar ulterior, dacă se discuta undeva despre droguri, ma înfigeam la discuţie, nu pentru că mă dădeam mare, ci ca pură conversaţie. Adică unul spunea “Marijuana creează dependenţă” şi eu spuneam că nu e aşa.

I.I.: Ţi-ai deschis orizonturile?

X.Y.: Da, în momentul care am început să fac chestia asta, am fost mai interesat de muzică şi vroiam să caut mai mult după aceea.

I.I.: Deci, eşti reticent la schimbarea gusturilor?

X.Y.: Da, dar pentru că am rămas la ceea ce-mi plăcea în momentul acela, adică mă făcea să mă simt bine. De asta se fumează şi tot atunci se fac lucrurile care-ţi plac.

I.I.: Ce eviţi cu predilecţie să faci sub influenţa drogurilor? Există situaţii sau obiecte care iţi creează spaimă?

X.Y.: În acel moment nu ştiu cât de mult te poţi controla. Singurul lucru care m-ar putea readuce în acea paranoia pe care o aveam la început e Poliţia. Adică, nu neapărat să discuţi despre ea, dar în momentul în care ştii că ieşi din casă s-ar putea să te întâlneşti cu ei…S-ar instala paranoia.

I.I.: Ai consumat şi altă formă?

X.Y.: Doar fumat.

I.I.: Doresti să ţii această experientă pentru tine, sau vrei să o împartăşeşti şi cu ceilalţi?

X.Y.: Nu sunt egoist. Dacă aş avea la mine, aş chema prietenii apropiaţi, despre care ştiu că ar fuma.

I.I.: Crezi că există un cod vestimentar cât de cât comun la consumatorii de droguri?

X.Y.: Depinde, poate la cei împătimiţi există. Dar repet, cred că oamenii sunt atât de variaţi, încât nu cred că e un cod, există consumatori de toate genurile, din toate straturile.

I.I.: În ce măsură asociezi fenomenul de street art/urban wear (graffitti stencil) cu consumul de droguri?

X.Y.: E uşor să le asociezi, mai ales că vezi destul de des stenciluri cu frunza de Marijuana. Dar nu ştiu în ce măsură cei care fac asta şi consumă, ori invers. Am cunoscut oameni care practică sporturi de genul ăsta, dar nu sunt toţi consumatori. Mai degrabă e vorba de o legătură cu muzica, nu cu drogul. Sunt mai mulţi consumatori în rândul celor care fac streetart şi nu altceva…dar… E, totuşi, posibil să fie.

I.I.: Ce consideri că îţi aduce  consuml de droguri “în plus”, în ceea ce priveşte senzaţiile, experienţele şi modul cum îi vezi pe alţii?

X.Y.: Nu i-am arătat niciodată cu degetul pe cei care nu o fac. Am trăit experienţe, adică de fiecare dată e o senzaţie nouă sau despre care nu credeam că se poate întâmpla. De fiecare dată e altceva.

I.I.: Descrie-mi relaţia ta cu părinţii? Ce părere au?

X.Y.: Nu se pune problema să vorbim despre asta.

I.I.: Cum te descurci cu banii pentru a le achiziţiona, sau nici despre asta nu se pune problema să vorbim?

X.Y.: Neconsumând ceva ce produce dependenţă, nu am avut probleme. Dacă aveam bani cumpăram, dacă nu, nu.

I.I.: Ai fost în situaţia de a deţine o cantitate mare şi să mergi pe stradă?

X.Y.: Nu, fac asta doar acasă.

I.I.: Cunoşti cazuri, ai cunoştinţe care au avut probleme cu Poliţia?

X.Y.: Nu, nu cunosc. Mai ales că, în grupul meu, se consumau doar droguri uşoare.