Alexandra Băcanu: Care sunt lucrurile care te enervează în România (şi nu numai)?

Mihnea Blidariu: Nu ştiu dacă e corect spus că mă „enervează”. Enervarea e o stare oarecum superficială, vecină cu iritarea, o stare care nu te îndeamnă neapărat să faci ceva concret pentru a o elimina. Însă, dacă e s-o iau aşa, gradual, de la enervare înspre nemulţumire şi revoltă, aş începe cu controlorii de pe autobuze, manelele, maneliştii, oamenii care întârzie tot timpul, aş continua cu numărul crescând de maşini, starea drumurilor din România, CFR-ul, goana după audienţă a televiziunilor şi prosti(re)a generală ce rezultă de aici; şi aş încheia cu clasa politică românească, majoritatea poliţiştilor, îmbogăţirea rapidă ca ideologie de viaţă, încălzirea globală şi războaiele.
A.B.: Ce crezi că se poate face şi ce ai fi tu dispus să faci pentru o remediere a situaţiei?

M.B.: Se pot face multe, se fac destul de multe deja. E nevoie de voinţă, abnegaţie, încăpăţânare şi luciditate. Personal, am încercat să mă folosesc de arma care îmi e cel mai la îndemână, adică muzica şi, prin ea, am încercat să fac oamenii să se gândească mai atent la ceea ce li se întâmplă şi să acţioneze. În afară de muzică, scriu despre tot ceea ce mi se pare greşit în societatea românească – am o rubrică permanentă în Observator Cultural – şi particip activ la campania „Salvaţi Roşia Montană!”. Totodată, împreună cu Luna Amară, am cântat pro-bono în mai multe rânduri, în concerte pentru persoane cu diferite dizabilităţi.
A.B.: Ţi se pare că omul contemporan (românul, mai ales) are, în general, o atitudine social-politică, sau înclină spre pasivitate?

M.B.: Cred că europeanul contemporan are o atitudine social-politică destul de sănătoasă şi se implică destul de activ în rezolvarea problemelor societăţii din care face parte. Românul, pe de alta parte, şi în mod paradoxal, e mai aproape de american în acest punct: se complace pe pătratul lui de existenţă, nu prea îi pasă de cei din jur, caută să facă bani rapid şi prin orice mijloace, nu are deloc grijă de mediu şi de natură, e egoist, neinformat, ignorant, şmecher si fudul.
A.B.: Cum preconizezi soarta protestului public?

M.B.: În România, protestul public va căpăta noi semnificaţii şi valenţe în viitorul apropiat. El se va ascuţi şi se va eficientiza, dar nu din cauză că românii vor descoperi, brusc, simţul civic, ci pentru că această criză economică îi va împinge la disperare şi îi va obliga să iasă în stradă, când vor vedea că ei continuă să sărăcească, în timp ce clasa politică continuă să vâneze puterea şi să o ducă bine-mersi…

A.B: Ai avut vreodata probleme cu autorităţile?

M.B.: Da. Când eram în liceu, am fost o dată dus la secţie, împreună cu mai mulţi prieteni, pentru că stăteam noaptea în parc şi cântam la chitară. Ne-au amendat pentru tulburarea liniştii publice, deşi nu a existat nici o plângere în acest sens. Apoi, în clasa a XII-a, am organizat, cu alţi elevi, o demonstraţie împotriva Bac-ului la 7 obiecte (cred că mai ţii minte situaţia…); noi am organizat-o, dar am uitat să mai cerem şi aprobare, aşa că ne-am cam jucat prinsea cu poliţia prin centrul oraşului. A fost amuzant, eram aproape o mie şi ei erau vreo 60, nu prea au avut succes… În fine, cu Luna Amară am fost cenzuraţi de vreo trei ori, însă o singură dată de către autorităţi, la Alba Iulia, de 1 decembrie, în 2003. N-a fost, practic, o cenzură, primăria Alba Iulia a refuzat să ne mai plătească onorariul, pe motivul – oficial, transmis prin canalele media – că „am instigat tinerii la plecarea din ţară”. De fapt, rugasem oamenii, în timpul concertului, să ridice mâna sus dacă ar pleca a doua zi din ţară, definitiv. Şi aproape toţi au ridicat mâna…
A.B.: Multe dintre versurile voastre au implicaţii sociale. Crezi că au vreun efect asupra fanilor voştri şi dacă da, care?

M.B.: E greu de spus. Unii dintre ei vin şi ne spun că da, datorită versurilor noastre au început să gândească altfel, vor să acţioneze, nu mai sunt dispuşi să accepte stări de lucruri anormale. Însă nu ştim cât la sută reprezintă ei din tot publicul Luna Amară. Oricum, ne bucurăm de fiecare dată când cineva vine şi afirmă că versurile noastre l-au mişcat în vreun fel. Pe de altă parte, tinerii se lovesc de la vârste tot mai fragede de greutăţile vieţii în România şi uită repede că, până mai ieri, visau să facă o lume mai bună. Ori, pentru o lume mai bună, efortul individual e egal cu zero. E nevoie de lucrul în echipă, cum se spune, şi e nevoie de urmărirea unui vis comun. De altfel, cred că aceasta e principala vină a clasei politice româneşti, din ’89 şi până azi: că a ucis, în mod constant, visele a generaţii întregi de tineri români.
A.B.: Îmi poţi spune mai multe despre implicarea ta in campania „Salvaţi Roşia Montană!” (scopuri, rezultate)?

M.B.: Luna Amară s-a implicat, pentru prima dată, în campania „Salvaţi Roşia Montană!” în 2003. Am participat la primul FânFest, după care am început să promovăm campania peste tot, în concerte. Toate afişele noastre aveau pe ele logo-ul campaniei şi site-ul ei, ele au apărut şi pe al doilea album, „Loc Lipsa”. În toate concertele vorbeam despre Roşia Montană şi îndemnam oamenii să se informeze. Personal, am participat şi la o dezbatere televizată, ca şi la o acţiune de protest în faţa Ministerului Mediului. Apoi, în 2006 şi 2007 am făcut parte din echipa de organizare a FânFest-ului.

Scopul campaniei este de a împiedica realizarea proiectului propus de firma canadiană Gabriel Resources la Roşia Montană, proiect ce presupune extragerea aurului prin procedeul de cianurare şi stocarea deşeurilor rezultate într-un lac artificial ce presupune dispariţia a trei sate şi a unui munte. Firma a încercat să ocolească o legislaţie de mediu şi aşa şubredă, a prezentat un studiu de impact asupra mediului inexact şi părtinitor, a terorizat localnicii care nu vor să plece şi a făcut o curte asiduă tuturor partidelor politice. Totul, fără rezultat: a pierdut toate procesele intentate de asociaţia Alburnus Maior (formată de sătenii care nu vor să plece), proiectul a fost declarat ca nefiind de interes naţional – exproprierea fiind, astfel, exclusă – şi are o imagine extrem de proastă în ochii opiniei publice. Aşadar, campania şi-a atins, până acum, scopul propus şi rămâne, probabil, cea mai amplă şi mai de succes campanie de mediu desfăşurată în România (şi asta n-am spus-o eu!).

Ca o ultimă precizare, CNA tocmai a interzis noua campanie de imagine a companiei, ale cărei spoturi publicitare încercau să inducă ideea – falsă – că proiectul stă să înceapă şi că va aduce României 4 miliarde de dolari. E o precizare foarte importantă, deoarece la prima campanie de imagine, CNA-ul a respins contestaţiile formulate de noi, iar acum a interzis spoturile fără ca măcar să ridicăm vreun deget. Asta spune multe…