Pagina pricipală - www.maninfest.ro

Au salvat… Vama Veche?!

Scris de Ana Cucu-Popescu în Man.In.Fest nr. 3/2009 • 111 views

Staţiunea oamenilor boemi. Locul unde se întâlnesc cei care gândesc în afara cutiei. Oaza de „diferit” de pe litoralul românesc. Cred că nici unul dintre atributele de mai sus nu se mai potriveşte locului care poartă numele de Vama Veche astăzi. Singurul spaţiu puţin aparte din acestă ţară, singurul loc pentru oamenii „altfel” e pe cale să devină (de fapt, a devenit deja) încă o staţiune de lux şi fitze pe litoralul românesc.

Cei mai în vârstă susţin că ei sunt cei mai îndreptăţiţi să se plângă de schimbările din Vamă; pentru că „pe vremea lor” acolo mergeau câteva zeci, poate sute de oameni şi totul era pustiu. Ţin să îi contrazic. Generaţia tânără are cel puţin la fel de multe motive să se plângă. De patru ani de când merg constant, de câte două ori pe an, în acestă staţiune, situaţia se înrăutăţeşte vizibil, nu de la an la an, ci din septembrie până la 1 mai! Betoane, piste de biciclete, terase de unde se aud manele (!!!!!!!!!!)… cam aşa arată Vama acum. De 1 mai, acum doi ani, am fost martoră la una dintre cele mai incredibile întâmplări. Chiar în mijlocul staţiunii a oprit o Dacie din care s-au dat jos patru bărbaţi (sau, mă rog… ), au deschis toate uşile, au dat drumul la manele la maxim şi au început să ia în băşcălie oamenii care treceau. În Vama Veche!

E dramatic faptul că nimănui nu îi pasă că există foarte mulţi tineri care au preluat legenda Vămii şi care nu-şi doresc să meargă la mare decât acolo. E adevărat că nu a fost niciodată numai lapte şi miere totul: sunt deja celebre bătăile de 1 mai dintre punkeri şi skinheazi, de exemplu… Dar e trist că, acum, mii de tineri ajung să nu se mai simtă în largul lor într-un loc care era deja, prin tradiţie, al lor! Totul merge din ce în ce mai prost. Preţurile la cazare, mâncare, bere etc. sunt la fel de mari (dacă nu mai mari) ca în orice altă staţiune, iar despre modul în care a început să arate „spaţiul libertăţii” cred că nu mai e nevoie să spun mare lucru.

Pistă pentru biciclete. Ce idee fabuloasă! Nu ştiu ce ne-am fi făcut noi, miile de oameni care venim an de an cu bicicleta în Vamă, dacă nu ar fi făcut minunatul nostru guvern o pistă pentru biciclete. Nu pot să îmi dau seama, realmente…probabil că am fi circulat pe drumul naţional, aflat la 2 paşi de plajă! Ce oroare! E absolut incredibilă varietatea de moduri în care reuşesc să fure unii oameni! Să faci o pistă pentru biciclete în Vama Veche, o staţiune care nu cred că are toată un km lungime! Stă mintea omului de rând în loc la astfel de iniţiative luminate.

O altă mare dezamăgire legată de acestă frumoasă staţiune o reprezintă însăşi emblema menintă activării culturale – şi mitologice – a locului: Stufstock-ul. Un festival care, la începuturile sale, era gratuit, se ţinea pe plajă şi a avut scopul de „a salva Vama Veche”, a devenit astăzi un jaf la drumul mare. Trecând peste faptul că abonametul pe 3 zile costă enorm, anul trecut formaţiile prezente au fost de o calitate inferioară. La primul Stufstock au cântat formaţii underground româneşti care, în mare parte, au făcut totul din plăcere. La cel de anul trecut au fost numai formaţii străine, care cer onorarii piperate şi care, pe deasupra, nici măcar nu sunt cine ştie ce cunoscute la noi în ţară. Şi astfel, nu numai că s-a dus pe apa sâmbetei toată ideea de la care a pornit festivalul, dar s-a dus şi ideea de promovare a unor formaţii proaspete, care au ceva de arătat.

Mă tot întreb: De ce, în ciuda faptului că sunt absolut convinsă că foarte mulţi oameni gândesc ca mine, nimeni nu ia atitudine?! Nişte petiţii online (pe care cred că le-am semnat cu toţii) nu folosesc la absolut nimic! Trebuie să facem ceva şi trebuie să facem ceva repede; altfel, o să fim nevoiţi cu toţii să mergem la mare în străinătate, ca nişte turişti subfinanţaţi, încolonaţi sub ofertele de chilipir, sau să nu mai mergem la mare deloc.

VN:F [1.0.5_294]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)

Nici un comentariu

Lasa un comentariu

Cel mai nou număr Man.In.Fest

  • Revista Man.In.Fest - Nr. 3/2009

Parteneri