Medeea lui Andrei Åžerban este jurnalul unui spectacol – de la pregătirea lui ÅŸi până la ultima reprezentaÅ£ie. Spune povestea operei scenice, dar ÅŸi povestea criticului Ana Maria Narti ca atent observator al unui experiment. Referindu-se la munca ei la Medeea alături de Andrei Åžerban, prieten al ei în teatru ÅŸi întru teatru, ea scrie: „îi folosesc drept oglindă, drept cititoare-cobai, în reacÅ£iile căruia el se poate măsura”. Ajutorul pe care îl dă Ana Maria Narti are ca suport nu atât experienÅ£a sa de până atunci cu teatrul, cât poate chiar inocenÅ£a în faÅ£a unui pământ puÅ£in explorat, cum este spectacolul gândit de Andrei Åžerban.

ÃŽntrebările ÅŸi problemele care se ivesc în această perioadă (ultimele săptămâni de repetiÅ£ii cu Medeea ÅŸi apoi spectacolele din Copenhaga, Baalbek ÅŸi Avignon) reprezintă un important aspect al cărÅ£ii.Ce se întâmplă în comunicarea teatrală dacă-i luăm actorului ceea ce pare a fi mijlocul prim al comunicării – cuvântul inteligibil? AÅŸadar, prima întrebare a criticului este: „Am să înÅ£eleg ceva?”

La o primă vedere, gesturile ÅŸi vocile actorilor sunt diferite de tot  ceea ce văzuse până atunci. Simplitate în gesturi ÅŸi muzicalitate în voci, dar totul plin, intens ÅŸi foarte încărcat energetic. ProducÅ£ia aduce în faÅ£a publicului o tragedie vorbită în greaca veche ÅŸi în latină, limbi „moarte”, astfel încât jocul actorilor să fie înÅ£eles cu tot cu limbajul de nedesluÅŸit. Este o provocare (care a făcut istorie). ÃŽn încercarea construirii unui teatru obiectiv, actorii ies din individual, depăşesc graniÅ£e ÅŸi convenÅ£ii, pentru a- ÅŸi găsi apoi noi energii. Ana Maria Narti este martora schimbărilor prin care trec interpreÅ£ii – oameni ce îi devin prieteni – în momentul în care urcă pe scenă. ObservaÅ£iile sale despre membrii echipei teatrului La Mama evidenÅ£iază profesionalismul lor, dar nu lasă în penumbră latura umană. Crize de neîncredere ÅŸi de oboseală, izbucniri agresive ÅŸi nemulÅ£umiri – toate acestea nu-i ocolesc nici măcar pe experimentaÅ£ii experimentalului. Ana Maria Narti e silită astfel să se întrebe dacă visul despre un teatru ideal, cu un climat de lucru egal de entuziast, nu e decât un vis.

O privire atentă urmăreÅŸte ÅŸi muzica spectacolului – compusă de tânara Liz Swados – muzică ce nu există în sine, ci este strâns legată de joc.Un contrabas, o tobă mare, tobe africane, un fierăstrău, roÅ£i zimÅ£ate cu rol de clopote sunt doar câteva dintre intrumentele ce cântă într-un ritm mereu în schimbare. Despre tânăra compozitoare, fără de care spectacolul nu ar fi la fel, criticul scrie, cu evidentă simpatie,că este „desprinsă de tot ÅŸi deschisă, receptivă ÅŸi înÅ£elegătoare faţă de tot…bălărie multicoloră din fauna underground a New York-ului”.

Ce rămâne după citirea poveÅŸtii despre povestea Medeei? Rămân gânduri ÅŸi reflecÅ£ii: despre crima devenită triumf într-o lume răsturnată, despre forÅ£a de comunicare a sunetului în sine, despre întâlniri între artiÅŸti…ÅŸi drumuri comune.