Hello! Ce frumos! Am început să domin revista asta! Muhaha! Ok, deci să începem cu începutul.

Având o recepţie TV de toată minunea (pe care o plătesc adulţii!!!), prind un canal de desene animate în engleză (God had mercy!!!), Nickelodeon. Păi, n-am putut să nu remarc două fenomene bizare, legate de un canal strict american şi de fenomenul animé. Primul exemplu, genialul exemplu, este Kappa Mickey. Pe scurt, un actor american de mâna a şaptea, teenager (vă dezamăgesc, nu Steven Segal, nu Sylvester Stallone sau mai ştiu eu cine), primeşte un cupon de răzuit şi devine noua stea a serialului Lily-Mu, foarte cunoscut în Japonia (duh!).

Ajunge şi îşi cunoaşte colegii: Lily – rea, nesimţită, atrăgătoare şi manipulantă. Mitsuki (ziceţi asta de zece ori, mereu mai repede!) – drăguţă, săritoare şi îndrăgostită de Mickey. Gonard – mare, prost, amuzant, prost (ştiu că am mai zis prost dar el e prost la pătrat…). Guano -regizorul, actor, animăluţ pufos, paranoic de frică să nu fie dat afară şi să ajungă să facă trucuri magice pe stradă. Ozu – producător, bătrân, viclean. Yes man (mişto…!) – repetă orice zice Ozu.

Fiecare episod urmează un model. Se începe cu o scenă din Lily-Mu, stricată de Mickey. Se iveşte câte o problemă oarecare şi Mickey o încurcă. Şi se termină cu refacerea scenei de la început cu ceva adăugat sau descoperit în timpul episodului: un obiect găsit sau o idee nouă. Exemplu: Gaşca îl urmăreşte pe Gonard (da, Gonard e personajul negativ din Lily-Mu), care fuge cu elicopterul. Cei 4 nu încap în vechiul (mai vechi decât Mickey în serial oricum) “Battle Wagon”, iar Mickey pleacă supărat. El este răpit de o gaşcă de motociclişti, numită The Chumz (cool…!); dar se împrieteneşte cu ei, şi primeşte în dar o motocicletă. Foloseşte noua motocicletă ca să termine scena, prinzând-ul pe Gonard.

Chiar dacă fiecare episod e construit pe acest model, ansamblul nu devine deloc monoton graţie poantelor (de exemplu: “What have you done to Gonard? – He’s right there. – Oh no! You killed him and now you talk to his skull! – Oh! Sorry! Gonard’s there. That’s for our production of Hamlet”.) Serialul e conceput atât de animé încât ai jura că e făcut chiar în Japonia. Dar nu e. Unele gag-uri lingvistice merg numai în engleză (de exemplu: „I was teaching you to speak with a British accent. – Indeeeeed!”). Şi, lucru formidabil din punctul meu de vedere, totul e desenat cu un specific nipon pronunţat: capete uneori prea mari, ochi strălucitori şi apoşi etc. În afară de Mickey, eroul nostru, care are ochi rotunzi şi negri şi părţi corporale de mărime normală (în raport cu alte obiecte şi cu rezoluţia unui ecran TV).

Dacă sunteţi un mare fan de animé (ca şi mine) cred că nu strică puţin haz de necaz. Apropo de haz de necaz, intraţi pe You Tube şi căutaţi numele unui anime+abriged (adică scurtat, parodiat). Nu veţi regreta.