Letargie frate! Şi nu din cauza temperaturilor de afară. Vroiam să încep acest eseu cu „pe vremea mea”. Şi acuma îmi dau seama că ar fi bine să o fac. Aşadar: pe vremea mea, noi ne revoltam. Nu pentru că eram mai grozavi, mai deştepţi sau mai revoluţionari. Dar cu siguranţă, eram mai revoltaţi în faţa unei nedreptăţi, indiferent de natura ei. Poate din cauza unor reminiscenţe evidente, lăsate moştenire de o generaţie de bunici şi părinţi crescuţi şi trăiţi în comunism. Sau poate din cauza unei lipse de egoism, care se simte acum la tânăra generaţie. Şi mă refer la egoism ideologic. Atitudinea generală e de apărare a propriei persoane, nu a unui crez, cult, grup, curent. În loc să piardă o zi, o săptămână sau un an din viaţa lor pentru binele general, tinerii preferă să înghită rahat din partea oricui. Câtă vreme veţi mai lua bomboane sau gume rest în loc de bani? Câtă vreme veţi accepta ca admiterea la facultate să se facă pe baza mediei de la bac? Cât veţi mai accepta să hotărască părinţii voştri ce şcoală să urmaţi, sau cu ce haine să vă îmbrăcaţi? Cât veţi mai suporta un profesor indolent, răzbunător sau nepregătit, ori un coleg care trişează? Dar o adeverinţă neeliberată la timp? Sau un preţ prea mare al călătoriilor cu trenul?

Să revenim: nu eram cu nimic mai grozavi şi nici nu realizam mare lucru cu protestele noastre, decât ocazional. Dar cel puţin ne culcam liniştiţi seara că am încercat să facem ceva, am încercat să ne apărăm, să ne exercităm drepturile şi nu ne-am lăsat călcaţi în picioare. Sau, cel puţin, nu am făcut-o fără luptă.

Da, e adevărat. Noi suntem ăia care încă ne-am mai jucat de-a „raţele şi vânătorii”, sau “ţară, ţară vrem ostaşi”. Noi suntem ultimii care am folosit telefoanele cu fise, am citit revistele „Licurici” sau „Piff et Hercule”. E adevărat că noi ne dădeam beepuri şi, dacă aveam nevoie de o informaţie, dădeam iama în câteva biblioteci ca să o aflăm. Ne fluieram când ieşeam „pe-afară”. Noi am mers cu bicicleta fără cască şi am supravieţuit, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau pe jos şi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile de la bloc. Noi l-am văzut pe Michael Jackson live la Bucureşti, dar am văzut şi concertul „For those about to rock” de la Moscova, cel care s-a lăsat cu bătăi serioase între armată şi tineri. Vă mai amintiţi? Nu? Poate de pe youtube…

Noi am fugit de-acasă la primul festival de rock de după revoluţie: Samfest. Voi nu trebuie decât să vă opriţi în faţa unui avizier şi să alegeţi concertul la care mergeţi weekendul acesta. Noi am fost făcuţi „pletoşi jegoşi” ca să aveţi voi dreptul de a vă îmbraca după pofta inimii, fără ca noi să mai facem deosebirea netă între fete şi băieţi.

Ca atare, eu sunt cea care mă revolt şi spun că nu ştiţi să apăraţi ceea ce aveţi şi că vă culegeţi informaţia de pe „goagăl” fără să o verificaţi, nici s-o deţineţi în totalitate. Câţi dintre liceeni cunosc regulamente de ordine interioară, sau drepturile pe care le au? Câţi dintre studenţi cunosc Carta universităţii pe care o frecventează? Când aţi citit ultima dată o lege? Dar cel mai dureros cu cine votaţi? Şi de ce?

Păi şi atunci… cum vreţi să vă apăraţi? Cum vreţi să luaţi atitudine când nu ştiţi împotriva cui sau a ce să o faceţi?