Nicolae Mandea, Teatralitatea, un concept contemporan, UNATC, 2007

SpaÅ£iul cultural românesc pare să se îmbogăţească în ultimii ani cu niÅŸte publicaÅ£ii care în trecut erau rarissime: cartea de teatru. Aceste publicaÅ£ii nu se referă la traduceri, ci la o panoramare a spaÅ£iului teatral românesc contemporan. AÅŸadar, volumul lui Nicolae Mandea nu poate fi privit decât cu entuziasm… s-a mai adăugat încă un titlu pe listă!

Lansată la U.N.A.T.C., unde autorul ei este profesor de regie, Teatralitatea, un concept contemporan a primit recenzii pozitive încă de la apariÅ£ie. Se încearcă definirea unui concept despre care se vorbeÅŸte mult, în teatru ÅŸi în afara sa, fără a se stabili o dimensiune clară a limitelor sale. ÃŽn cartea de faţă, Nicolae Mandea doreÅŸte să producă, în fond, o redefinire a întregului orizont semantic al termenului. ÃŽncă din introducere subliniază că „ideea teatralităţii a ajuns la o gamă extraordinară de sensuri, însemnând orice între act ÅŸi atitudine (…) Este un semn gol de înÅ£eles ÅŸi un înÅ£eles al tuturor semnelor”. AÅŸadar, teatralitatea nu aparÅ£ine strict teatrului, ea se extinde ÅŸi în afara lui, distingându-ÅŸi două nivele: stadiul pre-estetic (în relaÅ£iile din lumea reală) ÅŸi stadiul post-estetic (cu un caracter voit, apărut în urma cercetării stadiului precedent)

Studiul teatralităţii porneÅŸte de la cuvintele lui Shakespeare (Noi, după lume, facem ce vedem / Căci ÅŸi actori ÅŸi spectatori suntem). Sunt apoi luate spre analiză concepÅ£iile marilor realizatori de spectacole din sec. XX: Meyerhold, Grotowsky, Brook, Stanislavsky, Artaud etc… Secolul XX a produs o redefinire a teatrului, la fel ca a tuturor artelor: „nu există numai cuvântul: teatrul este o istorie care se trăieÅŸte…, teatrul – un fel de maÅŸină cibernetică… sau cea mai simplă: un joc (a play is a play)”.

Cartea oferă şi un capitol interesant, de actualitate, privitor la folosirea mijloacelor multimedia în spectacolul de teatru, analizate din perspectiva unei extinderi a câmpului artistic, nicidecum ca o diminuare a acestuia. Lucrarea se concentrează apoi către o deschidere spre domeniile conexe artei teatrului şi pedagogiei teatrale: orice zonă care implică socialul, persuasiunea, relaţia, schimbul de idei ş.a.m.d., foloseşte teatralitatea, conştient sau involuntar.

Volumul nu se adresează numai unei elite specializate în fenomenul teatral, ci, prin limbajul accesibil, este la îndemâna oricui vrea să se documenteze în câmpul teatralităţii, teatrului propriu-zis şi tuturor celor adiacente lor.

Profesorul Nicolae Mandea este şi iniţiatorul programului de concepere a noii dramaturgii româneşti (dramAcum). Această activitate este amintită într-un articol din 2006, din New York Times, despre colaborarea artiştilor români cu cei americani, prin intermediul unei strategii de durată întreprinse de Institutul Cultural Român; strategie care îi implica şi pe Geanina Cărbunariu, Saviana Stănescu, Vera Ion şi alţi tineri scriitori de teatru.

Nicolae Mandea priveÅŸte arta teatrului atât din punctul de vedere al unui dramaturg cât ÅŸi din cel al unui regizor, iar sloganul pe care pare să-l susÅ£ină ÅŸi în cartea de faţă este: „În cele din urmă, se vede că nici un fel de graniţă nu este impenetrabilă, nici o graniţă nu este definitivă. Cu atât mai puÅ£in graniÅ£a dintre dramaturg ÅŸi regizor”. Sau, cu atât mai puÅ£in, graniÅ£a dintre teatru ÅŸi viaţă…